Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1/RA/2010

Ședința publică din 15 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

-- -

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 144 din 20.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, precum și pe pârâtul intimat CONSILIUL JUDEȚEAN, având ca obiect adopție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, consilier juridic, pârâta recurentă personal și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. De asemenea, constată că prin registratura instanței la data de 07.01.2010, pârâtul intimat Consiliul Județean Cad epus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată și comunicarea unei copii de pe cererea de recurs și înscrisurile depuse în probațiune, în vederea pregătirii apărării.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de pârâtul intimat Consiliul Județean

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea cererii de amânare formulată de pârâtul intimat Consiliul Județean

Reclamanta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C arată că nu se opune admiterii cererii de amânare formulată de pârâtul intimat Consiliul Județean

La întrebarea instanței, în câte exemplare a depus cererea de recurs, pârâta recurentă arată că a depus cererea de recurs în două exemplare.

Pârâta recurentă arată că nu este de acord ca minorii și să fie adoptați, deoarece și-a luat angajamentul să viziteze mai des pe cei doi minori, iar în momentul când va avea posibilități materiale dorește să-i fie încredințați, întrucât va fi ajutată de sora ei mai mare, care are un apartament. De asemenea, arată că de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cis -a spus că sunt asistenți maternali care se ocupă de minori, iar când a solicitat ca minorii să fie dați în grija unui asistent maternal, tot de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cis -a spus că nu mai există asistenți maternali.

Curtea, având în vedere modul foarte sumar în care a fost scris recursul, consideră că nu se impune comunicarea cererii de recurs pârâtului intimat Consiliul Județean C și respinge cererea de amânare formulată de de acest pârât intimat.

Curtea pune în discuție consemnarea din practicaua sentinței recurate referitoare la faptul că mama minorilor și a arătat că dorește ca cei doi minori să fie dați în grija unui asistent maternal, cerere pe care instanța o consideră ca un consimțământ pentru adopție.

Reprezentanta reclamantei intimate, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și pârâta recurentă arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și arată că se opune deschiderii procedurii adopției privind pe minorii și. Totodată, arată că a fost foarte bolnavă și vreme de un an de zile a fost internată în spital, acesta fiind motivul pentru care nu i-a vizitat pe minori decăt foarte rar.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că, pârâta recurentă a vizitat pe minori de circa una, două ori într-un an.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că cererea prin care reclamanta a solicitat încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne a fost soluționată la data de 20.10.2009 de către Tribunalul Cluj, iar mama minorilor a fost de acord cu încredințarea acestora în grija unui asistent maternal, însă conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 273/2004, mama poate reveni asupra consimțământului în termen de 30 de zile de la data când aceasta și-a dat consimțământul pentru adopție. Totodată, arată că acest consimțământ pentru adopție a fost relatat ambiguu, motiv pentru care apreciază că mama nu și-a dat consimțământul pentru adopție. De asemenea, arată că și în situația în care instanța consideră că mama minorilor și-ar fi dat consimțământul pentru adopție, aceasta a formulat cererea de recurs la data de 20.11.2009, data la care revenit asupra acelui consimțământ în termenul legal de 30 de zile și nu i se poate îngreuna situația în propria cale de atac. Solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Cluj pentru rejudecare, având în vedere consimțământul ambiguu al mamei și prevederile art. 13 din Legea nr. 273/2004, din care rezultă că trebuie să se aibă în vedere toate împrejurările care au condus la exprimarea consimțământului dacă nu este vorba de un abuz în ce privește acest consimțământ.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.144 din 20 oct.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulata de petenta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, în contradictoriu cu intimații --, CONSILIUL JUDEȚEAN C, s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției interne privind minorii cu CNP - născut la data de 31.03.2006 în Mun. C-N, jud. C și cu CNP - născut la data de 31.03.2006 în Mun. C-N, jud. C fii lui și.

S-a dispus identificarea, în termen de 1 an, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, a unei persoane sau familii de adopție corespunzătoare pentru copil.

S-a dispus suspendarea exercițiului drepturilor părintești ale mamei conform art. 23, pct. 3 lit. a din Legea nr. 273/2004.

S-a dispus exercitarea drepturilor părintești față de copil, pe durata suspendării, de către Consiliul Județean

S-a constatat consimțământul mamei la deschiderea procedurii de adopție interne pentru fiii săi și.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că minorii și, provin dintr-o relație de concubinaj a mamei, numita -, având paternitatea nedeterminată.

