Interdicție. Decizia 941/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2154/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 941
Ședința publică din 1.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 52 din 15.01.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și cu autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 6
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru punere sub interdicție.
La apelul nominal se prezintă intimata pârâtă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberate de Baroul București (aflată la fila 11 din dosarul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, nr-) și lipsesc recurentul reclamant, precum și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 6
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar numita a depus la dosar, prin registratura instanței, o petiție, prin care solicită a i se comunica hotărârea recurată, arătând că nu a primit această decizie, deși are calitate de parte în proces, introdusă în cauză prin încheierea de ședință din 24.01.2007.
La solicitarea instanței de a se legitima, intimata pârâtă arată că nu are actul de identitate asupra sa, însă avocatul părții atestă identitatea acesteia și precizează că la dosar se află o copie a actului de identitate.
Curtea pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol.
Avocatul intimatei pârâte depune la dosar chitanța în cuantum de 2 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de repunere a cauzei pe rol, pe care instanța le anulează.
Solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Reprezentantul Ministerului Public arată, la rândul său, că este de acord cu admiterea cererii de repunere pe rol.
În baza art. 245 alin. 1 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea dispune redeschiderea judecății pricinii de față.
Cu privire la cererea formulată de ul, de a i se comunica hotărârea atacată, avocatul intimatei pârâte solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că, potrivit dovezii aflate la fila 29 din dosarul de apel, decizia recurată i-a fost comunicată pârâtei - prin.
Reprezentantul Ministerului Public arată, la rândul său, că solicitarea de comunicare a hotărârii trebuia formulată la instanța care a pronunțat-o, iar nu în fața instanței de recurs. Pe de altă parte, apreciază că această cerere este lipsită de interes, atâta vreme cât pârâta, pentru apărarea intereselor căreia a fost desemnat ul, este prezentă la acest termen și este asistată de avocat.
Deliberând, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 266 alin. 3 din Codul d e Procedură Civilă, obligația comunicării hotărârii revenea Tribunalului București, așa încât respinge cererea, întrucât, raportat la aceste prevederi legale, partea se poate adresa acelei instanțe cu cerere de a i se comunica decizia recurată, în măsura în care susține că nu i-a fost comunicată, ori poate studia decizia în arhiva Curții de Apel București.
În continuare, Curtea solicită intimatei pârâte să arate motivul pentru care refuză să se prezinte la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării expertizei.
Intimata pârâtă arată că a moștenit casa de la părinții săi, că a donat-o, iar acum nepotul său, reclamantul, vrea să o vândă.
Menționează că s-a prezentat la Parchet, unde i s-a comunicat că pentru efectuarea expertizei trebuie ca reclamantul să prezinte la. o adresă eliberată de această instituție, însă acesta declară că a pierdut acea adresă și nu a mai solicitat o alta.
La solicitarea instanței în sensul de a se da relații în legătură cu faptul că în apel s-a menționat că nu dorește să se prezinte la. pentru expertiză, intimata pârâtă precizează că partea s-a aflat în eroare, însă ea nu l-a văzut niciodată pe reclamant.
Arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că intimata pârâtă nu solicită administrarea de probe, iar, deși prin petiția aflată la fila 8 din dosar, recurentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, acesta nu a învederat care sunt aceste înscrisuri și nici nu a arătat teza probatorie ce se dorește a fi dovedită cu acte, Curtea respinge cererea acestuia privind proba cu înscrisuri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatei pârâte arată că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 din Codul d e Procedură Civilă și s-au invocat motive care vizează lipsa rolului activ al instanței. Apreciază că, potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 5 din Codul d e Procedură Civilă, reclamantul avea obligația să indice probele pe care dorea să le administreze; însă acesta nu a depus la dosar înscrisuri care să răspundă la problema lipsei discernământului. Față de această poziție procesuală, instanța de fond a considerat util a se efectua o expertiză medico - legală, care nu s-a putut realiza până în prezent din motivul arătat mai înainte, și anume faptul că reclamantul a pierdut adresa în baza căreia partea urma să se prezinte la.
să precizeze faptul că acțiunea de față este doar o încercare de tergiversare a soluționării cauzei care are drept obiect revocarea donației.
