Divort. Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1151/R-MF

Ședința publică din 18 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Stan

JUDECĂTOR 3: Corina Pincu

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.61 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind recurentul-pârât.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, legal timbrată și că, prin fax, s-a primit cerere din partea recurentului-pârât prin care solicită judecarea în lipsă și copia dovezii de achitare a taxei de timbru.

Apărătorul intimatei-reclamante susține cererea de repunere pe rol și precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, în ce privește timbrarea recursului de către recurent, urmează ca instanța să aprecieze dacă obligația a fost îndeplinită având în vedere copia chitanței și a timbrelor judiciare.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, întrucât recurentul nu a făcut dovada că a plătit pensie de întreținere în favoarea minorului rezultat dintr-o altă relație.

Intimata-reclamantă, personal confirmă faptul că recurentul mai are o fiică dintr-o altă relație,.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.07.2008 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, să i se încredințeze spre creștere și educare minora -, iar pârâtul să fie obligat la pensie de întreținere în favoarea acesteia, să i se încuviințeze să revină la numele avut anterior căsătoriei, să se dispună obligarea pârâtului să părăsească locuința ce a constituit domiciliul comun al părților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 09.12.1995, iar după căsătorie au locuit în apartamentul părinților săi, situat la adresa de domiciliu, respectiv în municipiul Râmnicu Din relațiile de căsătorie a rezultat minora -, născută la 25 mai 1999, iar la aproximativ un an de la nașterea copilului, pârâtul a început să-și schimbe vizibil comportamentul față de ea, întârzia frecvent pentru perioade din ce în ce mai mari, sub pretextul că are mult de lucru și a început să contribuie din ce în ce mai puțin la sarcinile căsniciei.

A mai arătat reclamanta că pârâtul a început să-i impute fără motiv că ar întreține relații extraconjugale, chiar și cu fiul ei din căsătoria anterioară, că acesta a început să consume băuturi alcoolice, devenind astfel agresiv, provocând certuri tot mai dese, în cadrul cărora deseori a exercitat violențe fizice asupra ei. Susține însă că, dimpotrivă, pârâtul este cel care are relații foarte apropiate cu o tânără, relații care continuă și în prezent.

În ceea ce privește minora, a solicitat ca aceasta să-i fie încredințată spre creștere și educare, apreciind că pârâtul nu este în măsură să-i ofere părintească, cu atât mai mult cu cât acesta are și o relație extraconjugală.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de divorț, apreciind că raporturile de familie nu sunt iremediabil vătămate. În motivare a susținut că între ei a existat o bună înțelegere, că împreună au dobândit diverse bunuri, că nu este consumator de băuturi alcoolice și nu a avut niciodată relații cu o altă femeie.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.7075 din 05 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 09.12.1995 și înregistrată în Registrul Stării Civile al Consiliului Local al comunei, județul V, sub nr.18/09.12.1995, din vina pârâtului, a încredințat reclamantei, spre creștere și educare pe minora -, născută la 25.05.1999 și a obligat pe pârât să plătească în favoarea acesteia suma de 500 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii (18.07.2008) și până la majorat.

Prin aceeași sentință s-a încuviințat ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de, a fost respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtului și a fost obligat acesta din urmă la cheltuieli de judecată în cuantum de 539 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 09 decembrie 1995, din căsătoria acestora rezultând minora -, născută la 25 mai 1999, iar comportamentul violent al pârâtului nu s-a schimbat nici după nașterea copilului, consuma băuturi alcoolice, în timpul căsătoriei a intrat în diverse relații extraconjugale și nu contribuia la sarcinile căsniciei, au determinat separarea părților în fapt.

Față de probatoriul administrat, instanța a reținut că relațiile de familie nu mai sunt caracterizate de afecțiune, respect și sprijin reciproc, continuarea căsătoriei fiind vădit imposibilă, pentru reclamantă. Reținând că degradarea raporturilor de familie se datorează comportamentului neadecvat al pârâtului, instanța a dispus desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a acestuia.

În acord cu dispozițiile art.42 Codul familiei și ale Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța de fond a dispus încredințarea minorei, rezultată din căsătoria părților, spre creștere și educare, mamei reclamante, aceasta fiind în măsură să-i ofere un climat socio-familial propice dezvoltării armonioase a copilului, conform datelor oferite de ancheta socială.

Având în vedere dispozițiile art.86 și 94 Codul familiei, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea copilului pensie de întreținere în cuantum de 500 lei lunar, calculat prin aplicarea cotei legale de la veniturile pe care acesta le realizează, conform relațiilor comunicate de.

