Divort. Decizia 1730/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1730/2009-
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, județul B și AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, cu sediul în M,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 205/A din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 17 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr-, având ca obiect: divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul pârât -personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 3 lei achitată conform facturii de -/02.12.2009 emisă de Oficiul Poștal nr. 1 O și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei au parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 30.11.2009 motivele de recurs din partea recurentului pârât, după care:
Instanța, invocă din oficiu excepția nulității recursului de față, având în vedere motivele de recurs depuse la dosar tardiv de partea recurentă, acordând cuvântul asupra excepției.
Recurentul pârât lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției invocate din oficiu de către instanță.
Cât privește recursul formulat, recurentul pârât arată că nu este de acord cu soluția instanței privind cuantumul pensiei stabilite în sarcina sa, apreciind-o ca fiind prea M în condițiile în care nu realizează venituri, respectiv veniturile realizate sunt ocazionale.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 17 din data de 14 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr-, s-a admis acțiunea înaintată de reclamanta împotriva pârâtului, având ca obiect divorț, s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 14 august 1997 în loc, Județul S M, din vina exclusivă a pârâtului, s-a încuviințat pentru reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei acela de, a fost încredințat spre creștere și educare pe minora născută la 30 august 1997 în M, la mama reclamantă, a fost obligat pârâtul la 125 lei pensie lunară de întreținere pe seama minorei începând cu data de 27.03.2008 și până la majorat, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de la data de 14.08.1997 iar din relația de căsătorie a rezultat minora ns. la 30.08.1997.
Instanța de fond a mai reținut că soții nu mai locuiesc împreună din anul 1999 când pârâtul a părăsit definitiv familia stabilind o relație de concubinaj cu o altă femeie, pe timpul cât a conviețuit cu reclamanta a consumat băuturi alcoolice în mod sistematic, manifestând dezinteres în ceea ce privește sprijinul material pentru întreținerea familiei și părăsind în mai multe rânduri domiciliul conjugal.
Față de starea de fapt reținută instanța de fond a apreciat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vinovat de această situație se face în exclusivitate pârâtul motiv pentru care, în baza art. 37 și 38 Codul familiei, art. 607-615 Cod de procedură civilă, a fost desfăcută căsătoria din vina exclusivă a pârâtului iar în baza art. 40 alin 3 Codul familiei, reținând că între soți nu a intervenit o înțelegere cu privire la numele pe care reclamanta să-l poarte după desfacerea căsătoriei, s-a încuviințat pentru reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de.
Luând în considerare condițiile materiale și cele afectiv-morale oferite de către mama reclamantă, pentru creșterea si educarea copilului minor, vârsta și interesul superior al acestuia, precum și ancheta socială efectuată în cauză, în baza art. 42 Codul Familiei, a art. 31 din Legea 272/2004, prima instanță a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei născut la data de 30.08.1997, la mama reclamantă.
Potrivit art. 86 Codul familiei, obligația de întreținere există între părinți și copii iar descendentul minor are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Conform art. 94 Codul familiei întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti.
În baza acestor dispoziții legale prima instanță instanța l-a obligat pe pârât la 125 lei pensie lunară de întreținere pe seama minorei începând cu data de 27.03.2008 și până la majorat, în cauză nefiind acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 205/A din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul, în contradictoriu cu intimata și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei M împotriva sentinței civile nr. 17 din 14.01.2009 pronunțată de Judecătoria Marghita, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost înlăturată obligația pârâtului de a plăti pensie de întreținere pe seama minorei pentru perioada noiembrie 2008-februarie 2009.
A fost încredințată reclamantei spre creștere și educare pe minorii ns. la data de 25 noiembrie 2003 și ns. la data de 30 noiembrie 2005.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtului apelant la plata pensiei de întreținere cu începere de la data introducerii acțiunii 27.03.2008 și până la majorat, tribunalul a reținut că nu s-a avut în vedere probațiunea administrată în cauză din care rezultă că aproximativ din octombrie 2008 minora s-a aflat în întreținerea tatălui apelant, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică obligarea pârâtului apelant la plata unei pensii de întreținere pe perioada în care minora s-a aflat în întreținerea sa respectiv noiembrie 2008 - februarie 2009, această perioadă de 5 luni de zile rezultând atât din declarațiile martorului și de pârâtul apelant care prin precizările depuse la dosar a arătat că minora a locuit cu el până când a fost ridicată de Poliția în luna februarie 2009.
Sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere stabilite de către instanța de fond în sarcina pârâtului apelant și în favoarea minorei, instanța de apel a apreciat-o ca fiind corect stabilită raportat la venitul minim pe economie. Într-adevăr apelantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 1098 din 04.06.2009 eliberată de către Comuna din care rezultă că beneficiază de ajutor social conform Legii nr.416/2004 în cuantum de 180 lei lunar, însă la fel de adevărat îl reprezintă și faptul că părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare are față de copil aceleași drepturi dar și obligații cât privește întreținerea, educarea și sănătatea copilului. De asemenea, au fost avute în vedere nevoile copilului, vârsta acestuia și interesul copilului precum și faptul că pârâtul apelant nu a depus la dosar acte medicale din care să rezulte că este inapt de muncă și nici nu a invocat acest lucru, ceea ce demonstrează că are posibilitatea de a muncii pentru a-i putea asigura copilului său alături de părintele căruia i-a fost încredințat condiții bune de creștere, îngrijire și educare.
Conform dispozițiilor art. 42 din Codul familiei în pronunțarea divorțului părinților instanța judecătorească va hotărî și problema încredințării copiilor minori, astfel potrivit anchetei sociale depusă la dosarul cauzei rezultă că părțile mai au doi copii minori, născut la 28.11.2003 și născută la 30.11.2005, cu privire la care în ancheta socială s-a arătat că au rezultat dintr-o relație a mamei cu numitul, copii cu privire la care pârâtul apelant nu a formulat o tăgadă de paternitate, astfel că avându-se în vedere dispozițiile art. 42 din Codul familiei instanța de apel a încredințat pe cei doi copii minori mai sus arătați mamei intimate spre creștere și educare.
În contextul tuturor acestor considerente, instanța de apel a apreciat apelul formulat ca fiind fondat, acesta a fost admis în condițiile art. 296 Cod procedură civilă, modificând în parte sentința apelată în sensul că potrivit art. 94 din Codul familiei a înlăturat obligația pârâtului de a plăti pensie de întreținere pe seama minorei pentru perioada noiembrie 2008-februarie 2009, în temeiul art. 42 din Codul familiei și a încredințat la reclamanta spre creștere și educare pe minorul ns. la data de 25 noiembrie 2003 și ns. la data de 30 noiembrie 2005, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul recurent, în termenul legal, nemotivat în fapt și în drept, precizându-se doar că motivele de recurs urmează a fi depuse printr-un memoriu separat.
La data de 30.11.2009 la dosar au fost înregistrate motivele de recurs, recurentul solicitând casarea hotărârii recurate și schimbarea în parte a sentinței nr. 17/2009 pronunțată de Judecătoria Oradea în sensul stabilirii pensiei de întreținere în favoarea minorei în funcție de venitul minim pe economie, începând cu data pronunțării hotărârii de recurs, arătând că în mod greșit a fost stabilită pensia în cuantum de 125 lei în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că nu realizează venituri constante.
În ședința publică din 2 decembrie 2009 instanța din oficiu a invocat excepția nulității recursului raportat la data depunerii motivelor de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate din oficiu instanța urmează a constata nul recursul formulat în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor de recurs socotindu-se de la comunicarea hotărârii.
Potrivit art. 306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor în care sunt incidente motive de ordine publică.
Având în vedere data comunicării cu recurentul a deciziei de apel - 08.07.2009- respectiv momentul în care acesta a depus motivele de recurs -30.11.2009- peste termenul legal prevăzut de art. 303 raportat la art. 301 Cod procedură civilă și întrucât în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, instanța va constata nul recurs formulat de recurentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, județul B și AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, cu sediul în M,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 205/A din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 18.12.2009
- dactilografiat grefier - 18.12.2009 - 5 ex.
-comunicat 21.12.2009 - 3 ex.
-, domiciliat în,-, județul S
-, domiciliată în M,-, județul B
- AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, cu sediul în M,-, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat
| ← Divort. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Oradea | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
