Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 119/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 119/R-MF

Ședința publică din 28 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu

JUDECĂTOR 3: Jeana

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata (), împotriva deciziei civile nr. 155 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.--.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-intimată ( ) - prin avocat în baza împuternicirii avocațiale / 2008, emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual și intimatul - contestator, asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 7/2009, emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin anularea chitanței depusă la dosar din care rezultă că a fost achitată suma de 4,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, pentru intimatul- contestator a depus la dosar concluzii scrise.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată susține că față de obiectul cauzei în sensul că este o contestație la o hotărâre de divorț, prin care s-a solicitat a se lua legătura cu minora în domiciliul tatălui, consideră că se impune audierea minorei pentru a se stabili dacă în prezent minora poate fi dusă în domiciliul acestuia, dat fiind vârsta și starea de sănătate a acesteia.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul- contestator solicită respingerea cererii de probatorii ca inadmisibilă, în recurs fiind admisibilă numai proba cu înscrisuri. De altfel, susține că această probă a mai fost solicitată.

Curtea, având în vedere stadiul procesual, respinge ca inadmisibilă proba solicitată de apărătorul recurentei- intimate în sensul de a fi audiată minora și constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul cu privire la primul motiv de recurs, critică soluția instanței de apel în sensul că la motivele de apel identificate de Tribunalul Argeș nu există o analiză și o motivare legală și justă față de dosarul cauzei, respectiv hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și totodată cuprinde motive contradictorii.

Precizează că partea nu folosit căile de atac împotriva hotărârii a cărei lămurire se solicită, fiind inadmisibilă cererea. Partea nu a folosit calea apelului unde avea posibilitatea să solicite legătura cu minorul în domiciliul tatălui.Totodata precizeaza ca nu poate fi ignorat actul de la psiholog de unde rezultă că minora are probleme de sănătate.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs critică soluția pronunțată și pentru cazul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.8 Cod procedură civilă deoarece Judecătoria Piteștia soluționat o contestație la executare formulata de pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 3316/2007, întemeiata pe dispozițiile art. 399 și art. 402 alin.1 Cod procedură civilă. Mai arata ca sentința de divorț nu a fost apelată și nu poate fi modificata hotărârea pe calea unei contestații la executare. Instanța de apel, greșit în considerente a motivat ca fiind o eroare materiala prevăzuta de dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.

Critică soluția pronunțată de Tribunalul Argeș întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civil, potrivit cărora hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel.

Pentru motivele invocate în scris și susținute pe larg în ședință publică solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimatul- contestator susține că în mod corect a fost întemeiată cererea pe dispozițiile art. 399 Cod procedurtă civilă, în cauză sunt necesare lămuri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu. Nu puteau uza de art. 281 Cod procedura civilă.

Calea de atac a apelului reținută de instanța fost corectă, critica fiind nefondată.

Pentru motivele invocate în scris și depuse la dosar, pe care le-a susținut pe larg in ședința publică solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2007 contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata -, solicitând instanței să lămurească întinderea și înțelesul dispozitivului sentinței civile nr.3316/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.2973/280/207.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a arătat că solicitarea reclamantului trebuia să se realizeze numai pe baza căilor de atac, a apelului în raport cu hotărârea criticată.

S-a atașat prezentei cauze dosarul nr- în care instanța a pronunțat sentința de divorț.

Soluționând în primă instanță cauza, Judecătoria Piteștia admis contestația în sensul că lămurind dispozitivul sentinței civile nr.3316/2007 referitor la legăturile personale ale pârâtului cu minora a statuat că acestea se vor stabili la domiciliul tatălui.

Pentru a hotărî astfel s-a avut în vedere că prin sentința civilă nr.3316/2007 a Judecătoriei Piteștia fost admisă în parte acțiunea reclamantei-pârâte și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, cu consecința: desfacerii căsătoriei încheiată la 14 iulie 2001, înregistrată la Registrul stării civile al Primăriei Pitești, din culpa comună a părților; a revenirii reclamantei la numele de familie purtat anterior căsătoriei, acela de; a încredințării minorei -, născută la 27 februarie 2003 spre creștere și educare reclamantei-pârâte și a obligării pârâtului-reclamant la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul net lunar al acestuia, începând cu 09.03.2007 și până la majorat.

Tot prin sentința amintită s-au încuviințat legături personale cu minora după un program stabilit.

S-a constatat că în dezvoltarea motivării celor dispuse judecătoria a avut în vedere că legăturile personale cu minora în baza programului de vizită urmează să se desfășoare la domiciliul pârâtului-reclamant.

Împotriva sentinței civile nr.6824/2007 a Judecătoriei Piteștia formulat apel reclamanta-pârâtă -, apreciind că este nelegală și netemeinică.

