Divort. Decizia 983/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1016/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.983.
Ședința publică de la 09 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă reclamantă, împotriva deciziei civile nr.155 A din 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 3
are ca obiect - divorț cu copii.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 09.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2005, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorul 3 B, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu parata reclamanta si Autoritatea Tutelara din cadrul Primăriei Sector 3 B, să se dispună desfacerea căsătoriei înregistrată la Registrul de stare civilă al Primăriei sector 3 sub nr. 2660 din 29.11.1991, din vina exclusivă a pârâtei, revenirea paratei reclamante la numele de "", încredințarea către reclamant, spre creștere și educare, a minorilor, născuta la 16.09.1998 și, născut la 22.05.2000, iar a minorului, născut la 27.01.2004, către pârâtă, stabilirea unui program de vizită în favoarea reclamantului pentru minorul încredințat paratei.
La data de 12.05.2005, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare, prin care a solicitat partajarea bunurilor comune, stabilirea unei cote de contribuție de 95% la dobândirea bunurilor comune, achiziționate în timpul căsătoriei, iar, în urma sistării stării de indiviziune, să se dispună atribuirea imobilului, care nu este comod partajabil în natură, în lotul său, cu obligarea la plata contravalorii cotei părți în favoarea pârâtei, precum și obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectoru lui 3 B, la data de 25.03.2005, sub nr. 3931/2005, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, păstrarea numelui dobândit la încheierea căsătoriei, încredințarea minorilor, către mamă, partajarea apartamentului nr. 28, situat în B-, scara A, etaj 6, sector 3.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 16.05.2005, a fost admisă excepția de conexitate cu cauza ce forma obiectul dosarului nr. 3931/2005, având ca obiect divorț și partaj judiciar, cu motivarea că, între cele două cauze, există o strânsă legătură, a doua cerere fiind formulată de pârâtă și având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre reclamant și pârâtă, încuviințarea păstrării numelui din căsătorie, încredințarea minorilor, partajarea apartamentului bun comun ce a constituit domiciliul conjugal.
La termenul din 13.03.2006, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea cauzei ce forma obiectul dosarului de față, până la soluționarea, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, a acțiunii ce face obiectul dosarului nr-, prin care reclamantul solicita instanței să se constate, în contradictoriu cu pârâta, că nu este tatăl minorului, născut la 10.10.2005, în timpul căsătoriei.
La termenul din 25.02.2008, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, la cererea reclamantului, având în vedere că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea cauzei, întrucât hotărârea judecătorească, prin care a fost dezlegată problema tăgăduirii paternității minorului născut în timpul căsătoriei, a rămas irevocabilă, instanța constatând, prin sentința civilă nr. 9472/24.11.2006, pronunțată în dosarul nr-, că reclamantul nu este tatăl minorului, născut la data de 10.10.2005, în timpul căsătoriei cu pârâta, urmând a se face și cuvenitele modificări în toate actele de stare civilă ale minorului, în sensul ca, la rubrica numele de familie al tatălui, să se treacă, față de care s-a stabilit filiația, prin această hotărâre judecătorească.
La termenul din 10.03.2008, reclamantul pârât și-a completat cererea principală, solicitând și încredințarea minorului, spre creștere și educare, și încuviințarea, pentru pârâtă, a unui drept de vizitare a copiilor, conform art. 43 Codul familiei.
Prin sentința civilă nr. 3494/07.04.2008, Judecătorului Sectorului 3 Baa dmis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul -pârât, în contradictoriu cu pârâta reclamantă și cu AUTORITATEA TUTELARA din cadrul PRIMARIEI SECTOR 3 B, a admis în parte cererea conexă, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 29.11.2001, din culpă comună, a dispus ca fosta soție să revină la numele de "", a încredințat reclamantului, spre creștere și educare, pe minorii, născuta la 16.09.1998, născut la 22.0.2000 și, născut la 27.01.2004, a obligat pârâta reclamanta la 250 lei pensie de întreținere, câte 83 lei, în favoarea fiecărui copil, de la data pronunțării hotărârii la majoratul fiecăruia, a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere din acțiunea principală, referitor la încuviințarea pârâtei de a avea legături personale cu minorii, a atribuit reclamantului parat folosința apartamentului nr. 28, situat in B,-,. 36 B, se. 1, sector 3, respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la evacuare și a disjuns cererea de partaj a bunurilor comune.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta-reclamantă, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 11.07.2008, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii apelate, în sensul încredințării mamei a minorilor, și, spre creștere și educare.
Prin decizia civilă nr. 155A din 02.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - împotriva sentinței civile nr. 3494 din 07.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că susținerile invocate de apelantă, cu privire la sentința civilă apelată, se referă la dispozițiile privind încredințarea către intimat a celor trei minori rezultați din căsătoria părților: -, născută la 16.09.1998, născut la 22.05.2000 și, născut la 27.01.2004.
Potrivit art. 42 alin.1 Codul Familiei, instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copii minori. În acest scop, va asculta părinții și autoritatea tutelară,și, ținând seama de interesele copiilor, pe care, de asemenea,îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.
