Divort. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1082/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1036
Ședința publică de la 16.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Claudiu
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 118 din data de 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - și cu Autoritățile Tutelare din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI și PRIMĂRIEI COMUNEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât personal și asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/09.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 18), intimata - reclamantă - personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/08.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 28), lipsind reprezentanții Autorităților Tutelare PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul asupra cererilor de administrare a probelor.
Recurentul - pârât, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri și audierea minorei, depune două diplome școlare.
Intimata - reclamantă, prin avocat, nu solicită înscrisuri noi, nu se opune probei cu acte solicitată de partea adversă dar, consideră că nu se impune audierea minorei, având în vedere vârsta acestea, 7 ani, precum și faptul că a mai fost audiată.
În replică, recurentul - pârât, prin avocat, arată că minora a fost audiată dar, într-o altă cauză, având ca obiect ordonanță președințială - încredințare minor, până la soluționarea
Curtea, în urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează recurentului - reclamant proba cu înscrisuri, respectiv cele două diplome depuse la acest termen, iar în ceea ce privește audierea minorei, apreciază că nu se impune administrarea acestui mijloc de probă, potrivit criticilor invocate.
Apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului și constată, din oficiu, că cererea de suspendare a sentinței civile nr.391/24.01.2008, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 B, a rămas fără obiect, acordând cuvântul și asupra acestei cereri.
Recurentul - pârât, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate potrivit dispozițiilor art.312 pct. 3 și 5 din Codul d e procedură civilă, încredințarea minorei -, născută la 01.05.2002, spre creștere și educare recurentului - pârât, având în vedere următoarele argumente:
În ceea ce privește cererea de suspendare a deciziei civile nr. 118/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, lasă la aprecierea Curții modalitatea de soluționare a cererii.
În opinia sa, Judecătoria Bolintin Vale, județul G, era competentă teritorial în soluționarea cauzei de față, în sensul că desfacerea căsătoriei se pronunță de către instanța de la ultimul domiciliu conjugal al părților, potrivit dispozițiilor art.607 din Codul d e procedură civilă.
Critica întemeiată pe dispozițiile punctului 7 al art.304 din Codul d e procedură civilă vizează faptul că tribunalul nu a analizat în totalitate toate argumentele expuse și nu a precizat care este motivul pentru care celelalte critici nu au fost avut în vedere, invocând și dispozițiile art.2 și 6 din Legea nr.272/2004.
Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004, privind interesul superior al copilului, iar practica instanțelor este constantă în a analiza și aprecia interesul superior al copilului prin raportare la criticile prezentate și care sunt de natură a justifica încredințarea copilului spre creștere și educare tatălui.
În opinia sa, prin raportare la materialul probator administrat în cauză, interesul superior al copilului primează, având în vedere referatul întocmit de Judecătoria Sectorului 6 B din care rezultă că minora este atașată mai mult de tatăl său, implicarea tatălui în creșterea și educarea fiicei sale, condițiile materiale deținute de acesta, intimata nu s-a ocupat de copil neavând timpul necesar datorită serviciului și școlii pe care o urmează, fiind ajutată de sora sa și de maternă.
Mai solicită Curții a avea în vedere faptul că recurentul - reclamant este cel care s-a ocupat de minoră de la naștere și până în prezent, nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata - reclamantă -, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
Apreciază că cererea de suspendare a hotărârii recurate a rămas fără obiect.
Având în vedere cererea privind divorțul, competența de soluționare se stabilește la momentul sesizării instanței, în speță, fiind vorba despre Judecătoria Sectorului 6 B, sens în care solicită a se avea în vedere: actele de stare civilă, toate actele de procedură, în cauză, au fost efectuate în B, declarația olografă formulată de intimata - reclamantă prin care aceasta precizează domiciliul din B și nu în ultimul rând, față de sediul locului de muncă al său.
