Divort. Decizia 1273/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1273
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 312/A/2.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent, asistat de av. și pârâta recurentă -, asistată de av., lipsă Autoritatea Tutelară Primăria municipiului
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar o adeverință eliberată de Grădinița PP nr. 20 A, din care rezultă prezența la grădiniță a minorei, și arată că dezvoltarea motivelor de recurs formulată de pârâtă, este tardivă.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că dezvoltarea motivelor de recurs, vizează aceleași motive ca și cele din recursul formulat inițial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul încredințării spre creștere și educare, către el a minorei, născută la 23.03.2004, fără obligarea intimatei la achitarea unei pensii de întreținere, cu cheltuieli de judecată; solicită respingerea recursului declarat de pârâta -.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea recursului declarat de către reclamantul și admiterea recursului declarat de pârâtă, modificarea în parte a deciziei atacate, cu consecința desfacerii căsătoriei părților din vina exclusivă a reclamantului, iar, în subsidiar, din vina ambelor părți, cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 777 din 2 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - și cererea reconvențională formulată de pârâta - în contradictoriu cu reclamantul, ambele având ca obiect desfacerea căsătoriei și, în consecință, a desfăcut din vina pârâtei, căsătoria încheiată în data de 30.12.1999 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei Municipiului A și trecută în registrul stării civile sub nr. 1328 din aceeași dată; a dispus ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat pârâtei spre creștere și educare minora -, născută la data de 23.03.2004 în A; a obligat reclamantul să plătească pârâtei, cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorului, 25% din venitul net lunar realizat, începând cu data de 12.09.2008 și până la majoratul minorei, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul pentru încredințarea minorei, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - pentru desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 30.12.1999 în A, iar din relația lor de căsătorie a rezultat minora -, născută la data de 23.08.2004; neînțelegerile dintre părți s-au ivit la începutul anului trecut și se datorează comportamentului pârâtei; inițial, acest aspect i s-a relevat reclamantului prin aceea că pârâta lipsea anumite perioade de timp de acasă. La începutul lunii iunie 2008, reclamantul a găsit între lucrurile minorei trei D - uri care conțineau imagini cu pârâta, din excursiile pe care le-a făcut în zona, V D și Mănăstirile din au fost făcute în grup dar, în imagini, pârâta apărea în compania unui, și în ipostaze ce relevau existența unei relații mult mai apropriate decât cea de amiciție și colegialitate. Martorii au declarat că ul care apărea în imagini se numește. Tot printre lucrurile pârâtei a fost găsită, emanând de la aceeași persoană, o declarație de adresată pârâtei. Acest comportament al pârâtei l-a determinat pe reclamant ca, în luna iulie 2008, împreună cu minora, să părăsească domiciliul conjugal. De atunci, părțile sunt separate în fapt și nu au reluat conviețuirea.
Prin cererea reconvențională, pârâta a invocat o legătură extraconjugală pe care reclamantul ar fi avut-o în urmă cu aproximativ 2 ani și care, presupune, ar continua și în prezent, precum și deplasările lui în A în două rânduri, pentru perioade de câte 3 luni, timp în care nu a contribuit la întreținerea minorei și la cheltuielile zilnice. Martora - a declarat că, în urmă cu doi ani, l-a văzut pe reclamant în compania unei femei, dar că în prezent această relație nu mai există.
Instanța a reținut că, în ciuda acestei relații, pârâta a dorit continuarea căsătoriei, iar în ceea ce privește deplasările reclamantului în A, acestea au fost făcute cu consimțământul său. Prin urmare, de mai bine de 2 ani de la data producerii lor, aceste aspecte nu au putut fi calificate ca fiind de natură să conducă la desfacerea căsătoriei. Faptul că această căsătorie a continuat, a demonstrat că raporturile dintre părți nu au fost grav și iremediabil compromise. Ceea ce a făcut imposibilă continuarea relației de căsătorie a fost încălcarea obligației de fidelitate de către pârâtă. Pe cale de consecință, în temeiul art. 37 alin. 2 raportat la art. 38 alin. 1 Codul familiei, a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 30.12.1999 în A, din vina pârâtei.
