Divort. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 120/
Ședința publică din 17.02.2009
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Irina vicepreședintele Curții de Apel
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâta, împotriva deciziei civile nr. 259 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, în acțiunea civilă având ca obiect divorț.
La apelul nominal au răspuns: recurenta-pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este completă.
Recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant, ambii prin apărător, precizează că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., pentru recurenta-pârâtă, precizează că s-a promovat prezentul recurs întrucât decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, hotărârea fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.
Arată că în motivarea sentinței pronunțată de instanța de fond se menționează faptul că divorțul poate avea loc și în mod unilateral când reclamantul nu mai dorește sau nu mai poate oferi sentimentele de afecțiune, motivare nelegală în raport cu rațiunea legiuitorului.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că instanța are obligația să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, cererea de chemare în judecată fiind cea care fixează cadrul procesual în care se desfășoară limitele judecății. Astfel, atât instanța de fond cât și cea de apel nu au analizat numai motivul invocat de divorț și au reținut aspecte care nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Totodată, arată faptul că intimatul-reclamant a intrat într-o relație extraconjugală, cu o turistă cunoscută urmare unei excursii în, desprinzându-se de soție, copil și părinții săi, astfel că a intentat acțiunea de divorț prin consimțământ cu care pârâta nu era de acord, mergând până la a-i falsifica semnătura.
Cu privire la probatoriile administrate în cauză arată că martorii propuși de reclamant și audiați în cauză, unul dintre ei fiind chiar mama acestuia, au declarat că reclamantul este singurul vinovat de destrămarea căsătoriei. Ceilalți martori audiați sunt persoane care nu cunosc viața de familie a celor doi soți însă sunt buni povestitori.
În concluzie, avându-se în vedere întregul material probator administrat în cauză, motivele de recurs formulate în scris și cele prezentate astăzi pe scurt, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av., pentru intimatul-reclamant, în combaterea recursului formulat, arată că recurenta-pârâtă a avut aceeași poziție și la instanța de apel însă atunci acuzele erau mult mai grave.
Că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, o dovedește întreaga succesiune a relației lor așa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și martori. Astfel, s-a făcut dovada că relația dintre soți a început să se deterioreze în cursul anului 2001, despărțirea în fapt a celor doi, iar relația extraconjugală a apărut după 5 ani de zile, reclamantul fiind cel care s-a mutat la cabinetul medical.
Împrejurarea că numai reclamantul a formulat acțiune de divorț nu și soția nu împiedică instanța să desfacă căsătoria din vina ambelor părți.
În concluzie, avându-se în vedere probele administrate și concluziile scrise, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Av., pentru recurenta-pârâtă, arată faptul că în anul 2002 părțile nu erau despărțite dovadă fiind planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Av., precizează că excursiile făcute de reclamant cu soția erau convenții sociale.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru divorț.
În motivarea acțiunii și a precizării depuse la 21.03.2007 reclamantul a arătat că s-au căsătorit la 23.04.1980, fiul părților fiind major, relațiile dintre soți începând să se deterioreze din noiembrie 2001.
A susținut că, în urma unui mesaj primit de acesta în iulie 2002 din partea unei paciente (și prietenă de familie) pe telefonul mobil și interpretat greșit de către pârâtă, au început certuri foarte de dese și reproșuri din partea acesteia.
A precizat că în acest context părțile au locuit de la data indicată în camere separate, nemaiconviețuind ca soți iar din 25.12.2006, în urma unei stări foarte tensionate, reclamantul s-a mutat din domiciliul comun.
Prin încheierile din 21.03.2007 respectiv 12.09.207 ale Judecătoriei Focșani, s-a dispus suspendarea judecății cauzei potrivit art. 244 pct.2 cod procedură civilă, ultima repunere pe rol fiind la 19.12.2007.
De la începutul judecății, pârâta a precizat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei poziției menționată pe toată perioada solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr. 2436/14.05.2008 Judecătoria Focșania admis acțiunea dispunând desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți cu revenirea pârâtei la numele anterior "".
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cursul lunii mai 2007 pârâta a sesizat MIRA și Poliția F despre situația familială părților, modul cum își exercită reclamantul profesia de medic și furtul unor aparate medicale (și pârâta având aceiași profesie, creând astfel stres și tensiune în relațiile dintre soți).
Din declarațiile martorilor reclamantului prima instanță a reținut că tensiunile dintre părți s-au acumulat în timp și au fost întreținute de către pârâtă care era impulsivă, distanță, nemulțumită și adoptă o atitudine de superioritate.
Pe aceleași probe, s-a motivat că în ultimul timp pârâta devenise violentă cu reclamantul și bunurile sale iar în decembrie 2006 l-a alungat din domiciliu procedând și la întreruperea accesului la utilități, când acesta s-a mutat temporar în cabinetul medical al părților.