Mama copiilor a fost în evidențele Centrului de Plasament în Regim de Urgență, C N, în anii 2001-2002, beneficiind de măsura de protecție, fiind adusă de către organele de poliție, de pe stradă. Ulterior ea a fost reintegrată în familia bunicilor materni în comuna, de unde a fugit la scurt timp, preferând să trăiască pe stradă.

Mama s-a prezentat la sediul DGASPC în data de 15.05.2006, solicitând sprijin. Aceasta a relatat că nu are locuință și venituri, iar bunica maternă, refuză să o primească acasă cu cei doi gemeni. Mamei i s-a oferit alternativa Centrului Maternal, pentru ca să fie alături de copii ei, dar a refuzat această măsura de protecție (declarația de refuz in scris a mamei fiind anexata la dosar), solicitând insistent plasamentul celor doi copii. Mamei i s-a cerut o adresă la care poate fi contactată, însă aceasta a evitat să ofere un răspuns exact, afirmând că va reveni a doua zi pentru a comunica adresa reședinței provizorii unde poate fi găsită. Mama a revenit a doua zi, în data de 16.05.2006, împreună cu cei doi gemeni, și, fiind însoțită de o femeie care a refuzat să se prezinte, afirmând doar că este o cunoștință a mamei care a găzduit-o din milă. Mama a relatat că persoana care o însoțește are TBC activ și locuiește de doua zile la ea. Mama avea intenția de a-și lasă copiii în incinta instituției, reușindu-se cu greu să fie convinsă pentru a purta o discuție.

In urma discuției purtate de către responsabilul de caz cu mama, aceasta a solicitat un timp de gândire, în holul instituției și a dispărut împreună cu copiii. Astfel, s-a solicitat sprijinul Poliției municipiului C-N, Secția de Poliție nr. I, precum și Poliției Transporturi Feroviare pentru identificarea cât mai urgentă a mamei împreună cu cei doi gemeni nou-născuți, în vederea evitării unor rele tratamente aplicate copiilor. Conform adresei de răspuns nr. -/6.09.2006 primită din partea Biroului Județean de Poliție Transporturi Postul de Politie Transporturi Feroviare C N, mama. provine dintr-o familie dezorganizata, trăind ca boschetară în zona, din anul 2001 în compania altor boschetari, dormind sub Podul Rutier sau în vagoanele de călători dezafectate. In cursul anului 2003, aceasta a început să practice prostituția, frecventând barurile din zona Stației CFR C

În data de 18.05.2006 mama a revenit la sediul DGASPC, fiind însoțită de către un cameraman și două persoane de la postul de televiziune 1, solicitând stabilirea unei măsuri de protecție pentru copii și refuzând din nou alternativa Centrului Maternal. Mama a declarat că nu dorește să renunțe la copii și că îi va lua acasă atunci când va avea un loc de muncă și o locuință stabilă.

Prin Dispozițiile nr. 492/18.05.2006, nr. 493/18.05.2006 s-a stabilit plasamentul în regim de urgență pentru copii și la Centrul de Plasament nr. 1 (actualul Complex de Servicii Protecției Copilului nr. 1, C-N). Prin Sentința Civilă nr. 520/7.06.2006 măsura plasamentului în regim de urgență a fost înlocuită cu plasamentul copiilor în cauză la Centrul de Plasament nr. 1 C-

Mama -, este născută la data de 13.04.1987, C-N, având CNP -, cu domiciliul în C-N,-, -. 160, cu reședința fără forme legale în C-N, str. -, fără număr, este de etnie și religie ortodoxa.

În data de 9.07.2008, asistentul social responsabil de caz, s-a deplasat la reședința fără forme legale a mamei, în C N, str. -, fără număr, în vederea reevaluării situației copiilor. Din discuțiile purtate cu mama, a reieșit că locuiește împreună cu concubinul (domiciliat în C N,-,. 14, posesor al CI. seria - nr. -) într-o construită din diferite resturi lemnoase (uși, placaje, etc). nu este racordată la rețeaua de curent electric, apa este adusă de la o pompa comună.

Mamei i-a fost prezentată oportunitatea plasării copiilor și la Casa de Tip Familial " Domnului", C N, aceasta fiind de acord cu măsura propusă. Mama a precizat însă, că nu dorește să-i fie dați copiii înspre adopție și vrea să mențină în continuare legătura cu ei. Mama a fost informată despre posibilitatea ca cei doi copiii să fie luați în familie, de către nașii lor de, la sfârșit de săptămâna sau în vacanțele școlare.