Rezultă, astfel, că, pentru încredințarea copiilor, trebuie să primeze interesul superior al acestora, interes care este prevăzut și la art. 2 alin. 2 și 3 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Interesele copiilor, ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia încredințării, sunt legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de vârsta copiilor, precum și de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de atașament și preocupare pe care l-a manifestat față de copii, precum și de legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copii.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că minorii și au fost încredințați, din anul 2005, pe cale de ordonanță președințială, către tată, fiind bine îngrijiți de acesta.
Cu ocazia audierii minorei, aceasta a declarat că locuiește la tatăl său, împreună cu ceilalți doi frați, de aproximativ patru ani, și că este atașată în mod egal de ambii părinți.
Din conținutul anchetei sociale efectuate la domiciliul apelantei, rezultă că aceasta locuiește la mama sa, care nu mai dorește să-i ofere spațiu locativ nici apelantei, și nici copiilor săi, iar apartamentul a fost găsit într-o stare avansată de dezordine și mizerie. Având în vedere că apelanta nu are un spațiu suficient care să-i permită întreținerea celor trei minori, tribunalul a apreciat că, în mod corect, copiii au fost încredințați, spre creștere și educare, intimatului, acesta fiind cel care s-a ocupat în mod constant de îngrijirea copiilor, din anul 2005.
Invocarea de către apelantă a violențelor exercitate de intimat asupra sa nu sunt de natură să ducă la o altă concluzie în ceea ce privește încredințarea minorilor, având în vedere că intimatul s-a ocupat de copii, aceștia fiind bine îngrijiți. Starea conflictuală dintre părți și care a culminat cu desfacerea căsătoriei acestora nu trebuie să afecteze copiii, interesul superior al acestora trebuind să prevaleze în orice măsură dispusă de instanță.
Tribunalul a apreciat, astfel, că este în interesul copiilor ca aceștia să fie încredințați tatălui, având în vedere că acesta s-a ocupat în ultimii ani de creșterea lor, fiind bine îngrijiți de acesta, stabilindu-se, astfel, o legătură afectivă între copii și tatăl lor. Deși apelanta invocă faptul că este cadru medical, iar minorul suferă de o boală ce necesită îngrijire permanentă, tribunalul a apreciat că aceste motive nu sunt de natură să ducă la încredințarea acestui minor către apelantă. În acest context, s-a avut în vedere faptul că minorii sunt la o vârstă fragedă, că aceștia au crescut împreună, alături de tatăl lor, fiind bine îngrijiți de acesta, astfel că separarea minorilor ar avea consecințe asupra dezvoltării lor ulterioare.
În consecință, tribunalul a apreciat că, în raport de situația existentă în prezent, se impune ca minorii să fie împreună și să fie îngrijiți în continuare de tatăl lor, prima instanță apreciind, în mod corect, asupra acestui aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul încredințării minorilor, spre creștere și educare, mamei.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Codului familiei și ale Legii nr. 272/2004, " principiul interesului superior al minorului trebuie să prevaleze în toate deciziile ce privesc copii, precum și în cauzele soluționate de către instanțele de judecata".
Prin hotărârile pronunțate, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au încălcat acest principiu de baza prevăzut de dispozițiile legale, în sensul că a încredințat pe cei trei minori, rezultați din căsătoria părților, tatălui, în pofida interesului minorilor, care, alături de mama lor naturală, ar beneficia de o dezvoltare mai armonioasă, beneficiind de dragostea și îngrijirea maternă, atât de necesară la vârsta fragedă pe care o au.
Recurenta a considerat că, în aprecierea acestui interes al minorilor, instanțele au greșit, ignorând un criteriu esențial, și anume acela al atitudinii părintelui față de minori, anterioară separării în fapt, criteriu ce dezvăluie adevăratele sentimente ale mamei față de minori.
Instanțele au ignorat faptul că, până la data separării în fapt și introducerea cererii de divorț, minorii s-au aflat permanent în îngrijirea mamei și a bunicii materne, recurenta fiind izgonită, în mod violent, din domiciliu în nenumărate ori, fiind nevoită să se adăpostească împreună cu minorii la bunica maternă.
Instanțele au ignorat comportamentul violent al pârâtului, lipsa de interes față de minori și refuzul de a contribui la întreținerea acestora, până la divorț.
De asemenea, au apreciat, în mod greșit, ca nefiind relevant faptul că mama minorilor este asistenta medicală de pediatrie, care poate acorda asistență calificat minorului, bolnav cu sindrom. Astfel, îndepărtarea mamei de lângă minori are și poate avea în continuare efecte negative asupra dezvoltării minorilor, astfel cum rezultă, de altfel, din atitudinea școlară a minorei, care a repetat anul și manifestă lipsă de atenție.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante în această materie și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea constată că instanța de apel, ca și instanța de fond au avut în vedere, la analizarea măsurii încredințării minorilor, și, cu prioritate, interesul superior al acestora, astfel cum este acesta conturat în art. 3 și art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și în art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, reținând că părinții sunt principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea copilului, fiind îndatorați să acționeze, în primul rând, în interesul suprem al copilului. De asemenea, art. 30 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a crește alături de părinții săi și, totodată, obligația părinților de a asigura minorilor, de o manieră corespunzătoare capacitaților, în continuă dezvoltare ale copiilor, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare drepturilor acestora.
