Divort. Decizia 1270/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1238/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1270.
Ședința publică de la 8 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.322 A din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect - divorț fără copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurenta pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual, intimatul-reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.10495 emisă de Baroul București - Cabinet Individual - fila 8 dosar fond.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei pârâte solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
Reprezentantul intimatului reclamant arată că nu se opune solicitării formulate de către recurentă.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta pârâtă administrarea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar un set de înscrisuri pe care le comunică și intimatului reclamant.
Reprezentantul intimatului reclamant arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul setului de acte comunicat la termenul de astăzi.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1 B, iar, în subsidiar, admiterea recursului și rejudecându-se cauza respingerea solicitării intimatului reclamant de revenire a pârâtei la numele avut anterior căsătoriei; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că sentința civilă nr.12527/13.10.2008 a soluționat în fond cererea de divorț introdusă de, prin calificarea excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind excepția autorității de lucru judecat astfel nici instanța de apel și nici cea de fond nu au pus în discuția părților aplicabilitatea dispozițiilor art.40 din Codul familiei în ceea ce privește păstrarea numelui de familie purtat în timpul căsătoriei.
Se invocă dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedura civilă cu privire la decizia pronunțată de către instanța de apel.
Arată că prin schimbarea numelui pârâtei i se aduc acesteia și băiatului părților, care suferă de un grav handicap psiho-motor, prejudicii morale evidente.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Cu privire la cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
La solicitarea instanței, intimatul reclamant arată că nu dorește ca pârâta să poarte numele dobândit în urma căsătoriei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12527/13.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, s-a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind excepția autorității de lucru judecat, pe care instanța de fond a admis-o, respingându-se pe cale de consecință acțiunea formulată de reclamantul împotriva paratei ca existând autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că acțiunea de divorț a soților a fost soluționată în mod irevocabil de către o altă instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Din această perspectivă, în baza Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, excepția invocata de către pârâtă, a inadmisibilității prezentei cereri de divorț trebuia calificată ca fiind excepția autorității de lucru judecat.
Instanța de fond a apreciat întemeiată excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 14.09.2007 de Tribunalul regional în dosarul nr.2C 80/06v, având ca obiect divorț intre aceleași părți din prezentul dosar, s-a admis acțiunea introdusa de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul la data de 29.08.2006 și s-a desfăcut căsătoria încheiata de părți la data de 16.09.1972 în fața ofițerului Stării Civile a sectorului 1 din B, înregistrată în registrul de casatorii sub nr.1124, din vina pârâtului, (filele 14- 21 dosar Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă). Astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești ale instanțelor austriece, respectiv hotărâre a Tribunalului Regional din 23.11.2007 și hotărârea înaltei Curți de Justiție Viena din 28.04.2008 (11 - 25), hotărârea de divorț pronunțată de Tribunalul regional a devenit definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește cererea aflată pe rolul instanțelor românești, instanța a constatat faptul că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta desfacerea aceleiași casatorii încheiată la data de 16.09.1972 între aceleași părți, din culpa exclusivă a pârâtei.
Întrucât de la 01.01.2007 România este stat membru al Uniunii Europene, iar regulamentele Consiliului Uniunii Europene au preeminență față de dreptul intern și sunt de aplicabilitate directă și imediată, în speța sunt aplicabile normele Regulamentului CE nr.2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
Astfel, deși potrivit art.3 din regulamentul amintit, se recunoaște competența soluționării acțiunilor de divorț atât instanțelor judecătorești din statul membru de reședința, cât și instanțelor judecătorești din statul membru de cetățenie, prin art.19 din același act normativ s-a reglementat situația în care se introduc cereri de divorț între aceleași părți în fața unor instanțe judecătorești din state membre diferite, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii, iar potrivit art.21 "hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură".
În acest context, constatând ca există tripla identitate de nume, obiect și cauză între cele două acțiuni, cea promovată pe rolul instanțelor austriece și cea aflată pe rolul instanțelor române, ca instanță din primul stat membru sesizat cu acțiunea de divorț a soluționat cauza în mod definitiv și irevocabil, iar hotărârea judecătorească pronunțată de instanța austriacă are putere de lucru judecat în România în mod direct fără a fi nevoie de parcurgerea vreunei proceduri speciale, instanța a admis excepția invocată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, în termen, a formulat apel reclamantul, solicitând instanței admiterea apelului așa cum este motivat, desființarea în tot a sentinței civile și pe cale de consecința să fie reținută cauza spre judecare urmând a pronunța o decizie în sensul art.37 alin.2 și art.38 alin.1 din Codul familiei, desfacerea căsătoriei înregistrata sub nr.1124 din 16.09.1972 la Primăria Sectorului 1 B, din vina exclusivă a pârâtei; în subsidiar dacă se va aprecia că hotărârea pronunțată de instanța din Austria este legală, se solicită suspendarea în baza art.244 pct.2 Cod procedură civilă, cauza până la momentul recunoașterii acesteia de către instanțele din România; în baza art.40 alin.3 din Codul familiei, revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei acela de; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, se arată față de prevederile art.20 din Legea nr.105/1992 că "dacă soții nu au cetățenie comună și nici domiciliu comun, raporturile lor personale și patrimoniale sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au avut reședința comună" ceea ce în speța suspusă judecații și față de cetățenia reclamantului care are doar reședința în Austria, iar pârâta este atât cetățean R cât și austriac, domiciliul acestea fiind în Austria și reședința România, se impunea acordarea de prevalența legii române în desfacerea căsătoriei.