In urma evaluării situației copiilor și, s-a constatat că, plasamentul acestora la o casa de tip familial, ar fi benefică pentru dezvoltarea lor armonioasă. S-a identificat Casa de Tip Familial Domnului. C Au fost organizate două minute în 2.07.2008 și 17.07.2008, la care membrii echipei multidisciplinare au oferit informații detaliate, referitoare la copiii și. De asemenea, copiii au fost în vizită, în datele de 14.07.2008 și 16.07.2008, la Casa de Tip Familial Domnului C

Casa de Tip Familial Domnului C N, prin adresa nr. 22/4.07.2008, și-a exprimat în scris, acceptul privind plasarea copiilor și în instituția lor iar prin Sent.civ.nr.400/26.08.2008 minorii au fost plasați la această instituție, unde se afla și în prezent.

Mama a vizitat minorii însă din data de 17.05.2009 mama nu a mai fost în vizită iar în data de 13.08.2009 s-a prezentat la sediul DGASPC invocând diferite motive faptul că este bolnavă de TBC și nu vrea sa-i îmbolnăvească pe copii.

In urma consilierii mama a declarat că ar fi mai bine pentru copii să fie dați spre adopție s-a încheiat și Raportul de consiliere din data de 13.08.2009 fiind convinsă de faptul că nu o să dețină un spațiu locativ necesar reintegrării în familie a gemenilor, fiica ei se află în continuare în grija mătușii paterne, care o îngrijește de la vârsta de 2 săptămâni.

Ținând cont de cele mai sus prezentate, precum și de actele depuse de petentă, instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele art.11 pct.1 lit.a, art.14, 15 pct.1 și 3, art.16 și art.22 și 23 din Legea nr.273/2004, astfel că a admis cererea de încuviințare a deschiderii procedurii adopției interne.

În baza art.23 pct. 3 lit."a" din Legea nr.273/2004 a suspendat exercițiul drepturilor părintești ale mamei -.

În baza art.23 pct. 3 lit. "b" din Legea nr.273/2004 exercitarea drepturilor părintești a fost delegată pe perioada suspendării, Consiliului Județean

În temeiul art. 13 din Legea 273/2004 s-a constatat consimțământul mamei la adopție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, arătând că dorește să păstreze drepturile asupra copiilor și, nu este de acord cu procedura de înfiere. Arată că nu are posibilitatea de a-i lua acasă deoarece nu are spațiu locativ stabil și nici condiții de a-i întreține pe copii.

Solicită prelungirea șederii la Casa de Tip Familial " Domnului" până își va găsi un loc de muncă și un spațiu pentru locuit.

Mai arată că nu a vizitat copiii pentru că a fost bolnavă, dar acum fiind sănătoasă își ia angajamentul de a-i vizita odată pe lună.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-N, prin întâmpinarea de la 9-10, solicitat respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

În practicaua sentinței recurate se menționează că mama minorilor și nu se opune ca cei doi minori să fie încredințați unor asistenți maternali însă dorește să îi mai poată vizita.

Această cerere instanța a considerat-o ca un consimțământ pentru adopție.

Este evident că încredințați copiilor unor asistenți maternali este o chestiune diferită de adopție, prin urmare nu se poate stabili că mama minorilor și-a dat consimțământul pentru adopție.

Este adevărat că mama minorilor și, numita, la data de 13 august 2009 în fața reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (fila 28 dosar fond) a fost de acord cu deschiderea procedurii adopției, dar acea declarație o completează pe acea făcută la aceași dată (fila 25 dosar fond) unde se menționează și că acest consimțământ trebuie dat în fața instanței potrivit art. 15 din Legea nr. 273/2004.

Este real că mama copiilor trebuia să își exprime consimțământul în fața instanței iar consimțământul dat prin declarația de la fila 28 dosar fond în fața reprezentantului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului nu este valabil exprimat dar față de poziția inconstantă a mamei copiilor prima instanță trebuia să analizeze dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 13 din Legea nr. 273/2004, care prevăd că "În mod excepțional, instanța judecătorească poate trece peste refuzul părinților firești sau, după caz, al tutorelui de a consimți la adopția copilului, dacă se dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând seama și de opinia acestuia dată în condițiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privință."

Constatarea caracterului acestui refuz nu se poate face pentru prima dată în recurs dat fiind greșita stabilire a stării de fapt și pentru a nu lipsi în mod nejustificat părțile de un grad de jurisdicție.

Având în vedere că prima instanță a fost în eroare atunci când a apreciat că mama copiilor și-a exprimat consimțământul la adopție și pentru a analiza dacă refuzul nu este unul abuziv, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 144 din 20.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 144 din 20.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

--- - --- - -- -

GREFIER

--

de, dactilografiat de Sz.

În 5 ex. la data de 20.01.2010

Judecător fond - - Tribunalul Cluj

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1/2010. Curtea de Apel Cluj