Divort. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2212/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 13
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 76 din 19.05.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect divorț fără copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta pârâtă personal, intimatul reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7643/15.11.2009 emise de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul reclamant se legitimează cu cartea de identitate seria - nr.-, eliberată de Poliția B V, la data de 11.06.1993 iar recurenta pârâtă cu actul de identitate astfel cum a fost consemnat în încheierea de ședință de la termenul anterior.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului reclamant invocă excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 302 Cod de procedură civilă, recursul se declară la instanța a cărei hotărâre se atacă și de dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă, respectiv motivele de recurs reprezintă o descriere a stării de fapt, neputând fi încadrate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă. În subsidiar, solicită respingerea recursului; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul în replică asupra excepției nulității recursului, recurenta pârâtă solicită respingerea acesteia.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să declare desfăcută căsătoria încheiată la data de 24 iulie 1972 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei sub nr. 37, din vina ambilor soți și să dispună revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
Prin sentința civilă nr. 42 din 14 ianuarie 2009, Judecătoria Bolintin Valea admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta; a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 24 iulie 1972 și înregistrate în registrul de stare civilă al Primăriei sub nr. 37, din culpa ambelor părți și a dispus revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în 1972 și s-au despărțit în fapt de mai mult de 20 de ani, din căsătoria lor rezultând un copil, care în prezent este major.
Din depoziția martorilor audiați rezultă că reclamantul este cel care a părăsit domiciliul conjugal, acesta a plecat cu o altă femeie cu care trăiește și în prezent, pârâta rămânând cu copilul în casa pe care au făcut-o împreună și că niciuna dintre părți nu a mai încercat reluarea conviețuirii.
Instanța a apreciat că ambii soți se fac vinovați de deteriorarea relațiilor conjugale, întrucât au tratat cu superficialitate instituția căsătoriei, fiind despărțiți în fapt de circa 27 de ani, timp în care niciuna dintre părți nu a mai insistat pentru reluarea conviețuirii, astfel că în baza art. 37 Codul familiei a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți.
Instanța a dispus revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 11 martie 2009 declarat apel pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 14 aprilie 2009.
Prin decizia civilă nr. 76 din 19 mai 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelanta a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru faptul că printr-o sentință pronunțată în anul 1984 fost respinsă acțiunea de divorț promovată de către intimatul - reclamant, iar de la pronunțarea acelei sentințe nu au intervenit elemente noi.
Este de notorietate că o acțiune de divorț respinsă nu poate constitui autoritate de lucru judecat și poate fi formulată oricând, întrucât ar însemna ca reținându-se autoritate de lucru judecat părțile ar fi obligate să conviețuiască pentru tot restul vieții împotriva voinței lor.
C de al doilea motiv de apel vizând lipsa nejustificată a reclamantului la termenul de judecată din 12 noiembrie 2008, pentru care instanța trebuia să respingă cererea ca nesusținută, trebuia invocat de către apelanta - pârâtă la acel termen de judecată când a fost prezentă.
Cu privire la aprecierea instanței că desfacerea căsătoriei se datorează culpei ambilor soți, instanța de fond a reținut corect că pe parcursul căsătoriei în care au fost despărțiți în fapt timp de 27 de ani, niciunul dintre aceștia nu a făcut vreun demers pentru reluarea conviețuirii.
Tribunalul a apreciat că o asemenea căsătorie consemnată doar în scris într-un act încheiat în urmă cu aproape 40 de ani nu poate avea niciun efect cât timp soții sunt despărțiți în fapt de 27 de ani, astfel că menținerea unei căsătorii formale nu ar fi de folos niciuneia dintre părți.
Este greu de acceptat că menținerea căsătoriei peste voința soțului care dorește în mod expres divorțul l-ar determina pe acesta să reia o conviețuire întreruptă de aproape 30 de ani.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 02 octombrie 2009 declarat recurs pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 26 octombrie 2009.
A). În motivare, a arătat că greșit instanța de judecată a respins excepția ridicată de către aceasta odată cu depunerea întimpinării, la data de 27 februarie 2008, privind autoritatea lucrului judecat.
A arătat prin aceasta că la data de 24 mai 1984 instanța de judecată investită cu o acțiune similară de divorț intentată de același reclamant, s-a pronunțat prin sentința civila nr. 602 în dosarul nr. 2145/1983 în sensul respingerii acțiunii.
