Pensie întreținere. Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1470/
Ședința publică din 14 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în Târgu-M,- A, județul M, împotriva deciziei civile nr. 133 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul recurent lipsă, av., lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamanta intimată a depus la dosar prin registratura instanței la data de 13 iulie 2009, concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială și declară că nu mai are alte cereri.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității recursului invocată de reclamanta intimată în concluziile scrise asupra căreia acordă cuvântul.
Reprezentantul pârâtului recurent susține că recursul nu este inadmisibil solicitând respingerea excepției, iar cu privire la fondul cauzei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2008 la Judecătoria Tg-M, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr.3246/9 mai 2000, pronunțată de Judecătoria Tg-M, în favoarea minorei, născută la data de 18.05.1996, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2008, Judecătoria Tg-M a admis excepția nelegale constituiri a completului de judecată și a dispus printre altele și disjungerea acțiunii reconvenționale și trimiterea cauzei la registratura instanței în vederea formării unui nou dosar.
Împotriva încheierii din 19 septembrie 2008, pârâtul a declarat apel, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.
Prin decizia civilă nr.133 din 26 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul, reținând în esență că potrivit dispozițiilor art.299 raportat la art.282 alin.2 Cod procedură civilă împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, cu excepția cazului în care prin aceste încheieri s-a întrerupt cursul judecății. Măsura disjungerii neavând ca efect suspendarea sau întreruperea cursului judecății nici uneia dintre cauzele distincte astfel formate, criticile referitoare la această măsură nu pot fi cercetate în stadiul procesual în care se află pricina, atât apelul cât și recursul trebuind a fi limitate la examinarea existenței sau neexistenței vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului judecății în raport de dispozițiile art.282 alin.2 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Mureș, pârâtul, prin avocat, a formulat recurs, solicitând casarea deciziei, precum și a încheierii de ședință din 19 septembrie 2008 și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente și în compunerea legală. În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.3 și 5 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a invocat împrejurarea că măsura disjungerii este lovită de nulitate, deoarece completul de judecată nu a fost legal constituit.
De asemenea, se mai relevă că, în mod nelegal tribunalul a recalificat calea de atac din apel în recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul formulat de pârâtul, prin avocat, este inadmisibil.
Potrivit art. 299 Cod procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovat împotriva unei hotărâri definitive. Sunt hotărâri definitive cele pronunțate de instanța de fond și care nu pot fi atacate cu apel, precum și hotărârile pronunțate în apel.
Din analiza dosarului, se observă că, recursul formulat de către pârât vizează o hotărâre dată de Tribunalul Mureș "decizia civilă nr. 133/26 februarie 2009", hotărâre pronunțată în recurs, deci este o hotărâre irevocabilă. Deoarece hotărârea atacată de pârât este una irevocabilă, recursul cu care a fost investită Curtea de Apel Tg - M este inadmisibil.
Nu poate fi primită nici critica adusă de pârât privind recalificarea căi de atac cu care a fost investit Tribunalul Mureș, deoarece disjungerea viza o cerere incidentală care potrivit dispozițiilor art. 17 Cod procedură civilă urmează aceeași competență ca cererea principală, inclusiv în ceea ce privește competența instanței de control.
Pentru aceste motive curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de pârât în conformitate cu art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu M,- A, județul M, împotriva deciziei civile nr.133/26 februarie 2009 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored./2 ex.
11.09.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Divort. Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Pitesti | Plasament. Decizia 189/2010. Curtea de Apel Bacau → |
---|