Divort. Decizia 1305/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1730/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1305
Ședința publică de la 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.661 A din 21.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 06.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 13.10.2009, când decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B - Secția Civilă, sub nr-, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară a Primăriei Sectorului 4 B, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, din culpa ambilor soți, încredințarea spre creștere și educare a minorei -, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 500 euro lunar, și partajarea bunurilor comune, conform tranzacției ce se va încheia.
Prin sentința civilă nr. 3156/02.06.2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul - și Autoritatea Tutelară a Primăriei Sectorului 4 B, a desfăcut căsătoria, din culpă comună, a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minora -, născută la data de 01.07.2007, a obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și a luat act de tranzacția încheiată între părți cu privire la partajarea bunurilor comune.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că ambele părți au solicitat desfacerea căsătoriei, din culpa comună, fără a se mai menționa, în cuprinsul sentinței, motivele concrete care au condus la destrămarea relațiilor de familie, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 37 și 38 Codul familiei coroborate cu art. 617 alin. 2 Cod procedură civilă.
În baza art. 42 Codul familiei, instanța de fond a încredințat reclamantei, spre creștere și educare, pe minora -, având în vedere acordul pârâtului, vârsta fragedă a minorei, precum și concluziile referatului de anchetă socială, prin care se propune încredințarea minorei către mamă, fiind în interesul copilului.
În baza art. 86 și 94 Codul familiei, a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 500 RON lunar (plătibili în RON lunar la cursul BNR din ziua plății), în favoarea minorei, de la data introducerii acțiunii și până la majoratul beneficiarei, având în vedere acordul părților cu privire la cuantumul pensiei de întreținere.
La termenul din data de 05.05.2008, reclamanta, personal și pârâtul, prin mandatar, au arătat că s-au înțeles cu privire la împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, conform tranzacției pe care au semnat-o și au depus-o la dosarul cauzei și au solicitat instanței să consfințească învoiala lor cu privire la împărțirea bunurilor comune, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient.
Potrivit art. 271 Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății și pot solicita ca instanța să pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala lor, iar conform art. 6734alin. 2 Cod procedură civilă, dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțeala bunurilor, instanța va hotărî potrivit învoielii lor.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a părților, în sensul încheierii unei tranzacții, care s-a materializat în înscrisul depus la dosar și care cuprinde voința liberă și neviciată a părților, și întrucât tranzacția încheiată nu cuprinde dispoziții ilegale sau imorale, iar părțile au tranzacționat asupra unor bunuri mobile și imobile care se află în proprietatea lor, instanța a făcut aplicarea art. 271 - 272 Cod procedură civilă și art. 6734alin. 2 Cod procedură civilă și a pronunțat o hotărâre de expedient, prin care a luat act de învoiala părților, consemnată în înscrisul intitulat "tranzacție".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, formulând și cerere de repunere în termenul de apel.
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, apelantul - pârât a arătat că instanța a comunicat toate actele de procedură, inclusiv sentința apelată, la adresa mandatarului. Aceasta, în condițiile în care mandatul era acordat pentru introducerea acțiunii de divorț, la instanța competentă, și nu includea declarația de alegere de domiciliu procesual, la adresa de domiciliu a mandatarului.
Având în vedere prevederile procedurale, instanța avea obligația de a trimite actele procedurale atât la adresa de domiciliu indicată în procură, cât și la adresa mandatarului. Apelantul a considerat, astfel, că procedura de comunicare a hotărârii nu a fost legal îndeplinită, ceea ce a dus la imposibilitatea de a lua cunoștință de sentința apelată și de a exercita calea de atac a apelului în termen.
Prin decizia civilă nr. 661 A/21.05.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția tardivității apelului, a respins apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de către Judecătoria Sector 4 B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și Autoritatea Tutelară - Primăria Sector 4 B, ca fiind tardiv formulat.
La termenul din data de 23.04.2008, tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de apel, pentru considerentele menționate în încheierea respectivă (filele 59-60, dosar apel).