Solicită, în concluzie, respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, la rândul său, respingerea recursului ca nefondat, susținând că rolul activ al instanței nu poate încălca principiul disponibilității, iar în virtutea acestui principiu, reclamantul nu a făcut diligențe pentru efectuarea expertizei medico - legale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6.09.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr. 10954/- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărâre a pe care o va pronunța să dispună punerea sub interdicție a acesteia.
Prin sentința civilă nr. 4401/27.06.2007, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și cu Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 6 B ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, ca urmare a cercetărilor efectuate, în baza art. 30 - art. 32 din Decretul nr. 32/1954, a înaintat instanței referatul din data de 12.06.2007, prin care a arătat că nu s-a efectuat în cauză expertiza psihiatrică, întrucât pârâta nu s-a prezentat la. Minovici și declarațiile martorilor și.
Instanța a mai reținut că nu s-au administrat în cauză probe în susținerea cererii formulate de reclamant, în conformitate cu art. 1169 Cod civil, care stabilește în sarcina reclamantului obligația de a proceda la administrarea probelor necesare dovedirii cererii sale, în aplicarea principiuluionus probandi incumbit ei qui dicit, non ei qui negat. Aceeași obligație este stabilită și de dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, ("Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procesuale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.") și îi incumbă reclamantului atât pe parcursul procesului civil, cât și de-a lungul etapei efectuării cercetărilor necesare soluționării cererii, în baza art. 30-32 din Decretul nr. 32/1954, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 6
Față de cele arătate, având în vedere faptul că soluționarea cererii de punere sub interdicție, în ipoteza prevăzută de art. 142 Codul familiei, ce reglementează punerea sub interdicție a persoanei care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale, are loc în baza cercetărilor efectuate de Ministerul Public, respectiv a concluziilor formulate de acesta și întemeiate pe părerea unei comisii de medici specialiști, care lipsește în cauză, datorită neefectuării expertizei psihiatrice dispuse, prima instanță de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 26.07.2007, a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la 11.08.2007.
Prin decizia civilă nr. 52/15.01.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a înlăturat primul motiv de apel - hotărârea criticată s-a pronunțat cu viciu de procedură cu Autoritatea Tutelară -, căci la dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 27.06.2007 (data pronunțării hotărârii) pentru Autoritatea Tutelară, citarea realizându-se prin agent procedural.
Este adevărat că citația a fost înmânată la data de 25.06.2007, însă dispozițiile art. 89 alin. 1, teza a II-a au fost respectate și în plus față de dispozițiile art. 89 alin. 2 teza a II-a Cod de procedură civilă numai Autoritatea Tutelară era în drept să ceară amânarea dacă ar fi considerat că nu i s-a înmânat citația cu respectarea termenului prevăzut de art. 89 alin. 1 Cod de procedură civilă și nu apelantul reclamant.
Motivul de apel privind lipsa rolului activ al primei instanțe nu a putut fi primit având în vedere că instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză medico legală - probă esențială în soluționarea cauzei - și a acordat termen în vederea efectuării acesteia, însă expertiza nu s-a efectuat deoarece reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau conform art.129 alin.1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește necesitatea de a se reveni asupra probei încuviințate, tribunalul a reținut că nu se impune revenirea asupra acesteia, căci proba a fost admisă cu respectarea dispozițiilor art. 167 alin.1 Cod de procedură civilă, fiind utilă în soluționarea cauzei.
În fine, critica privind soluționarea cererii fără administrarea probelor încuviințate a fost înlăturată căci, așa cum s-a arătat anterior, părțile au obligația să își probeze pretențiile în conformitate cu art. 129 alin.1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește împrejurarea că prima instanță nu a luat interogatoriul pârâtei pentru a constata starea sa mintală, tribunalul a reținut că această probă nu este suficientă în soluționarea cauzei, în lipsa înscrisurilor și a expertizei medico legale cu care să fie coroborată.
În plus, la interogatoriul luat din oficiu de instanța de apel, pârâta a declarat că nu se va prezenta la. în vederea efectuării expertizei medio legale, întrucât starea sa de sănătate este bună.
