Divort. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.842
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, cu domiciliul ales în P,-, -. F,. 13, Cod poștal -, Județ P, la familia, împotriva deciziei civile nr.736 pronunțată la 22 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-,. 17 B,. 62, Cod poștal -, Județ P și fără forme legale în comuna, sat Măneciu, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apărătorul recurentei, avocat, a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât, din motive de sănătate, nu se poate prezenta în instanță. S-a atașat adeverința nr.792/3.11.2009.
Avocat, având cuvântul pentru intimat, arată că nu este de acord cu cererea de amânare, întrucât avocat nu are împuternicire avocațială la dosar.
Curtea, având în vedere că recurentei i s-a mai acordat un termen pentru lipsă de apărare, iar avocat nu are împuternicire avocațială la dosar, respinge cererea de amânare.
Avocat, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două hotărâri, ca temeinice și legale.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 24.04.1993, din culpa pârâtei, aceasta să revină numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de "", cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că s-a căsătorit pârâta la data de 24.04.1993, din căsătoria cu acesta nu au rezultat copii și datorită neînțelegerilor s-a produs despărțirea în fapt.
Pârâta, legal citată, formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa reclamantului, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de "", cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că destrămarea relațiilor de căsătorie s-a datorat reclamantului-pârât care întreține relații extraconjugale, nu aducea banii în casă și a contractat împrumutări bancare și fără știrea acesteia.
Prin sentința civilă nr.4832/16.05.2008, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul-pârât și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, desfăcut căsătoria încheiată între părți, din culpă comună și a dispus ca pârâta-reclamantă să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, deși la începutul căsătoriei relațiile dintre soți s-au desfășurat în condiții normale, ulterior, între soți au apărut neînțelegeri care au creat o atmosferă tensionată și care au condus la despărțirea în fapt, de circa 4 ani, cu toate că părțile locuiesc în același imobil.
S-a mai reținut că martora, audiată la propunerea reclamantului, a arătat că neînțelegerile dintre părți au apărut datorită faptului că "pârâta nu prea stătea acasă, nu făcea mâncare și nu plătea întreținerea", iar martora, audiată la propunerea pârâtei, a declarat că a asistat la o discuție între părți, ocazie cu care a constatat că reclamantul îi vorbea urât soției și de la pârâtă cunoaște că reclamantul nu era de acord să aibă copii și dorea ca pârâta să se mute la țară și să nu aibă serviciu.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța de fond a apreciat că motivele de divorț invocate sunt temeinice și că, datorită acestora, raporturile dintre părți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În baza art. 40 alin. 3 din codul familie, constatând că între soți nu a intervenit o învoială conform căreia soțul care la încheierea căsătoriei a dobândit numele celuilalt soț să poarte acest nume și după divorț, instanța a dispus ca pârâta-reclamanta să-și reia, în viitor, numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de "".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, care a solicitat admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, în sensul de a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, urmând a fi obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
A arătat apelanta că relațiile de căsătorie au fost iremediabil distruse din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, care avea o atitudine violentă și întreținea relații extraconjugale, astfel că, a fost nedreptățită atunci când s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, instanța apreciind greșit materialul probator.
Prin decizia nr.736 pronunțată la 22 decembrie 2008, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, reținând că este neîntemeiată solicitarea apelantei de a se reține culpa exclusivă a reclamantului-pârât și de a fi înlăturată depoziția martorei, motivat de faptul că este sora reclamantului și că se află în dușmănie cu aceasta, întrucât în materia divorțului este permisă audierea rudelor apropiate, cu excepția descendenților, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit niciun motiv pentru a nu se ține seama de această depoziție, iar la momentul audierii apelanta nu s-a opus la audiere pe motiv că ar fi în relații de dușmănie.
S-a mai arătat că din probele administrate a rezultat că între soți au apărut neînțelegeri ce au creat o atmosferă tensionată, care au condus la despărțirea în fapt de circa 4 ani și cu toate că părțile locuiesc în același imobil, că părțile nu mai au relații specifice căsătoriei, astfel că, în mod corect prima instanță a reținut culpa comună în deteriorarea relațiilor de familie.
În baza art.296 cod pr. civilă, tribunalul a păstrat sentința ca legală și temeinică și a respins apelul ca nefondat, situație în care, a apreciat că nu se justifică nici cerere de obligare a intimatului la plata integrală a cheltuielilor suportate la prima instanță, de apelantă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, care a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, în vădită contradicție față de actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce a determinat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Se susține că ambele instanțe au ignorat probele administrate la fond, care dovedeau o altă situație de fapt și au dat dovadă de lipsă de rol activ.