Văzând că nu a existat o învoială cu privire la nume, în temeiul art. 40 alin. 3 Codul familiei, a dispus ca pârâta să reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Referitor la capătul de cerere privind încredințarea minorei -, s-a reținut că ambii părinți manifestă un atașament foarte puternic față de minoră, ambii au condiții materiale necesare creșterii ei și ambii au solicitat a le fi încredințată spre creștere și educare. La luarea acestei măsuri, s-au avut în vedere depozițiile martorilor audiați în cauză, referatul de anchetă socială și înscrisurile depuse la dosar ce o privesc pe minoră, acestea relevând că prezența constantă în viața ei a fost mama. Chiar dacă au existat perioade în care, prezența la serviciu sau probleme de altă natură, au reclamat ca minora să fie lăsată în grija altor persoane, aceste perioade au fost de scurtă durată și, în nici un caz, de natură să ducă la concluzia că minora ar fi fost neglijată. Natura locului de muncă al părților și modul în care și-au împărțit atribuțiile în legătură cu minora, nu i-a definit pe părinți ca fiind mai mult sau mai puțin preocupați.
S-a constatat că reclamantul s-a ocupat mai intens de minoră începând cu anul 2008, adică atunci când a avut suspiciuni în legătură cu pârâta. de serviciu ai reclamantului au declarat că minora a devenit o obișnuită a studioului în primăvara anului 2008. Modul în care reclamantul a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minora, modalitatea în care a înțeles să-i permită pârâtei să păstreze legătura cu minora pe perioada separării în fapt, precum și atitudinea acestuia de a refuza să o încredințeze mamei, care avea un titlu executoriu în acest sens, au fost de natură aoe xpune pe minoră și de a releva că tatăl nu poate face o delimitare clară între problemele pe care le are cu mama copilului și responsabilitatea lui față de acest copil.
Din actele medicale depuse la dosar, a reieșit că minora a fost afectată de separarea părinților săi, dar în lipsa unor examene de specialitate, instanța nu a putut constata care este natura și intensitatea acestei afecțiuni.
Din probele administrate nu a rezultat că relația extraconjugală a pârâtei ar fi afectat relația cu fiica sa. Împrejurarea că nu i-a pregătit un anumit fel de mâncare sau că nu a însoțit-o pe minoră la unele activități în afara programului de grădiniță, au fost irelevante, câtă vreme nu s-a contestat că pârâta nu ar găti pentru minoră ori că nu s-a preocupat de creșterea și educarea ei.
Pentru considerentele expuse și având în vedere vârsta minorei, concluziile referatului de anchetă socială, precum și că această măsură trebuie luată exclusiv în interesul minorei, prima instanță a apreciat că pârâta prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorei și oferă un mediu stabil pentru aceasta și, pe cale de consecință, în temeiul art. 42 alin. 1 Codul familiei, a încredințat pârâtei spre creștere și educare minora -, născută la data de 24.03.2004.
În conformitate cu art. 42 alin. 3 Codul familiei, instanța a stabilit contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, iar potrivit art. 107 Codul familiei copilul minor este întreținut de părinții săi.
La stabilirea cuantumului obligației de întreținere datorată de reclamantul, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 94 alin. 1 Codul familiei și de dispozițiile art. 94 alin. 3 Codul familiei și, pe cale de consecință, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei, cu titlu de pensie de întreținere pe seama minorei, 25% din venitul net lunar realizat, începând cu data introducerii acțiunii 16.07.2008 și până la majoratul minorei.
Având în vedere că atât acțiunea civilă formulată de reclamant, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă au fost admise în parte, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată ocazionate de părți cu prezentul litigiu au fost compensate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, atât reclamantul, cât și pârâta, reclamantul solicitând admiterea apelului, astfel cum fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul încredințării minorei -, spre creștere și educare apelantului, fără obligarea pârâtei la achitarea unei pensii de întreținere, cu cheltuieli de judecată, iar pârâta, admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului și a admiterii acțiunii sale, respectiv să se desfacă căsătoria din vina exclusivă a pârâtului reconvențional, iar, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul desfacerii căsătoriei din vina ambelor părți, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 312/A/2.07.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins apelurile declarate de apelanții - și împotriva sentinței civile nr. 777/2.02.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr, procedând la compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că Judecătoria Arada pronunțat o hotărâre legală și temeinică, sub toate aspectele sale.
Astfel, referitor la critica apelantei privitor la desfacerea căsătoriei doar din culpa sa, tribunalul a reținut că, în mod corect, prima instanță a considerat că relațiile de familie dintre părți au fost vătămate iremediabil, ca urmare a faptului că reclamanta a dezvoltat o relație extraconjugală cu un alt. Deși apelanta a negat existența acestei relații, reclamantul a descoperit la domiciliul comun o declarație de provenind de la acel, precum și mai multe -uri ce conțineau imagini, din care martorii propuși de reclamant și audiați în instanță, au tras concluzia fermă că între pârâta și un alt există o relație extraconjugală.
