Divort. Decizia 130/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 130
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul -, domiciliat în P,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.537 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta -, domiciliată în P,-, jud.P, Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local și Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local, jud.
Recurs timbrat cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru, prin anularea chitanței nr.53398/16.02.2010 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulat la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-pârât - asistat de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimata-reclamantă -, Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local P și Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care la dosar, recurentul depune adeverința nr.175/15.02.2010
Avocat pentru recurentul-intimat, învederează instanței că nu mai are alte cereri, iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru recurentul-intimat -, consideră că atât prin sentința instanței de fond cât și prin decizia instanței de apel, pârâtului i s-a încălcat grav unul din principiile de bază ale dreptului, respectiv dreptul la apărare.
Într-adevăr, în dosar există o procedură de citare a recurentului într-un penitenciar din Belgia, formal putându-se afirma că este o citare legală. Numai că nu s-a avut în vedere că dacă o parte dintr-un proces civil este arestată în România, este transferată la penitenciarul din raza judecătoriei ce judecă procesul, iar în speța de față nu s-a putut face acest lucru. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că acțiunea de divorț este una specială, în care aparătorul nu poate reprezenta partea.
Recurentul, neputând să se apere, nu a putut formula nici cerere reconvențională pentru putea proba culpa comună a părților și a-și face apărări cu privire la încredințarea minorilor rezultați din căsătoria cu intimata, soluția
pronunțată în cauză fiind una bazată doar pe declarațiile, mai mult sau mai puțin subiective, ale martorilor intimatei.
Solicită a se observa și faptul că în cauză s-au întocmit două anchete sociale, una la domiciliul intimatei și una la domiciliul minorilor, unde nu există nicio referire la condițiile în care locuiesc aceștia pentru că părțile nu erau la domiciliu.
Mai arată că în anul 2007, recurentul a fost arestat în Belgia, dată după care intimata plecat să muncească în Spania, neexistând dovezi de modul în care au fost îngrijiți minorii, aceasta față de împrejurarea că au fost încredințați de instanță spre creștere și educare, mamei intimate. Mai trebuie avut în vedere și faptul că minorii, încă de la naștere, au fost crescuți și educați de către recurent și, în special de bunici.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea atât a sentinței cât și a deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
CURTE A:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr.222/281/ 09.01.2008, reclamanta a chemat in judecata pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei părților din vina exclusivă a pârâtului, să-i fie încredințați ei spre creștere și educare minorii și, urmând ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de, nesolicitând cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 13.11.2004, iar din relația lor, anterioară căsătoriei, au rezultat minorii, care s-a născut la 04.12.1997 și care s-a născut la 30.01.2004. A mai arătat reclamanta că între soți au apărut neînțelegeri din cauza infidelității pârâtului, neînțelegeri care s-au accentuat în anul 2002, când, după ce a agresat-o fizic și verbal, pârâtul i-a cerut să părăsească domiciliul comun, iar orice încercare a sa de a mai acorda o șansă căsniciei, a rămas fără rezultat, în prezent raporturile de familie fiind grav și iremediabil vătămate.
După administrarea probei cu acte și martori, prin sentința civilă nr.1947/20.02.2009, Judecătoria Ploieștia admis acțiunea, a desfăcut căsătoria din vina exclusivă a pârâtului, a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "" și a încredințat mamei reclamante spre creștere și educare pe cei doi minori, luându-se totodată act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor.
Pentru a fi pronunțat o asemenea soluție, instanța de fond reținut că părțile s-au căsătorit la data de 13.11.2004, iar din căsătoria acestora au rezultat minorii, ns.la data de 04.12.1997 si, ns. la 30.01.2004.
A mai reținut instanța de fond că, așa cum a rezultat din probele administrate, soții au conviețuit până în luna martie 2007, dată de la care pârâtul s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate in Belgia, însă, și pe parcursul conviețuirii, relațiile dintre soți erau în permanență tensionate, că aveau loc frecvent certuri, care se soldau cu violente fizice, insulte și amenințări la adresa reclamantei,
situație în care continuarea căsătoriei nu mai era posibilă, de deteriorarea raporturilor de familie făcându-se vinovat în mod exclusiv pârâtul.