Apreciază recurenta că, în soluționarea apelului, tribunalul încălcat toate principiile de drept care garantau desfășurarea corectă a procesului, respectiv: principiul disponibilității, al oralității, al publicității, contradictorialității și al dreptului la apărare.
Arată recurenta că la termenul de judecată din 17.12.2009 tribunalul a respins cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul său, care era în imposibilitate de a se prezenta în instanță, situație dovedită cu actul medical atașat cererii și a amânat pronunțarea o săptămână pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise, considerând, astfel, că a respectat dreptul la apărare al apelantei.
Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dreptul de apărare al apelantei, care nu a fost de acord ca apărătorul său să fie substituit, întrucât intimatul o amenințase că " va cumpăra orice avocat și apelul îi va fi respins oricum".
Susține recurenta că în mod greșit tribunalul, în motivarea sumară a deciziei recurate, reține că este legală și temeinică soluția instanței de fond, întrucât are avea și pârâta-reclamantă o culpă în destrămarea relației de căsătorie, motivat de faptul că între părți nu mai există relații specifice căsătoriei de circa 4 ani (așa cum a declarat, nereal, sora intimatului), impunându-se desfacerea căsătoriei din culpă comună.
De asemenea, în mod eronat se reține de ambele instanțe că pârâta-reclamantă ar avea o culpă în desfacerea căsătoriei, atâta vreme cât singurul vinovat este reclamantul, care a locuit, concomitent, cu soția și amanta sa, cu doi ani înainte de promovarea acțiunii de divorț.
Cu privire la probatoriul admis și administrat în cauză, recurenta apreciază că în mod nejustificat instanța a redus numărul acestora la câte unul pentru fiecare parte.
În cauză, audierea a câte doi martori era esențială pentru dovedirea culpei exclusive a reclamantului-pârât în destrămarea căsătoriei și care au fost motivele pentru care părțile nu mai avea relații specifice căsătoriei.
Procedând în aceeași manieră ca și instanța de fond, tribunalul a respins nejustificat cererea de suplimentare a probatoriului cu un martor, deși aceasta era singura probă admisibilă în apel.
Prin respingerea cererii de completare a probatoriilor, tribunalul a cauzat apelantei o vătămare evidentă, ce nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului și casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de apel.
Susține recurenta că ambele instanțe au făcut o analiză superficială a probatoriilor, înlăturând, fără motivare, probele administrate de pârâta-reclamantă în dovedirea susținerilor sale, reținând greșit și în mod trunchiat susținerile părților, achiesând nejustificat la susținerile reclamantului-pârât, lipsite de suport juridic și probator.
Apreciază recurenta că ambele instanțe au pronunțat soluții nelegale, analizând superficial probatoriul administrat, cu o motivație sumară și ignorând probele în totalitatea lor, astfel încât, prin hotărârile pronunțate nu se dă o rezolvare corectă a raporturilor juridice dintre părți, deduse judecății.
Se mai arată că dacă s-ar menține soluțiile pronunțate de Judecătoria Ploiești și de Tribunalul Prahova, s-ar da posibilitatea reclamantului, care este vinovat de încălcarea prevederilor Codului familiei, a moralei și chiar a ordinii publice, să beneficieze de propria culpă, de propria turpitudine, ceea ce nu poate fi admisibil.
Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7-9 cod pr. civilă și se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru soluționarea legală a cauzei.
Examinând recursul declarat în cauză, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la incidența dispozițiilor art.304 pct.7 cod pr. civilă, Curtea de Apel constată că Tribunalul Prahovaa motivat soluția pronunțată în concordanță cu probatoriile administrate, considerentele deciziei fiind clare și neconținând motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel cum susține recurenta.
Deși enumeră o serie de principii de drept pretins încălcate de către tribunal cu ocazie soluționării apelului, respectiv principiul disponibilității, oralității, publicității, contradictorialității și dreptului la apărare, recurenta nu a expus în mod concret în ce constat această încălcare, făcând aprecieri asupra modalității de interpretare a probatoriilor, aspecte care nu se încadrează printre motivele expres și limitativ prevăzute de art.304 cod pr. civilă în reglementarea actuală, astfel încât criticile acesteia nu pot fi analizate.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare se constată că recurenta apreciază că în mod greșit tribunalul a respins cererea de amânare a cauzei la termenul din 17.12.2008 dar, analizând actele și lucrările dosarului Tribunalului Prahova rezultă că anterior acestui termen au mai fost acordate două termene la solicitarea apelantei pârâte, ambele pentru lipsa de apărare invocată de către aceasta.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a apreciat că cea de treia cerere de amânare pentru lipsa apărării este abuzivă câtă vreme apelanta nu se afla în situația prevăzută de dispozițiile art.156 cod pr.civilă.