Împotriva acestei decizii, la data de 28.03.2008, a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
În motivare, a arătat că decizia recurată este nelegală și neîntemeiată pentru următoarele motive:
1.Sentința a fost criticată pentru lipsa rolului activ al instanței.
Tribunalul București precizează în considerentele deciziei recurate că acest motiv nu poate fi primit, având în vedere că instanța de fond a încuviințat proba cu expertiza medico-legaIă. În realitate, Judecătoria Sectorului 6 dispus doar emiterea unei adrese către Parchet în vederea efectuării de cercetări necesare.
Parchetul a încuviințat efectuarea unei expertize medico-Iegale după administrarea probei testimoniale. Judecătoria nu a pus în discuție la niciun termen cererea de probe formulate de recurentul-reclamant, astfel că motivarea deciziei este nelegală.
În cazul în care s-ar fi pus în discuție cererea de probe și s-ar fi încuviințat, recurentul-reclamant susține că ar fi administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În concluzie, instanța nu a pus în discuție niciodată cererea de probe, iar motivarea acesteia de respingere nu este bazată pe nicio probă. Pe de altă parte, Judecătoria a emis adresa către Parchet la data de 21.06.2007 pentru efectuarea expertizei medico-Iegale cu mențiunea că adresa către să fie înmânată apărătorului pârâtei.
Parchetul a trimis referatul neprezentării pârâtei la. Ia 12.06.2007, anterior datei emiterii adresei de către Judecătoria Sectorului 6.
Din actele dosarului nu rezultă dacă s-a înmânat apărătorului pârâtei adresa către, astfel cum s-a dispus, și cu atât mai mult dacă după data de 21.06.2007 (data emiterii adresei) s-a efectuat sau nu expertiza medicolegală.
Recurentul-reclamant a precizat că nu o poate prezenta pe pârâtă cu forța la. și de asemenea că a solicitat a se lua măsuri în acest sens.
Instanța poate dispune internarea provizorie pe o durată de cel mult 6 săptămâni dacă este necesară observarea mai îndelungată a stării mintale a persoanei potrivit avizului unui medic specialist și dacă această observare nu se poate face în alt mod.
În mod contradictoriu, instanța de fond a dispus atașarea declarațiilor martorilor audiați la Parchet, dar a uitat să aibă în vedere această probă care a condus la dispunerea efectuării expertizei medico-Iegale.
2. În motivarea deciziei se arată că părțile au obligația să-și probeze pretențiile în conformitate cu art.129alin.1 Cod procedură civilă.
Dacă cererea sa de probe nu a fost pusă în discuție și ca atare neîncuviințată, nu putea administra probele.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că expertiza medico-Iegală este singura probă ce se administrează într-o asemenea cauză, motiv pentru care nu a dat importanță declarațiilor de martori audiați la Parchet, deși a considerat relevant ca acestea să fie atașate la dosar.
3. Potrivit art.33alin.2din Decretul32/1954,instanța este obligată a asculta pe cel a cărui punere sub interdicție este cerută, pentru a constata starea sa mintală.
Această probă este obligatorie și a fost uitată de către Judecătoria Sectorului 6, deși pârâta a fost prezentă la 18.10.2006, 18.04.2007, 09.05.2007 și respectiv 30.05.2007.
Tribunalul Bucureștia apreciat că această probă nu este suficientă în soluționarea cauzei pentru a motiva neadministrarea acesteia și a motivat în plus că, la interogatoriul luat din oficiu în apel, pârâta a declarat că nu se va prezenta la. întrucât starea sa mintala este bună.
În primul rând, Tribunalul București ar fi administrat această probă dacă ar fi reținut judecarea în fond a cauzei.
În al doilea rând, simpla poziție procesuală a pârâtei nu reprezintă în fapt și în drept un interogatoriu.
În al treilea rând, se constată că în preambulul deciziei nu se precizează administrarea unui interogatoriu și cu atât mai relevantă este consemnarea "arată că se va prezenta la. pentru expertiză, întrucât consideră că nu este necesar".
