Divort. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/2009
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta -- - împotriva deciziei civile nr. 219/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-, având ca obiect divorț.
Se constată că s-au depus la dosar prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de către intimatul.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 9 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 799 din data de 18 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie a fost admisă acțiunea civilă introdusă de reclamanta împotriva pârâtului și în parte cererea reconvențională introdusă de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional și în consecință:
S-a declarat desfăcută din vina pârâtului căsătoria încheiată la data de 25 mai 2002 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Municipiului D la nr. 131 din data de 24 mai 2002;
S-a dispus ca reclamanta să poarte numele, iar pârâtul pe acela de;
A fost încredințată reclamantei spre creștere și educare minora - născută la data de 24 martie 2005;
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în sumă de 120 lei lunar în favoarea minorei -, începând cu data de 19 mai 2008 și până la majoratul acesteia; A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să permită pârâtului-reclamant reconvențional să aibă legături personale cu minora -, după următorul program:
- în prima și a treia duminică a fiecărei luni între orele 10-18 la domiciliul reclamantei-pârâtă reconvențional.
A fost respinsă în rest cererea reconvențională introdusă de pârâtul-reclamant reconvențional și
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional la 539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă reconvențional.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâtul-reclamant reconvențional solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate - în principal - în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale, respectiv de a se dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei-pârâtă reconvențional; reluarea de către părți a numelor purtate înainte de încheierea căsătoriei; încredințarea minorei rezultate din căsătorie, spre creștere și educare, pârâtului-reclamant reconvențional și stabilirea, pentru reclamanta-pârâtă reconvențional a unui program de vizitare a minorei - iar în subsidiar - schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se stabili pentru pârâtul-reclamant reconvențional următorul program de vizitare a minorei, în vederea păstrării legăturilor părintești cu aceasta:
- în fiecare dintre săptămânile 1-4 ale lunii, de sâmbătă ora 1000până duminica ora 1800;
- 1 lună în vacanța de vară și 10 zile în vacanța de iarnă.
Prin decizia civilă nr. 219/A/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul și a fost schimbată parțial sentința atacată în sensul că pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 250 Euro lunar sau echivalentul în lei la data plății - cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei.
Reclamanta a fost obligată să permită pârârtului să aibă legături personale cu minora în următoarea modalitate:
- să ia pe minoră la domiciliul său din Austria timp de 14 zile în perioada vacanței școlare de vară și a concediului pârâtului și timp de 10 zile în perioada vacanței școlare de iarnă și a concediului pârâtului, cu obligarea pârâtului să readucă minora la domiciliul mamei la expirarea acestor perioade;
- să viziteze pe minoră la domiciliul din al reclamantei - când pârâtul este în țară - zilnic, între orele 16-18, cu posibilitatea luării minorei la plimbare în oraș;
- să ia minora la reședința sa din D, la fiecare sfârșit de săptămână - când pârâtul se află în țară - de vineri de la ora 16 și pârâ duminica la ora 16, cu obligația pentru pârât de aor eaduce pe minoră la domiciliul mamei la expirarea acestor perioade.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză, atât în primă instanță cât și în apel (filele 62-63; 64-65), rezultă că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei lor nu mai este posibilă - deteriorarea relațiilor din cadrul căsătoriei datorându-se culpei exclusive a pârâtului-reclamant reconvențional, așa cum această culpă a fost reținută de către prima instanță, nici prin probele administrate în apel nefiind dovedită vreo culpă a reclamantei-pârâtă reconvențional în acest sens.