De altfel, tocmai pentru a nu-i încălca dreptul la apărare instanța a dispus amânarea pronunțării în conformitate cu dispozițiile art.156 alin.2 cod pr.civilă, pentru depunerea concluziilor scrise, deși apelanta nu solicitase în mod expres acest lucru.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare pe fond acțiunii în sensul că este eronată concluzia instanțelor anterioare că recurenta pârâtă ar avea vreo culpă în desfacerea căsătoriei părților, se constată că în mod corect au fost avute în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, afirmațiile recurentei în sensul că aceștia au mințit, nefiind confirmate printr-o hotărâre judecătorească sau un alt act al organelor de cercetare penală care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni sub acest aspect.
Recurenta invocă o serie de motive prin care solicită modificarea soluției pronunțate de către instanțele anterioare raportat la faptul că acestea nu au interpretat în mod corect probatoriile administrate în cauză, că le-au analizat în mod superficial, reținând greșit și în mod trunchiat susținerile părților.
Aceste motive însă, nu se încadrează prin cele expres și limitativ prevăzute de art.304 cod pr.civilă pentru care la momentul actual se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri pentru motive de nelegalitate.
De reținut este că punctele 10 și 11 ale art.304 cod pr. civilă care dădeau posibilitatea instanței de recurs a analiza hotărârile anterioare și sub aspectul netemeiniciei, respectiv administrării sau interpretării probatoriilor au fost abrogate prin art. I pct.1111și 112 din OUG138/2000 astfel cum fost aprobată prin Legea 219/2005, motiv pentru care, Curtea de Apel nu poate analiza aspectele de netemeinicie ale hotărârilor anterioare prin prisma modalității de interpretare sau administrare a probatoriilor, astfel cum solicită recurenta.
Deși aceasta invocă incidența dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 cod pr. civilă, nu detaliază în ce mod instanțele anterioare au interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nici nu a indicat un text de lege care să fi fost încălcat de către instanța anterioară, astfel încât hotărârea să fie lipsită de temei legal sau dată cu aplicarea greșită a legii.
În speță, nu au fost încălcate dispozițiile art.607 și următoarele cod pr. civilă și nici dispozițiile art.37 și următoarele Codul familiei pentru a fi incidente dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă, iar soluția de desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți este corectă, câtă vreme s-a apreciat că părțile sunt despărțite în fapt de circa 4 ani, nu mai au relații specifice căsătoriei, lucru datorat în parte și recurentei pârâte.
Trebuie menționat că la soluționarea unei acțiuni de desfacerea căsătoriei instanțele analizează dacă ambii soți sau numai unul dintre ei au o culpă în destrămarea relațiilor de familie, fără a cuantifica proporția de vinovăție a fiecărei părți, astfel încât, chiar dacă intimatul reclamant ar avea o vină mai mare, în condițiile în care se constată și vina recurentei pârâte în atingerea stării de fapt învederate ce implică lipsa relațiilor specifice căsătoriei, soluția este de desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți, astfel cum s-a reținut anterior.
Față de considerentele mai sus arătate și observând că niciunul din motivele de casare sau modificare a hotărârilor atacate, prevăzute de art.304 cod pr. civilă nu sunt incidente în cauză, Curtea de Apel în baza dispozițiilor art.312 alin.1 cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.274 cod pr. civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, respectiv onorariul de apărător, conform chitanței nr.-/2009 aflată la dosarul cauzei (fila 19).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta, cu domiciliul ales în P,-, -. F,. 13, Cod poștal -, Județ P, la familia, împotriva deciziei civile nr.736 pronunțată la 22 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-,. 17 B,. 62, Cod poștal -, Județ P și fără forme legale în comuna, sat Măneciu, Cod poștal -, Județ P, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored./CC
4 ex. 24.11.2009
apel- Tr.
apel.
fond- Jud.
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
| ← Divort. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Constanta | Divort. Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