Așadar, instanța de apel nu a putut da curs solicitării apelantei de a nu ține seama de depozițiile martorilor, și, persoane cărora reclamantul le- prezentat înregistrările aflate pe, precum și un raport întocmit de detectivul particular, angajat de reclamantul în scopul verificării programului zilnic al soției sale. Prin urmare, chiar dacă martorii nu sunt apropiați ai ambilor soți și nu au vizitat cu regularitate familia, acest fapt nu înseamnă că aceștia nu prezintă credibilitate în fața instanței, fiind manipulați de către reclamant sau nefiind capabili să de o interpretare obiectivă înregistrărilor ce le-au fost prezentate.
De asemenea, în justificarea culpei reclamantului în destrămarea relațiilor de familie, pârâta a făcut referire la o relație extraconjugală pe care soțul său ar fi avut-o în urmă cu doi ani cu o colegă de serviciu a acestuia. Referitor la acest aspect, tribunalul a reținut faptul că probele menționate de apelanta ( anume, depozițiile martorilor, ) nu pot conduce la concluzia certă privitor la existența menționatei relații extraconjugale, întrucât relatările martorilor se bazează, în cea mai mare măsură, pe informații primite chiar de la pârâta; altfel spus, niciunul dintre martori nu a arătat că ar fi convins de relația extraconjugală a reclamantului, ci doar că, acesta a fost văzut de mai multe ori, pe stradă, în compania unei femei; prin urmare, instanța de apel nu a avut convingerea existenței relației extraconjugale a reclamantului; și chiar dacă ar fi așa, acest fapt nu a condus la vătămarea iremediabilă a relațiilor de familie dintre cei doi soți, câtă vreme căsătoria a continuat.
Totodată, în stabilirea culpei soților la divorț, instanța de apel a apreciat că nu trebuie amestecate relațiile directe dintre cei doi soți, cu relațiile pe care fiecare dintre aceștia le-au avut cu copilul; astfel spus, conduita reclamantului de a lua copilul pentru a-l duce în excursie fără știrea celuilalt părinte poate prezenta importanță la analiza solicitărilor privind încredințarea minorei, dar nu are relevanță în stabilirea culpei soților la desfacerea căsătoriei, cu atât mai mult cu cât, la acel moment, relațiile dintre soți erau semnificativ deteriorate.
În concluzie, instanța de apel a împărtășit opinia primei instanțe privind desfacerea căsătoriei din vina pârâtei, înlăturând, pe cale de consecință, toate criticile formulate de aceasta în calea de atac promovată.
Analizând motivele de apel expuse de reclamantul, tribunalul a constatat că, în mod justificat, prima instanță a dispus încredințarea la mamă a minorei -. Instanța de apel nu a putut fi de acord cu susținerile reclamantului, în sensul că soția sa ar neglija-o pe minoră, neocupându-se de creșterea și educarea acesteia. În realitate, ambii soți au dovedit interes și preocupare față de creșterea minorei, împărțindu-și sarcinile referitoare la copil în funcție de programul și locul de muncă al fiecăruia. reproșuri sau nemulțumiri exprimate de soți, unul la adresa celuilalt, sau exprimate de persoane din anturajul lor, legate de modul de preocupare față de problemele și doleanțele copilului ( ex.: întârzierea la grădiniță, absența la unele activități ale copilului etc.) nu prezintă o relevanță semnificativă în cauză, și nu pot caracteriza ca nepăsătoare atitudinea unuia dintre părinți față de copil. Dimpotrivă, ambii părinți au dovedit atașament și afecțiune față de copil, chiar dacă, în unele momente, fără să-și dea seama, au neglijat interesul acestuia în beneficiul propriu și în scopul pedepsirii celuilalt părinte.
S-a avut în vedere atitudinea reclamantului, care, în mod intempestiv, a luat-o pe minoră într-o excursie de două săptămâni la B, fără a face pregătiri pentru aceasta și fără aoî nștiința pe pârâtă sau alte persoane din anturajul lor, despre planul său. Acest mod de acțiune dovedește imaturitate și lipsă de responsabilitate față de copil, care putea fi afectat de dispariția bruscă a mamei din preajma sa, cu atât mai mult cu cât și comunicarea cu mama era limitată și controlată de reclamant. Această conduită a reclamantului denotă faptul că acesta, fie nu realizează că interesul copilului este să i se ofere un mediu stabil alături, pe cât posibil, de ambii părinți și fără schimbări bruște de situație, fie pune mai presus interesul său personal de a beneficia, în mod exclusiv, de compania copilului, ignorând afecțiunea acestuia față de mama sa.