Cu privire la excepția tardivității declarării apelului, în raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile, termen care începe să curgă de la data comunicării hotărârii. Fiind vorba de un termen absolut, sancțiunea nerespectării acestuia este decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Tribunalul a constatat că apelantul - pârât a dat mandat avocatului să îI reprezinte în procesul de divorț, având posibilitatea, între altele, de a îndeplini orice formalitate necesară derulării procesului, de a obține hotărârea judecătoriei, definitivă și irevocabilă.
Or, câtă vreme apelantul-pârât a înțeles să mandateze pe reprezentatul său judiciar, prin procedura specială, tribunalul a apreciat că actele de procedură, și comunicarea hotărârii apelate au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor procedurale, conform art. 93 Cod procedură civilă.
În consecință, având în vedere că sentința apelată a fost comunicată la data de 04.08.2008, termenul de apel a început să curgă de la această dată, motiv pentru care, tribunalul a admis excepția tardivității și a respins apelul, ca tardiv formulat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate, admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, iar, pe fond, prin rejudecarea pricinii, respingerea cererii, ca nefiind de competența instanțelor de judecată din România; în subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate, admiterea apelului și trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond a pricinii.
Un prim motiv de recurs s-a raportat la faptul că, prin intermediul apelului, recurentul a invocat excepția necompetenței absolute a instanțelor de judecată din România, în raport de dispozițiile art. 151 din Legea nr. 105/1992, care, coroborate cu dispozițiile art.149 pct.1 din Legea nr.105/1992 și art.607 Cod procedură civilă, determină competența de a dispune desfacerea căsătoriei, în speța dedusă judecății, în favoarea instanței de judecată din Spania.
În acest sens, în conformitate cu art. 157 din Legea nr. 105/1992, recurentul a susținut că instanța de fond avea obligația de a verifica, din oficiu, competența sa de a soluționa procesul privind raportul de drept internațional privat și, constatând că există un element de extraneitate, ar fi trebuit să stabilească că instanțele române nu sunt competente să dispună desfacerea căsătoriei încheiată în Spania.
Un al doilea motiv de recurs s-a raportat la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că termenul de apel este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel, or, în cauză, termenul de apel era de 30 de zile de la comunicare, astfel cum a dispus și instanța de fond.
Mai mult, art. 93 Cod procedură civilă stipulează că, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar, în lipsa unei asemenea stipulații, la domiciliul părții.
În cauză, instanța care a judecat fondul a comunicat toate actele de procedură destinate pârâtului, inclusiv sentința civilă apelată, la adresa mandatarului, în condițiile în care mandatul era acordat pentru introducerea acțiunii de divorț, la instanța competentă, și nu includea declarația pârâtului de alegere a domiciliului procesual, la adresa de domiciliu a mandatarului.
Astfel, în opinia recurentului, instanța de judecată avea obligația de a trimite actele de procedură, atât la adresa sa de domiciliu, cât și la adresa mandatarului său, care nu i-a adus la cunoștință faptul că este pârât într-o cauză civilă aflată pe rolul instanțelor din România, nu i-a făcut cunoscut niciun act de procedură comunicat de instanța de judecată, nu i-a adus la cunoștință sentința civilă nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, astfel încât judecarea în fond a cauzei și procedura de comunicare a acestei hotărâri a fost nelegal îndeplinită.
În consecință, recurentul a susținut că, în conformitate cu art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule, dacă, prin aceasta, s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3, 5 și 9 Cod procedură civilă, cererea de recurs fiind legal timbrată.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin.2 Cod procedură civilă, depunând doar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În ședința publică din 06.10.2009, recurentul a depus la dosar un exemplar al ordonanței pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 11.09.2009, prin care s-au admis plângerile formulate de petiționarul împotriva ordonanței nr. 462/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus infirmarea soluțiilor de la punctele 1, 2, 3, 5 și 6 din ordonanță, urmând a se relua urmărirea penală, dispunându-se, de asemenea, menținerea soluției de la punctul 4 al ordonanței nr. 462/P/2009.