Între criticile aduse în apel au fost identificate:

- reținerea în dispozitivul hotărârii că prima instanță a hotărât corect în legătură cu încredințarea minorei, însă dintr-o eroare de tehnoredactare nu a precizat fără dubii, în ce locație se vor desfășura legăturile personale cu minorul.

Aspectul de netemeinicie constă în faptul că în legătură cu pronunțarea unei asemenea măsuri instanța nu a ținut cont de înscrisurile dosarului din care ar fi rezultat clar că în interesul minorei este ca legăturile personale cu intimatul-pârât nu se pot desfășura în domiciliul acestuia, ci la domiciliul apelantei-reclamante.

Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.155 pronunțată la data de 19 septembrie 2008, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că motivul de apel potrivit căruia lămurirea înțelesului dispozitivului s-ar fi realizat greșit față de dispozițiile art.2811Cod procedură civilă este nefondată.

S-a reținut că aprecierea primei instanțe referitoare la analiza atentă a motivării din cuprinsul considerentelor hotărârii nr.3316/2007 a Judecătoriei Pitești ca document de bază în prezenta analiză este justă, iar exprimarea nuanțată a instanței cu ocazia pronunțării sentinței civile nr.6824/2007 nu este deloc echivocă.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta () -, invocând critici încadrate în prevederile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Primul motiv de recurs se referă la motivarea deciziei atacate care nu este justă față de actele dosarului, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele cuprinse sunt contradictorii.

A doua critică privește temeiul acțiunii, respectiv dispozițiile art.399 și 401 alin11Cod procedură civilă, cu motivarea că prin admiterea cererii s-a modificat sentința din divorț, în condițiile în care nu a fost atacată cu apel și recurs. Se susține că această critică nu a fost identificată de instanța de apel, deși era clar enunțată și se impunea îndrumarea de a formula reclamantul o cerere în baza art.281 Cod procedură civilă.

Se mai arată că din probele dosarului rezultă că minora nu este atașată de tatăl său, în acest sens fiind probele din dosarul de divorț.

Ultimul motiv de recurs se referă la încălcarea prevederilor art.402 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea având doar recurs, nu și apel cum greșit s-a judecat.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii.

Intimatul a formulat concluzii scrise la data de 28.01.2009 prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este fondat.

Primul motiv de recurs a fost încadrat în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă și este neîntemeiat, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, care nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii. De altfel, această critică este doar enunțată prin reproducerea textului de lege invocat, fără a se arăta în mod concret care sunt motivele contradictorii.

Se constată ca fiind nefondat și motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă ce privește situația în care deși actul dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă natura sau înțelesul.

În speță, instanța a fost legal investită cu o contestație la executare silită, pentru lămurirea cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor reprezentat de sentința civilă nr.3316/06.06.2007 și a soluționat cererea cu respectarea temeiului juridic invocat, art.399 Cod procedură civilă.

De fapt, această critică privește sentința fondului și nu decizia adoptată de instanța de apel, nu a constituit critică în apel, fiind formulată omisso medio în recurs.

Tribunalul a reținut în mod just criticile cu care a fost legal investit și pe care le-a analizat. Este neîntemeiată susținerea conform căreia prin admiterea contestației de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței civile nr.3316/2007 instanța de fond ar fi modificat dispozițiile statuate în sentința de divorț.

Art.399 Cod procedură civilă statuează că poate fi formulată o contestație la executare în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu numai dacă nu a fost utilizată procedura prevăzută de art.2811Cod procedură civilă. În cauză această procedură nu a fost folosită.

Susținerea privind inadmisibilitatea contestației raportat la neutilizarea căilor de atac împotriva sentinței ce reprezintă titlul executoriu excede analizei de față, întrucât nu a fost formulată și în apel.

Instanțele au aplicat corect și prevederile art.401 alin.11Cod procedură civilă, contestația fiind formulată în termen.

Ultima critică de nelegalitate, încadrată în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ce se referă la încălcarea dispozițiilor art.402 alin.(2) din același cod, care statuează că hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția celei pronunțate în temeiul art.4001și al art.401 alin.2, este nefondată.

Se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile legale vizate de critică, ci dispozițiile art.402 alin.3 Cod procedură civilă, conform cărora hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută.

Cum hotărârea contestată a fost pronunțată într-o acțiune de divorț și potrivit art.619 Cod procedură civilă poate fi atacată cu apel și recurs, în mod legal tribunalul a calificat calea de atac cu care a fost investit ca fiind apel, calificare cu care apelanta asistată de avocat ales a fost de acord.

Pentru cele ce preced, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedite cu actele de la filele 51, 52.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata (), împotriva deciziei civile nr.155 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimatul-contestator .

Obligă pe recurenta-intimată () - să plătească intimatului-contestator suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./03.02.2009

Jud.apel: /Gh.

Jud.fond:

Președinte:Mariana Stan
Judecători:Mariana Stan, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Jeana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 119/2009. Curtea de Apel Pitesti