Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 286/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 286
Ședința publică din data de 7.05.2009
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții și domiciliați în com. Chiojdeni, sat. jud. V, () la fam. cu domiciliul în com. Chijdeni, sat. jud. V, împotriva încheierii de ședință din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâții, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu sediul în Focșani,-, jud. V, Primăria com. Chijdeni jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect încetare adopție.
La apelul nominal a răspuns recurentul asistat de avocat care răspunde și pentru recurenta lipsă cu delegațaie la dosar, intimata V prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că;
Apărătorul recurenților, și depune la dosar o cerere de intervenție în interesul recurenților formulată de numitul ce are calitate de soț al recurentei, fiind anexat acesteia taxa de timbru în sumă de 0,3 lei și timbru judiciar în sumă de 4 lei.
Curtea acordă cuvântul în susținerea și combaterea cererii de intervenție.
Apărătorul intervenientului arată că a formulat cerere de intervenție întrucât interesul superior al copilului este de a dobândi un statut civil cert și de a reveni în familia naturală, situație juridică care nu poate fi realizată decât prin încetarea adopției. Mai arată că minora este în siguranță la bunicii materni și se bucură în familia bunicilor materni de un climat cald, afectiv. Pentru aceste motive solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Reprezentantul prin reprezentant solicită respingerea cererii de intervenție arătând că nu este întemeiată.
Reprezentantul parchetului solicită de asemenea respingerea cererii de intervenție ca nefondată.
Curtea, față de cererea de intervenție formulată o admite în principiu și nemaifiind cereri de formulat acordă cuvântul în fond.
Apărătorul recurenților și a intervenientului solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință prin care s-a dispus suspendarea cauzei conform disp. art. 244 pct. 1 cod proc.civilă așa cum a fost formulat. Arată că hotărârea de suspendare este nelegală și netemeinică întrucât nu se urmărește decât o tergiversare a soluționării cauzei dat fiind faptul că există o tutelă emisă pe cale administrativă. Pentru motivele arătate în cererea de recurs și de intervenție solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea ca nefondat a recursului arătând că hotărârea emisă pe cale administrativă a fost emisă pentru a asigura un cadru legal de integrare socială a minorei și respectiv pentru înscrierea la medicul de familie la școală. Mai arată că deși s-a procedat astfel această hotărâre administrativă nu este legală, acesta fiind motivul pentru care s-a formula în instanță cerere de instituire a tutelei.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea încheierii de ședință prin care s-a dispus suspendarea conform art. 244 pct. 1 cod proc.civilă, aceasta fiind legală având în vedere dispozițiile Legii 272/2004.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Vrancea reclamanții și în calitate de tutori ai minorei, ns. la data de 7.05.2000, adoptată de, decedată la data de 9.07.2008 în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Chiojdeni, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au solicitat să se constate desfăcută înfierea dispusă prin sentința civilă nr. 34/4.02.2002 ca urmare a decesului înfietoarei.
Tribunalul Vrancea prin încheierea din 10.03.2009 a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc.civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Focșani.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că întrucât minora nu are capacitate de exercițiu deplină și că Legea 273/2004 nu reglementează expres care sunt titularii acțiunii.
Că Vaf ormulat acțiune având ca obiect, instituire tutelară ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Focșani se impune suspendarea judecării cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții și și ( fostă ) considerând-o nelegală pentru următoarele motive;
Hotărârea de suspendare ca urmare a cererii noi de instituire a tutelei de către instanța de judecată după ce s-a făcut dovada învestirii instanței cu desfacerea înfierii, în condițiile în care de circa un an adică din iulie 2008, pârâta nu s-a preocupat de statutul juridic al minorei.
Că hotărârea de suspendare ca urmare a introducerii cererii de instituire a tutelei contravine interesului superior al minorei de a reveni la familia firească.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civilă raportat la art. 148 alin. 2 din Constituția României, Legea 272/2004, Legea 273/2004, Tratatul de Aderare, Convenția Europeană asupra Statului Juridic a Copiilor în afara Căsătoriei.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vas olicitat respingerea recursului motivat de faptul că suspendarea cauzei s-a bazat pe faptul că în momentul introducerii cererii de către reclamanții și, aceștia nu aveau calitate procesuală activă.
Că toate demersurile pe care le-au depus au fost făcute pentru a respecta principiul interesului superior al copilului.
La termenul din 7.05.2009 a formulat cerere de intervenție în interesul recurenților, în calitate de soț al recurentei și tată am minorei solicitând admiterea recursului și desființarea încheierii de suspendare, întrucât interesul superior al copilului este de a dobândi un statut civil cert și de a reveni în familia naturală, situație juridică ce poate fi realizată prin încetarea adopției.
Verificând legalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate constată recursul și cererea de intervenție în interesul recurenților nefondate pentru următoarele considerente;
Potrivit disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proc.civilă instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
În speța de față, reclamanții deși sunt bunicii biologici ai minorei nu au și exercițiul drepturilor civile întrucât ca urmare a adopției legăturile de rudenie cu familia naturală nu mai există.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 273/2004 adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătură de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vap us în discuție calitatea de reprezentanți legali ai reclamanților invocând excepția lipsei calității procesuale active.
Având în vedere această situație, precum și faptul că pe rolul Judecătoriei Focșanis -a înregistrat un dosar ce are ca obiect instituirea tutelei în temeiul dispozițiilor Legii 272/2004, reține că instanța de fond în mod corect a dispus suspendarea judecării cauzei ce are ca obiect desfacerea adopției.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 cod proc.civilă va respinge ca nefondate recursul și cererea de intervenție în interesul recurenților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții reclamanții și domiciliați în com. Chiojdeni, sat. jud. V, pârâta () la fam. cu domiciliul în com. Chijdeni, sat. jud. V, împotriva încheierii de ședință din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Respinge cererea de intervenție în interesul recurenților formulată de intervenientul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.GB/19.05.2009
Dact.IS/2ex.20.05.2009
Fond.
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Romeo Jirlăeanu, Gabriela Baciu
← Pensie întreținere. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Alba Iulia | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 231/2009. Curtea... → |
---|