Intimata a făcut dovada posibilității materiale de a se îngriji de creșterea și educarea minorei, fiind la o vârstă fragedă, interesul copilului fiind prioritar, realizează venituri permanente, deține în proprietate un imobil, iar sediul locului de muncă este foarte aproape de casă, încât îi este ușor să aibă un contact permanent cu copilul.
Totodată, solicită instanței a reține că minora se află în grija tatălui său în prezent, întrucât, în urma unei vizite, acesta și-a răpit propriul copil, moment din care acesta nu i-a permis intimatei să aibă nici un fel de legătură cu fiica sa.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr.9033/303 din 30 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 22 septembrie 2001, prin divorț din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea sa la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv, încredințarea minorei, născută la 01 mai 2002, spre creșterea și educarea reclamantei și obligarea pârâtului la prestarea unei pensii de întreținere în favoarea minorei.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2001, din această căsătorie rezultând minora; după încheierea căsătoriei soții au locuit, alternativ, în două imobile (unul situat în B, celălalt în comuna ), proprietatea părinților pârâtului. La aproximativ trei luni de la încheierea căsătoriei, pârâtul a lovit-o, sfărâmându-i mușchiul maxilarului inferior stâng, după care a sechestrat-o în casă cu scopul de a ascunde socrilor săi vătămările provocate soției; întrucât părțile se aflau în pregătiri de organizare a nunții, reclamanta s-a împăcat cu pârâtul, în că lucrurile se vor schimba.
Mai arată reclamanta că pârâtul lucrează în B și consideră că acesta a făcut o pasiune din a cuceri orice femeie; în acest context, de multe ori pârâtul vine târziu acasă și singurul dialog pe care îl acceptă cu soția sa vizează temele legate de cuceririle acestuia. Precizează reclamanta că pârâtul i-a făcut avansuri și surorii sale, aspect ce a îndreptățit-o să creadă relatările pârâtului referitoare la succesul său în a cuceri femei. Pârâtul este violent fizic și verbal, în mod repetat adresându-i reclamantei injurii, o tratează pe soție ca pe o slugă sub pretextul că el se ocupă de susținerea financiară a familiei și că, în aceste condiții, intră în responsabilitatea soției executarea oricărui ordin legat de îngrijirea soților, a copilului și a părinților soțului. Reclamanta că a mai introdus o acțiune de divorț în cursul anului 2005, la care a renunțat însă, încercând o împăcare cu pârâtul. Întrucât acesta se pare că nu a înțeles demersul reclamantei și a continuat comportamentul despotic și imoral, acest aspect a determinat-o să plece, la 24 octombrie 2007, din domiciliul comun, împreună cu minora; a doua zi soțul a venit în vizită la rudele reclamantei, unde aceasta se adăpostise, și a luat-o cu forța pe minoră, de atunci copilul fiind în îngrijirea bunicilor paterni.
La termenul de judecată din 22 noiembrie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că, pentru ipoteza în care instanța va dispune încredințarea minorei spre creștere și educare pârâtului, solicită stabilirea unui program de vizitare, cu posibilitatea luării minorei din domiciliul pârâtului în fiecare sfârșit de săptămână, de vineri ora 1500până duminică ora 1900, câte o săptămână în vacanțele de iarnă și primăvară și două luni în vacanța de vară.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, admiterea cererii reconvenționale în sensul desfacerii căsătorii părților prin divorț din culpa reclamantei - pârâte, încredințarea minorei spre creșterea și educarea acestuia și revenirea reclamantei - pârâte la numele purtat anterior căsătoriei.