În ceea ce privește valoarea hotărârilor austriece, acestea nu pot produce efecte juridice decât după recunoașterea ei de către instanțele românești prin promovarea unei acțiuni în exequator, conform art.167 din Legea nr.105/1992.
Prin decizia civilă nr.322 A din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul - reclamant, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de.
Împotriva deciziei civile de mai sus, a declarat recurs, recurenta criticând următoarele aspecte:
- instanțele nu au pus în discuția părților aplicarea dispozițiilor art.40 Codul Familiei, privind numele:
- a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil;
- instanța de apel nu a observat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din dreptul austriac;
- cererea de schimbare a numelui nu este argumentată;
- schimbarea numelui din căsătorie ar aduce prejudicii morale și materiale recurentei și copilului părților care are probleme de sănătate.
Recursul este nefondat.
Astfel, Curtea constată, din actele și lucrările dosarului, că în mod corect instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă în prezenta cauză este Regulamentul CE nr.2201/2003 privind competenta, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
În acest sens, criticile apelantului cu privire la competența singulară a instanțelor românești în soluționarea prezentei cereri de divorț în baza Legii nr.105/1992 nu pot fi primite.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României republicată, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
dreptului comunitar față de actele normative naționale este consacrată printr-o jurisprudență constantă a CJCE, fiind stabilită la nivel de principiu în cauza Costa Enel (6/64), în care s-a stabilit că prin crearea unei Comunități cu durată nelimitată, dotată cu instituții proprii, personalitate juridică, capacitate de reprezentare pe plan internațional și mai ales cu competențe reale născute prin limitarea competenței sau din transferul de atribuții dinspre statele membre spre comunitate, creând astfel un set de norme juridice aplicabile atât cetățenilor, cât și statelor membre.
Mai mult, în susținerea inaplicabilității Legii nr.105/1992 în cauza de față trebuie avut în vedere și efectul direct al regulamentelor, definite de art.249 alin.2 din TCE care au "aplicabilitate generală, fiind obligatorii în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru".
În privința celui de al doilea motiv de apel, relativ la lipsa oricărui efect a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate de către instanțele austriece nefiind recunoscute de către instanțele românești pe calea procedurii exequaturului, Curtea îl va respinge având în vedere faptul că la Consiliul European de la s-a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare ca piatră de temelie pentru crearea unui spațiu judiciar comunitar, iar potrivit art.21 din Regulamentul nr.2201/2003, aplicabil direct și prioritar în prezenta cauză față de dispozițiile Legii nr.105/1992, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură.
Aspectele care țin de numele soților reprezintă un capăt accesoriu cererii de divorț, care nu intră în sfera aplicabilității Regulamentului nr.2201/2003, revenind în competența instanțelor românești sesizate de asemenea cu o cerere de divorț să soluționeze acest aspect accesoriu.
Conform art.40 Codul Familiei la desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art.27, a păstrat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei, iar art.40 pct.3 Codul Familiei prevede că, "dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie. Legea fiind foarte clară, nu este necesară o motivare a instanței în acest sens.
Este de observat faptul că intimatul a arătat, prin cererea de apel, în mod expres că nu este de acord ca recurenta să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie.
Mai mult decât atât, recurenta nu a prezentat dovezi din care să rezulte necesitatea păstrării numelui din căsătorie, iar faptul că copilul părților are probleme de sănătate nu este relevant în cauză.
Unul din motive ar fi ca recurenta să fie recunoscută pe plan național sau internațional printr-o activitate profesională permanentă.
În ceea ce privește dreptul la apărare și la un proces echitabil, din practicaua deciziei civile recurate rezultă că recurenta a fost asistat de apărător, iar în lipsa acestuia la prima oră în ziua judecății cauzei, instanța a lăsat dosarul la a doua strigare, când apărătorul a fost prezent și a pus concluzii.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.322 A din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.322 A din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/16.11.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana
| ← Plasament. Decizia 1185/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Stabilire paternitate. Decizia 1485/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
