Divort. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1218/2009-
Ședința publică din 06 octombrie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul - G din O,-, - 5,.4, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din O, str. R -, Camera 6, nr.6,.9, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.122/A din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4803 din 30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul pârât - G personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.162 din 06 octombrie 2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, intimata reclamantă personal și reprezentată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 59 din 05.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr.- din 06.10.2009 emisă de Poșta Română SA. și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Reprezentantul recurentului pârât - G învederează instanței că părțile s-au împăcat și nu mai doresc să divorțeze.
La întrebarea instanței, atât recurentul pârât - G cât și intimata reclamantă arată pe rând, că nu mai doresc să divorțeze, astfel că renunță atât la acțiunea principală cât și la cererea reconvențională formulată în cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 4803 din 30.06.2008, pronunțata de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea de divorț precizată formulată de reclamanta, împotriva pârâtului - - G, și s-a desfăcut căsătoria părților încheiate la data de 15.06.1995 în com., jud. B, din culpă comună.
A dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "", si a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorii -, născut la data de 13.12.1996 în O, jud. B, și -, născută la data de 21.02.2002 în O, jud. B, obligându-l pe pârât să plătească în favoarea fiecărui minor o pensie lunară de întreținere reprezentând cota de 1/6 părți din veniturile nete realizate de acesta, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri - 30 iunie 2008 - și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții ale instanței.
A atribuit reclamantei beneficiul folosinței locuinței conjugale situate în O,-, -5,. 4, jud. B, și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional - - G, împotriva reclamantei - pârâte reconvenționale.
A stabilit în favoarea pârâtului - reclamant reconvențional un program de vizitare a minorelor, respectiv o dată la două săptămâni, de vineri, orele 16,00 până duminică orele 18,00; o săptămână în vacanța de Paști și una în vacanța de C, alternativ; o lună în vacanța de vară a minorilor, toate acestea cu ridicarea minorilor și cu obligarea pârâtului - reclamant reconvențional de a le readuce la domiciliul reclamantei - pârâte reconvenționale, la sfârșitul programului mai sus arătat.
A dispus compensarea cheltuielilor de judecată între părți.
Pentru a pronunța această sentință, instant a reținut că reclamanta - pârâta reconvențională și pârâtul - reclamantul reconvențional - - G s-au căsătorit la data de 15.06.1995 în com., jud. B, iar din căsătoria părților au rezultat minorii - născut la data de 13.12.1996 în O, jud. B, și - născută la data de 21.02.2002 în O, jud.
În raport de declarațiile martorii audiați in cauza, Bot - și, a reținut că părțile nu se mai înțeleg și că, în prezent, acestea sunt separate în fapt, raporturile dintre soți sunt grav si iremediabil vătămate iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă în aceste condiții, motiv pentru care căsătoria părților a fost desfăcută din culpă comună, în baza art. 38 alin. 1 Codul familiei.
În baza art. 40 alin. 3. fam. instanța a dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Minorii rezultați din căsătoria părților, au fost încredințați la mamă, având în vedere dorința părților, propunerile efectuate de Autoritatea Tutelară și Autoritatea Tutelară, precum și dorința exprimată de minorul - audiat în camera de consiliu din 10.12.2007, in baza art. 42 alin. 1. fam.
În baza art. 86 alin. 3 raportat la art. 94 alin. 3. fam. instanța l-a obligat pe pârât, să plătească în favoarea fiecărui minor o pensie lunară de întreținere reprezentând cota de 1/6 părți din veniturile nete realizate de pârât, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri - 30 iunie 2008 - și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții ale instanței.
Având în vedere actele de violență care s-au derulat între părți, dovedite la dosarul cauzei cu certificatele medico - legale de la filele 10, 11, coroborate cu declarația martorei Bot -, și recunoscute în parte prin întâmpinarea depusă de pârât, instanța a apreciat că în conviețuirea celor două părți în același apartament este imposibilă, si a atribuit acesteia și beneficiul folosinței locuinței conjugale, cu evacuarea pârâtului din acest spațiu.
Cererea pârâtului - reclamant reconvențional de a i se încuviința un program de vizitare a celor doi minori cu ridicarea acestora a fost încuviințată, conform prevederilor art. 43 alin. 3. fam. conform programului de vizitare solicitat de pârât.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată între părțile din prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe în termen legal la data de 25.09.2008 a declarat apel pârâtul - G, solicitând instanței admiterea acestuia, a schimba în parte sentința apelată, respectiv a-i atribui beneficiul folosinței locuinței conjugale.
A precizat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală doar sub aspectul atribuirii beneficiul folosinței locuinței conjugale.
