Decădere din drepturi părintești. Decizia 2596/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2596/R/2009 | |
Ședința publică din 20 noiembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | --- - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor | --- - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 730 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, privind și pe reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M, precum și pe pârâții, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect decădere din drepturi părintești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 730/6.07.2009 a Tribunalului Maramureșs - admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș și, în consecință:
S-a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, instanța din oficiu la termenul de judecată din 3.07.2009 a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș pe care analizând- a reținut următoarele:
Acțiunea are ca obiect decăderea din drepturi părintești pârâtului, cererea fiind formulată de Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului M și.
Potrivit art. 1 pct.1 Cod procedură civilă judecătoria are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță.
Competența revine unei alte instanțe de alt grad atunci când legea prevede în acest sens.
Potrivit art. 2 Cod procedură civilă, care reglementează competența în primă instanță a tribunalelor, cererile de decădere din drepturile părintești nu se încadrează în nici una din categoriile de cauze cuprinse de legiuitor în conținutul art. 2 pct. 1 lit.a-i, astfel cum apare acesta în actuala reglementare.
Acest tip de cauză nu este dat în competența tribunalelor nici prin Legea nr. 272/2004, care în art. 124 vorbește despre competența în primă instanță a tribunalului, dar prevederea este de strictă interpretare și se referă doar la cauzele prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind stabilirea măsurilor de protecție specială.
Măsurile de protecție specială sunt enumerate limitativ în art. 55 din Legea nr. 272/2004, fiind în număr de trei: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.
Decăderea din drepturile părintești nu constituie o măsură de protecție specială, care, în temeiul art.124 din Legea nr. 272/2004, să atragă competența de soluționare în primă instanță a tribunalului. Nici o altă normă nu atrage o astfel de competență, legiuitorul referindu-se în termeni generali în art. 36 și 38 din Legea nr. 272/2004 la instanța judecătorească. Prin aplicarea prevederilor art. 1 pct.1 Cod procedură civilă prin instanță judecătorească nu se poate înțelege în acest caz decât judecătorie.
Art. 94 alin.4 din Legea nr. 272/2004 la care face trimitere pârâtul, vorbește într-adevăr despre măsura decăderii din drepturile părintești pe care o poate lua instanța sesizată, în condițiile luării măsurii plasamentului în regim de urgență, și aici vorbim despre tribunal ca instanță competentă (fiindcă se referă la un cadru procesual având ca obiect o măsură de protecție specială) însă într-un context special, inaplicabil în cauză.
Pentru aceste considerente, văzând și prevederile art. 158 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția necompetenței sale materiale și făcând aplicarea prevederilor art. 5 Cod procedură civilă văzând că atât din cererea de chemare în judecată cât și din cererea de amânare depusă de pârât la fila 13 rezultă că acesta chiar și la momentul promovării acțiunii a avut o reședință în B, sector 1 ( chiar dacă nu neapărat sub aspect formal) a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând modificarea în sensul stabilirii instanței competente să soluționeze cauza ca fiind în principal Tribunalul Maramureș, iar în subsidiar Judecătoriei Baia Mare.
În motivarea recursului recurenta invocat faptul că se impune stabilirea competenței instanței în raport de data promovării acțiunii ori în cauză instanța din oficiu invocat excepția necompetenței materiale după administrarea probelor.
Un alt motiv se întemeiază pe disp. art. 124 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, care atribuie competența de stabilire a măsurilor de protecție specială tribunalului d la domiciliul copilului.
În susținerea competenței Judecătoriei Sighetu Marmației sau BMr ecurenta invocat disp. art. 5, respectiv 8 alin. 2 Cod proc.civ. învederând instanței faptul că la data promovării acțiunii - 28.11.2008 - pârâtul avea domiciliul în SUA, abia ulterior momentului promovării litigiului acesta stabilindu-și domiciliul în țară, în
La termenul de judecată din 18.11.2009 instanța din oficiu pus în discuție împrejurarea vizând calitatea procesuală activă a numitei, mama copilului, respectiv dacă aceasta are calitate să promoveze acțiune având ca obiect decăderea din drepturile părintești tatălui.
Analizând recursul formulat prin prisma excepției invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acțiunea s- promovat la data de 28.11.2008, moment la care era în vigoare Legea nr. 242/2004.
Potrivit art. 36 alin. 3 din acest act normativ, obligația de a sesiza instanța judecătorească în situația în care consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru decăderea totală sau parțială a părinților ori unuia dintre ei din exercițiul drepturilor părintești revine Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului.
Și anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, competența sesizării instanței cu cerere de decădere părintelui din drepturile părintești revenea potrivit art. 109.fam, autorității tutelare.
Reiese din cele arătate că în materia decăderii din drepturile părintești, calitatea de sesiza instanța cu o astfel de cerere revine instituției din stat abilitată să vegheze asupra felului în care copiii sunt îngrijiți de către părinți, precum și asupra modului în care părinții veghează asupra sănătății, dezvoltării fizice, educării, învățăturii și pregătirii profesionale copiilor, instituție care în prezent este Direcția Generală de Asistență și Protecție Copilului.
Acestei instituții îi revine potrivit legii competența exclusivă de a sesiza instanța judecătorească cu o cerere de decădere din drepturile părintești, fie unuia, fie a ambilor părinți, în ipoteza în care există indicii că aceștia nu își exercită sau își exercită abuziv atribuțiile părintești.
În ipoteza în care numai unul dintre părinți este culpabil, celălalt părinte nu are posibilitatea de sesiza direct, în nume propriu instanța cu cerere de decădere din drepturile părintești celuilalt părinte, fiind ținut să se adreseze Direcției Generale de Asistență și Protecție Copilului care urmează să demareze această procedură în cazul în care se impune.
Față de dispozițiile legale imperative care limitează sfera persoanelor care pot sesiza instanța cu cerere de decădere din drepturile părintești, curtea constată că recurenta în calitate de mamă copilului nu are calitate procesuală activă de promova o astfel de cerere în contradictoriu cu tatăl copilului, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - împotriva sentinței civile nr. 730 din 6 iulie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
Menține sentința.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința din 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
6 ex/8.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor
| ← Divort. Decizia 1052/2009. Curtea de Apel Cluj | Divort. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