Este adevărat că prin acordul de mediere din data de 16 iunie 2009 (fila 140-141) părțile au convenit să fie schimbată motivarea sentinței atacate în sensul că se va reține culpa exclusivă a pârâtului apelant pentru desfacerea căsătoriei - ca urmare a convenției părților, precum și faptul că prin disp. art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator:,(1)Pot fi rezolvate prin mediere neîntelegerile dintre soti privind continuarea cstoriei, exercitiul drepturilor printesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia printilor la întretinerea copiilor, precum si orice alte neîntelegeri care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
(2)Întelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul." - însă s-a apreciat că nu este în căderea părților de a conveni asupra acestui aspect (de a stabili culpa la desfacerea căsătoriei), instanța fiind ținută, în cadrul aprecierii pe care disp. art. 38 fam. o impune, asupra faptului dacă relațiile dintre soți sunt vătămate, care este gravitatea acestei vătămări - respectiv dacă vătămarea face sau nu imposibilă continuarea căsătoriei - și cui îi revine culpa pentru destrămarea relațiilor din cadrul familiei, numai în ipoteza specială de la art. 38 alin. 2 - al acordului soților și în cea a art. 617 alin. pr.civ. dar și în această ultimă ipoteză instanța este ținută să se pronunțe asupra culpei în desfacerea căsătoriei însă nu va motiva hotărârea, astfel că aspectul privind culpa soților în desfacerea căsătoriei cade sub incidența disp. art. 2 alin. 4 din Legea nr. 192/2006.
De asemenea, întemeiat a dispus prima instanță încredințarea minorei spre creștere și educare la mamă, reclamanta-pârâtă reconvențional, din probele administrate rezultând că luarea la măsurii s-a avut în vedere situația de fapt concretă, persoana minorei și interesul acesteia.
Cu privire la numele pe care îl vor purta în viitor cei doi foști soți, după desfacerea căsătoriei, instanța a dispus, în temeiul art. 40 fam. - în lipsa unei convenții între părți, ca fiecare dintre soți să reia numele care l-a purtat anterior încheierii căsătoriei.
Prin acordul de mediere din data de 16 iunie 2009 (fila 140-141), părțile au convenit ca, reclamanta să reia numele avut înainte de încheierea căsătoriei, anume acela de,", iar pârâtul-reclamant reconvențional, pe acela de, ", însă în cererea de apel s-a solicitat ca, în temeiul art. 40 fam. fiecare dintre foștii soți să reia numele pe care au purtat înainte de încheierea căsătoriei, dar, având în vedere că apelantul prin cererea de apel a solicitat reluarea de către soți a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei și nu există o cerere formală de precizare a apelului în sensul convenției din acordul de mediere, nu se va modifica hotărârea cu privire la acest aspect față de acordul de mediere menționat.
Instanța a apreciat apelul ca fiind fondat din punctul de vedere al modalității în care, în temeiul art. 43 fam. - apelantul urmează să păstreze legăturile părintești cu aceasta.
Cu privire la acest aspect, este de reținut că între părți au fost mai multe discuții pentru stabilirea, prin acord, a unui program în cadrul căruia apelantul să mențină aceste relații părintești.
Discuțiile dintre părți - purtate în prezența unui mediator - nu s-au concretizat însă într-o modalitate în care instanța de judecată să poată lua act de un astfel de acord, cele mai multe dintre,clauzele" acordului fiind fie lăsate la aprecierea unei dintre părți, apreciere care dă loc arbitrarului (în acest sens relevantă este clauza potrivit cu care mama va însoți pe minoră la domiciliul tatălui, iar în situația în care,[] domnulnu va fi o gazdă bună"[],acestea nu vor mai repeta vizita în străinătate la tatăl minorei"), iar pe de altă parte părțile nu s-au pus de acord asupra unui program propriu-zis, concret, de natură a putea fi pus în executare silită în cazul nerespectării sale de vreuna dintre părți, astfel că nu se poate proceda în acord cu disp. art. 63 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, neputând fi pronunțată o hotărâre în condițiile art. 271 pr.civ. - învoiala părților nefiind de natură să garanteze drepturile părintești și nici drepturile minorei de a se bucura de ocrotirea, afecțiunea și prezența ambilor părinți - termenii în care s-a realizat,acordul" fiind mult prea generali și evazivi.