Din declarațiile martorilor pârâtei, acte și planșe fotografice depuse de aceasta s-a reținut că apărarea pârâtei în sensul că în continuare părțile sunt în bune relații a fost dovedită parțial, din aceste probe rezultând și că reclamantul ar fi primit mesaje de la o femeie respectiv că ar fi mers la petreceri împreună cu aceasta.
Instanța de fond a concluzionat că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate și că între soți nu mai există afecțiune și respect reciproc.
S-a motivat că este necesar consimțământul ambelor părți atât pentru încheierea căsătoriei dar și pentru continuarea acesteia, între soți relațiile fiind compromise din culpa ambilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen pârâta criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit instanța de fond:
- a pronunțat divorțul, reținând doar că reclamantul nu mai dorește respectiv nu mai poate oferi afecțiune ceea ce contravine rațiunii legiuitorului.
- s-a autoînvestit depășind cadrul cererii de chemare în judecată încălcând astfel disp. art. 129 al.6 Cod procedură civilă reținând aspecte care nu au constituit motive invocate de reclamant:
- nu a interpretat corect probele pârâtei din care rezultă culpa exclusivă a reclamantului care datorită unei relații extraconjugale nu mai dorește continuarea căsătoriei precum și aspectul că pârâtei nu i se poate imputa nimic.
- a apreciat greșit probele din care rezultau că părțile au fost în relații bune în perioada 2004 - 2006 mergând în străinătate, și că nu corespund adevărului declarațiile martorilor reclamantului, în sensul că pârâta ar fi violentă și că l-ar fi alungat din domiciliu.
- nu a constatat că situația actuală relației soților poate fi depășită urmând a menține căsătoria respingând acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Intimatul a depus întâmpinare răspunzând punctual la motivele invocate și solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Apelanta a depus acte în apărare.
Prin decizia civilă nr. 259/2008 din 28 octombrie 2008, Tribunalul Vranceaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâta. S-a luat act că nu s-au formulat pretenții cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele;
Susținerea că prima instanță a încălcat principiul disponibilității nu poate fi primită deoarece potrivit art. 129 al.6 cod procedură civilă, aceasta a soluționat obiectul acțiunii respectiv divorțul.
Referitor la analizarea aspectelor care nu au fost menționate în acțiune (întâmpinare nefiind depusă) dar au rezultat din probele cu acte și martori de ambele părți, aceasta s-a realizat în conformitate cu disp.art. 261 al.1 pct.5 și 129 alin.4-5 cod procedură civilă.
Motivul formulat în sensul că instanța a admis acțiunea deși a reținut doar culpa exclusivă a reclamantului, situație în care trebuia să respingă acțiunea nu este întemeiat.
Din considerentele hotărârii și chiar din restul motivelor de apel, astfel cum au fost invocate chiar de pârâtă, rezultă că instanța de fond a reținut culpa ambilor soți și a desfăcut căsătoria ca atare deși pârâta nu a formulat cerere reconvențională, soluție legală potrivit art. 617 al.1 cod procedură civilă.
Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este corectă iar susținerea apelantei în sensul că această căsătorie poate continua părțile urmând să depășească această criză nu poate fi reținută.
Din contextul probelor rezultă că în cursul anului 2002 reclamantul a avut o relație cu o altă femeie mai mult sau mai puțin platonică despre care pârâta a aflat și care a tensionat relațiile dintre soți.
Deși reclamantul a încercat să depășească situația astfel cum rezultă din "scrisoarea" adresată pârâtei (pag.67-70, 107-108, 118 dosar fond) pârâta a rămas în continuare marcată astfel cum rezultă nu numai din declarațiile martorilor dar din chiar listele detaliate ale convorbirilor telefonice depuse de aceasta la pag. 71-79 dosar fond.
Declarațiile martorilor reclamantului sunt privite de tribunal în contextul tuturor probelor aceștia relatând într-adevăr aspecte cunoscute din spusele reclamantului o mică parte fiind percepută personal respectiv zgârieturi și alte semne de violență ușoare prezentate de acesta.
Relația extraconjugală începută de reclamant din a doua Jaa nului 2006 fost pe deplin dovedită și de fapt nici nu a fost tăgăduită de acesta situație în care nu mai are nici o relevanță faptul că în perioada 2004 - 2006 soții au avut o relație cel puțin aparent normală mergând în concedii.
Cu privire la această ultimă etapă a căsătoriei părților, în mod corect a reținut instanța de fond și vina pârâtei și vătămarea iremediabilă a relațiilor din copia memoriilor, plângerilor, soluțiilor date de organele de urmărire penală ( pag. 34, 37, 53-56, 2 dosar fond) rezultând că începând cu luna mai 2007 aceasta a făcut o serie de reclamații și denunțuri repetate de natură să aducă atingere onoarei și demnității reclamantului și indirect chiar acesteia și să-l pună pe reclamant în situații grave.