În același sens, în interpretarea art. 8 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, care protejează dreptul la viață de familie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cauzele referitoare la viața de familie, în mod special, la relațiile dintre părinți și copii, examinarea elementelor ce servesc cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală, iar interesul copilului trebuie considerat primordial, chiar și în raport cu dreptul părintelui de a dezvolta o relație de familie și de a-și exercita drepturile părintești în raport cu copilul său (cauza Johanson contra Norvegiei).
Analizând, în aceste coordonate, motivele de recurs, formulate de recurentă în susținerea cererii de încredințare a minorilor spre creștere și educare, mamei, Curtea constată că recurenta invocă în esență circumstanțe de fapt, respectiv împrejurarea că, până la momentul separării în fapt, minorii s-au aflat permanent în îngrijirea mamei și a bunicii materne, comportamentul violent al intimatului față de recurentă, lipsa de interes și refuzul de a contribui la întreținerea acestora, până la divorț, argumente de fapt, care, în actuala reglementare a recursului, nu pot fi examinate de instanța de recurs, întrucât recursul poate fi exercitat, în mod exclusiv, pentru motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, motive reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea consideră necesar să reamintească că o instanță de recurs, în ipoteza în care recursul nu este exercitat în temeiul art. 3041Cod procedură civilă, este limitată la examinarea criticilor de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, nelegalitatea fiind cauza exercitării recursului, și această instanță nu poate schimba situația de fapt stabilită de instanța de fond și de apel, pe baza ansamblului probator administrat în cauză, solicitat de părți sau dispus de instanță din oficiu.
In acest punct, instanța de recurs concluzionează că o eventuală critică vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatorului administrat, invocată de recurenta, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, punctul 11 al art. 304 Cod procedură civilă, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005.
În ceea ce privește respectarea interesului superior al minorilor -, născută la 16.09.1998, născut la 22.05.2000 și, născut la 27.01.2004, aspect de legalitate ce intră în atributul instanței de recurs, Curtea apreciază că instanțele de fond și de apel au respectat criteriile consacrate de doctrină și jurisprudență la stabilirea acestui interes, respectiv vârsta copiilor, posibilitățile părinților de a le asigura minorilor o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul părinților față de minori, precum și al minorilor față de părinți, grija manifestată de părinți față de copii, în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt a părinților.
Astfel, instanțele au reținut că minorii -, născută la 16.09.1998 și, născut la 22.05.2000, i-au fost încredințați tatălui, intimatul, pe calea ordonanței președințiale, încă din anul 2005, conform sentinței civile nr. 5887/30.06.2005, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, ulterior, prin sentința civilă nr. 4789/30.05.2006, pronunțată de aceeași instanță, fiindu-i reîncredințat provizoriu, tatălui, și minorul, acesta dovedind, până la acest moment, că este un tată responsabil, care poate avea grijă de trei copii minori, prezentând garanții morale și materiale adecvate scopului încredințării.
In același sens, s-a reținut că recurenta nu dispune de condiții materiale necesare pentru îngrijirea minorilor, că starea conflictuală dintre foștii soți nu este un argument pentru încredințarea minorilor mamei, tribunalul evaluând inclusiv ocupația mamei, aceea de cadru medical, ce ar putea oferi îngrijire minorului, care se află într-o situație specială, fiind afectat de sindromul, dar nu se poate ignora, în cauză, împrejurarea că acesta a fost abandonat de către recurentă la domiciliul intimatului, la data de 9.02.2006, cu ocazia efectuării unei anchete sociale de către reprezentanții DGASPC, sector 3.
În ceea ce privește cererea recurentei formulată în fața instanței de recurs de a-i fi încredințată minora, Curtea apreciază, în acord cu instanța de apel, că, la acest moment, nu se impune separarea minorilor, care au locuit și crescut împreună, pe parcursul anilor, această măsură putând avea consecințe traumatizante asupra evoluției lor ulterioare.
In acest context, Curtea, conștientă fiind de îngrijorarea părintelui căruia nu i-au fost încredințați minorii, de starea de sănătate și de rezultatele școlare ale acestora, apreciază că mama are, în egală măsură, dreptul și datoria de a se preocupa de aceste aspecte, putând lua toate măsurile necesare în acest scop, în considerarea și art. 30 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul copilului de a crește alături de părinții săi, și, totodată, obligația părinților de a asigura minorilor, de o manieră corespunzătoare capacitaților, în continuă dezvoltare ale copiilor, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor acestora.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant niciunul din motivele de modificare ale hotărârii recurate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 155 din 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul și Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 3
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 155 din 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 3
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/15.07.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Pensie întreținere. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 271/2010.... → |
|---|