În aceste condiții, având în vedere disp. art. 43 fam. conform cu care,Părintele, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională", și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care consacră și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate, precum și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și jurisprudența CEDO în această materie, tribunalul apreciază că împiedicarea ori limitarea legăturilor firești dintre părinte și copil afectează dreptul la respectul vieții de familie, așa cum conținutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudența Curții.
Astfel, în jurisprudența sa (cauza Monory contra României și Ungariei, împotriva Franței și Germanii, împotriva Italiei, împotriva Suediei), Curtea a statuat că posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile luate și care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8. Obligațiile pozitive impuse statului de art. 8 din Convenție includ luarea măsurilor în vederea reunirii părintelui cu copilul său.
Totodată, legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă. În realizarea efectivă a acestei legături, se apreciază că trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copilului, de capacitatea sa de a înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl, specifică sexului și vârstei.
Avand în vedere dispozițiile alin. 2 al art. 10 din Conventia Natiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cărui părinți locuiesc în state diferite de a întreține în mod regulat relații personale și contacte directe cu cei 2 părinți ai săi, cu exceptia unor circumstante exceptionale, și apreciind că asemenea circumstanțe excepționale nu sunt întrunite în cauză, între părinți și minora rezultată din căsătoria acestora fiind relații normale, firești, ambii părinți sunt capabili și în măsură să îngrijească pe minoră corespunzător nevoilor acesteia, fiecare și în lipsa celuilalt părinte, ambii părinți sunt interesați de minoră, minora este legată de aceaștia prin temeinică afecțiune - s-a stabilit un program.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, motivat, reclamanta solicitând în baza art. 304 pct. 6-9, art. 43.fam. art. 8 CEDO, art. 16 și urm. din Legea 272/2004, art. 4 al. 4 din Legea 192/2006, admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile.
În motivarea recursului recurenta reclamantă a arătat că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și nici măcar nu s-a mediat. Programul de vizitare al minorei cerut de pârât în acțiunea reconvențională și cel negociat prin mediere, nu se regăsește în programul stabilit de către instanța de apel, care excesiv și dăunător.
Astfel, programul este excesiv deoarece obligă zilnic un copil să iasă la plimbare sau să-și petreacă timpul liber în compania aceluiași părinte; programul este dăunător minorei care are doar 4 ani deoarece pârâtul nu știe să se ocupe de minoră; acest program nu este operabil decât dacă pârâtul s-ar muta la locuința reclamantei și se amestecă în intimitatea unei familii care nu este dorit zilnic în familie; programul stabilit de instanța de apel obligă minora să petreacă cu pârâtul fiecare sfârșit de săptămână, astfel că încredințarea minorei către reclamantă și-a pierdut sensul.
Instanța de apel nu a ținut seama la stabilirea programului de vizitare de interesul superior al minorei atunci când a stabilit ca minora să poată fi dusă de pârât în străinătate, nefăcându-se dovada că acesta ar avea condițiile necesare și mijloacele de a întreține un copil.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul intimat solicită respingerea recursului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate considerând că dispozițiile acesteia corespund probațiunii administrate și interesului minorei.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de reclamanta prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
Recursul vizează doar modalitatea de vizitare a minorei, programul stabilit de către instanța de apel fiind unul care nu s-a cerut de către nici una din părți și care nu respectă principiul interesului superior al minorului.
Astfel, prin subsidiarul cererii reconvenționale formulate de către pârât la instanța de fond precum și în apelul declarat de acesta, se solicită ca pârâtul să viziteze minora în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbăta de la ora 10.00 și până duminica la ora 18.00 și câte o lună în vacanța de vară și 10 zile în vacanța de iarnă.
Instanța de apel nu a ținut seama de aceste cereri și a stabilit un program nesolicitat de nici una din părți.
Tribunalul a ținut seama de acordul de mediere doar în ce privește pensia de întreținere și cheltuielile de judecată dar a arătat că nu se poate ține seama de acordul de mediere în ce privește programul de vizitare a minorei deoarece dă loc arbitrariului și nu este un program concret care ar putea fi pus în executare silită în cazul nerespectării lui. Cu toate acestea a stabilit un program care nu garantează respectarea principiului interesului superior al minorei.
Conform art. 43 al. 3 din fam. părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Conform disp. art. 2 din Legea nr. 272/2004 orice dispoziție privind copilul trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al minorului. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și va prevala în toate deciziile care privesc copilul.
Examinând programul stabilit de către instanța de apel Curtea constată că acesta încalcă interesul superior al minorei prin aceea că este un program care ține seamă mai degrabă de interesul tatălui și nu al minorei.
Mai mult, programul stabilit nu este unul concret, nu stabilește care anume sunt zilele săptămânii în care pârâtul vizitează minora, arătându-se doar că acesta poate vizita minora zilnic - când este în țară.
Curtea apreciază că prin stabilirea unui program concret de vizitare a minorei nu se încalcă dispozițiile art. 43 al. 3 din fam. și nici disp. al. 2 din art. 10 din Convenția Națiunilor Unite și jurisprudența CEDO, acesta corespunzând și cererii pârâtului.
Este firesc ca intimatul pârât să întrețină relații firești de afecțiune cât mai strânse cu minora care nu i-a fost încredințată, dar la stabilirea programului în care se întrețin aceste relații trebuie să se țină seama de vârsta minorei și programul acesteia. Ori în programul stabilit de către instanța de apel nu s-a ținut seama că minora este la o vârstă fragedă când are nevoie de un program stabil și concret stabilit. Raportat la vârsta sa se apreciază că programul este împovărător și dăunează bunei sale dezvoltări, mai ales în ce privește vizitele zilnice, lăsate la altitudinea pârâtului.
În raport cu disp. art. 2 din Legea 272/2004 Curtea apreciază că programul solicitat de pârât prin cererea reconvențională este unul mai aproape de interesul minorei și care ține seama și de interesele tatălui de a ține o legătură cât mai strânsă cu minora și de a veghea la buna sa creștere și dezvoltare.
Pentru ca nici minora să nu fie prejudiciată în relațiile cu părinții săi, dar nici unul dintre aceștia să nu fie lipsiți de posibilitatea de a petrece cât mai mult timp cu aceasta, ținându-se seama și de vârsta minorei Curtea apreciază că programul solicitat de pârât în cererea reconvențională este unul corect.
Pentru ca ambii părinți să poată beneficia de timp suficient cu minora se va stabili atât programul lunar de vizită cât și cel din timpul vacanțelor școlare, într-o modalitate care să țină seama de durata vacanțelor, de concediul părților, alternativ pe ani pari și impari, pentru ca niciuna din părți și mai ales minora, să nu fie prejudiciată.
Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal recursul reclamantei va fi admis ca fondat.
Întrucât recurenta reclamantă nu a dovedit cheltuielile efectuate în recurs, va fi respinsă cererea sa de acordare a acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta pârâtă reconvențională împotriva deciziei civile nr. 219/A din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă și în consecință:
Modifică decizia civilă atacată precum și sentința civilă nr. 799/2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie în sensul că încuviințează ca pârâtul reclamant reconvențional să-și exercite dreptul la legături personale cu minora după următorul program:
- în prima și a treia săptămână de sâmbătă de la ora 10,00, până duminica la ora 18,00 prin luarea minorei de la domiciliul ei și aducerea minorei la domiciliu;
- o lună în vacanța de vară alternativ luna iulie - luna august, respectiv, luna iulie în anii pari și luna august în anii impari;
- o săptămână în vacanța de iarnă alternativ prima săptămână - a doua săptămână, respectiv, prima săptămână în anii pari și a doua săptămână în anii impari.
Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate privind divorțul, pensia de întreținere stabilită în favoarea minorei și în sarcina pârâtului, precum și dispozițiile privind cheltuielile de judecată.
Respinge cererea formulată de recurenta privind cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. / 2 ex/05.01.2010
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia... → |
|---|