În apărare și în motivarea cererii reconvenționale, arată pârâtul -reclamant că relația maritală este deteriorată grav ca urmare a stării tensionate de care se face vinovată reclamanta - pârâtă, care, deși casnică, nu se îngrijea de treburile gospodărești, nu se ocupa cu responsabilitate de creșterea și educarea copilului - pe care îl sancționa aplicându-i pedepse corporale, îl ducea târziu la grădiniță și, uneori, nu-l mai lua la sfârșitul programului, acesta fiind adus la domiciliul bunicilor paterni de către educatoare. Mai arată pârâtul - reclamant că deși părțile au locuit în localitatea, județul G, soția pleca de multe ori la B, însoțită de o prietenă, fără să îl anunțe pe soț și că, în ultimii doi ani de căsnicie, soția a neglijat total obligațiile de familie, în sensul că nu mai făcea menajul, nu se mai ocupa de minoră și avea un comportament recalcitrant ori de câte ori i se reproșa acest lucru. În această situație, părțile s-au separat în fapt, reclamanta - pârâtă părăsind domiciliul conjugal; în urma discuțiilor dintre părți, soția i-a comunicat că dorește să fie independentă, fără a mai avea obligații. Se mai arată că în prezent minora se află la domiciliul său și este îngrijită de către bunicii paterni.
La termenul de judecată din 13 decembrie 2007, instanța a decăzut părțile din dreptul de a mai administra proba testimonială cu câte un martor. În cauză au fost efectuate anchete sociale de către autoritățile tutelare Primăria, județul G și Primăria, județul
Prin sentința civilă nr.391 din 24 ianuarie 2008, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis în parte acțiunea formulată de reclamanta - pârâtă împotriva pârâtului - reclamant, în contradictoriu cu autoritățile tutelare Primăria, județul D și Primăria, Județul G, a admis în parte cererea reconvențională și, în consecință, a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 22 septembrie 2001, din culpă comună, a dispus revenirea reclamantei - pârâte la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv "", a încredințat minora, născută la 01 mai 2002, spre creșterea și educarea reclamantei - pârâte și a obligat pârâtul - reclamant să presteze întreținere în favoarea minorei în cuantum de 125 lei lunar, începând cu 24 ianuarie 2008 până la majorat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit în data de 22 septembrie 2001, căsătorie din care a rezultat minora, născută la 01 mai 2002. Între soți au apărut tensiuni generate de împrejurarea că soțul avea un comportament violent față de soție, pe care a lovit-o, i-a alimentat acesteia suspiciunile potrivit cărora nu-și respectă obligația de fidelitate față de reclamanta - pârâtă. Totodată, aceste tensiuni au apărut și pe fondul nemulțumirile soțului față de modul în care era întreținută gospodăria de către soție, de felul în care soția se ocupa de creșterea și educarea minorei.
Instanța a constatat că aceste tensiuni au apărut în urmă cu aproximativ patru ani, iar soții nu au reușit să le depășească, dimpotrivă, au intrat într-un fel de competiție în a-și dovedi unul celuilalt temeinicia reproșurilor, interesându-i mai mult aspectul legat de vinovăția deteriorării relației maritale și neglijând total existența acestei deteriorări grave a relației lor.
O astfel de abordare a relației maritale de către ambele părți, a dus la încălcarea principiului de bază pe care funcționează căsătoria, respectiv la încălcarea obligației soților de a-și acorda sprijin reciproc și la instalarea unei stări de neîncredere și de necolaborare în familia părților, fiecare acționând fără să mai fie interesat de părerea celuilalt soț; pe fondul acestor nemulțumiri, soții s-au separat în fapt, soția, însoțită de minoră, stabilindu-se în localitatea, județul A doua zi după părăsirea de către soție a domiciliului conjugal, soțul s-a deplasat la noul domiciliu al soției, de unde a luat-o pe minoră, ducând-o la locuința părinților săi, din localitatea, județul De la momentul separării (octombrie 2007), soții nu au încercat să se împace.
Față de împrejurarea că părțile sunt separate în fapt de aproximativ trei luni, având în vedere că de această despărțire ambele părți sunt vinovate, întrucât nu au reușit să găsească o cale de a comunica și de a depăși împreună dificultățile ivite în căsnicia lor, instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei acestora nu mai este posibilă, așa încât a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională și a declarat desfăcută căsătoria din culpă comună; în baza art.40 alin.1 și 3 Codul familiei, a dispus revenirea reclamantei - pârâte la numele purtat anterior căsătoriei.