În aceste condiții, instanța de apel a considerat că apelanta poate oferi minorei stabilitatea emoțională de care aceasta are nevoie, prezentând garanții morale și materiale pentru creșterea copilului, motiv pentru care, a apreciat că, justificat, a dispus prima instanță încredințarea la mamă a minorei.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamantul, cât și pârâta, cereri înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 27.08.2009.
Reclamantul a solicitat, prin cererea sa de recurs, modificarea deciziei recurate în sensul încredințării, spre creștere și educare, către el a minorei, născută la 23.03.2004, fără obligarea intimatei la achitarea unei pensii de întreținere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că reclamantului i se reproșa doar faptul că a plecat într-o excursie "intempestivă" cu minora două săptămâni la B, aspect pe baza căruia s-a reținut că are un comportament "imatur și lipsit de responsabilitate". Comportamentul părților litigante a fost apreciat pe balanțe diferite, în condițiile în care instanța nu are în vedere comportamentul mamei care, angajându-se într-o relație adulteră, și-a neglijat în mod evident atribuțiile de mamă, preferând compania altui în detrimentul timpului ce ar fi trebuit dedicat copilului, dovedind iresponsabilitate și imaturitate.
Cele două concedii petrecute la V D și S cu alți bărbați, în lipsa minorei ( timp în care aceasta a fost neglijată) au fost avute în vedere la desfacerea căsătoriei. Pe perioada arătată, minora a rămas în grija tatălui, fără ca mama să se intereseze de copil, lucru ce rezultă din desfășurătorul telefonului și ce nu a fost avut în vedere de instanțe, nemotivându-se înlăturarea lui.
Nu a fost avut în vedere nici eventualul sprijin acordat de bunicii minorei, precum și programul de lucru flexibil al reclamantului, ce este ajutat și de mama sa. Pârâta, având un program de lucru rigid, și mama pârâtei nu se poate ocupa de minoră, având un comportament determinat de tulburări psihotice delirante.
Martora a relatat atașamentul minorei față de tată, precum și grija acestuia, însă declarația a fost omisă cu desăvârșire.
Instanța de apel apreciază în mod eronat că absența mamei la unele activități ale minorei este irelevantă, în condițiile în care absența se datorează unui interes propriu imoral al pârâtei, și anume relației sale extraconjugale. Decizia atacată este construită doar pe un argument per a contrario, în sensul că, dacă reclamantul are un comportament imatur și iresponsabil, automat pârâta poate oferi minorei stabilitatea necesară, prezentând garanții morale și materiale pentru creșterea copilului, concluzie contrazisă de considerentele avute în vedere la desfacerea căsătoriei.
În drept, se invocă dispozițiile art. 302 ind. 1, art. 304 pct. 7 și 9, art. 312.pr.civ. art. 42 Codul familiei, art. 2 și 6 din Legea nr. 272/2004.
Pârâta a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe și a celei de apel, în sensul desfacerii căsătoriei părților din vina exclusivă a reclamantului sau, în subsidiar, din vina ambilor soți.
În motivare, se arată că instanțele de fond nu au ținut cont de probele administrate în cauză, din care rezultă că reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie, având o relație extraconjugală pe parcursul căsătoriei, cu o colegă de serviciu. De asemenea, acesta a fost violent, lovind-o în mai multe ocazii, chiar în fața fetiței. Reclamantul pleca câte 3 luni pe an în și o lăsa singură cu minora, fără nici un ajutor, iar în luna iulie 2008, plecat timp de două săptămâni cu fetița de la domiciliul conjugal, refuzând să răspundă la telefon, atât ei, cât și prietenilor de familie, astfel că a fost nevoită să apeleze la executorul judecătoresc pentru a-și putea aduce fetița acasă.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ..
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată ( 35-36), arătându-se că, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, s-a concluzionat în mod corect că interesul minorei - este să rămână cu ea, deoarece are condiții materiale pentru creșterea și îngrijirea minorei și îndeplinește condițiile morale pentru a educa în mod corespunzător fetița.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele stabilite de art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. față de dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ. art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1 și art. 42 alin. 1 Codul familiei, precum și de probatoriul administrat în cele trei grade de jurisdicție, Curtea constată că este întemeiat recursul declarat de pârâta -, iar recursul reclamantului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că ambii soți au avut relații extraconjugale pe parcursul căsătoriei, iar faptul că, după ce pârâta a aflat de existența unei relații extraconjugale a reclamantului, căsătoria părților a continuat, nu poate conduce la concluzia că acea relație nu ar fi avut nici un rol în destrămarea relațiilor specifice căsătoriei.
