Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 271/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(269/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.271
Ședința publică de la 25.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentant de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.2 AD din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - în prezent decedată.
Cauza are ca obiect - adopție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-pârât și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea de încuviințare a adopției pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.3574/87 din 18 2009 la Tribunalul Teleorman, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul, încuviințarea adopției copilului, fiul pârâtului.
A motivat reclamanta că este soția pârâtului, iar este fiul soțului său.
A arătat că mama lui este decedată și atât copilul, cât și tatăl său sunt de acord cu adopția.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus: certificatele de naștere ale părților, certificat de deces privind pe, certificat de naștere al copilului și certificatul de căsătorie al părților ( filele 3-8).
Prin încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2009 s-a pus în vedere reclamantei să depună actele prevăzute de art.35 din Legea nr.273/2004 și s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei, de către Primăria comunei.
La termenul de judecată din data de 4 ianuarie 2010, pârâtul a precizat că reclamanta a decedat, depunând certificatul de deces al acesteia (fila 15).
Prin sentința civilă nr.2 AD/04.01.2010, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art.41 alin.(1) Cod Procedură Civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în proces.
În speță, urmare a decesului pe parcursul judecății, reclamanta pierdut capacitatea procesuală de folosință.
Pe de altă parte, față de natura strict personală acțiunii, împrejurarea că Legea nr.273/2004 nu reglementează transmiterea legală a calității procesuale, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.243 alin.(1) pct.1 Cod Procedură Civilă.
Ca atare, instanța a respins acțiunea de încuviințare a adopției, pentru lipsa capacității procesuale de folosință reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru încălcarea principiilor de drept naționale și internaționale.
Arată recurentul că petenta dorit ca toată averea sa să fie moștenita de minorul a cărui adopție s-a solicitat sa fie încuviințată, manifestarea de voința exprimată și în primei instanțe, la primul termen de judecată.
Menționează că prin modul în care a fost soluționată cererea de încuviințare a adopției, s-a încălcat dreptul de proprietate al petentei, aceasta neavând moștenitori direcți, ci averea sa urmează a se împărți rudelor, fiind încălcat și dreptul de moștenire al minorului, susținând că s-au încălcat legile naționale, Constituția României, în sensul că instanța a aplicat o lege internă și a încălcat o lege internațională, care protejează dreptul de proprietate.
Se precizează totodată că acțiunea nu a putut să fie formulată mai devreme de către recurent, întrucât de minor a fost luata anterior măsura de protecție plasamentului, recurentul fiind condamnat pentru violul copilului, în baza unei hotărâri în raport de care susține că este falsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile legale în vigoare, sub toate aspectele în conformitate cu prevederile art. 3041Codul d procedură civilă, curtea retine următoarele:
Potrivit art. 1 din legea nr. 273/2004, adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului, art. 5 din același act normativ, stabilind că adopția se încheie numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Totodată, potrivit art. 56 din legea nr. 273/2004, adopția produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată. Prin adopție se stabilesc filiația între adoptat și cel care adoptă, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului iar potrivit art. 9 alin. 1 din legea nr. 273/2004, pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exercițiu și care sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte.
În același timp, potrivit art. 18 din legea nr. 273/2004, consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
Tot astfel, Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copiilor din 20 1989, ratificată de România la 28 septembrie 1990, stabilește în art. 21 obligația statelor părți de a veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze și ca adopția unui copil să fie autorizată numai de autoritățile competente care trebuie sa verifice, în conformitate cu legea și cu procedurile aplicabile, precum și pe baza tuturor informațiilor pertinente și credibile, că adopția se poate realiza luând în considerare statutul copilului în raport cu părinții, cu rudele și cu reprezentanții săi legali și, dacă este cazul, că persoanele interesate și-au dat consimțământul cu privire la adopție în cunoștință de cauză în urma unei consilieri corespunzătoare.
