Divort. Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1104/R-MF
Ședința publică din 10 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestație în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în Râmnicu V,-, -.H,.1, județul V, împotriva deciziei civile nr.427/R-MF din 04 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv contestatoarea și intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestație în anulare este timbrată cu timbru judiciar de 0.30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse, prin compartimentul registratură, o cerere din partea contestatoarei prin care solicită să i se comunice stadiul în care se află judecarea contestației în anulare, motivat de faptul că la termenul anterior a fost în imposibilitate de prezentare și întâmpinare formulată de intimatul.
Curtea, având în vedere că la termenul anterior s-a emis adresă către contestatoarea, prin care i s-a adus la cunoștință data următorului termen de judecată și i s-a solicitat să indice decizia a cărei anulare o solicită, să-și precizeze contestația în fapt și drept, să depună la dosar timbru judiciar în valoare de 0,30 lei și originalul chitanței privind achitarea taxei judiciare de timbru, precum și acte în susținerea celor susținute în cererea de amânare pe care a formulat-o, respectiv programarea la spitalul de specialitate din T, iar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată, constată ca fiind neîntemeiată cererea acesteia de amânare a cauzei, urmând aor espinge.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată contestația în anulare în stare de judecată și din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări a acesteia, rămânând în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând constată următoarele:
La data de 20.03.2009, s-a înregistrat contestația în anulare formulată de către contestatoare în contradictoriu cu intimatul, prin care a solicitat anularea deciziei civile nr.427/R/MF/4.03.3009, pronunțată în dosar nr-, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea contestației se susține că contestatoarea a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, pentru a-și susține contestația în anulare, aflându-se sub investigații medicale, ca urmare a unui accident de circulație, dovedit cu certificat medico-legal.
Consideră că prin judecarea contestației în anulare, în lipsa acesteia i s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de Constituție.
Contestația în anulare nu a fost întemeiată în drept.
La dosar s-a depus certificatul de concediu medical (fila 2); decizia civilă contestată (filele 10-11).
În ședința publică din 22.04.2009, Curtea a pus în vedere contestatoarei prezente să achite taxa de timbru și să precizeze temeiul de drept al contestației, aceasta susținând că va achita această taxă până la sfârșitul ședinței de judecată, contestatoarea depunând o copie xerox de pe chitanța cu care a achitat taxa de timbru (fila 15 dosar), acordându-se termen pentru a se atașa dosarul de fond, la data de 13.05.2009.
Prin cererea aflată la fila 18 dosar, contestatoarea solicită amânarea cauzei, deoarece este plecată la T la un spital de specialitate, cu minorul, încadrat într-un grad de handicap sever, atașând la cerere doar certificatul de încadrare în grad de handicap al minorului, fără a face dovada deplasării la spitalul respectiv, motiv pentru care intimatul se opune la cererea de amânare, susținând că minorul împreună cu mama acestuia sunt acasă și solicită judecarea cauzei în lipsă.
În ședința publică din 13.05.2009, instanța a dispus amânarea cauzei, punând în vedere contestatoarei să indice decizia a cărei anulare o solicită; să precizeze temeiul de fapt și de drept al contestației în anulare; să depună la dosar timbrul judiciar în valoare de 0,30 lei și originalul chitanței privind achitarea taxei judiciare de timbru, precum și acte în dovedirea cererii de amânare.
Prin întâmpinarea de la filele 26-27 dosar, intimatul solicită respingerea contestației în anulare, nefiind îndeplinite cerințele art.318 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 10.06.2009, Curtea a pus în discuție cererea prin care contestatoarea solicită să-i fie comunicat stadiul în care se află judecarea contestației în anulare (fila 29 dosar), cerere care a fost respinsă, având în vedere faptul că contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată, dispoziții aduse la cunoștința acesteia prin adresa de la fila 25 dosar.
De asemenea, constatând că nu s-a conformat dispozițiilor amintite anterior, una dintre acestea fiind depunerea originalului chitanței privind achitarea taxei de timbru, Curtea a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a contestației, excepție care urmează a fi admisă, având în vedere că plata taxei de timbru primează înaintea oricăror excepții, potrivit dispozițiilor Legii nr.146/1997, urmând a fi anulată contestația în anulare, ca insuficient timbrată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 95 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrată, contestația în anulare formulată de, domiciliată în Râmnicu V,-, -. H,.1, județul V, împotriva deciziei civile nr.427/R-MF din 04 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimat fiind.
Obligă pe contestatoare la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în sumă de 95 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./07.07.2009
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florina Andrei, Corina
← Divort. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Pensie întreținere. Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Tg Mures → |
---|