Sub aspectul încredințării minorei, instanța a reținut că în prezent minora se află sub supravegherea și îngrijirea bunicilor paterni așa cum susțin părțile și cum rezultă și din referatul de anchetă socială întocmit în cauză de autoritatea tutelară Primăria, județul G și că bunicii paterni sunt ajutați de către pârâtul - reclamant în creșterea și educarea copilului.
Instanța a reținut că responsabilitate aparține în primul rând părinților copilului; prin urmare, numai în eventualitatea în care niciunul dintre părinți nu are posibilitatea de a se implica efectiv în creșterea copilului, aceasta poate fi transferată asupra bunicilor sau asupra altor rude față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Reținând că reclamanta - pârâtă are posibilitatea și disponibilitatea de a se ocupa de creșterea și educarea copilului, că, de aproximativ cinci ani, reclamanta - pârâtă a fost cea care s-a ocupat efectiv de copil, instanța în baza art.42 alin.1 Codul familiei, a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare mamei și a obligat pârâtul -reclamant să presteze întreținere în favoarea minorei în cuantum de 125 lei lunar.
Dispunând încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantei -pârâte, instanța a constatat că nu se mai impune analizarea cererii precizatoare formulate de aceasta, cu caracter subsidiar, de a i se încuviința un program de vizitare a fetiței.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 31 martie 2008, a declarat apel, criticând sentința civilă apelată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare apelantul, arată că solicită anularea sentinței Judecătoriei Sectorului 6 B, întrucât judecarea pricinii s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor imperative și speciale ale art.607 Cod de procedură civilă. Ultimul domiciliu comun al pârtilor, așa cum rezultă din declarațiile lor consemnate de instanță în încheierea din data de 22 noiembrie 2007, fost în comuna, județul G, adresă la care pârâtul încă mai locuiește. Faptul că aceasta a fost ultima locuință stabilă a pârtilor reiese și din declarațiile martorelor audiate, din referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelara - Primăria comunei, județul
În subsidiar, solicită ca, în baza probatoriului pe care îl va administra, instanță să se constate că este în interesul superior al fiicei să fie încredințată spre creștere și educare acestuia. De când s-au căsătorit, părțile au hotărât să se mute în comuna, județul G, unde fetița a locuit neîntrerupt, la această adresă. are camera ei, amenajată, cu toate accesoriile vârstei. Grădinița la care este înscrisă minora se afla în aceeași localitate și o frecventează de aproximativ trei ani, fiind deja bine integrată în colectivitate. de joacă, din aceeași localitate, și alții, sunt de-o vârsta cu ea, își petrec timpul împreună, jucându-se fie acasă, fie la unul dintre ceilalți, sub supraveghere sa sau a mamei. Încă de la nașterea, soția și cu soțul său au fost ajutați la creșterea fetiței și de mama acestuia și, din acest motiv, există un puternic atașament între copilă și paternă.
Încredințarea fetiței către fosta soție ar determina o desprindere de mediul în care a trăit până la aceasta vârstă și mutarea ei într-un mediu străin, aproape necunoscut. În casa în care ar urma sa trăiască fetița mai locuiesc încă opt persoane. Mediul este total neadecvat, întrucât familia materna nu a manifestat niciodată interes față de și au văzut-o foarte rar. maternă, în grija căreia fosta soție probabil intenționează să o lase pe fiică, atunci când merge la serviciu sau la surori, este aproape o străina pentru, întrucât are, la rândul ei, proprii copii de crescut
Pe de altă parte, de aproximativ trei ani, fosta soție nu se mai implică în creșterea, fetița devenind pentru ea o, astfel încât a început să-i aplice chiar și pedepse corporale, atunci când nu execută comenzile date de intimată. Datorită felului în care pârâta a înțeles să se poarte cu fetița, nu este atașata de mama ei și, în rarele situații în care vine în vizită, copila o ignoră, preferând să-și vadă de activitățile ei în loc să stea cu mama.
