Divort. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1376/R/2009

Ședința publică din 29 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 3: Anca

JUDECĂTOR: -- -

GREFIER:

S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de reclamanta -, împotriva deciziei civile nr. 12/A din 4 martie 2009 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul -, având ca obiect divorț.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 22 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 29 mai 2009.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3356/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr- s-a admis în parte atât acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul cât și cererea reconvențională.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 16 iunie 1984 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei municipiului B, sub nr. 307/1984 din vina pârâtului.

A fost încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul, născut la data de 24.l0.2002 și a fost obligat pârâtul să achite în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum de 700 lei lunar, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majorat.

S-a dispus ca reclamanta să revină la numele de familie avut anterior căsătoriei și anume.

A fost obligată reclamanta să-i permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul în fiecare zi de joi de la ora 16,00 la ora 19,00 cu obligarea pârâtului de a duce și aduce pe minor la domiciliu și o săptămână în perioada vacanței de vară. S-au compensat cheltuielile de judecată integral.

Pentru adoptarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 16.06.1984 la Primăria Municipiului B, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 307/1984, iar din căsătoria lor a rezultat minorul, născut la data de 24.10.2002. Părțile și-au stabilit domiciliul conjugal în B, în casa proprietate personală a celor doi soți. În data de 16.04.2008 soții s-au despărțit în fapt, astfel că în prezent acolo locuiește doar pârâtul, reclamanta mutându-se cu minorul în locuința moștenită de la părinții săi, situată tot în mun. B, locuind împreună cu fratele său.

La începutul căsătoriei părțile s-au înțeles bine, însă relațiile dintre ei s-au deteriorat în timp datorită conflictelor ei determinate de lipsa de comunicare, precum și de faptul că pârâtul a început să consume frecvent băuturi alcoolice, sub influența cărora devenea violent fizic și psihic, astfel că în prezent între ei nu mai există sentimente de afecțiune și respect reciproc, motiv pentru care relațiile de căsătorie sunt destrămate, continuarea acesteia fiind imposibilă.

Starea de fapt expusă mai sus se coroborează cu probele testimoniale administrate în cauză, din declarațiile martorei prima instanță a reținut că într-o împrejurare, pârâtul a lovit-o pe reclamantă cu cureaua și i-a dat un picior în fund pentru că nu i-a cumpărat țigări, lovindu-l și pe minor pentru că nu a mâncat, iar din declarația martorului s-a reținut că pârâtul s-a manifestat violent atât față de copil cât și față de reclamantă, într-o împrejurare pentru a-și vedea copilul recurgând la gestul de a sparge ușa locuinței unde stă reclamanta și luându-l pe copil cu forța, violența pârâtului rezultând și din certificatul medico-legal atașat la dosar.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți din vina pârâtului, conform art. 37 alin. 2, art. 38 din Codul familiei.

Potrivit art. 40 alin. 3 din Codul familiei prima instanță a dispus ca reclamanta să revină la numele de familie avut anterior căsătoriei, și anume "", deoarece pârâtul nu a fost de acord cu cererea reclamantei, iar în speță nu sunt motive temeinice care să justifice păstrarea numelui din căsătorie.

Raportat la concluziile anchetei sociale efectuată în cauză de autoritatea tutelară, precum și la interesul minorului, instanța a constatat că reclamanta are condiții optime pentru creșterea și educarea minorului, atât din punct de vedere material cât și moral, iar interesul minorului va fi mai bine ocrotit dacă va sta împreună cu mama sa, fapt pentru care, în baza art. 42 din Codul familiei a dispus încredințarea către mamă spre creștere și educare a minorului, născut la data de 24.10.2002 și conform art. 86 și 94 din fam a obligat pârâtul să achite în favoarea minorului o pensie de întreținere în sumă de 700 lei lunar, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majorat, la baza calculării acestei sume fiind atât veniturile pârâtului obținute, ca pensionar (conform cuponului atașat la fila 22 din dosar), cât și cele rezultate din chiria de care beneficiază în fiecare lună de la SC SRL B (potrivit contractului de închiriere atașat în copie la filele 37-43).

Exercitarea drepturilor părintești este prevăzută exclusiv în interesul copiilor minori (art. 92 alin. 2 Codul familiei), iar ca o expresie a acestui principiu, art. 98 alin. 1 din Codul familiei dispune că "măsurile privitoarea la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți de comun acord", numai dacă între părinți se ivesc neînțelegeri intervine instanța de judecată.

