Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 175/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 175
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul, domiciliat în R, str.-. - -, nr. 2 A, județul S și de către intervenienții în nume propriu și, domiciliați în R,-,.19, județul S, împotriva deciziei civile nr.33, pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 19 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când din lipsă de pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 26 mai 2009, apoi din același motiv pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 8 septembrie 2006 la Judecătoria Rădăuți sub nr-, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor dobândite de ei în timpul căsătoriei în cote de 70% pentru ea și 30 % pentru pârât.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei a dobândit împreună cu soțul ei o casă, anexe gospodărești, împrejmuiri ale imobilului și suma de 1666,08 $ reprezentând contravaloarea celor 66 rate plătite pentru imobilul achiziționat în rate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/2003, precum și mai multe bunuri mobile.
Reclamanta a precizat că la achiziționarea acestor bunuri a avut o contribuție mai mare dat fiind faptul că realiza venituri mai mari decât ale pârâtului și o perioadă, în 2004, 2005, 2006 a lucrat în Italia de unde a trimis suma de 8.500 precum și diverse bunuri mobile.
Reclamanta a susținut că la casă renovările s-au făcut cu contribuția ei exclusivă, indicând materialele procurate și valoarea lor.
Pentru a-și dovedi susținerile reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinței, alte acte referitoare la imobilul achiziționat.
În cauză pârâtul a formulat întâmpinare ( fila 34 dosar fond ) susținând că la dobândirea bunurilor comune a avut o contribuție mai mare decât reclamanta întrucât el a efectuat toate orele de voluntariat, iar anexele au fost construite doar de părinții lui, la fel ca și unele bunuri mobile, respectiv: cuptor cu microunde, butelie, robot bucătărie, jaluzele.
În cauză numiții și au formulat cerere de intervenție în nume propriu solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 35.000 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei aferente construirii imobilului părților.
Intervenienții au arătat că în 2003 ei au muncit un an de zile la construirea casei și au ridicat anexele și gardul imobilului.
De asemenea tot ei au cumpărat mașina de spălat, care din acest motiv nu poate fi inclusă în masa partajabilă.
La termenul din 21 iunie 2007 pârâtul, prin apărător, a precizat că a achitat suma de 22.907,54 lei reprezentând diferența de valoare pentru imobil, depunând în acest sens o chitanță la dosar și a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor mobile indicate de reclamantă la valorile precizate de aceasta, dar consideră că la dobândirea lor a avut o cotă egală de contribuție cu reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 2824 din 16 iunie 2008, Judecătoria Rădăuția admis în parte acțiunea, respingând cererea de intervenție, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 50% fiecare, mai multe bunuri mobile și imobile, situate în orașul R, a constatat că pârâtul are un drept de creanță în valoare de 22.907 lei, a atribuit acestuia toate bunurile mobile și imobile în valoare de 119.517 lei, obligându-1 să plătească reclamantei sultă în valoare de 48.305 lei.
S-a reținut în motivare că, soții au dobândit prin cumpărare, cu plata în rate, o locuință situată în R, că până la divorț au achitat ratele corespunzătoare, iar după desfacerea căsătoriei, pârâtul a achitat integral diferența de 22.907 lei.
Cu referire la bunurile mobile, s-a motivat că, în masă au fost reținute toate cele descrise în acțiune, la valorile indicate de reclamantă, având în vedere că pârâtul și-a exprimat acordul potrivit încheierii din 21 iunie 2007.
Cererea de intervenție a fost respinsă, întrucât intervenienții au muncit la ridicarea locuinței cât și a anexei și gardului, doar în considerarea relațiilor dintre ei și pârât, fiind părinții acestuia, neexistând o convenție de prestare lucrări - între intervenienți și părți, în baza căreia să se fi prevăzut că intervenienții vor fi remunerați pentru munca depusă.
La dobândirea bunurilor comune, s-a reținut o contribuție egală a soților, având în vedere că ambii au fost salariați în perioada căsătoriei.
Prin decizia civilă nr. 33 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Suceavaa respins ca nefondate apelurile declarate de intervenienții și și de pârâtul.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut, în esență, că în masa supusă partajului intră dreptul de proprietate asupra apartamentului, iar plățile făcute în perioada despărțirii în fapt, pot influența, eventual, la determinarea cotelor ce se cuvin copărtașilor asupra totalității bunurilor comune, astfel că în mod corect s-a constatat un drept de creanță al pârâtului, care, după divorț, a achitat diferența de preț și nu un drept propriu de 80% din bun; că modalitatea de atribuire a bunurilor mobile s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 6739din Codul d e procedură civilă, iar instanța de fond efectuat o compensare corectă a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește motivul privind contribuția intervenienților la edificarea locuinței supusă partajului s- reținut că în lipsa unei convenții între aceștia și cei doi soți pentru prestarea unor lucrări de construire, pretențiile lor de obligare a intimatei la plata despăgubirilor este nejustificată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul și intervenienții și.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a arătat că în condițiile în care reclamanta a solicitat doar partajarea celor 66 de rate achitate în timpul căsătoriei și nu a întregului bun imobil, întrucât la data formulării acțiunii dreptul de proprietate aparținea Fundației for, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut ( motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul d procedură civilă ), în sensul că considerat ca obiect al cererii imobilul compus din casă de locuit cu anexe gospodărești și împrejmuiri, deși în cauză s-a făcut dovada că anexele și împrejmuirile au fost construite de intervenienți ( părinții pârâtului ), însă instanța, în mod nelegal, nu numai că nu a exclus aceste bunuri din masa de partajat, dar nici nu a stabilit o cotă majoritară la dobândirea imobilului în favoarea pârâtului.
