Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1/R/A/2009
Ședința publică din 22 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul -, precum și recursul declarat de către pârâta PRIMĂRIA COMUNEI VIȘEU DE, împotriva sentinței civile nr. 122 din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, privind și pe intimații, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect adopție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent, personal, pârâta intimată, personal și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj - procuror, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursurile au fost declarate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Pârâta intimată depune la dosar o procură judiciară din partea numitului, prin care își dă acordul cu privire la numele minorului, care sunt conform cu originalele prezentate spre vedere instanței.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în asupra recursului.
eclamantul recurent solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. În subsidiar, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pârâta intimata solicită admiterea recursului formulat.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 122 din 06 febr. 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect încuviințarea adopției interne a minorului, născut la 3 noiembrie 2001 în localitatea de - Spania.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că minorul s-a născut la data de 3 noiembrie 2001 din relația de concubinaj a intimaților (fostă ) și.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuate în cauză de către Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Vișeu de reiese că părinții copilului au conviețuit o vreme în străinătate, după care, deteriorându-se grav relațiile, a intervenit despărțirea. Prin sentința civilă nr. 1739/29 iunie 2004 Judecătoriei Vișeu d Suss -a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare mamei.
Ulterior, la data de 30 iunie 2006, mama minorului a încheiat căsătoria cu petentul.
Problema care se ridica în cauză este cea a lipsei consimțământului tatălui la adopție.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 273/2004 consimțământul părinților în vederea adopției constituie o condiție de fond a acestei măsuri.
În vreme ce consimțământul mamei există, lipsa consimțământului tatălui constituie un impediment ce va atrage respingerea acțiunii.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 273/2004 instanța poate trece peste lipsa consimțământului părintelui firesc în cazul în care se face dovada unui refuz abuziv din partea acestuia.
La dosarul cauzei nu s-a făcut o astfel de dovadă. Neprezentarea pârâtului în instanță în vederea manifestării de voință în sensul dorit de petent nu poate fi catalogat drept refuz abuziv în sensul art. 13 din Legea nr. 273/2004. Și aceasta în condițiile în care procedura de citare s-a realizat prin publicitate, întrucât petentul nu a fost în măsură să indice domiciliul actual al tatălui minorului care se pare că locuiește în străinătate. În această situație nu există nici măcar garanția că pârâtul are cunoștință de existența pe rol a procesului.
A fost audiată martora, conținutul declarației acesteia fiind apreciat de instanță ca neputând să facă proba unei atitudini abuzive a tatălui în exprimarea consimțământului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul și pârâta Primăria comunei Vișeu de.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului și în consecință să se dispună încuviințarea adopției minorului.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a încălcat principiile fundamentale referitoare la adopție prevăzute de Legea nr.273/2004, art.2 "interesul superior al copilului precum și principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial, art. 5 alin. 1
Arată că mama copilului s-a căsătorit cu reclamantul, împreună dorind să legalizeze situația minorului astfel să facă parte din familie.
Consideră că admiterea cererii de încuviințare a adopției este în interesul superior al copilului, tatăl neputând fi găsit pentru a-și da acordul pentru adopție, copilul fiind crescut de la vârsta de 1 an de către reclamant.
Arată că în conformitate cu art. 12 alin. 3 din Legea nr. 273/2004 "consimțământul celuilalt părinte este îndestulător, atunci când celălalt părinte este în imposibilitatea de a-și da consimțământul".
Pârâta Primăria comunei Vișeu de a solicitat admiterea recursului și încuviințarea adopției minorului.
În motivarea recursului a arătat că prin sentința recurată au fost încălcate principiile fundamentale referitoare la adopție prevăzute de Legea nr. 273/2004, actualizată, art. 2 interesul superior al copilului precum și principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial prevăzut de art. 5 alin. 1.
Arată că minorul a fost crescut, întreținut și educat numai de către mama care de la naștere a fost părăsită de concubinul, ea căsătorindu-se cu, persoană onorabilă, cu o comportare model în familie și societate și care dorește să adopte copilul soției sale.
Mai arată că instituțiile abilitate și consultate, respectiv Primăria Vișeu de, Direcția de asistență socială și protecția copilului M, precum și reprezentantul Parchetului au propus admiterea cererii de încuviințare a adopției.
Consideră că lipsa consimțământului tatălui nu poate duce la respingerea cererii de adopție prin încălcarea celorlalte principii care guvernează instituția adopției. Apreciază că acest consimțământ nu a putut fi luat deoarece tatăl nu are o adresă precisă, iar potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător atunci când celălalt părinte este în imposibilitate de a-și da consimțământul.
Serviciul de autoritate tutelară de pe lângă Primăria Vișeu de, analizând situația de fapt existentă a constatat că minorul are toate condițiile de bună creștere, educare, întreținere în familia sa, mediu și armonia adecvată care nu poate fi afectată prin neîncuviințarea adopției, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de Legea nr. 273/2004 de aprobare a încuviințării adopției minorului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursurile pentru următoarele considerente:
Este real că neprezentarea pârâtului în instanță în vederea manifestării de voință în sensul dorit de petent nu poate fi catalogat drept refuz abuziv în sensul art. 13 din Legea nr. 273/2004 și nici imposibilitatea de a-și da consimțământul, în conformitate cu art. 12 alin. 3 din Legea nr. 273/2004.
Curtea apreciază că în condițiile în care procedura de citare s-a realizat prin publicitate, instanța, având în vedere interesul superior al copilului, trebuia să facă demersuri la locul de naștere al copilului, del, Spania, pentru a afla domiciliul tatălui copilului spre a se putea stabili dacă acesta își exprimă sau nu consimțământul la adopție.
Că acest demers ar fi fost util reiese și din procura depusă în recurs din care reiese că domiciliul tatălui copilului este la locul de naștere al copilului.
Pe de altă parte, în sine, această procură este insuficientă deoarece nu mandatează pentru exprimarea consimțământului la adopție, cum ar fi necesar potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, ci doar pentru schimbarea numelui, ceea ce nu schimbă starea de fapt avută în vedere de instanța de fond.
Nu în ultimul rând trebuie observat că nici consimțământul mamei copilului nu a fost luat de către instanță, deși era necesar potrivit aceluiași text legal anterior citat.
Prin urmare, ar fi necesară suplimentarea probațiunii dar în recurs nu se pot admite alte probe decât înscrisurile, potrivit art. 305 Cod procedură civilă.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul - și recursul declarat de pârâta Primăria comunei Vișeu de împotriva sentinței civile nr. 122 din 06.02.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș, pentru a cita tatăl copilului de la domiciliul ce reiese din actul nou depus în recurs cu mențiunea de a comunica instanței, în formă autentică, dacă își exprimă sau nu consimțământul la adopție, fiind necesar de asemenea ca instanța în rejudecare să ia și consimțământul mamei copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul - și recursul declarat de pârâta Primăria comunei Vișeu de împotriva sentinței civile nr. 122 din 06.02.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -- -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 29.05.2009
Judecător apel - - Tribunalul Maramureș
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca
← Divort. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Cluj | Divort. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Craiova → |
---|