3. Punerea sub interdicțiesejustifică tocmai prin aceeacăpersoana respectivă nusepoate îngrijii de interesele sale în cadrul circuitului civil datorită lipsei de discernământ, îndeplinirea acestei condiții fiindostare de fapt poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
În mod nelegal cele două instanțe au considerat că doar expertiza este singura proba ce trebuie administrată în cauză.
4. Pe baza probelor administrate,aconcluziilor procurorului șiaconstatărilor sale directe, instanța va delibera șiseva pronunța fie în sensul admiterii cererii, fie în sensul respingerii acesteia; în hotărâreasa,instanța de judecată nu este ținută de concluziile desprinse din avizul medical.
Instanța trebuie să pronunțe hotărârea pe baza propriei sale convingeri, formulate prin coroborarea și interpretarea probelor administrate în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8,9,10 Codul d e procedură civilă.
Prin încheierea din 08.09.2008, Curtea de Apel București - Secția IV-a Civilă a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 18.09.2008, sub nr-.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, Curtea constată că, deși recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10.pr.civ. criticile sale vizează în realitate numai încălcări ale celui de-al nouălea motiv de recurs, care se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din analiza actelor dosarului, Curtea reține că, după primirea cererii de punere sub interdicție a pârâtei, formulate de către reclamant, prima instanță a dispus la termenul din 18.10.2006 efectuarea cercetărilor necesare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Potrivit adresei nr. 3398/IV-7/2006 din 15.01.2007 emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, reclamantul s-a prezentat la data de 7.12.2006 însoțit de doi martori, care au fost audiați de procuror în aceeași zi. Cu același prilej s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice asupra pârâtei.
Conform referatului din 12.06.2007 întocmit de aceeași instituție în dosarul nr. 3398/IV-7/2006, în cauză au fost audiați martorii și, care au arătat că bolnava nu se îngrijește singură, a fost văzută cerșind, are un comportament agresiv față de membrii familiei, acuzându-i de furt și uciderea soțului acesteia. La data de 06.06.2007 a fost înregistrată la această instituție adresa nr. A1/14663/01.06.2007 emisă de, prin care învederat că până la data de 01.06.2007 expertiza dispusă nu s-a putut efectua. Întrucât bolnava nu s-a prezentat la comisie. Față de această situație, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Baî naintat dosarul Judecătoriei Sectorului 6 B pentru a se lua măsurile ce se impun.
La data de 28.03.2007, reclamantul depusese la dosar un memoriu, prin care a arătat că nu o poate lua cu forța pe pârâtă pentru aop rezenta la. întrucât nu locuiesc împreună, nu se află în posesia unei chei, pârâta trăiește singură și nu acceptă ajutorul familiei, în imaginația sa fiind dușmani.
II. Sediul materiei este dat de Capitolul II al Titlului III din Codul familiei (art. 142-151) și de Capitolul 3 din Decretul nr. 32/1954 (art. 30-34).
1. Potrivit art. 30 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954: "Președintele instanței sesizată cu o cerere de punere sub interdicție va lua măsuri ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului. Acesta va dispune efectuarea cercetărilor ce le va socoti necesare, va lua și părerea unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție este cerută, se găsește internat într-o instituție sanitară, va lua și părerea medicului sub supravegherea căruia se află". Conform art. 31: "Luând concluziile procurorului, instanța tutelară va putea dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicție este cerută, pe timp de cel mult șase săptămâni, dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară, potrivit avizului unui medic specialist, iar această observare nu se poate face în alt mod". Cu privire la procedura în fața instanței, art. 33 alin. 2 din același act normativ mai prevede că: "La termenul de judecată, instanța va asculta pe cel a cărui punere sub interdicție este cerută, pentru a constata starea sa mintală".
