Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 139/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 139/ DOSAR NR-

Ședința publică din 20 februarie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu JUDECĂTOR 2: Laura Popa

- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țînț

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 89/S din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat -, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat .

Procedură îndeplinită.

Avocat învederează instanței că recurentul i-a adus la cunoștință faptul că în data de 25 aprilie 2007 fost reținut de către organele judiciare competente, iar în data de 26 aprilie 2007 fost arestat provizoriu în vederea extrădării în România.

Așa fiind, întrucât există neconcordanțe între datele existente la dosar și susținerile condamnatului solicită a se efectua o adresă la Ministerul Justiție - Direcția relații internaționale și tratate pentru a fi clarificată situația.

Reprezentantul parchetului apreciază că nu se impune efectuarea unei astfel de adrese la dosar existând deja un răspuns în acest sens.

Instanța respinge cererea formulată de apărătorul recurentului condamnat având în vedere că organele abilitate au comunicat instanței că arestarea inculpatului a avut loc la data de 26 aprilie 2008, existând acte la dosar în acest sens. În situația în care condamnatul este în măsură să facă dovada susținerilor sale, are posibilitatea formulării unei noi contestații.

Nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.

Avocat susține recursul formulat de condamnat, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării să se dispună a fi dedusă din pedeapsa aplicată și perioada în care acesta a fost reținut de către autoritățile spaniole, respectiv 25 aprilie 2007.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Adresele existente la dosar confirmă faptul că acesta a fost arestat provizoriu la data de 26 aprilie 2007, nefăcându-se referire la perioada reținerii.

Recurentul condamnat -, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului în sensul de a se deduce din pedeapsa aplicată și perioada cât a fost reținut, respectiv 25 aprilie 2007.

CURTEA

1. Constantă că, prin sentința penală nr. 89/2007 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a admis contestația formulată de condamnatul - în temeiul art. 461 lit.d pr.pen. și a scăzut din durata pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 19/2005 a aceleiași instanțe perioada de arestare cuprinsă între 26.04 - 15.05.2007.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că cel în cauză a fost arestat preventiv în baza mandatului european de arestare nr. 1/2007, iar din durata pedepsei aplicate trebuie dedusă și perioada de arest petrecută de condamnat înainte de a fi predat în România, respectiv în Spania.

2. Condamnatul a declarat recurs împotriva acestei sentinței și a susținută că a fost arestat provizoriu de autoritățile judiciare spaniole în vederea predării în România din data de 26 aprilie 2007 dar că a fost reținut încă din 25 aprilie 2007, iar perioada de reținere nu i-a fost dedusă.

3. Recursul este nefondat.

Pentru a se proceda la deducerea unei perioade de reținere sau de arest preventiv este necesar să existe acte care să facă dovada reținerii sau arestării. În cauză, în urma demersurilor oficiale întreprinse de către prima instanță s-a stabilit că - a fost arestat provizoriu în Spania de la data de 24 aprilie 2007. Nu rezultă că acesta ar fi fost reținut înainte de arestare, astfel încât susținerea condamnatului este lipsită de suport probator și nu poate fi luată în seamă.

În raport de documentele avute la dispoziție, prima instanță a reținut în mod legal și temeinic perioada care urmează a fi dedusă.

4. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.pen. recursul urmează să fie respins.

5. Potrivit art. 192 alin.2 pr.pen. cheltuielile judiciare vor fi suportate de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr.89/S/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în sumă de 40 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.AV/3.03.2008

Dact.BD/4.03.2008

Jud. fond

- 3 exemplare -

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Laura Popa, Nicoleta Țînț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Decizia 139/2008. Curtea de Apel Brasov