Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 126/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Încredințare pentru adopție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 126
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*************************************************
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, împotriva sentinței civile nr. 57 din 19 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL OLT - Complet specializat minori și familie în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimații pârâți și, lipsind intimata reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul se ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303 Cod procedură civilă.
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, susține motivele de recurs formulate în scris, criticând sentința în sensul că instanța de judecată avea obligația de a dispune și asupra delegării drepturilor părintești cu privire la persoana și bunurile minorului pe perioada celor 90 de zile potrivit art. 30 alin. 1 și 2 din legea 273/2004. Potrivit acestor dispoziții drepturile părintești privitoare la persoana copilului se exercită de familia căruia acesta i-a fost încredințat, iar drepturile cu privire la bunurile cestuia, consiliului județean.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la aplicarea art. 30 alin. 1 și 2 din legea 273/2004.
Intimații pârâți și, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Oaf ormulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încredințarea în vederea adopției interne pentru copilul născut la data de 08.01.2006, la familia și.
In motivarea cererii s-a arătat că minorul s-a născut la data de 08.01.2006, în municipiul S, județul O, din părinții și, conform certificatului de naștere seria - nr. -.
La externarea copilului din spital părinții l-au dat spre creștere și educare familiei și domiciliați în comuna sat Deal jud.O, întrucât aceștia nu aveau copii.
S-au făcut demersuri pentru reintegrarea copilului în familia biologică dar acest lucru nu a fost posibil, părinții solicitând consiliere și informarea în vederea exprimării consimțământului la adopție.
S-a încuviințat deschiderea procedurii de adopție prin sentința civilă nr.269 din 17.10.2007, pronunțată de TRIBUNALUL O L T, rămasă definitivă.
Familia a solicitat încredințarea în vederea adopției pe o perioadă de 90 de zile a copilului.
S-au depus la dosar sentința civilă nr.269/200, pronunțată de TRIBUNALUL O L T, raport referitor la compatibilitatea copilului cu familia, certificat de naștere minor, certificat medical minor, cerere familia, atestat nr.2 din 29.01.2008 emis de DGASPC
TRIBUNALUL OLT prin sentința civilă nr. 57 din 19 martie 2008 admis cererea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O cu sediul în S,-, județul O în contradictoriu cu pârâții și, domiciliați în comuna sat Deal jud.O și a dispus încredințarea în vederea adopției interne pe o perioadă de 90 de zile la familia și, a minorului născut la 08.01.2006, în municipiul S, județul O.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.269 din 17.10.2007, pronunțată de TRIBUNALUL O L T, s-a dispus deschiderea procedurii adopției interne pentru copilul.
Familia a fost atestată pentru adopție de către DGASPC O și au formulat o cerere prin care au solicitat încredințare în vederea adopției pe o perioadă de 90 de zile a copilului.
Prin raportul nr.9368/26.02.2008, privind compatibilitatea copilului cu familia s-a propus încredințarea în vederea adopției pe o perioadă de 90 de zile a copilului la familia.
Conform dispoz.art.26 alin.1 din Legea 273/2004 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției interne, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului a efectuat demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator s-au celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil.
Potrivit dispoz.art.27 alin.1 din același act normativ în urma procesului de selecție direcția de la domiciliul copilului verifică și constată compatibilitatea acestuia cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare.
Determinarea compatibilității s-a realizat luându-se în considerare nevoile copilului, dorințele și opiniile exprimate de acesta, acordându-le importanța cuvenită.
Instanța având în vedere interesul superior al copilului și faptul că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege conform dispoz.art.26,27 și 28 din Lega 273/2004 a admis cererea și a dispus încredințarea în vederea adopției interne pe o perioadă de 90 de zile la familia a minorului născut la data de 8.01.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL O L T, invocând ca motiv de nelegalitate nepronunțarea instanței cu privire la aplicarea disp.art. 30 alin.1 și 2 din Legea 273/2004 potrivit cărora drepturile părintești cu privire la persoana copilului se exercită de familia căreia acesta i-a fost încredințat, iar drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către Consiliul Județean.
DGASPC O formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât dispozițiile art. 30 alin. 1 și 2 din Legea 273/2004 cu privire la domiciliul copilului pe perioada încredințării, cât și delegarea drepturilor de reprezentare și administrare a bunurilor copilului sunt stipulate clar, domiciliul copilului fiind la familia adoptatoare pe perioada încredințării, iar efectuarea actelor obișnuite necesare exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor părintești cu excepția celor care conduc la încheierea unui act juridic se realizează de persoana sau familia căreia i-a fost încredințat, nefiind necesară o pronunțare a instanței cu privire la acest aspect.
Conform alin. 2 al art. 30 din lege, dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau după caz de a încuviința actele pe care acesta le încheie, precum și dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de consiliul județean sau consiliul local al sectorului Municipiului B, în a cărui rază teritorială domiciliază persoana sau familia căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției.
În mod excepțional dreptul de administrare a bunurilor copilului este delegat pe perioada de 90 de zile către familia adoptatoare, ceea ce nu se impune în cazul de față.
Recursul este fondat, hotărârea pronunțată fiind supusă modificării în raport de disp. art. 304 pct. 9 cod pr. civ. întrucât instanța de fond a omis a face aplicarea disp. art. 30 alin. l și 2 din Legea 273/2004, dispoziții care reglementează modalitatea în care urmează a fi exercitate drepturile și îndeplinite obligațiile părintești față de copilul încredințat în vederea adopției pe durata perioadei de încredințare.
Odată cu admiterea cererii privind încredințarea în vederea adopției interne, instanța trebuia să stabilească în concret cui îi revine dreptul de a exercita și îndeplini obligațiile părintești privind persoana copilului și cui îi revine dreptul de a reprezenta copilul în actele personale și civile, precum și dreptul de a administra bunurile acestuia.
Împrejurarea că textul de lege nu lasă loc de interpretare nu conduce la concluzia că instanța de fond nu avea obligația de a stabili prin hotărârea pronunțată modalitatea în care vor fi exercitate drepturile și îndeplinite obligațiile părintești față de copil conform textului legal susmenționat.
Sunt considerentele pentru care în temeiul dispoz. art. 312 cod pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul că drepturile și obligațiile părintești privind persoana minorului vor fi exercitate respectiv îndeplinite de către familia căreia i-a fost încredințat, iar dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice și cel de a administra bunurile copilului se vor exercita de Consiliul Județean
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, împotriva sentinței civile nr. 57 din 19 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL OLT - Complet specializat minori și familie în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că drepturile și obligațiile părintești privind persoana minorului vor fi exercitate, respectiv îndeplinite în această perioadă de către pârâții și, iar dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice și cel de a administra bunurile copilului, se vor exercita de Consiliul Județean
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
4 ex/5 iunie 2008
Tehn.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Gabriel Viziru, Mariana Pascu
← Pensie întreținere. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Craiova | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 5/2008. Curtea de... → |
---|