Divort. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.136/R/MF Dosar nr-

Ședința publică din data de 09 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Daniel

Grefier: -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.109/A din data de 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 2 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 9 februarie 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 2423/10.03.2008, Judecătoria Brașova admis in parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.

A admis in parte cererea reconvențională.

A desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 09.02.1976 și înregistrată în Registrul Stării Civile al Mun.B sub nr.295/09.02.1976, din culpa ambelor parți.

A dispus ca parata-reclamanta reconvențional să-și păstreze numele de " ".

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 09.02.1976 iar din căsătoria soților au rezultat copii, care insa in prezent sunt majori.

Neînțelegerile dintre soți au apărut de aproximativ 5 ani, despre aceste neînțelegeri relatând atât partile in acțiunile lor cat si la interogatoriu, precum si martorii audiați in cauza.

Astfel, reclamantul invoca in acțiunea sa imposibilitatea conviețuirii cu reclamanta datorita certurilor violente si atitudinii dezinteresate a acesteia fata de boala de care suferă reclamantul, iar in subsidiar invoca imposibilitatea continuării casatoriei datorita bolii de care sufera.

In schimb, parat-reclamanta reconvențional a invocat in acțiunea sa infidelitatea reclamantului, despre care susține ca are o relație extraconjugala.

Instanța a stabilit că soții sunt despărțiți in fapt din anul 2002, data de la care nu s-au mai împăcat, asa cum au relatat martorii audiatia in cauza.

În ceea ce privește măsura în care cei doi soți se fac vinovați de desfacerea căsătoriei, instanța a reținut că nici unul dintre soți nu a probat culpa exclusiva a celuilalt, iar, pe de altă parte, niciunul nu si-a mai manifestat disponibilitatea pentru reluarea relațiilor de familie, relație ce a fost întrerupta in fapt de aproximativ 5 ani.

Având în vedere aceste considerente instanța a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, căsătoria nemaiputând continua din vina ambelor părți.

În ceea ce privește numele pe care parata-reclamanta reconvențional il va purta după desfacerea casatoriei au fost avute in vedere dispozițiile art.40 al.1 și 2 Codul Familiei potrivit cărora "la desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei" iar "Instanța pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli a soților".

În speță, reclamantul și-a manifestat opoziția față de cererea reclamantei reconvențional de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie și după desfacerea acesteia. Însă, față de perioada relativ lungă de căsătorie (32 de ani), perioadă în care reclamanta a purtat numele soțului, nume cu care s-a obișnuit și pe care îl poartă și copiii majori ai părților, a fost admisă cererea reclamantei reconvențional de păstrare a numelui purtat în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 109/A/24.10.2008, Tribunalul pentru minori și familie Brașova respins apelul declarat de reclamantul împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a păstrat-o, fiind însușite argumentele judecătoriei care au condus la încuviințarea purtării numelui de către pârâtă și după desfacerea căsătoriei, acest capăt de cerere accesoriu divorțului constituind obiect al căii de atac devolutive.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, schimbarea în parte a acesteia, în sensul dispunerii ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei.

În dezvoltarea criticilor căii de atac - întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. - se învederează că hotărârea dată în apel, asemănător sentinței judecătoriei, este nelegală și netemeinică întrucât a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind în același timp dată cu greșita aplicare a legii.

Se invocă în susținerea recursului practica de specialitate în materie, potrivit căreia, în interpretarea prevederilor art. 40 alin. 2. fam. poate fi încuviințată păstrarea numelui de către soț, în absența consimțământului celuilalt soț, doar în cazuri de vătămare a unui interes moral sau material, faptul că este cunoscut cu acest nume într-un anumit domeniu - artistic, social, profesional. În speță, susține recurentul, profilul profesional al pârâtei nu reclamă menținerea numelui dobândit prin căsătorie, după cum revenirea la numele anterior nu i-ar crea nici un prejudiciu în planul relațiilor de familie.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Caracterul extraordinar al recursului face inadmisibilă examinarea motivelor de netemeinicie invocate de către reclamant în această etapă procesuală, fiind proprie căii supuse cercetării doar criticile de nelegalitate.

Pe de altă parte, dezlegarea dată raportului litigios s-a circumscris strict la obiectul investirii - desfacerea căsătoriei, cu soluționarea accesorie a cererii purtând asupra numelui pe care pârâta îl va purta după desfacerea acestui act juridic, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile de nelegalitate purtând asupra greșitei interpretări a actului dedus judecății.

Singurul temei care ar putea constitui motiv de nelegalitate poate fi regăsit în prevederile art. 304 pct. 9. pr. civ. - respectiv pronunțarea hotărârii cu greșita aplicare a legii.

Cercetarea recursului prin prisma acestui temei conduce la concluzia că și acest motiv nu poate fi primit.

Astfel cum a statuat și instanța de apel, în controlul devolutiv exercitat, față de durata căsătoriei părților de aproape 32 de ani, de împrejurarea că pârâta este cunoscută în viața socială cu numele de familie dobândit la încheierea căsătoriei, faptul că din căsătorie au rezultat doi copii, majori, justifică solicitarea pârâtei, prin propria cerere incidentă, chiar împotriva voinței reclamantului, de a i se încuviința purtarea acestui nume și după desfacerea căsătoriei. Considerentele expuse pot fi reținute în categoria motivelor temeinice la care fac trimitere dispozițiile art. 40 alin. 3. fam. astfel încât cele prezentate de recurent - preluate ca atare din doctrina de specialitate - nu sunt decât orientative, date într-o apreciere largă și consacrate generic de practica mai veche a domeniului.

Nu în ultim rând, se cuvin a fi menționate considerentele care au condus la destrămarea relației de familie a părților, din conținutul cărora nu se desprind atitudini culpabile în mod esențial ale pârâtei, astfel încât păstrarea de către aceasta a numelui de familie a soțului, chiar și după desfacerea căsătoriei, să afecteze atributele acestui drept personal al reclamantului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată, luând act că intimata pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 109/A/24.10.2008 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, pe care o menține.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

-

Red./11.02.09

Tehnored.AN/11.02.09 - 2 ex.

Jud. apel AM /AN

Jud.fond

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Brasov