Contestație la executare (art.461 c.p.p.). Sentința 4/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Conflict negativ de competență -
(Număr în format vechi 264/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4
Ședința din Camera de Consiliu de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: - - -
***************************************
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență invit între Secția pentru Minori și Familie a Tribunalului Dolj și Secția Civilă a aceluiași tribunal în cauza având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul cu domiciliul în comuna, județul D, în contradictoriu cu intimata, cu domiciliul în comuna, județul
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, s-a trecut la soluționare.
CURTEA:
Asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin contestația formulată și înregistrată la data de 17.10.2007 pe rolul Judecătoriei Băilești sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța anularea formelor de executare din dosarul 113/EB/2007 și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
In motivarea contestației, reclamantul a arătat că, prin decizia Tribunalului Dolj nr. 25/24 octombrie 2006, minorii -născută la 22.07.1994, -născut la 1.10.1999, -născută la 22.03.1996, și - născută la 15.11.1997, au fost încredințați spre creștere și educare pârâtei.
Deși decizia este executorie din toamna anului 2006, mama pârâtă a acționat în vederea executării hotărârii abia în toamna anului 2007, după ce minorii au început școala.
S-a mai arătat că, atunci când s-a încercat executarea, minorii au refuzat să o însoțească pe pârâtă -mama lor, și că nici aceasta nu a insistat în executarea hotărârii, având o atitudine pasivă în fața minorilor, aceste aspecte fiind consemnate în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 3 octombrie 2007.
Dată fiind această situație și vrând să se evite crearea unui disconfort material, social, intelectual minorilor, reclamantul a formulat o nouă acțiune pentru reîncredințarea minorilor și până la soluționarea acestei, a solicitat suspendarea executării, fiind în interesul minorilor ca aceștia să rămână în continuare la tatăl reclamant pentru a avea continuitate în creșterea și dezvoltarea lor.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copie de pe decizia civilă nr. 25/24.10.2006, copia procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc din 3.10.2007, somație, copie de pe acțiune de reîncredințarea minorilor ce formează obiectul dosarului nr-, caracterizare eliberată de Școala generală, privind pe minorii, și.
Prin sentința civilă nr. 1205 de la 01 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești, în Dosar -, s-a admis în parte contestația la executare, s-a dispus suspendarea executării deciziei civile nr. 25/24 noiembrie 2006, Tribunalului Dolj, până la soluționarea cu caracter definitiv și irevocabil a acțiunii de reîncredințare ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Băilești.
S-a lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, intimata a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția civilă, sub nr. Dosar -.
Prin încheierea de ședință de la 15 februarie 2008, Tribunalul Dolj Secția civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a înaintat-o Secției de minori și de familie din cadrul aceleiași instanțe, având în vedere natura litigiului.
Dosarul a fost transpus la această secție sub nr-.
Prin încheierea de ședință de la 7 martie 2008, această secție a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționarea Secției civile a Tribunalului Dolj, având în vedere natura civilă a litigiului.
Dosarul a fost din nou transpus pe rolul Secției civile a Tribunalului Dolj sub nr-.
Prin încheierea de ședință de la 30 mai 2008, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de APEL CRAIOVA în vederea soluționării conflictului.
S-a format Dosar -.
Potrivit art.35 alin.2 și art.36 alin.3 din Lg.304/2004, în cadrul curților de apel și tribunalelor funcționează secții, sau după caz, complete specializate pentru cauze civile, penale, comerciale, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze cu minori și de familie.
Pornind de la competența de atribuțiuni, al cărei criteriu obiectiv de determinare este natura litigiului, se reține că înțelesul noțiunii de instanță competentă vizează și secțiile din cadrul tribunalelor și curților de apel.
În cauză există deci, conflict negativ de competență, în sensul disp. art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât cele două secții - ca instanțe specializate, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, prin hotărâri irevocabile.
Competentă să soluționeze prezentul conflict de competență, în conformitate cu disp. art. 22 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, este Curtea de APEL CRAIOVA.
Judecând conflictul negativ de competență în materia contestației la executare aflată în etapa procesuală a recursului, vizând punerea în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză cu minori și de familie - divorț cu minori, ivit intre cele două secții ale aceluiași tribunal, Curtea apreciază că în acest caz competența materială de soluționare a recursului, aparține Secției pentru cauze cu minori și de familie, pentru următoarele considerente:
Executarea silită este cea de a doua fază a procesului civil.
Din moment ce raportul juridic dedus judecății are caracterul unui litigiu cu minori și de familie, iar nu civil, executarea silită va avea aceeași natură.
În cadrul executării silite se urmărește realizarea efectivă a dreptului pretins iar exercitarea prerogativelor acestui drept, este reglementată de normele dreptului familiei, impunându-se astfel ca toate cererile din această etapă să fie judecate tot de instanța specializată în cauze cu minori și de familie, ca și în etapa anterioară, a judecății în primă instanță și în căi de atac.
Chiar dacă s-ar accepta că în cazul contestației la executare ar fi de soluționat numai chestiuni procedurale, instanța civilă nu ar putea fi considerată abilitată să le soluționeze, făcându-se abstracție de natura conflictului ivit la origine în raporturile dintre părți, astfel că se impune ca natura dreptului ce face obiectul executării silite să determine instanța, respectiv secția specializată competentă să judece și în calea de atac.
Deci, în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă sau contestația la titlu vizează un titlu emis în cauze cu minori și familie, acestea să se îndrepte la secția care judecă în această materie - dacă aceasta există -, sau complet specializat, a instanței competente să soluționeze calea de atac.
Sub acest aspect, nu poate fi primit punctul de vedere conform căruia, atunci când este vorba despre o contestație la executare propriu-zisă, natura litigiului rămâne fără relevanță.
Prin urmare, se va stabili competența de soluționare recursului declarat de intimata împotriva sentinței civile nr. 1205 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. -, în contradictoriu cu contestatorul, Secției pentru cauze cu minori și de familie a Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare recursului declarat de intimata împotriva sentinței civile nr. 1205 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. -, în contradictoriu cu contestatorul, Secției pentru cauze cu minori și de familie a Tribunalului Dolj.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008.
Președinte, |
Grefier, |
15 Octombrie 2008
Red. TR/4 ex.
4.11.2008
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu
← Divort. Decizia 446/2009. Curtea de Apel Galati | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|