Referitor la încredințarea copiilor minori, instanța de fond a reținut că, din declarațiile martorilor, care s-au coroborat cu concluziile referatului de anchetă socială, rezultat că era în interesul copiilor să fie încredințați mamei spre creștere și educare, în condițiile în care, deși aceștia locuiau cu bunicii paterni și beneficiau de condiții corespunzătoare de creștere și educare, întrucât mama era plecată în Spania, aceasta din urmă a păstrat permanent legătura cu copiii săi, le trimitea lunar cate o sumă de bani și, periodic, diverse pachete, îi vizita când venea în tara, iar relația dintre mamă si copii era foarte apropiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești, cu citarea sa corectă.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond i-a încălcat grav dreptul la apărare cât timp procedura de citare cu el s-a făcut la domiciliul părinților săi, în condițiile în care, timp de un an și Jaf ost arestat în Belgia și a fost eliberat abia în luna noiembrie 2009, astfel încât, încălcându-i-se dreptul la apărare, nu a avut posibilitatea să probeze culpa comună la destrămarea căsniciei, precum și că, de la naștere, minorii au crescut în gospodăria părinților săi, că aceștia s-au ocupat îndeaproape de creșterea și educarea lor, cu atât mai mult cu cât reclamanta, de 2 ani a plecat în străinătate la muncă.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 537 pronunțată la 8 octombrie 2009, respins excepția tardivității declarării apelului, care a fost invocată din oficiu, a respins cererea de repunere în termen, ca fiind rămasa fără obiect, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr.1947/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și autoritatea tutelară Consiliul Local luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză -cu acte, martori, ancheta socială, a rezultat că părțile s-au căsătorit la data de 13.04.2004, iar din căsătoria acestora au rezultat minorii și; soții au conviețuit până în anul 2007 când pârâtul a fost arestat în Belgia, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate, că au avut loc separări în fapt ale soților pe perioade mai scurte de timp, însă au avut loc și anterior anului 2007 din cauza faptului că pârâtul o jignea și amenința pe reclamantă.
De asemenea, a mai rezultat din probele administrate, că minorii au locuit la părinții pârâtului, unde au fost foarte bine îngrijiți, că mama copiilor a fost nevoită să plece la muncă în Spania pentru a-și putea întreține familia, deoarece tatăl copiilor era arestat, însa mama a menținut legătura permanent cu copiii săi, le trimitea în fiecare lună sume de bani pentru întreținerea acestora, precum și pachete cu lucruri de îmbrăcăminte și încălțăminte, iar când venea în țară se ducea și stătea împreuna cu copiii la bunica maternă la care, de altfel, copiii se duceau la fiecare sfârșit de săptămâna, între copii și mama lor exista o puternică afecțiune.
Instanța a concluzionat că, atât timp cât relațiile dintre soți erau grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nu mai putea fi posibilă din cauza pârâtului care manifesta un comportament necorespunzător față de reclamantă, a însemnat că erau întrunite dispozițiile art.38 fam. pentru desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului.
De asemenea, a concluzionat că era în interesul minorilor să fie încredințați mamei lor spre creștere și educare, chiar dacă la momentul pronunțării hotărârii, aceasta era plecată în Spania pentru a munci, întrucât plecarea acesteia a fost determinată de nevoia de a-și putea întreține copiii, cărora le trimitea lunar bani, pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte și a păstrat permanent legăturile cu aceștia, între mamă și copii exista o puternică relație de afecțiune.
Critica apelantului conform căreia instanța de fond i-a încălcat grav dreptul la apărare deoarece procedura de citare cu el s-a făcut la domiciliul părinților săi, în condițiile în care, de un an și J era arestat in Belgia și urma să fie eliberat abia in luna noiembrie 2009, astfel încât, deoarece i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu a avut posibilitatea sa probeze culpa comuna la destrămarea căsniciei, precum și împrejurarea că de la naștere, minorii au crescut în gospodăria părinților săi, care s-au ocupat îndeaproape de creșterea și educarea lor, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, de 2 ani, era plecată în străinătate la muncă, a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât procedura de citare a fost îndeplinită la penitenciarul la care acesta executa pedeapsa privativă de libertate, respectiv în Belgia, și nicidecum la domiciliul părinților săi, astfel încât în niciun caz apelantul nu putea pretinde ca i s-a încălcat dreptul la apărare.
Faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la adresa părinților pârâtului, nu a însemnat că pe parcursul procesului pârâtului i-a fost încălcat dreptul la apărare, acestuia neproducându-i-se nicio vătămare, în condițiile în care a avut cunoștință de hotărâre, dovadă în acest sens a fost faptul că pârâtul a declarat apel in termenul legal de 30 de zile.
Împotriva deciziei, a declarat recurs în termen legal pârâtul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă susținând că prin hotărârile pronunțate i s-a încălcat dreptul la apărare întrucât în acea perioadă se afla în executarea unei pedepse privative de libertate în Belgia și chiar dacă s-a realizat citarea la locul de detenție, dată fiind situația în care se afla nu și-a putut formula apărările necesare, procedura de citare realizându-se în mod formal.
A mai arătat recurentul că în aceste împrejurări hotărârile s-au bazat exclusiv pe declarațiile mai mult sau mai puțin subiective ale martorilor audiați la cererea reclamantei și pe anchetele sociale efectuate în cauză la domiciliile părților din care cea efectuată la domiciliul părinților recurentului nu putea ajuta instanța în soluționarea capătului de cerere privind încredințarea minorilor, în aprecierea interesului acestora deoarece nu și-a exprimat opinia, respectiv autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local al Municipiului P arătând expres că părțile nu se aflau în țară astfel că nu le cunoaște opinia nici condițiile de viată atât din punct de vedere material și moral astfel că nu pot întocmi ancheta socială.
