Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 3 CC

Ședința din Camera de Consiliul din data de 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Eliza Marin

JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim C -

- - -

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în Târgoviște, str.- -.7, județ D, împotriva sentinței civile nr. 114 din 5 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în Târgoviște, str. - nr.1, județ D și pârâtul Consiliul Județean D cu sediul în Târgoviște, nr.1, județ

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă personal, intimatul pârât Consiliul Județean D reprezentat de consilier juridic potrivit împuternicirii de reprezentare juridică aflată la fila 15 dosar, lipsind intimata reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Procedura îndeplinită.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatei reclamante Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.

Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursului.

Recurenta pârâtă având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul ca minora să poarte prenumele de.

Consilier juridic pentru intimatul pârât Consiliul Județean D solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a recursului formulat de recurenta pârâtă.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 29.07.2009 reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Das olicitat încuviințarea adopției copilului născută la data de 09.06.2008, fiica lui și a lui.

Motivându-și acțiunea reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.13/18.02.2009 s-a încuviințat deschiderea procedurii de adopție a copilului, iar prin sentința civilă nr.42/15.04.2009 a fost admisă încredințarea în vederea adopției pe o perioadă de 90 zile la persoana și că în perioada celor trei luni în care copilul s-a aflat în încredințare în vederea adopției s-a constatat evoluția psiho-fizică corespunzătoare a minorei precum și responsabilitatea cu care persoana respectivă s-a implicat în creșterea și îngrijirea copilului precum și dorința acesteia de a-l adopta.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei: copie certificat de naștere al copilului, în copie legalizată, copie certificat medical al copilului, eliberat de Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, copie atestatul persoanei adoptatoare, copie certificatul de naștere al adoptatoarei, în copie legalizată, copie cazierul judiciar al adoptatoarei, copie certificatul medical al adoptatoarei eliberat de medicul de familie, copie sentința civilă nr.13/18.02.2009 definitivă și irevocabilă privind deschiderea procedurii de adopție a copilului, copie sentința civilă nr.42/15.04.2009 definitivă și irevocabilă privind încredințarea în vederea adopției pe o perioadă de 90 de zile, copie raportul final privind evoluția relațiilor dintre copilul și persoana adoptatoare și copie I.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției modificată și completată cu prevederile OUG nr.102/2008, HG nr.1435/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.273/2004 și Ordinul nr.45/2004 privind aprobarea minime privind procedura adopției.

Prin sentința civilă pronunțată în Camera de Consiliu la data de 5 august 2009 de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, a fost încuviințată adopția copilului, născută la data de 09.06.2008, fiica lui și a lui de către persoana adoptatoare, urmând ca în viitor copilul să poarte numele de familie.

Totodată a dispus ca Serviciul de stare al Primăriei Târgoviște să elibereze un nou certificat de naștere al copilului și să facă cuvenitele mențiuni pe vechiul certificat de naștere.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru minoră s-a încuviințat deschiderea procedurii de adopție așa cum rezultă din sentința civilă nr.13/18.02.2009 iar prin sentința civilă nr.42/15.04.2009 a fost admisă încredințarea în vederea adopției pe o perioadă de 90 zile.

Așa cum atestă raportul final referitor la evoluția relațiilor dintre copil și persoana adoptatoare aceasta este corespunzătoare iar persoana adoptatoare s-a implicat cu responsabilitate în creșterea și îngrijirea copilului și și-a exprimat dorința a adopta pe minoră.

Întrucât mama copilului nu a solicitat relații despre copil sau stabilirea unei vizite cu aceasta și față de situația reținută mai sus tribunalul a apreciat că adopția este în interesul superior al copilului și pe cale de consecință a admis acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, respectiv adoptatoarea minorei, criticând-o numai cu privire la un singur aspect, acela că instanța de fond nu a admis și capătul de cerere al acțiunii constând în schimbarea prenumelui minorei din în - în condițiile art.53 alin.3 din Legea nr.273 din 2004.

Arată recurenta pârâtă că în cauză sunt incidente dispozițiile legale mai sus arătate potrivit cărora adopția se face cu efectele unei filiații firești, iar pentru motive temeinice se poate încuviința schimbarea prenumelui copilului la solicitarea adoptatorului.

În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art.53 din Legea nr.273/2004, Codul familiei și codul d e procedură civilă.

Solicită pentru motivele invocate, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul schimbării prenumelui minorei din în -.

Intimata-reclamantă Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și schimbarea prenumelui minorei din - în în condițiile art.53 alin.3 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, motivat de faptul că recurenta pârâtă se adresează minorei cu prenumele.

Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea de încuviințare a adopției intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Das olicitat instanței încuviințarea adopției minorei - - de către adoptatoarea, emiterea unui nou act de naștere cu numele pe viitor de,", schimbarea prenumelui copilului din - în conform art.53 alin.3 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, cerere admisă la instanța de fond, mai puțin capătul de cerere privind schimbarea prenumelui.

Verificând dispozițiile art.53 alineat 3 al Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției, se poate vedea că acest text de lege permite ca la solicitarea adoptatorului pentru motive temeinice instanța să încuviințeze schimbarea prenumelui minorei.

Din actele dosarului, ca dealtfel și din susținerea făcută de către recurenta-pârâtă precum și din cuprinsul întâmpinării formulate de către intimata -reclamantă, rezultă că în prezent minora răspunde la prenumele de - și nu la cel de -, astfel că cererea de schimbarea a prenumelui este întemeiată.

Prin urmare, acesta fiind și singurul motiv de recurs, cum adopția se face cu efectele unei filiații firești, iar părintele adoptator poate opta pentru prenumele copilului, față de dispozițiile art.53 alin.3 din Legea nr.273/2004, recursul se privește a fi fondat.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, iar în baza disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va încuviința schimbarea prenumelui minorei adoptate din în.

Vor fi reținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în Târgoviște, str.- -.7, județ D, împotriva sentinței civile nr. 114 din 5 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu sediul în Târgoviște, str. - nr.1, județ D și pârâtul Consiliul Județean D cu sediul în Târgoviște, nr.1, județ D și în consecință;

Modifică în parte sentința sus menționată în sensul că încuviințează schimbarea prenumelui minorei adoptate din - în -.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim

- - C - - -

Grefier,

- -

Red. CP/BA

5 ex./23.10.2009

f- Trib.D

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Președinte:Eliza Marin
Judecători:Eliza Marin, Constanța Pană Elisabeta Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti