Divort. Decizia 109/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 109
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 19 ianuarie 2010 privind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 118 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 19 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, entru p. a da posibilitate apărătorului intimatei pârâte, avocat, pentru intimata pârâtă, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 26 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2008, sub nr- pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți si înregistrată sub nr. 85/07.02.1999 la Primăria Municipiului C, încredințarea către reclamant spre creștere și educare a minorei, născută la data de 10. 03. 1999 precum si reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de.
În motivarea acțiunii, s-a arătat ca soții s-au căsătorit la data de 07.02.1999, din relațiile lor a rezultat minora si din luna august 2007, aceștia s-au despărțit în fapt în urma părăsirii domiciliului conjugal de către pârâtă, fără știrea și acordul reclamantului, iar de la acea dată ea a refuzat să se întoarcă în domiciliul conjugal, cu toate că reclamantul a efectuat demersuri în acest sens, astfel că în prezent relațiile de familie sunt grav si iremediabil vătămate și căsătoria nu mai poate continua. S-a mai precizat că reclamantul oferă condiții bune de întreținere si educare a minorei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 alin. 2, art. 40, art. 42,. familiei.
Prin sentința civilă nr. 18357/26.11.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta .
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți si înregistrată sub nr. 85/07.02.1999 în Registrul de Stare civilă al Primăriei Municipiului C din culpa exclusivă a pârâtei, și ca pârâta să își reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
S-a dispus încredințarea către tatăl reclamant, spre creștere și educare, a minorei, născută la data de 10 martie 1999, pârâta fiind obligată în favoarea minorei, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 135 lei lunar, începând cu data promovării cererii (8.10.2008) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat faptul că soții s-au căsătorit la data de 7 februarie 1999, iar din căsătoria lor a rezultat minora, născută la data de 10 martie 1999 și, după cum rezultă din depoziția martorului, propus de reclamant, soții s-au despărțit în fapt în luna august 2007, în urma părăsirii de către pârâtă a domiciliului conjugal, aceasta mutându-se într-o altă locuință, fără știrea și acordul reclamantului și refuzând să se mai întoarcă vreodată acasă și să reia conviețuirea în comun alături de reclamant, cu toate că el a făcut de mai multe ori demersuri în acest sens.
Același martor a mai declarat că pe parcursul căsătoriei pârâta avea un comportament necorespunzător, în sensul că nu făcea menajul în casă, nu manifesta afecțiune față de reclamant și minoră, refuza încadrarea în câmpul muncii, nu contribuia la întreținerea familiei, reclamantul fiind singurul care întreținea familia, martorul apreciind astfel că pârâta este exclusiv vinovată de această stare de fapt.
Din probele administrate a mai rezultat că de la despărțirea în fapt a soților, minora rezultată din căsătoria lor a rămas în îngrijirea exclusivă a tatălui reclamant, care îi oferă condiții bune de creștere și educare, pârâta refuzând să contribuie la întreținerea sa.
Față de cele reținute și constatate, instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, nemaiputând fi reluate, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din codul familiei, s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei.
În temeiul dispozițiilor art. 40 alin.3 din codul familiei, pârâta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
Având în vedere depoziția martorului audiat, rezultatele anchetei sociale, relația de afecțiune dintre tatăl reclamant și minoră, opțiunea și interesul ei, dezinteresul manifestat de mama pârâtă față de minoră, în temeiul prevederilor art. 42 și art. 43 alin.1 din codul familiei, instanța a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare către tatăl reclamant, urmând ca, potrivit dispozițiilor art. 86 și art. 94 din codul familiei, pârâta să fie obligată către acesta, în favoarea minorei, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 135 lei lunar( la nivelul venitului minim garantat pe economia națională, deoarece nu este încadrată în câmpul muncii), începând cu data promovării cererii (8.10.2008) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat apel, pârâta, considerând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivarea apelului s-a arătat de apelantă că sentința este nulă deoarece nu au fost respectate dispozițiile imperative ale legii procesual civile cu privire la citare, reclamantul ascunzând cu rea credința instanței de fond împrejurarea ca ea locuiește în Italia, astfel că nu a avut cunoștință de proces.
A arătat pârâta apelantă că nu mai locuiește cu reclamantul în fostul domiciliu din ROMÂNIA de foarte mult timp, iar acest lucru era cunoscut de acesta deoarece au locuit o perioada împreuna în Italia de unde s-au despărțit în fapt, și, mai mult, minora rezultată din căsătorie a stat la ea în ITALIA, a fost înscrisă la scoală aici iar intimatul a venit și a luat-o împotriva voinței sale fiind chiar cercetat de poliția italiana.
S-a mai arătat în motivarea apelului că, peste această atitudine plină de rea-credință a reclamantului s-a suprapus și neglijența instanței de fond care nu a respectat dispozițiile derogatorii in materie de citare a pâ râtului din procedura divorțului.
Astfel, în divorț, dacă procedura se îndeplinește prin afișare si pârâtul nu se înfățișează a proces, instanța va amâna cauza și va obliga eclamantul să facă dovada ca pârâtul locuiește la adresa indicată. Mai mult instanța este datoare sa verifice dacă pârâtul chiar locuiește la adresa indicata deoarece simplul fapt că se depune o copie de pe cartea de identitate nu este suficientă.
Ori, reclamantul a cerut ca ea să fie citată în casa unde a locuit și unde în prezent stă doar el cu mama lui, astfel că s-a asigurat că ea chiar nu știe de proces.
Apelanta a mai învederat că legea prevede că dacă reședința din străinătate este cunoscută pârâtul va fi citat prin scrisoare recomandată la acea adresă, lucru pe care reclamantul l-a ascuns în mod vădit pentru ca instanța să nu poată să o citeze legal.
Pentru aceste motive, a considerat sentința nulă absolut și a solicitat admiterea apelului si casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia nr.118 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 18357/26.11.2008 în contradictoriu cu reclamantul.
S-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit actelor depuse în apel d e pârâtă, pe durata judecării cauzei la prima instanță aceasta nu a locuit la adresa la care a fost citată, indicată de pârât prin acțiunea inițială, ci a fost plecată în Italia, aspect care reiese și din ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară la domiciliul reclamantului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6161Cod pr.civ. în raport de care s-a apreciat că citarea pârâtei s-a făcut cu rea credință, reclamantul având cunoștință despre domiciliul real al pârâtei.
Față de faptul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată, potrivit art. 297 Cod pr. civ. s-a admis apelul, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că la data introducerii acțiunii de divorț, pârâta se afla în România, făcând demersuri pentru înființarea unei societăți comerciale, astfel că citarea sa în fața primei instanțe la fostul domiciliu comun al soților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Totodată, a arătat că înscrisurile depuse de pârâtă în apel, constând în contract de închiriere și adeverință de venituri sunt false și nu reflectă realitatea.
La dosarul cauzei s-au depus: dovada achitării taxei de timbru, contract de închiriere pentru uz locativ, copia deciziei civile nr. 198/20.11.2009, certificatul nr. 2076/15.01.2010, emis de Oficiul Registrului Comerțului, adresa nr. 418/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 6161Cod pr. civ. dacă procedura de chemare a soțului pârât a fost îndeplinită prin afișare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanța va cere dovezi pentru a verifica dacă pârâtul își are domiciliul la locul indicat în cerere, și dacă constată că nu domiciliază acolo, va dispune citarea lui la domiciliul său, precum și, dacă este cazul, la locul său de muncă.
Obligația instituită prin dispozițiile legale mai sus menționate se justifică atât în considerarea deosebită a relațiilor de familie, cât și pentru a preveni soluționarea unor astfel de cereri cu efecte deosebite în plan familial și social, fără cunoștința celuilalt soț.
În speță, prima instanță a apreciat asupra caracterului legal al procedurii de citare cu pârâtă, deși aceasta se realizase prin afișare, iar partea nu se prezentase la termenele de judecată, iar în cuprinsul anchetei sociale efectuate la
pretinsul domiciliul comun al soților, unde reclamantul a solicitat citarea pârâtei, s-a menționat că aceasta este plecată din țară.
În aceste condiții, cum nu au fost întreprinse verificări pentru identificarea domiciliului efectiv al pârâtei, iar în apel prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada că pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, pârâta a locuit în Italia, în mod corect s-a apreciat că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, și s-a apreciat asupra incidenței dispozițiilor art. 297 Cod pr. civ.
În acest context, este lipsit de relevanță juridică cine figura ca titular în contractul de închiriere al locuinței în care soții au domiciliat în Italia, și dacă pârâta avea încheiat în mod valabil contract de muncă.
Criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, în cauză nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civ. astfel că recursul de declarat respinge ca nefondat, potrivit art. 312 cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 118 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.jud.-/2 ex./29.01.2010.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 932/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