Relațiile extraconjugale ale ambelor părți sunt probate prin declarațiile martorilor audiați în cauză ( 57-61, 71-76), precum și prin planșele foto, astfel că nu există nici un motiv pentru a aprecia că doar comportamentul pârâtei a dus la destrămarea căsătoriei părților. Tot ca un motiv de divorț, Curtea constată că se impune a reține și comportamentul reclamantului, care a plecat de la domiciliul conjugal cu minora, lipsind două săptămâni, timp în care a refuzat să răspundă la telefon, măcar pentru a comunica situația minorei.
agresiuni nu au fost probate de o manieră îndestulătoare pentru a putea fi reținute, ca motiv de divorț, la fel cum nu pot fi avute în vedere nici plecările reclamantului în străinătate, în condițiile în care nu s-a dovedit că pârâta s-ar fi împotrivit acestora.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, în ceea ce privește culpa în destrămarea relațiilor de familie, aceasta aparține ambilor soți, astfel că, în baza art. 38 alin. 1 Codul familiei, urmează a fi reformată decizia atacată sub acest aspect.
În ceea ce privește situația minorei rezultate din căsătoria părților, instanțele de fond au făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză și o aplicare justă a prevederilor art. 42 Codul familiei, respectiv art. 2 din Legea nr. 272/2004, când au apreciat că interesul superior al minorei este să fie încredințată spre creștere și educare mamei-pârâte, față de vârsta acesteia ( 5 ani) și de comportamentul părinților.
Relația adulteră a mamei nu se poate constitui un argument în încredințarea minorei către unul dintre părinți, în condițiile în care, așa cum am arătat, ambii soți au avut astfel de relații pe parcursul căsătoriei.
Din probatoriul administrat nu rezultă că mama și-ar fi neglijat copilul în favoarea unui, iar plecarea sa în scurte concedii cu acesta nu poate conduce la concluzia neglijării minorei, față de durata acestora, și de comportamentul general al mamei față de copil.
În schimb, plecarea tatălui timp de 2 săptămâni cu minora într-o destinație necunoscută de mamă, precum și faptul că a obstaculat comunicarea cu copilul în toată această perioadă, a fost apreciată în mod corect de instanțe, ca fiind un comportament iresponsabil din partea tatălui.
Faptul că, pe durata excursiilor, mama nu ar fi luat legătura cu minora, nu poate conduce la concluzia neglijării minorei, în condițiile în care acestea au fost de scurtă durată, iar pârâta știa unde se află copilul, respectiv la tată, ce avea posibilitatea să o contacteze în caz de nevoie.
În ceea ce privește programul de lucru flexibil al tatălui, precum și ajutorul dat de bunica paternă, acestea nu pot înlătura comportamentul adecvat al mamei față de minoră, care apare a fi bine crescută și mulțumită. Nici lipsa ajutorului bunicii materne nu poate conduce la reformarea deciziei atacate sub acest aspect, în condițiile în care minora este bine îngrijită de mamă.
Atașamentul minorei față de tată, precum și grija acestuia, sunt aspecte pozitive, însă nu pot fi determinante în luarea măsurii, atâta timp cât se regăsesc și în situația mamei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că, în ceea ce privește încredințarea minorei, decizia atacată este temeinică și legală, fiind dată ca urmare a unei juste aplicări a legii raportat la starea de fapt rezultată din probatoriul administrat, astfel că în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a fi respins ca neîntemeiat, recursul declarat de reclamantul.
În baza art. 312 alin. 1-3 raportat la prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. va fi admis, ca întemeiat recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 312/A/2.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 777/02.02l.2009 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul cu același număr; va schimba în parte sentința atacată, în sensul că, va admite în parte acțiunea principală și cererea reconvențională și va desface căsătoria încheiată între părți în data de 30.12.1999 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei A, înregistrată în Registrul de stare civilă sub nr. 1328, din culpa comună a soților, menținând în rest dispozițiile hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 312/A/2.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta -.
Admite recursul declarat de pârâta - împotriva aceleiași hotărâri, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 777/02.02l.2009 pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul cu același număr.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că, admite în parte acțiunea principală și cererea reconvențională.
căsătoria încheiată între părți în data de 30.12.1999 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei A, înregistrată în Registrul de stare civilă sub nr. 1328, din culpa comună a soților.
Menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17.12.2009
Tehnored. 2 ex./11.01.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Divort. Decizia 467/2009. Curtea de Apel Timisoara | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 561/2008. Curtea... → |
|---|
