Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2/RA/2009
Ședința publică din 2 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș Anca Adriana Pop
--- -
JUDECĂTORI: ---
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul - U împotriva sentinței civile nr. 92 din 9 iunie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, pe pârâtele intimate -- și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C, având ca obiect adopție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat -, din Baroul Cluj, pârâta intimată - personal și reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind pârâtul recurent u și pârâta intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimaților.
Reprezentanta reclamantului intimat, avocat -, depune la dosar adeverință medicală privind pe reclamantul intimat, adeverință medicală privind pe minora - și certificat de cazier judiciar nr. 37181 din 01.10.2009, privind pe reclamantul intimat.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile orale și acordă cuvântul părților prezente asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâtul u ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 92/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și pe care le susține oral. Arată că reclamantul intimat a prezentat interes față de minoră pe tot parcursul procesului de divorț, însă pârâtul recurent, care este tatăl al minorei deși a știut de existența acestui proces nu a achitat pensia de întreținere pentru minoră, nu a luat legătura cu minora, nu a comunicat mamei minorei adresa unde ar putea fi contactat și nici nu a binevoit să se prezinte în instanță pentru a-și exprima refuzul față de adopție. De asemenea, arată că minora a fost audiată în fața instanței de fond și a arătat că nu-l cunoaște pe tatăl, însă îl recunoaște pe reclamantul intimat ca fiind tatăl ei.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că Tribunalul Cluja admis cererea de adopție formulată de reclamantul în condițiile art. 13 din Legea nr. 273/2004 cu toate consecințele includerii emiterii unui nou certificat de naștere privind pe minoră, cu numele reclamantului intimat. În ce privește primul motiv de recurs, referitor la nelegala citare a pârâtului u, arată că în fața instanței de fond, acesta a fost citat din Z,-, - 52,.A,.1, jud. S, a fost citat cu mandat de aducere și apoi a fost citat de la sediul avocatului ales, deoarece pârâtul a încheiat un contract de asistență juridică cu un avocat. Totodată, arată că în 2 iunie 2009, instanța de fond a lăsat cauza în pronunțare, iar pârâtul u nu a prezentat nici un fel de dovadă în ce privește reședința din Spania, astfel că potrivit dispozițiilor art. 95.pr.civ. viciul de procedură cu pârâtul uaf ost acoperit. Invocă dispozițiile art. 13 din Legea nr. 273/2004 și arată că în speță este vorba de un abuz de drept. De asemenea, arată că în memoriul de recurs s-a menționat ca motiv de nelegalitate a hotărârii atacate legat de necitarea și consimțământul pârâtului recurent. Mai arată că potrivit art. 63 din Legea nr. 273/2004 este obligatorie efectuarea unui raport de anchetă socială, însă la dosarul cauzei au fost depuse rapoarte de consiliere, care nu cuprind toate elementele pe care le are un raport de anchetă socială, ci doar câteva elemente, respectiv aspecte referitoare la domiciliul adoptatorului și garanțiile morale pe care trebuie să le îndeplinească adoptatorul. De asemenea, arată că la termenul de judecată din 2 iunie 2009, instanța de fond nu a pus în discuție inutilitatea administrării probei cu martori, însă această probă trebuia administrată în cauză. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru administrarea celor două probe: efectuarea raportului de anchetă socială și proba cu martori.
În replică, reprezentanta reclamantului intimat arată că raportul de consiliere poate fi considerat un raport de anchetă socială, deoarece în acesta se arată care este situația domiciliului reclamantului intimat și faptul că poate oferi condiții optime pentru creșterea minorei, și în ce privește proba cu martori, arată că într-adevăr au fost propuși doi martori, însă după efectuarea raportului de consiliere nu a mai rezultat necesitatea audierii acestor martori. Consideră că sentința pronunțată de către Tribunalul Cluj este legală și temeinică, iar având în vedere aspectele menționate anterior, solicită înlăturarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate invocate de reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 92 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă cererea formulată și completată de petentul în contradictoriu cu intimații Directia Generala de Asistenta Sociala și Protecția Copilului C, - -, -, parte civilă Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință s-a constatat existența consimțământului tatălui - -, în condițiile art. 13 din Legea nr. 273/2004.
S-a încuviințat adopția minorei --, CNP -, născută la data de 14.10.1998 în municipiul Z, jud. S, fiica lui - - și - - de către petentul, CNP - născut la 30.05.1976 în B de A jud. M, fiul lui și.
S-a încuviințat ca pe viitor minora - să poarte numele de familie.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă al Primăriei Z pentru nașterea înregistrată sub nr. 1547 din 16.10.1998.
Primăria municipiului C-N a fost obligată să elibereze pe seama minorei un nou act de naștere în care, la rubrica "tată" să fie înscris.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 716 din 26.02.2003 a Judecătoriei Sălaj, a fost desfăcută căsătoria dintre și, reclamanta reluându-și numele avut anterior căsătoriei acela de.
Minora rezultată din căsătorie, - a fost încredințată mamei spre creștere și educare.
Petentul s-a căsătorit cu mama minorei la data de 23.07.2005, conform actului de căsătorie depus la fila 7 dosar.
Minora și mama acesteia au declarat atât în scris cât și în ședința publică acordul lor cu privire la admiterea cererii formulate.
În ședința publică din 31 martie 2009 minora a declarat că îl cunoaște ca tată doar pe petent, că nu și-a văzut nicicând tatăl și că acesta nu a ținut legătura cu ea.