Aceste dispoziții sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față, întrucât articolul 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația niversală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, o primă constatare ce se impune a fi făcută, este aceea că adopția reprezintă măsură de protecție a copilului, care, nu poate fi concepută decât ca reprezentând o instituție în interesul adoptatului, prin care între copil și adoptator se stabilesc raporturi de rudenie civilă, astfel încât copilul adoptat intră în familia adoptatorului ca un copil firesc al acestuia.
În virtutea acestor raporturi de filiație, drepturile și îndatoririle părintești revin părinților adoptatori, prin operațiunea juridică a adopției, dreptul imitând astfel natura, deoarece în acest caz, legătura de filiație nu se mai întemeiază în acest caz pe faptul biologic al nașterii și al concepțiunii copilului ci, își are fundamentul în voința celor care, potrivit legii, consimt să creeze legătura de filiație civilă, sociologică.
În același sens, în doctrină s-a arătat că între interesul adoptatului și cel al adoptatorului nu trebuie să existe conflicte, astfel că principiul potrivit căruia adopția se face doar în interesul adoptatului trebuie înțeles în sensul că scopul principal al adopției este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se bucură de ocrotirea părintească, de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului.
Așa fiind, principiul fundamental care guvernează instituția adopției este acela că adopția se poate realiza numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului, noțiune care așa cum se arată în mod just în doctrina de specialitate - are în mod preponderent natura nepatrimonială, în sensul că cel care adoptă trebuie să îi asigure copilului, condițiile necesare creșterii și dezvoltării sale fizice și morale.
Pe de altă parte, în considerarea aceluiași principiu fundamental, încuviințarea adopției presupune îndeplinirea unor condiții de fond și de formă ale actelor juridice care compun această operațiune juridică-art. 5-18,40 din legea nr. 273/2004.
Adopția are, în actuala reglementare, natura juridică a unui juridic complex - întrucât nu se poate încheia decât prin îndeplinirea operațiunilor juridice prevăzute de lege, fiecare dintre acestea fiind esențială pentru adopție, hotărârea judecătorească, ca act de autoritate publică prin care se încuviințează adopția, având valoare constitutivă.
Din această perspectivă, în mod corect a procedat instanța de fond procedând cu prioritate la verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor de fond, privind petenta titulară a cererii de încuviințare a adopției, întrucât, deși în principiu orice persoană, poate să adopte un copil în România, vocația acesteia de a deveni părinte adoptator, trebuie să îndeplinească în concret atât anumite condiții juridice, expres prevăzute de lege- capacitate, vârstă, aptitudinea a adopta, exprimarea unui consimțământ liber și neviciat în acest sens, cât și condiții psihologice, medicale și sociale impuse viitorilor adoptatori din grija de a proteja interesele copiilor.
În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului de fond, acțiunea introductivă formulată de petenta avut drept finalitate încuviințarea adopției minorului, de către petentă.
Se reține totodată, că anterior termenului de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de către prima instanță, mai exact la data de 21.12.2009, petenta, titulară acțiunii de față, a decedat.
Potrivit art. 1 din decretul 31/1954, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale și culturale, în acord cu interesul obștesc, potrivit legii și regulilor de conviețuire socialistă iar potrivit art. 7 din același act normativ, capacitatea de folosința începe de la nașterea persoanei și încetează cu moartea acesteia.
În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond, că odată cu decesul petentei titulare a cererii de încuviințare adopției, capacitatea de folosință acesteia încetat, or, câtă vreme una dintre condițiile de fond ale adopției este aceea că adoptatorul să aibă, capacitate deplină, nu s-ar putea reține în cauză aplicarea eronată prevederilor legale anterior citate.
În același sens, instanța are în vedere faptul că pe de parte, adopția nu poate produce efecte decât de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviințare, neputând produce efecte exclusiv în temeiul consimțământului exprimat în acest sens, de persoanele chemate de lege, iar pe de altă parte, că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestei instituții de protecție a copilului, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se bucură -deloc sau doar în parte-de ocrotirea părinților firești, de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului și de a se crea, în primul rând, acele relații specifice familiei, între adoptator și adoptat, art. 2 lit. b din legea nr. 273/2004, prevăzând în mod expres că unul dintre principiile care trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopției este principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial.
Este deci firesc ca, pentru se ajunge la încuviințarea adopției, pe lângă verificarea consimțământului adoptatorului, să se procedeze la verificarea tuturor celorlalte condiții de fond și de formă ale adopției, care trebuie să fie îndeplinite, la momentul soluționării cauzei - acesta fiind de altfel, momentul la care instanța apreciază cu privire la temeinicia cererii de adopție.
Or, în cauză, la acest moment, cerința existentei capacitații de folosință persoanei adoptatorului nu mai era îndeplinită, nemaifiind în consecință posibilă nici realizarea scopului adopției.
De altfel, această soluție este pe deplin susținută de prevederile art. 62 din legea nr. 273/2004, potrivit cu care adopția este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege.
Curtea remarcă totodată faptul că în cererea de recurs, deși recurentul susține încălcarea prevederilor naționale și internaționale de către instanța de fond, nu face referire decât exclusiv la împrejurarea că prin modul de soluționare a cererii cu care a fost investită instanța de fond, minorul cărui adopție se solicită fi încuviințată, nu poate veni la moștenirea petentei, titulare a cererii și corelativ la încălcarea dreptului adoptatoarei de a dispune de bunurile proprietatea sa.
Curtea apreciază însă ca nefondate criticile recurentului prin raportare, pe de o parte, la aspectele anterior menționate referitoare la principiile și scopul adopției iar pe de altă parte, având în vedere dispozițiile din Codul civil, care reglementează moștenirea testamentară, legiuitorul necondiționând culegerea moștenirii de către legatari, de existența unor relații de rudenie între aceștia și defunct, defuncta având posibilitatea de întocmi în mod liber, acte juridice mortis causa- inclusiv sub forma testamentului olograf- prin care să dispună discreționar de bunurile sale, inclusiv în favoarea minorului, legea internă neimpunând în sarcina nici unei persoane obligația de a formula cereri de natura celei de față și de urma procedura adopției, pentru realizarea acestui scop.
Pe de altă parte, în mod judicios a reținut prima instanța caracterul strict personal al acțiunii dedusă judecății.
Așa cum s-a subliniat în practica și doctrina de specialitate în mod consecvent, acțiunile personale sunt acele acțiuni care pot fi exercitate numai de către anumită persoană sau care presupun apreciere de ordin subiectiv din partea persoanei interesate, fiind strict legate de voința exclusivă a acestuia - în cazul încuviințării adopției adoptatorului, dreptul de adopta neputând fi exercitat decât personal și exclusiv de către cel ce solicita încuviințarea adopției, fiind strâns legat de persoana acestuia.
În raport de prevederile exprese ale art. 18 din legea nr. 273/2004, odată constatată lipsa capacitații de folosință titularului acțiunii strict personale, ca efect al decesului acestuia, anterior soluționării cererii de încuviințare a adopției, este evident că într- astfel de ipoteză este exclusă realizarea finalității adopției - posibilitatea stabilirii, pe viitor, unor relații specifice părinte - copil, în raport cu adoptatorul, soluția respingerii cererii fiind din acest punct de vedere legală.
În același timp, nu se poate face abstracție de faptul că prin încuviințarea adopției, în sarcina adoptatorului se transferă nu numai drepturile dar mai ales obligațiile care revin unui părinte firesc, or, tocmai aceasta este rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut expres necesitatea verificării existentei consimțământului adoptatorului sau familiei adoptatoare de către instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției (până la acest moment, consimțământul exprimat prin formularea cererii, putând fi revocat ).
Pe de altă parte, deși în recurs se face referire la anumite împrejurări care au întârziat formularea cererii de încuviințare a adopției, curtea reține că acestea îl vizează exclusiv pe recurentul -părinte firesc al minorului, iar nu persoana titularei cererii de încuviințare a adopției, astfel că și aceste susțineri urmează a fi înlăturate, neputând fi apreciate ca relevante în soluționarea cauzei.
de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 din Codul d procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr.2 AD/04.01.2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata - în prezent decedată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./19.03.2010
Trib.T -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ionelia Drăgan, Ilie
| ← Divort. Decizia 983/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