Prin decizia civilă nr.118 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelantul - pârât, pentru următoarele motive:
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus încredințarea minorei către intimată, în condițiile în care, din materialul probator administrat, rezultă că a fost respectat principiul interesului superior al copilului. Vârsta fragedă a minorei și împrejurarea că a fost crescută de intimată până la cinci ani, conduc la concluzia conform căreia copilul trebuie să rămână cu mama sa, dată fiind și existența unor ieșiri violente ale apelantului la adresa fiicei sale.
Tribunalul a apreciat drept neîntemeiate susținerile apelantului referitoare la imposibilitatea asigurării de către intimată a unor condiții materiale corespunzătoare, întrucât din actele dosarului rezultă că aceasta are un loc de muncă și locuiește, împreună cu sora sa, într-o casă din cărămidă, cu patru camere, în comuna, județul
Sunt nerelevante susținerile apelantului referitoare la religia intimatei, atâta timp cât Constituția garantează libertatea conștiinței (art.29 alin.2), dar și dreptul părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori (art.29 alin.6).
Împotriva acestei hotărâri, cât și a încheierii de ședință din 17.09.2008, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând, totodată, suspendarea hotărârii până la soluționarea prezentei căi de atac.
În motivarea recursului, invocând dispozițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.3 și 5 Cod procedură civilă, recurentul a solicitat casarea deciziei recurate, anularea sentinței primei instanțe și înaintarea dosarului către instanța competentă, Judecătoria Bolintin Vale, având în vedere prevederile art.607 Cod procedură civilă. În subsidiar, pârâtul a solicitat modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, încredințarea minorei -, născută la 01.05.2002 spre creștere și educare, indicând ca temei juridic dispozițiile art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor hotărârii judecătorești, conform art.300 alin.2 Cod procedură civilă, recurentul a precizat că este în interesul superior al minorei de a rămâne la domiciliul acestuia până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile referitoare la încredințare. Minora este elevă în clasa I, înscrisă la Școala din comuna, județul G, iar un transfer al acesteia în timpul anului școlar, cu numai câteva săptămâni înainte de finalizarea lui, ar afecta-o foarte mult.
De asemenea, pârâtul a arătat că nu este în interesul superior al copilului nici schimbarea mediului în care a trăit de la naștere și până în prezent, mediu stabil și securizat, în domiciliul tatălui său, acolo unde se află sub îngrijirea acestuia și a familiei paterne, unde este obișnuită cu școala, cu colegii de școală, cu învățătoarea și comunitatea locală.
Nu există o situație de urgență care să necesite schimbarea domiciliului fetiței de la tată la mamă până la pronunțarea instanței de recurs, cât timp s-a dovedit că aceasta este bine îngrijită, beneficiază de și afecțiune din partea recurentului și bunicilor paterni.
Cât privește fondul recursului, recurentul a arătat că părțile au locuit înainte de separarea în fapt în comuna, sat Trestieni, județul G, chiar dacă în acte au avut un alt domiciliu, ce nu reprezenta însă locuința lor statornică.
Această împrejurare reiese din declarațiile tuturor martorilor audiați în fond și apel, din afirmațiile intimatei - reclamante cuprinse în cererea de chemare în judecată, din adeverința eliberată de Asociația de proprietari de la adresa din sectorul 6.
În aceste condiții, instanța competentă a judeca în fond cererea de divorț este Judecătoria Bolintin Vale, iar nu Judecătoria Sectorului 6
Prin încheierea din 17.09.2008, Tribunalul Bucureștia respins excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 B, încheiere care, în opinia recurentului, poate fi atacată numai o dată cu hotărârea ce se dă asupra fondului.
În subsidiar, în condițiile în care instanța de recurs apreciază că nu este fondată această excepție, recurentul a criticat hotărârea recurată pe considerentul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind argumentată în mod superficial. Astfel, tribunalul nu a motivat de ce nu au fost avute în vedere la aprecierea interesului superior al minorei criterii de natura celor ce urmează: opinia copilului, necesitatea păstrării mediului stabil, afecțiunea și atașamentul față de tată și bunicii paterni, implicarea tatălui în creșterea și îngrijirea propriului copil, condițiile materiale oferite de părinte, împrejurarea că mama nu s-a ocupat singură, până la despărțirea părților, de creșterea și educarea fetiței, lipsa relațiilor de atașament față de mamă a copilului, etc.