În speță, având în vedere felul în care pârâtul s-a comportat față de reclamantă în prezența minorului, cu multe accese de furie, cu violență, determinând pe copil să intre într-o stare de când își vede tatăl, fiind în permanență speriat, raportat și la programul de serviciu al reclamantei, prima instanță a considerat că cel mai bine pentru minor ar fi să se stabilească legături personale între tatăl-pârât și minor, după următorul program de vizită: în fiecare zi de joi de la ora 16 la ora 19 cu obligarea pârâtului de a duce și aduce pe minor la domiciliu și timp de o săptămână în perioada vacanței de vară. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere și vârsta fragedă a minorului, doar 6 ani, care implică cu prioritate ca acesta să se afle mai mult în preajma mamei sale.

Raportat la soluția de admitere în parte atât a acțiunii civile principale cât și a cererii reconvenționale, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, pârâtul.

Analizând sentința atacată tribunalul a reținut referitor la faptul că s-a reținut de către prima instanță exclusiv culpa pârâtului în desfacerea căsătoriei și că ar fi trebuit reținută o culpă comună a părților, tribunalul a apreciat că acesta nu este întemeiat, pentru că în mod judicios prima instanță a reținut că pârâtul reclamant reconvențional are vină exclusivă în destrămarea relațiilor firești dintre cei doi soți, raportat la materialul probator administrat în cauză, care a reliefat că pârâtul pe fondul consumului de băuturi alcoolice în ultima perioadă s-a manifestat violent față de intimată. Nici măcar martorii audiați la solicitarea apelantului nu au învederat împrejurări ori situații determinate și esențiale de natură negativă în ce o privește pe reclamantă pentru a se putea reține și în sarcina acesteia o culpă concretă și caracterizată în destrămarea relațiilor dintre părți.

S-a reținut că nici critica pârâtului referitoare la modul de stabilirea programului de vizitare a minorului, nu este întemeiată și aceasta întrucât atât ziua stabilită (joi), cât și durata în timp (3 ore săptămânal) a programului de vizitare la domiciliul pârâtului cu obligația acestuia de a duce și a aduce minorul la locuința acestuia, și o săptămână în vacanța de vară, a fost judicios și adecvat ales, ținând seama de circumstanțele concrete ale cazului, respectiv vârsta minorului, caracteristicile psihologice ale acestuia, dar și existența unor incidente între cei doi soți intervenite mai ales după introducerea acțiunii de divorț. Pârâtul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de lovire și amenințare împotriva reclamantei în dosarul nr- al Judecătoriei Bistrița, iar în acest context conflictual existent între părți limitarea în timp a programului de vizitare a minorului este justificată și nu se impune mărirea acesteia în condițiile cerute de pârât, respectiv ca în fiecare săptămână minorul să fie luat de la ora 18,00 vinerea până duminică la ora 18,00 și dus la domiciliul pârâtului.

Tribunalul a apreciat că nu este în interesul superior al minorului mărirea duratei programului de vizitare așa cum a solicitat apelantul întrucât din probele de la dosar reiese că minorul nu se simte confortabil în prezența tatălui, ori într-o asemenea situație lăsarea copilului timp de 48 ore săptămânal la domiciliul pârâtului, inclusiv pe timpul nopții, ar constitui o măsură severă ce ar putea să-l afecteze pe minor sub aspectul dezvoltării intelectuale, morale, mentale și sociale ulterioare.

S-a mai reținut că pârâtul prezintă o stare de sănătate precară menționată de acesta, fiind suferind de mai multe boli grave pentru care necesită tratamente medicale complexe ce presupun deplasări în alte localități pentru investigații, respectiv la B și Tg.M, iar această situație medicală nu i-ar permite acestuia să se ocupe corespunzător de minor pe timpul unui program de vizită mărit în condițiile solicitate de apelant.

Referitor la cuantumul pensiei de întreținere la plata căreia a fost obligat pârâtul s-a reținut că nu s-au aplicat judicios dispozițiile legale incidente la stabilirea sumei de 700 lei de către prima instanță de judecată.

În acest sens s-au avut în vedere de către instanța de fond nu doar veniturile lunare permanente obținute în calitate de pensionar de către pârât, ci și suma reprezentând cuantumul chiriei de care beneficiază lunar o altă persoană respectiv SC SRL B, societate comercială la care pârâtul are calitate de asociat unic. Cu toate acestea aceste venituri nu puteau fi avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere deoarece art. 94 Cod fam. se referă doar la veniturile realizate periodic și permanent de către debitorul întreținerii, iar nu și cele aparținând unei alte persoane fizice ori juridice cum este cazul de față. Suma de 700 lei nu intră direct în activul patrimonial al pârâtului ca persoană fizică, ci aparține și trebuie evidențiată în contabilitatea unei societăți comerciale la care într-adevăr pârâtul este asociat, dar chiar și în această situație suma respectivă trebuie avută în vedere la stabilirea anuală a rezultatelor economico-financiare ale societății menționate, iar doar în situația în care ar fi profitabilă pârâtul ar obține un venit personal, dar care însă nu are caracter lunar, ci anual, deci nu poate fi avut în vedere la plata unei pensii de întreținere lunară. Pe de altă parte apelantul susține că societatea comercială menționată se află în pierdere și urmează a fi radiată din registrul comerțului, aspect nedovedit, dar nici reclamanta nu a probat că aceasta ar fi obținut profit în ultimul an calendaristic.