Această soluție a avut la baza probele administrate în cauză la acea vreme și din care a rezultat vinovăția singulară a soțului său, în condițiile în care acesta a părăsit domiciliul conjugal împreună cu concubina cu care se afla și în prezent.
Printre martorii audiați cu acest prilej s-a aflat însuși tatăl reclamantului, bolnav grav și aflat în îngrijirea recurentei (fiul l-a părăsit ca și pe ea și copii rezultați din mariajul acestora), depoziția acestuia fiind total favorabilă acesteia, adică în spiritul adevărului absolut.
De la data pronunțării sentinței de mai sus și până în prezent nu au intervenit elemente noi în ceea ce privește separarea părților în fapt, recurenta continuând să locuiască în domiciliul comun, crescându-și copii și îngrijind de sănătatea socrului său (până la decesul acestuia), singură ocupându-se de înmormântarea acestuia și de datinile ulterioare, timp în care reclamantul și-a văzut de viața sa adulteră.
B). Greșit instanța de judecată nu a dat curs solicitărilor sale de a se face în cauză aplicarea prevederilor art. 616 Cod de procedură civilă în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nesusținută, având în vedere că la termenul din data de 12 noiembrie 2009 lipsit nejustificat, prezentă fiind numai recurenta.
Așa cum a precizat, la termenul din data de 12 noiembrie 2008, reclamantul nu s-a prezentat, iar această absență nu a fost justificată nici la acel termen, nici ulterior.
Prevederile art. 616 Cod de procedură civilă sunt fără echivoc, conținutul exact al textului de lege fiind următorul: "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută".
C). Greșit instanța de judecată s-a pronunțat în sensul desfacerii căsătoriei dintre părți din vină comună, chiar și în condițiile în care cele de mai sus nu au fost luate în considerare.
Din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă în niciun caz vreo vinovăție care să fie reținută în sarcina sa, ca motiv al destrămării relațiilor dintre aceasta și intimatul reclamant.
Astfel, atât martorii propuși de recurenta pârâtă, cât și cei propuși de intimatul reclamant au arătat că separarea acestora în fapt s-a datorat vinovăției acestuia care, fără nicio justificare, a părăsit domiciliul conjugal, intrând în relații adultere cu o altă femeie, împreună cu care se află și astăzi, locuind într-o casă dobândită împreună. Recurenta a rămas în domiciliul comun, s-a îngrijit de casă și de copilul rezultat din căsătoria acestora până la majoratul său, și în prezent locuind împreună în vechea casă.
Vinovăția reținută în sarcina sa cum că nu a mai dorit reluarea conviețuirii cu reclamantul după separarea în fapt și până în prezent, pe lângă faptul că nu rezultă din probe, i se pare o utopie, în condițiile în care reclamantul a părăsit-o pentru o altă femeie, abandonându-și căsnicia, familia și domiciliu.
Recurenta precizează că dorința reclamantului, rezultată din desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, este aceea de a o da afară din casa dobândită împreună și aop une pe drumuri, la vârsta înaintată pe care o are și în situația disperată cauzată de nenumăratele suferințe (boli) pe care le are.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 299 Cod de procedură civilă.
La termenul din 11 ianuarie 2010, intimatul reclamant a invocat excepția nulității recursului, pe de o parte în raport de dispozițiile art. 302 Cod de procedură civilă, potrivit cărora recursul se declară la instanța a cărei hotărâre se atacă și pe de altă parte în raport de dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă, arătând că motivele de recurs reprezintă o descriere a stării de fapt, neputând fi încadrate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă.
Asupraexcepției nulității recursului, Curtea reține, sub un prim aspect, că prin decizia nr. 737 din 24 iunie 2008 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 562 din 25 iulie 2008, fost admisă o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 302 din Codul d e procedură civilă sunt neconstituționale în partea care prevede "sub sancțiunea nulității".
Având în vedere că art. 147 alin. 1 din Constituție prevede că: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției", aplicarea sancțiunii nulității ulterior acestui moment legal ar fi lipsită de temei legal.