2. Aceste dispoziții de drept intern trebuie interpretate în lumina reglementărilor internaționale în domeniu, în principal Principiile Protecției Persoanelor cu Tulburări adoptate de Consiliul Europei prin hotărârea Adunării Generale 46/119 din 17 decembrie 1991. Astfel, în cadrul Principiului 1 - Libertăți și drepturi fundamentale -, la punctul 3 s-a prevăzut că: " Toate persoanele care suferă de tulburări mintale și sunt tratate ca atare au dreptul la protecție împotriva exploatării economice, sexuale sau orice alte forme de exploatare, precum și de abuz fizic sau orice alt abuz, și de tratament degradant", iar la punctul 6 că: "Orice hotărâre care pronunță că o anumită persoană este lipsită de capacitate legală din cauza tulburării mintale de care suferă, precum și orice hotărâre care prevede numirea unui reprezentant personal ca o consecință a unei asemenea incapacități poate fi luată doar în urma unei audieri echitabile de către un tribunal independent și imparțial, desemnat de legile naționale. Persoana a cărei capacitate este în cauză trebuie să aibă posibilitatea de a fi reprezentat de către un consultant. În cazul în care persoana a cărei capacitate este în cauză nu-și asigură ea însăși o asemenea reprezentare, aceasta trebuie să i se facă disponibilă gratuit atunci când ea nu dispune de mijloace de plată suficiente. Consultantul nu poate să reprezinte în același proces și instituția de sănătate mintală sau personalul acesteia, și nu poate reprezenta nici membrii de familie a persoanei a cărei capacitate este în cauză, decât în cazul în care tribunalul este convins că nu există conflicte de interese. Deciziile legate de capacitate și necesitatea numirii unui reprezentant personal trebuie revăzute/actualizate la intervale de timp rezonabile, prevăzute de legile naționale. Persoana a cărei capacitate este în cauză, reprezentantul ei personal și orice altă persoană interesată trebuie să aibă dreptul de a intenta un recurs în fața unui tribunal superior împotriva unei asemenea decizii". De asemenea, prin Principiul 5 - Examinarea medicală - s-a stabilit că: " Nici o persoană nu poate fi forțată să treacă prin examinări medicale menite să determine existența unei tulburări mintale, decât conform procedurii autorizate de legile naționale". Cât privește internarea medicală, aceasta face obiectul 15-18.
De asemenea, în anul 1994, Parlamentar al Consiliului Europei a adoptat în unanimitate 1235 (1994) privind psihiatria și drepturilor omului. Principalele prevederi ale recomandărilor menționate sunt:Diagnosticul de boală psihică este o problemă strict medicală, fiind pus de către un medic în conformitate cu știința medicală; obligatorie (preinfracțională) poate fi luată de un reprezentant al legii la recomandarea unui medic specialist; decizia este luată numai dacă persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alții. În caz de urgență psihiatrică, se admite internarea bolnavului pe timp scurt, în conformitate cu un aviz medical competent și pe o perioadă scurtă. În această situație pacientul trebuie informat, trebuie să i se facă posibilă contestarea legală a deciziei. trebuie reprezentat de un reprezentant legal care se poate numi din oficiu în condițiile în care pacientul nu se poate reprezenta singur. Tratamentul psihiatric trebuie sa fie condus după aceleași reguli ca orice tratament medical. În caz de tratament neomologat, consimțământul pacientului este esențial. Dacă acestuia îi lipsește discernământul, consimțământul va fi dat de reprezentantul legal al pacientului. Alte tratamente cu caracter experimental efectuate pe bolnavi psihic internați în virtutea masurilor de siguranță sunt interzise. Restricțiile privind libertățile bolnavilor psihic vor fi luate numai pentru protejarea persoanei și a societății. În orice caz, bolnavul are dreptul la comunicare liberă cu un avocat sau magistrat și să trimită scrisori închise. obligatorie va fi făcută pe timp limitat sau va fi reevaluată periodic. obligatorie va fi ridicată de medic sau de o autoritate competenta fără ca acest lucru să impună întreruperea tratamentului obligatoriu.