În această situație singurele venituri certe, permanente, obținute lunar de către pârât sunt cele din pensia de boală în cuantum de 437 lei, așa cum a precizat acesta în cererea de apel, iar în funcție de aceste venituri certe, tribunalul a stabilit în favoarea minorului, o pensie lunară de întreținere de 109 lei, pe care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantei începând cu data pronunțării hotărârii de către prima instanță 29 septembrie 2008 și până la majoratul minorului.

Tribunalul în baza art. 293 Cod procedură civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de aderare la apel formulată de reclamantă prin care a solicitat respingerea în întregime a cererii privind stabilirea unui program de vizitare a minorului de către pârât.

S-a reținut că o asemenea măsură este necesară pentru concretizarea dreptului pârâtului de avea legături personale cu minorul pentru că acesta a fost încredințat spre creștere și educare reclamantei, ori potrivit dispozițiilor art. 43 Cod familiei, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.

Programul de vizitare al minorului este permis și în condițiile prev. art. 14, 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, unde se arată că relațiile personale dintre părinți și copii se pot realiza și prin întâlnirea copilului cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, cât și prin găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către același părinte.

Tribunalul a considerat că este în interesul superior al minorului ca acesta să dezvolte în continuare legături personale cu ambii părinți, iar cu pârâtul aceste relații se vor dezvolta treptat și într-un program de timp redus judicios dozat de către prima instanță și fără lăsarea minorului peste noapte la domiciliul pârâtului. Sistarea în întregime a programului de vizitare a minorului de către pârât nu este posibilă în acest moment întrucât nu s-a probat în mod corespunzător existența unor situații sau împrejurări determinate și concrete care să conducă la concluzia neechivocă că pârâtul în timpul programului de vizitare stabilit ar periclita grav dezvoltarea fizică, mentală, morală ori socială a copilului.

Înscrisurile depuse de reclamanta aderentă în apel, respectiv certificatul medico-legal, prin care se constată că minorul prezintă leziuni traumatice pentru care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale și că leziunile s-au putut produce în data de 5 februarie 2009, raportul întocmit de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului B N în data de 8 ianuarie 2009, raportul de evaluare psihologică din 16 februarie 2009 și plângerea penală formulată de reclamantă împotriva pârâtului adresată Poliției municipiului B, se referă la situații de fapt intervenite ulterior pronunțării sentinței atacate pe de o parte, iar pe de altă parte, cele consemnate în plângerea adresată poliției nu sunt dovedite întrucât pârâtul deși acuzat de lovire și amenințare a minorului beneficiază de prezumția de nevinovăție în acest moment. De altfel, în situația în care aceste pretinse fapte ilicite anterior comise de pârât împotriva minorului s-ar dovedi, ori dacă acesta a persistat în săvârșirea unor asemenea fapte, reclamanta are la îndemână introducerea unei cereri distincte în acest sens, dar doar dacă există probe clare, certe, indubitabile că prin lăsarea minorului la domiciliul apelantului în timpul programului de vizită stabilit de instanță ar fi încălcat interesul superior al copilului și astfel s-ar periclita grav dezvoltarea fizică, mentală, morală sau socială a minorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului în sensul admiterii cererii de aderare la apel formulată și respingerea capătului de cerere din acțiunea reconvențională prin care s-a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului, cu menținerea dispoziției instanței de fond cu privire la cuantumul pensiei de întreținere.

Referitor la stabilirea programului de vizitare a minorului a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 2 Codul familiei exercitarea drepturilor părintești se realizează în interesul exclusiv al minorului. Acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile art. 109 din Codul familiei, astfel instanța este obligată să verifice dacă stabilirea unui program de vizitare a minorului este adecvată în condițiile în care sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte. În acest sens arată că pârâtul nu își exercită drepturile părintești în conformitate cu prevederile legale și în interesul superior al copilului, în sensul că în mai multe ocazii când l-a luat pe copil a avut un comportament violent, agresându-l pe copil, amenințându-l cu moartea, motiv pentru care minorul nu mai dorește să stea cu tatăl.