În temeiul acestui înscris, recurentul a solicitat suspendarea cauzei, în considerarea art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, cerere de suspendare respinsă pentru argumentele expuse în încheierea de dezbateri de la data de 06.10.2009.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că va analiza cu prioritate motivul de recurs prin care se critică modul în care a fost soluționată excepția tardivității declarării apelului de către tribunal, întrucât, în opinia Curții, acest aspect ține de regularitatea cererii de apel, pentru că, numai în cadrul unui apel exercitat în termenul legal, ar fi posibilă punerea în discuție a excepției de necompetență generală a instanțelor române în soluționarea cererii de chemare în judecată.
Această apreciere determină consecința că, în cadrul prezentului recurs, nu poate fi examinat motivul de recurs prin care se invocă excepția de necompetență generală a instanțelor române, pentru că, astfel, s-ar încălca dispozițiile legale care reglementează, în această materie, mai multe grade de jurisdicție.
Procedând, astfel, la analizarea modului în care instanța de apel a soluționat excepția procesuală de procedură, absolută, peremptorie a tardivității declarării apelului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 284 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen având natura unui termen legal, imperativ, de decădere.
În conformitate cu art. 619 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel, precum și cel de recurs, în cadrul procedurii divorțului, este un termen special, derogatoriu, de 30 de zile, și curge de la comunicarea hotărârii.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată este desfacerea căsătoriei încheiată între reclamanta și pârâtul, Curtea apreciază, în virtutea principiului, conform căruia "specialia generalibus derogant" că termenul de apel, respectiv cel de recurs, este de 30 de zile, și acesta curge de la momentul comunicării hotărârii atacate.
Rămâne deci, de verificat modalitatea în care sentința civilă nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 a fost sau nu comunicată legal pârâtului, și dacă era incidentă, în cauză, instituția procesuală a repunerii în termenul de declarare a apelului, sau, în ipoteza în care se va constata că această comunicare nu a fost făcută în mod legal, pârâtul era, oricând, în termenul de declarare a apelului.
Astfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a fost cea care a indicat, ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură, pentru pârât, domiciliul mandatarului acestuia, avocat - B,-, sector 5, deși alegerea de domiciliu este o opțiune a părții interesate sau o obligație a acesteia, în raport de dispozițiile art. 1141alin. 4 Cod procedură civilă, obligație ce nu i-a fost pusă, niciodată, în sarcină pârâtului.
Tot astfel, examinând conținutul procurii speciale judiciare existente la fila 11 din dosarul de fond, Curtea constată că, în cuprinsul acesteia, nu există nicio mențiune expresă, potrivit căreia comunicarea actelor procesuale s-ar putea face la mandatarul convențional. Această constatare este confirmată și de ordonanța pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 11.09.2009, din care rezultă că mandatarul a recunoscut că nu a luat niciodată legătura cu mandantul și nu l-a cunoscut pe mandant, ci doar pe soția acestuia,.
În acest caz, Curtea apreciază că, în cauză, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 93 teza a II-a Cod procedură civilă, conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură,comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar, în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
Reținând că sentința civilă nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, a fost comunicată, în mod exclusiv, mandatarului pârâtului, trebuie subliniat că, în cauză, nu era incidentă instituția repunerii în termenul legal de declarare a apelului, ci pârâtul, neprimind comunicarea acestei hotărâri în formele procedurale prescrise de lege, era în termen să formuleze calea de atac a apelului.
În acest context, se impune a fi precizat că tribunalul, în mod nelegal, a echivalat data de 13.01.2009, când pârâtul a formulat o cerere de eliberare a unor fotocopii din dosarul soluționat de Judecătoria Sectorului 4 B, și cererea acestuia cu momentul în care i-ar fi fost comunicată sentința civilă nr. 3156/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, și de la care ar fi trebuit să curgă termenul de 15 zile, pentru formularea cererii de repunere în termen, câtă vreme comunicarea hotărârii, care este obligația legală a instanței de judecată, nu poate fi substituită de această cerere, formulată de partea interesată, și care nu reprezintă unul dintre cazurile de echipolență, reglementate, în mod limitativ, de dispozițiile art. 294 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București, care urmează a examina și motivul de apel, prin care s-a invocat excepția de necompetență generală a instanțelor române.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 661A/21.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./26.10.2009
TB-3 -;
Jud.4 - R
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
| ← Divort. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Plasament. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