A arătat că reclamanta intimată, locuiește împreună cu concubinul acesteia în locuința ei, iar faptul că locuința este declarată ca si sediul a firmei deținută de acesta, nu împiedică într-un fel sau altul asupra acestui aspect, deoarece din ancheta socială efectuată, spațiul nu este impropriu pentru locuit, iar apartamentul ce constituie bun comun partajabil, face obiectul partajului judiciar ce se află într-o stare avansată.
A precizat că contribuția sa la acest bun este mult mai mare decât al intimatei din prezentul dosar.
Apelul a fost legal timbrat cu 24,5 lei și 0.3 lei timbru judiciar și a fost comunicat cu toate părțile din cauză.
La data de 04.02.2009 intimata, a depus întâmpinare și a solicitat respingerea ca nefondat a apelului civil declarat de G, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței, cu cheltuieli de judecată.
A precizat că instanța de fond a încredințat spre creștere și educare a minorilor, iar de la separarea în fapt nu a avut acces în apartament care este proprietate comună, iar în prezent locuința în care locuiește cu minorii este situată în localitatea și aparține Casa SRL fiind sediul social al acestei persoane juridice.
A mai arătat că apelantul deține în proprietate și imobilul situat în, înscris în CF. 14, imobil la care a adus îmbunătățiri și este inacceptabil să locuiască împreună cu minorii în sediul unei persoane juridice unde-și desfășoară activitatea.
Întâmpinarea a fost comunicată și cu celelalte părți din cauză.
În ședința publică din data de 13.04.2009, prezente părțile au arătat că nu au alte acte sau cereri de formulat și au solicitat cuvântul în apel.
Prin decizia civilă nr.122/A din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul, cu domiciliul în O,-, -.5,. 4, jud. în contradictoriu cu intimata, cu domiciliul în O,str. R -, nr. 6,. 9, jud. împotriva sentinței civile nr.4803 din 30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței apelate, au fost apreciate de instanță ca fiind nefondate, deoarece, conviețuirea celor două părți în același apartament este imposibilă, având în vedere faptul ca minori au fost încredințați la mamă spre creștere și educare, dar și comportamentul violent al apelantului, conform actelor medicale depuse la dosar.
Intimata locuiește în prezent într-un spațiu locativ, respectiv la sediul firmei la care lucrează, iar pârâtul locuiește în apartamentul nr. 4 proprietatea comună a părților, conform extrasului de nr. 62.128 O, apartament situată pe str. -. -, nr. 4, -.5 format din 2 camere și dependințe, aspect ce rezultă din ancheta socială efectuată în cauză de Autoritatea Tutelară
În raport de aceste date, având în vedere comportamentul violent al apelantului, coroborat cu declarațiile martorilor și recunoscute în parte de apelant, instanța a apreciat că, conviețuirea acestor două părți în același apartament este imposibilă.
Față de faptul că minorii au fost încredințați la mamă spre creștere și educare, instanța a apreciat că în mod corect a fost atribuit beneficiul folosinței locuinței conjugale intimatei, cu evacuarea pârâtului din spațiu, cu toate că acesta pretinde că ar deține o cotă mai mare din imobil, aspect ce nu are importanță la soluționarea acestui capăt de cerere.
Având în vedere cele relatate mai sus, instanța a respins ca nefondat apelul civil declarat de pârâtul - G, fără cheltuieli de judecată, deoarece din delegația aflată la dosar, nu rezultă nici o sumă, dar nici nu s-a depus vreo chitanță care să ateste plata vreunei sume în acest dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs pârâtul -.
La termenul din 06 octombrie 2009, în fața instanței de recurs s-a prezentat atât reclamantul cât și pârâta, care au învederat că s-au împăcat și nu mai doresc să divorțeze.
Așa fiind, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 618 al.2 Cod procedură civilă, urmează a fi casată decizia instanței de apel, schimbată sentința instanței de fond și să se dispună stingerea acțiunii de divorț, urmare a împăcării părților.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de pârâtul - G din O,-, - 5,.4, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din O, str. R -, Camera 6, nr.6,.9, Cod poștal -, jud. B, împotriva deciziei civile nr.122 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică și schimbă în totalitate sentința civilă nr.4803 din 30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, iar pe cale de consecință:
Stinge acțiunea de divorț, ca urmare a împăcării soților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.R /16.10.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./16.10.2009
Ex.2
2 com./
- apelantul pârât - G din O,-, - 5,.4, Cod poștal -, jud. B,
- intimata reclamantă din O, str. R -, Camera 6, nr.6,.9, Cod poștal -, jud.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Bocșe Elena
← Divort. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Constanta | Divort. Decizia 1730/2009. Curtea de Apel Oradea → |
---|