Reclamanta a prezentat certificatul medico-legal nr. 294/I/a/73 din care rezultă că minorul a prezentat leziuni traumatice, iar în data de 16.02.2009 specialiștii din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului au realizat un raport de evaluare psihologică din care rezultă că relațiile dintre tată și copil sunt negative din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

Consideră că pentru a se evita situațiile traumatizante pe care le trăiește copilul în prezența tatălui și pentru a evita intervențiile perturbătoare în efortul formativ depus de mama și având în vedere interesul minorului se impune respingerea cererii cu privire la stabilirea unui program de vizitare a minorului.

Referitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere arată că se impune luarea în considerare și sumele obținute prin contractul de închiriere și sumele realizate ca venit brut de către pârât prin activitatea comercială desfășurată.

Pârâtul, prin întâmpinarea de la fila 24-25, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta arată, referitor la stabilirea programului de vizitare a minorului, că în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 2 Codul familiei exercitarea drepturilor părintești se realizează în interesul exclusiv al minorului. Acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile art. 109 din Codul familiei, astfel instanța este obligată să verifice dacă stabilirea unui program de vizitare a minorului este adecvată în condițiile în care sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte. În acest sens arată că pârâtul nu își exercită drepturile părintești în conformitate cu prevederile legale și în interesul superior al copilului, în sensul că în mai multe ocazii când l-a luat pe copil a avut un comportament violent, agresându-l pe copil, amenințându-l cu moartea, motiv pentru care minorul nu mai dorește să stea cu tatăl. Reclamanta a prezentat certificatul medico-legal nr. 294/I/a/73 din care rezultă că minorul a prezentat leziuni traumatice, iar în data de 16.02.2009 specialiștii din cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului au realizat un raport de evaluare psihologică din care rezultă că relațiile dintre tată și copil sunt negative din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

Consideră că pentru a se evita situațiile traumatizante pe care le trăiește copilul în prezența tatălui și pentru a evita intervențiile perturbătoare în efortul formativ depus de mama și având în vedere interesul minorului se impune respingerea cererii cu privire la stabilirea unui program de vizitare a minorului.

Curtea reține că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că sistarea programului de vizitare a minorului de către pârât nu este întemeiată în acest moment întrucât nu s-a probat în mod corespunzător existența unor situații sau împrejurări determinate și concrete care să conducă la concluzia neechivocă că pârâtul în timpul programului de vizitare stabilit ar periclita grav dezvoltarea fizică, mentală, morală ori socială a copilului.

Cum în recurs starea de fapt reținută de instanța de apel nu poate fi schimbată reiese că în doar cazul schimbării acesteia reclamanta are la îndemână introducerea unei cereri distincte în acest sens, dar doar dacă există probe clare, certe, indubitabile că prin lăsarea minorului la domiciliul apelantului în timpul programului de vizită stabilit de instanță ar fi încălcat interesul superior al copilului și astfel s-ar periclita grav dezvoltarea fizică, mentală, morală sau socială a minorului.

Referitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere recurenta arată că se impune luarea în considerare și sumele obținute prin contractul de închiriere și sumele realizate ca venit brut de către pârât prin activitatea comercială desfășurată.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece pensia de întreținere a fost stabilită în mod legal de către instanța de apel, potrivit art. 94 Cod fam. care se referă doar la veniturile realizate periodic și permanent de către debitorul întreținerii, iar nu și cele aparținând unei alte persoane fizice ori juridice. Chiria este încasată de către societatea comercială la care într-adevăr pârâtul este asociat, dar chiar și în această situație suma respectivă trebuie avută în vedere la stabilirea anuală a rezultatelor economico-financiare ale societății menționate, iar doar în situația în care ar fi profitabilă pârâtul ar obține un venit personal, dar care însă nu are caracter lunar, ci anual, deci nu poate fi avut în vedere la plata unei pensii de întreținere lunară.

Cât privește profitul societății acesta nu a fost dovedit în fața instanței de apel iar starea de fapt reținută de acea instanță nu mai poate fi schimbată în recurs iar în doar cazul schimbării acesteia reclamanta are la îndemână introducerea unei cereri distincte în acest sens.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 12/A din 04.03.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - --- - -- -

GREFIER

de, dactilografiat de Sz.

În 2 ex. la data de 03.06.2009

Judecător fond - - Judecătoria Bistrița

Judecători apel -, - Tribunalul Bistrița -

Președinte:Alina Rodina
Judecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca

← Divort. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Alba Iulia		Divort. Decizia 2288/2009. Curtea de Apel Cluj →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță