Divort. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1062/R-MF
Ședința publică din 02 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta (), împotriva deciziei civile nr.40/A/ din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 28 aprilie 2009, emisă de Administrația Financiară Rm.V și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea cauză.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3276/2004 la data de 15.03.2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, să-i fie încredințată spre creștere și educare minora -, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acesteia și revenirea ei la numele purtat anterior căsătoriei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că de-a lungul căsătoriei au existat numeroase divergențe cauzate de comportamentul dificil al pârâtului, care provoca scandaluri și chiar o lovea, sub privirile copiilor, unul dintre ei devenind între timp major. De comun acord, cei doi soți au plecat în Canada, unde pârâtul a continuat să fie violent, ea apelând la ajutorul Poliției Districtului.
Prin sentința civilă nr. 2208 din 4 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată, reținându-se că din probele administrate rezultă vinovăția exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei, care a provocat numeroase scandaluri, nemaifiind posibilă continuarea acesteia.
În ce privește încredințarea minorei, instanța de fond a stabilit că este în interesul acesteia să crească alături de mamă, care îi oferă condiții materiale și garanții morale pentru o dezvoltare armonioasă.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond a încălcat dispozițiile referitoare la citare, prevăzute de art. 85, 95 alin. 1 și 3 și art. 107 Cod procedură civilă, citându-l prin publicitate, deși chiar reclamanta a arătat în cerere că au reședința în Canada, el necunoscând niciodată despre proces și nici de sentință, ascunsă cu rea-credință de către soție.
Apelantul a arătat că, având domiciliul stabilit în Canada, s-a promovat acțiunea de divorț în această țară, prilej cu care s-au îndeplinit mai multe acte procedurale, el fiind citat de soție la adresa din Canada. A susținut pârâtul că instanța de fond l-a obligat în mod greșit la plata unei pensii de întreținere pentru minoră în sumă de 700.000 lei vechi, fără a exista vreo dovadă a venitului.
S-a mai susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența teritorială, nemaifiind competentă instanța română, odată ce ambele părți, soți, au domiciliul în străinătate.
Intimata a invocat excepția tardivității apelului, declarat la data de 21 octombrie 2008, împotriva unei sentințe pronunțate la data de 4 mai 2004, comunicată apelantului la adresa din Râmnicu V, adresă la care figurează cu domiciliul anterior, conform actului emis de Biroul Județean de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor V (97 dosar).
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.40/A/ din 13 februarie 2009, respins excepția tardivității apelului invocată de intimata-reclamantă, cu consecința admiterii căii de atac și a schimbării în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii și a obligării intimatei-reclamante la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că, pe parcursul soluționării cererii de divorț intimata a indicat ca adresă de domiciliu a apelantului pe cea din Râmnicu V, unde părțile au avut domiciliul comun, procedând cu rea-credință, întrucât, conform contractului de vânzare-cumpărare de la fila 108 dosar, cei doi soți au vândut apartamentul, înainte de a emigra în Canada, și procedându-se la comunicarea sentinței la aceeași adresă și prin afișare la ușa instanței au fost încălcate dispozițiile legale de procedură, neexistând nicio dovadă că apelantul ar fi cunoscut de existența sentinței de divorț din România, astfel că apelul a fost declarat în termenul legal.
Tribunalul a constatat că la data introducerii acțiunii de divorț cei doi soți nu mai aveau domiciliul în România, ci în Canada, unde de altfel se afla pe rol acțiunea de divorț promovată tot de reclamantă, de aceea părțile nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de legea română pentru a atrage competența de soluționare a unei instanțe din România, iar la dosar se află depusă sentința de divorț, pronunțată în Canada, Provincia, în data de 4 martie 2008 (90 dosar) și certificatul de divorț (66 dosar), nefiind admisibilă existența a două hotărâri de divorț între aceleași părți, instanța română nefiind competentă să soluționeze cererea de divorț.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta (), criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea că instanța de apel a soluționat în mod nelegal excepția tardivității cererii de apel, statuând că aceasta ar fi indicat cu rea-credință domiciliul legal din Râmnicu V și că nu există nicio dovadă că apelantul ar fi cunoscut de existența sentinței de divorț din România.