Se constată astfel că cel de-al doilea instrument juridic internațional are în vedere - cu excepția primului principiu, internarea medicală, în timp ce primul reglementează, prin dispozițiile citate, procedura de stabilire ca incapacității, care implică și examenul psihic și, separat, cea a internării medicale.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului face această distincție, așa cum rezultă din hotărârea din 14 decembrie 2006, pronunțată în cauzaFilip împotriva României. Dacă internarea medicală a unei persoane considerate drept alienate este tratată ca o privare de libertate și nu poate fi considerată conformă articolului 5 1 e) dacă a fost hotărâtă fără să se fi cerut avizul unui medic expert (par. 57), în schimb instanța europeană nu are aceeași poziție față de conducerea unei persoane într-un centru medical pentru a fi examinat de medici, așa cum rezultă din par. 61: "Este adevărat că internarea reclamantului ordonată de către procuror avea drept obiect tocmai obținerea unui aviz medical pentru a aprecia dacă avea discernământul necesar pentru a-și asuma răspunderea penală. Este la fel de adevărat că cu ocazia internării sale reclamantul a fost condus într-un centru psihiatric unde a fost examinat de medici. Cu toate acestea, nimic nu indică faptul că medicii care l-au internat în spitalul psihiatric la 8 noiembrie 2002 ar fi fost întrebați dacă reclamantul avea nevoie să fie internat în vederea unei examinări".
De altfel, instanța de contencios european include supunerea unei persoane unui examen psihiatric (cauzaNowicka împotriva Poloniei, hotărârea din 3 decembrie 2002), ca și aducerea cu mandat a martorilor care refuză să se prezinte în fața instanței, în sintagma "nerespectarea unei decizii a instanței" folosită de art. 5 par. 1 lit. b din Convenție, text de lege care reglementează una din ipotezele în care măsura privativă de libertate are caracter licit.
3. De asemenea, este necesar să se țină seama de reglementările naționale mai recente cu privire la sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, adoptate prin Legea nr. 487/2002. Potrivit art. 10 alin. 1: "Evaluarea sănătății mintale se efectuează,prin examinare directă a persoanei în cauză,numai de către medicul psihiatru", iar conform art. 11: "Evaluarea sănătății mintale se face cu consimțământul liber, informat și documentat al persoanei, cu excepția situațiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăți în a aprecia implicațiile unei decizii asupra ei înseși, aceasta poate beneficia de asistența reprezentantului personal sau legal".
4. Din cele ce preced rezultă că obligativitatea obținerii părerii unei comisii de medici specialiști - numai pe baza unei examinări directe, iar nu a unor acte medicale anterioare -, stabilită de procedura legală în vigoare, nu este contrară reglementărilor internaționale în materie, de vreme ce diagnosticul de boală psihică poate fi pus doar de către un medic.
În ipoteza în care părerea comisiei de medici nu a fost obținută de către procuror în cadrul cercetărilor prealabile, nu există niciun impediment ca instanța să facă demersurile prevăzute de lege.
Caracterul obligatoriu al avizului medicilor specialiști nu exclude sancționarea de către instanță a unui eventualabuz de drept,materializat prin formularea unor cereri șicanatorii. În acest scop, pe lângă audierea persoanei a cărei punere sub interdicție este cerută, instanța este îndreptățită să administreze orice mijloc de probă. Procedând în acest mod, instanța va putea asigura un just echilibru între respectarea dreptului la viață privată - nedispunând efectuarea unei expertize de specialitate în cazul acțiunilor abuzive - și dreptul la protecție al persoanelor lipsite de discernământ - dispunând administrarea acestei probe în celelalte situații.
Având în vedere caracterul obligatoriu al părerii comisiei de medici specialiști, instanța nu poate respinge această probă - sub rezerva abuzului de drept, și nici nu o poate pune în sarcina reclamantului.
Pe de altă parte, documentele europene referitoare la drepturile omului nu exclud examinarea medicală fără consimțământul persoanei a cărei punere sub interdicție este cerută, cu respectarea tuturor celorlalte garanții procedurale privind evaluarea sănătății mintale.
Contrar susținerilor recurentului reclamant, în cazul refuzului persoanei în cauză de a-și da consimțământul în vederea examinării sănătății sale mintale, aceasta poate fi condusă forțat la medicul specialist, însă nu poate fi internată, ca modalitate de sancționare a atitudinii sale. Potrivit art. 31 din Decretul nr. 32/1954: "Luând concluziile procurorului, instanța tutelară va putea dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicție este cerută, pe timp de cel mult șase săptămâni,dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară, potrivit avizului unui medic specialist, iar această observare nu se poate face în alt mod". Se constată că textul de lege este în concordanță cu poziția Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauzaFilip împotriva României,paragraful 61, anterior citat.
5. Dincolo de aceste aspecte, în cauza de față nu se mai pune această problemă, deoareceintimata pârâtă, asistată de avocat, și-a exprimat în fața instanței de recurs consimțământulde a fi examinată de medicii specialiști.
6. Raportat la caracterul obligatoriu al avizului medicilor specialiști, refuzul instanței de a efectua expertiza medico-legală reprezintă încălcarea unei dispoziții legale exprese, deci mai mult decât nesocotirea rolului activ, acesta impunând în temeiul art. 129 alin. 5.pr.civ. doar administrarea probelor pe care le consideră necesare.
7. Era, de asemenea, întemeiat, motivul privind nepronunțarea primei instanțe asupra probei testimoniale, solicitate de către reclamant prin cererea introductivă, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 167-168.pr.civ. precum și o nesocotire a dreptului recurentului reclamant la un proces echitabil, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și într-o hotărâre recentă, din 3 martie 2009, pronunțată în cauzaBăcanu și "R" contra României.
Este adevărat că au fost audiați doi martori de către Parchet, însă principiul nemijlocirii impunea readministrarea probei testimoniale, cu atât mai mult cu cât unul dintre martori este rudă cu pârâtă și se află într-un conflict de interese cu aceasta, situație privită cu rezervă de Principiile Protecției Persoanelor cu Tulburări adoptate de Consiliul Europei prin hotărârea Adunării Generale 46/119 din 17 decembrie 1991.
8. Și critica adusă hotărârii primei instanțe privind nerespectarea art. 33 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954 era fondată, norma juridică invocată fiind una imperativă.
De asemenea, argumentul instanței de apel potrivit căruia interogatoriul pârâtei pentru a constata starea sa mintală nu este suficient în soluționarea cauzei în lipsa înscrisurilor și a expertizei medico-legale cu care să fie coroborat rămâne fără suport, față de considerațiile expuse de C anterior.
9. Pe cale de consecință, este corectă susținerea recurentului reclamant potrivit căreia în mod nelegal cele două instanțe au considerat că expertiza este singura probă ce trebuie administrată în cauză.
10. Ultimul argument invocat de către recurentul reclamant este în schimb numai parțial întemeiat.
Punerea unui diagnostic referitor la existența unei boli psihice constituie o chestiune care, deși privește stabilirea unui element de fapt obiectiv și univoc, definit prin parametri științifici, presupune aplicarea unui raționament deductiv ce implică și aprecieri dincolo de datele rezultate strict din analizele medicale, dar pornind de la acestea, analizate în ansamblu, aprecieri bazate pe cunoștințele profesionale despre caracteristicile bolii în discuție.
Concluziile expertului, care lucrează în calitate de delegat al instanței, prezentând garanții de obiectivitate și imparțialitate, bazate pe constatările sale de fapt, care fac dovadă până la înscrierea în fals, precum și pe date și raționamente precise și științifice au totuși o forță probantă deosebită, întrucât pot fi înlăturate în mod excepțional numai dacă au fost săvârșite erori în legătură cu aceste aspecte, judecătorul neputând contrazice și elementele de ordin științific general recunoscute în medicină.
În același sens, potrivit Recomandării Consiliului Europei nr. 1235 (1994) privind psihiatria și drepturilor omului: "Diagnosticul de boală psihică este o problemă strict medicală, fiind pus de către un medic în conformitate cu știința medicală".
Față de aceste considerente, reținând că prin hotărârea dată, instanța a făcut o greșită aplicare a legii considerând neîntemeiate motivele de apel, precum și caracterul obligatoriu al audierii pârâtei și al obținerii părerii unei comisii de medici specialiști, precum și caracterul pertinent, concludent și util al probei testimoniale solicitate de către reclamant, probe inadmisibile în recurs față de conținutul art. 305.pr.civ. Curtea urmează ca, în temeiul art. 312.pr.civ. să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 52/15.01.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - prin și cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 6
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Tehnodact. /
2 ex./13.07.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Secția Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Divort. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Pitesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