Potrivit raportului de consiliere din 23.02.2009 întocmit de intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C, rezultă că, încă din anul 2003 minora locuiește cu mama sa și petentul, între minoră și soțul mamei existând o puternică relație de atașament întemeiată pe implicarea și participarea activă a petentului în viața minorei în sensul că acesta o duce la școală, o ajută la pregătirea temelor, participă la ședințele cu părinții și își petrece o mare parte a timpului liber împreună cu minora.
Condițiile de locuit pe care familia le oferă minorei sunt bune iar în prezent minora prezintă o dezvoltare armonioasă, este un copil sociabil și comunicativ cu rezultate foarte bune la învățătură.
Mama minorei a fost consiliată cu privire la consecințele adopției, aceasta fiind întru totul de acord cu toate aspectele ce i-au fost puse în vedere.
Și petentul a fost consiliat, acesta înțelegând că va avea obligații față de minoră, asemenea unui tată iar drepturile și îndatoririle părintești vor fi exercitate de ambii părinți.
S-a întocmit raport de consiliere și pentru minora în cauză, aceasta fiind întru totul de acord cu toate consecințele acțiunii inițiate de petent.
În ce privește tatăl al minorei, acesta a fost citat la adresele cunoscute iar ca urmare a neprezentării sale s-a emis mandatul de aducere, mandat ce nu a putut fi executat întrucât s-a constatat că acesta nu locuiește la adresa cunoscută, adică Z,- B,. 11, jud.
Tribunalul a reținut că tatăl minorei a avut cunoștință de această cauză cel puțin de la data de 19 mai 2009 iar lipsa sa de la dezbateri, lipsa dovezii privind domiciliul sau reședința actuală, lipsa oricărui înscris privind poziția procesuală sau motivarea refuzului de a-și da acordul la adopție constituie un abuz de drept din partea acestuia menit a tergiversa soluționarea cauzei.
Astfel, tribunalul a constatat prezența textului art. 13 din Legea nr. 273/2004 în sensul că, lipsa consimțământului tatălui este un abuz din partea acestuia, drept pentru care s-a constatat existența acestui consimțământ.
Cererea petentului se circumscrie dispozițiilor înscrise la art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 273/2004, rezultând că petentul prezintă garanțiile morale și materiale cerute de textul art. 10 alin. 2 din aceeași lege.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis cererea și a încuviințat adopția minorei, așa cum a fost formulată, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul - solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de încuviințare a adopției fiicei sale formulată de petentul.
În motivarea recursului arată că nu a avut cunoștință de existența procesului de adopție numai la data de 19 mai 2009, astfel sunt greșite concluziile instanței în ceea ce privește acordul intimatului privind adopția minorei.
Consideră că pârâta și pârâtul puteau afla adresa lui din Spania de la mama sau sora acestuia și să i se comunice actele procedurale, lipsa de la dezbateri fiind motivată de lipsa unei citații directe pe adresa sa cât și pe imposibilitatea de a se prezenta la dezbateri datorită condițiilor de lucru din Spania și a posibilităților de a ajunge în timp real la judecată.
Arată că concluzia că ar exista consimțământul intimatului în condițiile art. 13 din Legea nr. 263/2004 la încuviințarea adopției fiicei sale este nelegală și netemeinică, nefiind dovedit prin mijloace de probă acest refuz, existând la dosar un înscris din care rezultă că se opune încuviințării adopției.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-N, prin întâmpinarea de la 15-16, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Pârâtul prin întâmpinarea de la 17-19 solicită de asemenea respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a actelor dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 63 alin. 1 teza II din Legea nr. 273/2004, pentru soluționarea cauzelor de adopție prezentarea de către direcție a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.
În cauză un astfel de raport nu a fost depus, rapoartele de consiliere neputând suplini ancheta socială, având un cu totul alt scop.
Motivul de recurs referitor la necitarea sa de la adresa reședinței sale din Spania nu poate fi primit cât timp chiar recurentul și-a ales ca adresă pentru comunicarea actelor procedurale (fila 43 dosar fond) iar citarea sa la acea singură adresă este procedurală.
Evident că la rejudecarea pe fond a cauzei, pentru a se evita formularea unor motive de recurs pe același temei, recurentul va fi citat atât de la adresa sa de domiciliu (fila 31 dosar recurs) cât și de la domiciliul procesual ales (fila 43 dosar fond) și de la reședința sa din Spania (fila 53 dosar fond și fila 2 dosar recurs).
Mai trebuie sesizat că la fond pârâtul a indicat la adresa domiciliului ales - 53 iar în recurs ca fiind - 52, rămânând a se lămuri care este adresa corectă.
Nu în ultimul rând trebuie observat că la termenul din data de 28 aprilie 2009 prima instanță a încuviințat proba cu martori, pe care petentul s-a obligat să îi prezinte fără citație pentru termenul din data de 19 mai 2009, dar nici la acel termen și nici ulterior martorii nu au fost audiați.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de intimatul - împotriva sentinței civile nr. 92 din 09.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa și va trimite cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Cluj pentru a se realiza ancheta socială, a se lămuri situația probei cu martori și a se lămuri adresa domiciliului ales al recurentului pârât. De asemenea instanța va avea în vedere și aspectele din recursul formulat în ce privește exprimarea consimțământului recurentului și interpretarea comportamentului recurentului prin prisma art. 13 din Legea nr. 273/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimatul - împotriva sentinței civile nr. 92 din 09.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - --- - ---
GREFIER
--
de, dactilografiat de Sz.
În 7 ex. la data de 12.10.2009
Judecător fond - - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel Chiș Anca Adriana PopJudecători:Ioan Daniel Chiș Anca Adriana Pop
← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1701/2009. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|