Se arată că instanța a evitat cu bună-știință dispozițiile art. 607 Cod procedură civilă invocate de reclamantă, precum și înscrisul autentic de la fila 97 dosar, din care rezultă că domiciliul legal al pârâtului a fost pe toată perioada procesului la instanța de fond și după, până la 15 noiembrie 2004, la adresa indicată în acțiune, iar în continuare domiciliul legal al apelantului nu a fost în Canada, cum s-a reținut de instanța de apel, ci la Berbești, județul V, așa cum rezultă din același act oficial și din celelalte procese ce s-au purtat și se poartă între părți.
Se susține că în mod greșit instanța de apel nu a observat că declararea apelului a fost făcută de o persoană fără calitate și fără împuternicire legală care a luat cunoștință de hotărârea de divorț cu mult înainte de apel (în dosarul nr-) reclamantul și-a dat domiciliul în Berbești, iar la termenul din 27 mai 2008, când a fost prezent procuratorul, apărătorul reclamantei a indicat numele corect de, depunând hotărârea de divorț.
Cum numai domiciliul comun legal are importanță și ambele părți aveau domiciliul legal în Râmnicu V, fiind cetățeni români, nu există niciun element de extraneitate care să atragă aplicarea dispozițiilor Legii nr.105/1992, ci se impunea aplicarea Codului d e procedură civilă, cu referire la faptul că numai instanța din Râmnicu V putea soluția procesul de divorț, statuarea instanței de apel, în sensul că instanțele române nu sunt competente să soluționeze acest proces de divorț, fiind nelegală. Se mai susține de către recurenta-reclamantă că hotărârea instanței de apel este nelegală și pentru încălcarea dispozițiilor art.261 Cod procedură civilă și nu cuprinde susținerile orale ale acesteia, notele de ședință și nici motivele pentru care s-au respins cererile sale.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat.
Prezent în instanța de recurs, intimatul a precizat că hotărârea de divorț pronunțată în Canada și care a fost avută în vedere în soluționarea apelului de tribunal, nu a parcurs procedura de exequator în România, de aceea nu s-au făcut mențiuni la primăria la care a fost înregistrată căsătoria, întrucât nu a mai venit în țară din anul 2001.
Susținerea reclamantei-recurente, în sensul că ambele părți au păstrat cetățenia română, nu a fost contrazisă până la data soluționării recursului, de aceea în speță sunt incidente prevederile art.607 Cod procedură civilă, chiar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Potrivit art.12 din Legea nr.105/1992, legea națională este legea statului a cărei cetățenie o are persoana în cauză. Legea națională a cetățeanului român care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetățenie, este legea română.
Art.20 din aceeași lege statuează că relațiile personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse legii naționale comune, iar în cazul în care au cetățenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că soții au cetățenii deosebite sau că ar fi renunțat la cetățenia română, se impunea ca instanța să soluționeze apelul cu respectarea prevederilor Codului d e procedură civilă, respectiv art.607 care reglementează competența instanțelor în această materie.
De altfel, instanța de apel, odată reține soluționarea fondului cu lipsă de procedură, ceea ce atrăgea nelegalitatea sentinței și desființarea acesteia cu trimitere spre rejudecare, iar altă dată constată necompetența instanței române în materia divorțului, deși părțile litigante sunt cetățeni români supuși jurisdicției legii naționale.
Pentru aceste considerente decizia instanței de apel este nelegală și sub acest aspect recursul este fondat, cu consecința admiterii în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, a casării deciziei și a trimiterii spre rejudecare aceluiași tribunal.
Cu ocazia rejudecării se impune ca instanța de trimitere să analizeze toate criticile formulate în recurs de către reclamantă, care sunt de prisos a mai fi analizate față de soluția adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta (), cu domiciliul ales la procurator, împotriva deciziei civile nr.40/A/ din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, cu domiciliul ales la procurator.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./10.06.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
| ← Divort. Decizia 231/2009. Curtea de Apel Pitesti | Interdicție. Decizia 941/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