Recurentul a susținut și faptul că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea legii, făcând trimitere la dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 09.06.2009, recurentul - pârât a depus la dosar recipisa de consemnare nr.-/1/09.06.2009, reprezentând cauțiune, pentru suma de 500 lei.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că domiciliul său este în B,- B,.29,.1,.43, sector 6, iar reședința în comuna, sat, județul Pentru pârât, aceasta a indicat același domiciliu, susținând că acesta are reședința în comuna, sat Trestieni nr.2, județul
În cuprinsul acțiunii, în motivare, reclamanta a arătat că, începând cu anul căsătoriei, soții au locuit aproximativ 2 ani în B, după care, alternativ, în B și comuna, ambele locuințe fiind proprietatea părinților pârâtului.
În faza apelului, tribunalul, prin încheierea din 18.06.2008, instanța a încuviințat administrarea de probe noi pentru dovedirea, respectiv combaterea, criticilor referitoare la ultimul domiciliu comun al părților, întrucât s-a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței de fond.
Verificând depozițiile martorilor audiați, atât cei propuși de către pârât, cât mai ales cei desemnați de către reclamantă, care declară că părțile au locuit împreună, până la separarea în fapt, la domiciliul părinților pârâtului, respectiv în comuna, județul G, având în vedere și adeverința eliberată de Asociația de Locatari.29,- B, prin care se confirmă faptul că cei doi soți nu au locuit niciodată la adresa indicată drept domiciliu în cererea de chemare în judecată de către reclamantă, dar și sentința civilă nr.6239/02.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr-, din considerentele căreia reiese împrejurarea că domiciliul pârâtului se află în comuna, județul G, Curtea apreciază că, în mod greșit, tribunalul a respins excepția de necompetență teritorială a primei instanțe, procedând la soluționarea cauzei pe fond.
În speță, potrivit art.607 Cod procedură civilă, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, cu condiția ca, măcar unul dintre aceștia, să mai locuiască la acea adresă.
Dispozițiile legale invocate au în vedere ultimul domiciliu efectiv, fiind indiferent dacă la această locație soții aveau efectuată sau nu mutația temporară sau definitivă.
Împrejurarea că pe actele de identitate ale părților ar figura drept domiciliu adresa din B, indicată de reclamantă, nu este de natură a înlătura dispozițiile art.607 Cod procedură civilă, referitoare, cum s-a precizat anterior, la locuința stabilită, efectivă și comună a părților pe perioada căsătoriei.
Din datele speței reiese că părțile au avut ultimul domiciliu comun în comuna, județul G, unde în prezent locuiește numai pârâtul.
Normele care determină competența teritorială în materie de divorț sunt imperative, neputându-se deroga de la acestea prin simple indicii asupra unui domiciliu fictiv, iar nu real.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, ce vizează încălcarea competenței altei instanțe, va admite recursul, va casa decizia recurată, va admite apelul, iar, conform art.297 alin.2 Cod procedură civilă, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre soluționare Judecătoriei Bolintin Vale, instanță competentă să analizeze cererea de divorț în fond.
Întrucât instanța de recurs s-a raportat doar la criticile ce au vizat modul de soluționare a excepția de necompetență teritorială a instanței de fond în cazul divorțului, neputând analiza celelalte apărări de fond, instanța competentă urmează a avea în vedere aceste aspecte la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr.118 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă și cu Autoritățile tutelare din cadrul Primăriei comunei, județul D și Primăria comunie, județul
Casează decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul formulat de pârâtul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.391 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr-.
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre soluționare Judecătoriei Bolintin Vale.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
.F/
2ex./07.07.2009
-5.-;
Jud.6.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Claudiu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 87/2010. Curtea de... → |
|---|