Examinând decizia atacată în raport de probele administrate în cauză de actele și lucrările dosarului de criticile formulate prin motivele de recurs și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce se vor arată în continuare astfel:
Din actele dosarului rezultă că pe parcursul soluționării acțiunii de divorț intentat de intimata- reclamantă, recurentul-pârât s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate in Belgia.
Acesta a fost citat la instanța de fond la locul de deținere iar în fata instanței de apel la adresa aleasă de acesta astfel că în mod formal au fost respectate dispozițiile legale referitoare la citarea părților.
Așa cum s-a arătat recurentul nu numai că s-a aflat în stare de deținere dar acesta nu s-a aflat nici măcar în țară de unde ar fi putut fi eventual adus în fața Judecătoriei Ploiești pentru a-și formula apărările ci s-a aflat în Belgia de unde nu putea fi prezentat în fața instanței pentru ca la rândul lui să aibă posibilitatea efectivă de a formula cereri în cauza de față, de a se apăra așa cum considera de cuviință.
În aceste condiții instanța de fond a avut in vedere ca material probator depozițiile martorilor audiați la cererea intimatei-reclamante.
Deși în fața instanței de apel recurentul a invocat încălcarea dreptului său la apărare prin citarea sa formală la locul de deținere de unde nu avea posibilitatea să își formuleze apărările, tribunalul a considerat neîntemeiată această critică pe care Curtea o consideră întemeiată deoarece orice persoană are dreptul la un proces echitabil și acest drept de apărare al recurentului a fost încălcat în cauză.
Soluționând cauza în aceste condiții instanțele au încălcat dreptul la apărare și Convenția Europeană a Drepturilor Omului amendată de Protocolul 11 al Consiliului Europei art. 6.
Se impunea ca măcar în fața instanței de apel să i se dea posibilitatea recurentului să își realizeze apărările necesare și să beneficieze în mod concret de dreptul la apărare și nu numai formal.
Și cea de a doua critică formulată de recurent este întemeiată deoarece instanța de fond a dispus a se efectua anchete sociale la domiciliile părților mai exact la domiciliile părinților acestora
În acest sens s-a înaintat de autoritatea tutelară de pe lângă Primăria comunei ancheta socială efectuată la domiciliul părinților reclamantei, aceasta fiind plecată în străinătate, în care se arată că minorii rezultați din căsătoria părților locuiesc la părinții recurentului în P,-, județul P,că imobilul acestei familii este compus din patru camere, bucătărie, baie și utilat cu strictul necesar unei gospodarii( fila 104 dosar fond).
În schimb autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local al Municipiului P care trebuia să întocmească referatul de anchetă socială la domiciliul părinților recurentului unde locuiesc în mod efectiv cei doi minori, nu si-a exprimat opinia cu privire la condițiile de care dispun minorii în acea locație, modul în care aceștia sunt îngrijiți și educați, de cine și în ce condiții mulțumindu-se să arate că având în vedere că nici una din părți nu se află în țară și nu le cunoaște opinia și condițiile de viată atât din punct de vederea material cât și moral nu pot întocmi ancheta socială.
Deci chiar autoritatea tutelară arată că nu poate întocmi ancheta socială ( fila 11 dosar fond) aspecte care instanța de fond nu le-a avut în vedere, pășind la soluționarea cauzei.
Acest răspuns dat de autoritatea tutelată de pe lângă Consiliul Local al Municipiului P echivalează cu lipsa anchetei sociale deci cu neascultarea opiniei autorității tutelare care este obligatorie în cauze cu minori ceea ce înseamnă că hotărârea pronunțată in aceste condiții este lovită de nulitate.
Se impunea a se efectua ancheta socială în acest loc cu atât mai mult cu cât aici locuiesc efectiv minorii și instanța trebuia să cunoască în ce condiții trăiesc aceștia, cine se ocupă de ei, cine îi supraveghează pentru că, numai așa putea aprecia care este interesul minorilor sub aspectul încredințării lor spre creștere și educare.
Un alt aspect peste care instanțele au trecut cu ușurință deși au încredințat reclamantei intimate spre creștere și educare pe cei doi minori este acela că reclamanta nu locuiește în țară ci în străinătate unde muncește astfel că nu se cunosc condițiile acesteia de creștere și educare al minorilor.
Pentru considerente arătate recursul de față este întemeiat urmând ca în conformitate cu disp art. 312 pct. 5 Cod pr. civilă rap. la disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă,să fie admis și pe cale de consecință să se caseze decizia pronunțata de Tribunalul Prahova cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanța de apel care ca instanță devolutivă va rejudeca pricina pe linia considerentelor prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul -, domiciliat în P,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.537 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta -, domiciliată în P,-, jud.P, Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local și Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul Local, jud.
Casează decizia civilă nr. 537/8 oct. 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin
C - - - - -
Grefier,
- -
red. /tehnored.
6 ex./ 18 febr. 2010.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Judecătoria Ploiești
-
a- Tribunalul Prahova
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