Arată pârâtul că ratele achitate în timpul căsătoriei reprezintă aproximativ 20% din valoarea imobilului și întrucât diferența de preț a achitat-o după desfacerea căsătoriei, instanțele trebuiau să califice cota de 80% din imobil ca fiind bunul său propriu și pe cale de consecință, în masă trebuia inclusă doar suma achitată de cei doi soți în timpul căsătoriei.
De asemenea, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța reținut că reclamanta a dobândit în timpul căsătoriei o sumă de 8.000, în lipsa unor dovezi certe, criticând totodată și modalitatea de lotizare a bunurilor mobile, care i-au fost atribuite lui în totalitate, precum și modul în care s-a efectuat compensarea cheltuielilor de judecată, deși părțile nu au solicitat aceste cheltuieli.
În motivarea recursului, intervenienții au arătat că anexele și gardul împrejmuitor au fost construite de ei în mod exclusiv în anul 2003, cu bani obținuți dintr-un împrumut, fapt pe care l-au dovedit cu declarațiile martorilor propuși și cu adeverința emisă de for, așa încât, nelegal a fost respinsă cererea lor de obligare a părților la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Examinând recursurile prin prisma probatoriului administrat și a motivelor invocate, ce vor fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nu sunt fondate.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, nr. 2 din 15 septembrie 2003, părțile au cumpărat de la Asociația " pentru " Rol ocuință ( casă ) situată în municipiul R, str. - - în schimbul sumei de 11.106,72 $ ( echivalentul sumei de 378.350.377 lei la acea dată ) din care părțile au achitat 66 de rate lunare respectiv suma de 1666,08 $.
Împrejurarea că după desfacerea căsătoriei părților, pârâtul a achitat diferența de preț în sumă de 22.907 lei nu-i conferă un drept propriu de 80% asupra imobilului în litigiu, întrucât bunul a fost cumpărat de părți în timpul căsătoriei iar dreptul de proprietate se dobândește la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, așa încât în mod corect instanțele au considerat acest bun ca făcând parte din comunitatea de bunuri a soților, care încetează odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de divorț.
Dat fiind faptul că până la divorț părțile au achitat ratele lunare pentru locuința dobândită în timpul căsătoriei, corect instanțele au inclus bunul în masa de partajat, constatând totodată că diferența de preț achitată de pârât reprezintă un drept de creanță ce urmează a fi valorificat pe această cale și nu un drept propriu de 80 % din imobil.
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat partajarea sumei de 1666,08 $ reprezentând contravaloarea ratelor plătite pentru imobilul cumpărat de părți, ulterior acțiunea a fost precizată în sensul partajării întregului imobil dobândit în timpul căsătoriei, instanța de fond având obligația de a stabili starea de fapt, natura juridică a bunurilor supuse partajului și de a soluționa acțiunea de partaj în integralitatea sa, prin prisma tuturor cererilor și apărărilor formulate de părți.
Critica vizând reținerea nejustificată a unei cote de contribuție egală nu este întemeiată, întrucât ambele părți au fost salariate în timpul căsătoriei, reclamanta a lucrat în Italia în perioada 2004-2006, obținând o sumă de bani necesară lucrărilor de renovare la imobilul cumpărat și pentru achiziționarea mai multor bunuri mobile ( dovadă fiind facturile fiscale depuse la dosar precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, filele 64 și 75 dosar fond ).
În ceea ce privește modalitatea de atribuire a bunurilor mobile, Curtea reține că instanțele au respectat prevederile art. 6739din Codul d e procedură civilă, ținând seama de posesia bunurilor și de opțiunile părților.
Pe de altă parte, compensarea cheltuielilor de judecată s- făcut în sensul dispozițiilor art. 277 din Codul d e procedură civilă, la solicitarea reclamantei, inserată atât în cererea de chemare în judecată cât și în notele de concluzii depuse la instanța de fond, cheltuieli reprezentând onorariu avocat, onorariu expert și taxe judiciare.
Referitor la solicitarea intervenienților de obligare reclamantei la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea materialelor de construcții și a manoperei în edificarea anexei și a gardului împrejmuitor, Curtea constată că intervenient-recurenții nu au făcut dovada că au realizat prin contribuție exclusivă aceste construcții și nu au depus înscrisuri pentru achiziționarea unor materiale de construcție, ori că existat o convenție prin care părțile să se fi obligat să îi remunereze pentru munca depusă, iar faptul că părinții pârâtului - intervenienți în cauză - au lucrat pe perioada ridicării locuinței și au prestat parte din orele de muncă stipulate în contractul de vânzare-cumpărare, în mod benevol și în beneficiul tinerei familii nu este de natură a le justifica pretențiile.
În considerarea celor reținute, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate, apreciind soluția atacată ca fiind legală.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recurenții, ca părți căzute în pretenții, vor fi obligați să plătească intimatei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul, domiciliat în R, str. -. - -, nr. 2 A, județul S și de
către intervenienții în nume propriu și, domiciliați în R,-,.19, județul S, împotriva deciziei civile nr.33, pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă recurenții, și să plătească intimatei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored. Sb.
Ex. 2/02.07.2009
Președinte:Dumitraș Daniela
Judecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Rață Gabriela
| ← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 2/2009. Curtea... | Plasament. Decizia 231/2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