Capătul de cerere privind evacuarea pârâtului din apartamentul ce a constituit domiciliul comun a fost respins ca neîntemeiat, întrucât pârâtul a părăsit locuința încă din iulie 2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.61 din 06 martie 2009, a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârât.

În adoptarea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, care statuează că taxele de timbru se plătesc anticipat, sancțiunea prevăzută de alin.3 este anularea acțiunii sau a cererii ca netimbrată, dar și împrejurarea că apelantului i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, obligație pe care nu a respectat-

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul, criticând-o, în esență, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Într-o primă critică se susține că instanța de apel a judecat calea de atac în lipsa pârâtului la primul termen de judecată, deși în cauză a formulat cerere motivată pentru lipsă de apărare, în conformitate cu dispozițiile art.156 (1) Cod procedură civilă.

În dezvoltarea criticii se arată că prin decizia tribunalului, în mod neîntemeiat a fost anulat ca netimbrat apelul recurentului, deși înainte de data de 6 martie 2009 depus, prin judecătorul de serviciu, cererea de amânare pentru lipsă de apărare, fără a cunoaște că are obligația plății anticipate a taxei de timbru.

O altă critică vizează ncălcarea dreptului la apărare garantat de Constituția României și de art.6 pct.2 lit.c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și dreptul la un proces echitabil, cu referire la rt.6 (1) din Convenție, în acest sens fiind decizia civilă nr.44/R-MF/26 martie 2008 a Curții de APEL PITEȘTI.

Se arată că practica judiciară este constantă în acest sens.

De asemenea, pârâtul arată că prin soluționarea pe cale de excepție a apelului nu a fost analizat fondul cauzei, deși hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probatoriului administrat în cauză și a unei analize sumare și neechilibrate a situației concrete, cu referire la capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere de 500 lei pe lună în favoarea minorei, întrucât pârâtul mai are în întreținere o fiica minoră, și la calculul pensiei nu s-a avut în vedere media veniturilor pe ultimele șase luni.

Se mai susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, motivat de faptul că nu a acordat un termen de împăcare și nu a sfătuit părțile în vederea împăcării, cu atât mai mult cu cât din căsătorie a rezultat o fiică minoră, care are nevoie de ambii părinți pentru a crește sănătos și echilibrat.

Se concluzionează că prin respingerea cererii de amânare motivată a pârâtului, instanța de apel i-a încălcat grav dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, astfel că sentința este nelegală, nefiind analizată pe fondul cauzei.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.

Pentru lipsa părților, instanța de recurs a dispus suspendarea judecății cauzei la data de 07 mai 2009, în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă.

Cererea de repunere pe rol, legal timbrată, a fost formulată de către intimata-reclamantă, la data de 19 mai 2009.

Ca act nou în recurs, pârâtul a depus chitanța din 17 iunie 2009 pentru încasarea taxei de timbru.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:

Pârâtul, așa cum corect a reținut instanța de apel, a fost legal citat pentru termenul de judecată din 06 martie 2009, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, act aflat la fila 75, prin care i s-au pus în vedere și taxele de timbru aferente căii de atac declarate, fără a se conforma acestei obligații.

Conform art.11 din Legea nr.146/1997, modificată prin nr.OG36/2002 și nr.HG797/2005, apelantul-pârât trebuia să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, potrivit Legii nr.123/1997.

Potrivit dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și având în vedere situația de fapt expusă, în mod legal tribunalul l-a sancționat pe pârât cu anularea apelului ca netimbrat.

Este reală susținerea recurentului în sensul că anterior termenului sorocit pentru soluționarea apelului a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, act aflat la fila 76 dosarului de apel.

În mod legal cererea a fost respinsă în condițiile în care apelul nefiind timbrat, instanța nu era legal investită pentru a se pronunța cu privire la o cerere formulată în scris în temeiul prevederilor art.156 alin.1 Cod procedură civilă.

Întrucât apelul a fost soluționat pe cale de excepție, celelalte critici formulate de pârât, care privesc fondul dedus judecății, exced analizei de față, putând fi eventual formulate într-o altă acțiune civilă privind reducerea pensiei de întreținere.

De altfel, nu poate fi imputată instanțelor de judecată împrejurarea că atât reclamanta, cât și pârâtul, care a formulat întâmpinare, nu au arătat că în stabilirea pensiei de întreținere trebuie avut în vedere faptul că pârâtul are obligații de acest fel și față de o altă minoră.

Pentru aceste considerente recursul este privit ca nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.61 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./23.06.2009

Jud.apel: /

Președinte:Florinița Ciorăscu
Judecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Pitesti