Divort. Decizia 1064/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(1229/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1064
Ședința publică de la 22.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.139 A din 04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORUI 3
Cauza are ca obiect - divorț cu copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât, personal și intimata-reclamantă, personal, lipsind Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 3
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea recurentului-pârât dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, consemnată cu chitanța nr.-/1/17.06.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului, față de nemotivarea acestuia, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 raportat la art.301 din Codul d e procedură civilă și acordă cuvântul părților pe excepție.
Recurentul-pârât solicită respingerea excepției nulității recursului, întrucât apreciază că motivele de recurs invocate sunt motive de nelegalitate.
Intimata-reclamantă solicită admiterea excepției invocate și constatarea nulității recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr-, reclamanta a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul și cu Autoritatea Tutelara Sector 3 ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiata de părți din culpa pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, încredințarea minorilor născută la 04.01.1996 și, născut la 08.08.2003 spre creștere și educare, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4679/08.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 Baf ost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 5 sub nr. 746/08.06.1990, din culpa pârâtului, a dispus ca reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de, a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorii născută la 04.01.1996 și, născut la 08.08.2003, a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor în cuantum de 90 lei lunar pentru fiecare minor, cu începere de la data introducerii acțiunii și până la majorat și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a învederat că după pronunțarea hotărârii, părțile s-au împăcat, conviețuind și gospodărind alături de copii lor minori, instanța de apel amânând cauza la solicitarea părților, care au învederat că este posibilă împăcarea acestora și reluarea conviețuirii.
Prin decizia civilă nr.139 A din 04.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - pârât, reținând că prima instanță a făcut o justă aplicare în speță, a prevederilor art.38 alin.1 din Codul Familiei, care stabilesc că instanța poate desface căsătoria atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
La data de 12.05.2009, pârâtul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
La termenul de judecată din 22.06.2009 Curtea, a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție pe care urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.3021pct.3 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă.
Conform art.306 Cod procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Constatând că în cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate pe care le invocă și, apreciind că nici una din susținerile făcute de acesta în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate de instanță în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurentul -, împotriva deciziei civile nr.139 A din 04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORUI 3
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREEȘDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact./
Ex. 2/02.07.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1067/2009. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1258/2009. Curtea de... → |
---|