In aceste condiții este cert că această căsătorie este compromisă, că între părți nu mai pot exista prietenie, afecțiuni, respect și sprijin iar continuarea sa ar fi cel puțin formală dacă nu ar conduce chiar la relații și mai neprincipiale între cei doi.
Împrejurarea că pârâta-apelantă se opune constant acțiunii de divorț nu poate constitui un argument decisiv pentru menținerea căsătoriei, opinia sa nefiind suficientă sub acest aspect și neputând duce la reluarea traiului în comun cât timp se constată că relațiile sunt iremediabil vătămate.
Dovada separării în fapt a soților pe o perioadă îndelungată însoțită de certuri din gelozie și lipsa de comunicare dintre soți constituie motive de divorț.
Opunerea pârâtei fără o atitudine susținută și de acte concrete de reluare a conviețuirii pașnice nu reprezintă impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, decizia respectivă fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, și, în special, a textelor de lege de reglementează principiul disponibilității.
În dezvoltarea motivelor de recurs și în încercarea de a justifica încadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta susține încălcarea textului de lege prevăzut de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă - ce consacră principiul disponibilității, a celui prevăzut de art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă - conform căruia instanța poate pronunța divorțul împotriva ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
Susține recurenta, în argumentarea acestor critici, că instanța nu s-a limitat la analizarea motivelor de divorț invocate de reclamant, ci, autoinvestindu-se și depășind astfel cadrul procesual fixat, a " reținut" și aspecte ce nu au făcut obiectul judecății și "care" nici nu concordă cu realitatea.
În acest sens, recurenta face trimitere expresă la toate probele ( interogatoriul reclamantului, depoziții martori, plângerile și sesizările făcute împotriva reclamantului) ce au fost eronat interpretate și astfel, convingerea instanței în sensul imposibilității continuării căsătoriei dintre părți, fiind eronată.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a hotărârii instanței de fond, acțiunea de divorț urmând a fi respinsă ca nefondată.
Recursul declarat este nefondat.
Verificând legalitatea deciziei criticate, doar prin prisma aplicării și interpretării greșite a legii, nu și prin cea a interpretării greșite a probelor - critică prevăzută de art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă - abrogat prin Legea nr. 219/2005, Curtea constată că în mod corect s-a dat eficiență în speță dispozițiilor prevăzute de art. 38 alin. 1 Codul familiei și art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă.
Faptul că, în motivarea hotărârilor pronunțate, instanțele au invocat aspecte negative din conduita ambilor soți, tocmai pentru a argumenta reținerea culpei comune, nu poate fi interpretat ca o pronunțare asupra a ceea ce nu fost investită. De altfel, în invocarea încălcării art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă, recurenta fie este în eroare cu privire la dispozițiile textului respectiv, fie ignoră culpa reținută de instanța. Că este de acord sau nu cu desfacerea căsătoriei dintre ei, are mai puțină relevanță juridică atât timp cât, din dovezile administrate legale și interpretate judicios - cum reține și Tribunalul, s-a conturat, cu certitudine, culpa comună a soților.
Corect s-a dat astfel eficiență dispozițiilor art. 617 alin. 1 Cod procedură civilă, căsătoria putând fi desfăcută doar la cererea unuia dintre soți, atunci când se reține culpa ambilor la deteriorarea relațiilor de căsătorie.
Că, la baza destrămării relațiilor dintre soți a stat infidelitatea unuia dintre ei, mai mult sau mai puțin dovedită, mai mult sau mai puțin recunoscută, are mai puțină relevanță juridică în aprecierea culpei ce trebuie avută la desfacerea căsătoriei.
Desigur, afectiv, soțul înșelat poate fi marcat definitiv și oricât și-ar dori continuarea căsătoriei, să nu poată depăși criza declanșată.
Este adevărat că pârâta a declarat constant că nu este de acord cu divorțul, între ei existând încă disponibilitatea afectivă necesară unui climat familial corespunzător, dar, modalitatea în care a ținut constant să-i reproșeze soțului reclamant infidelitatea, a erodat constant relațiile de respect reciproc, afecțiune, tandrețe, sprijin moral fără de care nu poate exista o căsătorie, iar menținerea unei astfel de conviețuiri nu ar face decât să-i transforme pe cei doi soți în doi străini sau, și mai grav, în doi dușmani.
Tocmai aceste aspecte au fost surprinse și de instanța de fond și de apel, iar aceasta - în cadrul procesului fixat de părți, cu respectarea întocmai a principiului disponibilității și a aplicării corecte a textelor de lege incidente în cauză.
Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul, menținând soluția de desfacere a căsătoriei, chiar dacă aceasta trebuie considerată ca fiind " celula de bază" a societății.
În drept, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 259 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./1103.2009
Tehnored.
2 exp./16.03.2009
Fond: Judecătoria Focșani - judecător
Apel: Tribunalul Vrancea - judecători -
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Viorica Mihai Secuianu, Irina
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 18/2010. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