În al doilea rând, greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat, neaplicarea dispozițiilor art. 616 Cod procedură civilă, care ar fi incidente în cauză, precum și reținerea în sarcina recurentei pârâte a unei obligații derivate din calitatea de soț care în realitate nu există constituie motive pentru care hotărârea pronunțată ar fi lipsită de temei legal ori ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, astfel că aspectele invocate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă excepția ca nefondată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
A). Asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 602 din 24 mai 1984 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. 2145/1983 a fost respinsă ca nefondată o acțiune de divorț anterioară introdusă de reclamantul împotriva pârâtei. În motivarea cererii respective, reclamantul a arătat că până în luna februarie 1981, dată când s-au despărțit definitiv în fapt, pârâta pleca nejustificat de acasă, provoca în fiecare zi scandal, îl insulta și îl reclama organelor de miliție cu scopul de a-l trimite în judecată și de a fi pedepsit cu închisoare. Instanța a reținut că părțile s-au despărțit în fapt în februarie 1981 prin părăsirea domiciliului conjugal de către reclamant care a intrat în relații de concubinaj cu femeia cu care conviețuiește de când era cu pârâta, precum și că toate discuțiile dintre soți se datorau faptului că reclamantul întreține relații intime cu o altă femeie, că venea acasă de pe diferite șantiere, provoca scandal în familie.
Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze, reclamantul a arătat că, deși la începutul căsătoriei relațiile dintre părți au decurs în condiții normale, ulterior între acestea au apărut o serie de discuții care au degenerat în scandaluri. Pe fondul acestor discuții s-au despărțit în fapt și de mai mult de 20 de ani nu mai conviețuiesc împreună.
Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civ. are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul unei administrări uniforme a justiției. Potrivit art. 166 Cod procedură civilă, pentru a ne afla în situația autorității de lucru judecat, este necesar să existe tripla identitate de elemente cu privire la părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește părțile, precum și obiectul, înțeles ca fiind pretenția concretă a reclamantului, identitatea reiese fără dubiu din cuprinsul celor două acțiuni introduse pe rolul instanțelor.
În schimb, cauza celor două cereri, care reprezintă situația de fapt calificată juridic, este parțial diferită, întrucât de această dată reclamantul are în vedere și relațiile dintre soți ulterioare rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 602 din 24 mai 1984 pronunțate de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. 2145/1983, relații care nu au mai făcut obiectul unei judecăți.
B). Este adevărat că potrivit art. 616 Cod procedură civilă: "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută" și că o asemenea stare de fapt s-a regăsit la termenul din 12 noiembrie 2008, în cadrul judecății care s-a desfășurat în fața Judecătoriei Bolintin Vale.
Pe de altă parte, întrucât norma legală care impune prezența reclamantului ocrotește un interes privat, cel al soțului pârât care este în măsură să mai facă astfel demersuri în vederea împăcării, aplicarea sancțiunii juridice prevăzute de textul de lege citat putea fi solicitată numai la termenul la care reclamantul a lipsit.
C). Relațiile personale dintre soți constituie principalul conținut al relațiilor dintre soți, cărora li se subordonează și cele de natură patrimonială. Numai o parte a raporturilor dintre soți sunt reglementate de Codul familiei.
În această categorie intră și obligația de coabitare, ce presupune traiul în comun al soților și care este de esența căsătoriei, deoarece numai astfel uniunea juridică dintre soți poate deveni și în fapt o realitate, o comunitate de viață afectiv-morală; numai astfel soții își pot îndeplini în mod corespunzător și celelalte îndatoriri, între care cele mai importante sunt cele de asistență afectivă și spirituală.
Dacă la momentul destrămării relațiilor de familie nu se putea reproșa recurentei pârâte pasivitatea față de separarea în fapt a soților, deplin explicabilă din punct de vedere psihologic, în schimb ulterior, de vreme ce aceasta a dorit continuarea căsătoriei chiar în condițiile infidelității soțului, ar fi trebuit să facă demersuri în vederea reluării conviețuirii.
Pe cale de consecință, în mod corect au reținut instanțele de fond culpa recurentei pârâte constând în neexecutarea acestei obligații pozitive.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 315, 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, care se află în culpă procesuală, să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 150 lei, reprezentând onorariu avocat ales, redus conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă în raport de complexitatea cauzei și de volumul de muncă al avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 76 din 19 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 150 lei, reprezentând onorariu avocat ales, redus conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
. /
2 ex./05.03.2010
G-Gh.;
Jud.B V-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 333/2009. Curtea de... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 753/2009. Curtea... → |
|---|
