Divort. Decizia 2288/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2288/R/2009
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
- - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 81/A din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamantul și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA ORAȘULUI DE, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâtului intimat, avocat, lipsă fiind pârâtul și reprezentantul Autorității Tutelare.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este timbrat cu suma de 19,50 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosarul cauzei copia contractului individual de muncă al pârâtei și o adeverință a stării materiale a familiei. Se oferă spre vedere instanței originalele acestora și se comunică cu partea adversă.
Instanța pune în discuție faptul că în recurs, pentru prima dată, a fost invocată culpa exclusivă a reclamantului în destrămarea relațiilor de familie.
Reprezentanta pârâtei recurente și recurenta personal arată că nu se invocă culpa exclusivă a reclamantului, ci doar se susțin motivele privind încredințarea copilului. Referitor la programul de vizitare a minorului, arată că nu mai susțin această cerere.
La solicitarea instanței reprezentanta reclamantului intimat arată că nu contestă nivelul veniturilor indicate de pârâta recurentă.
Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, încredințarea în favoarea mamei a minorului, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, cu motivarea că tatăl nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, este plecat din țară, iar copilul se află în grija bunicilor paterni, în timp ce mama are posibilitatea de a se ocupa de el. Referitor la pensia de întreținere arată că aceasta se raportează la veniturile necontestate ale reclamantului. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu motivarea că mama nu are o legătură strânsă cu minorul care de 2 ani locuiește cu bunicii paterni. Tatăl lucrează în străinătate pentru a asigura condiții mai bune de viață minorului și vine în țară o dată la două luni. Mama nu a fost împiedicată să vadă copilul, însă din declarațiile făcute de acesta în fața reprezentantei reclamantului rezultă că dorește să rămână la bunici. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta pârâtei recurente arată că reprezentanta reclamantului intimat a făcut mărturii neprocedurale și solicită să nu fie luate în considerare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1153/15.12.2008 a Judecătoriei Dragomirești, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis cererea principală precizată formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria orașului de.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamanta reconvențională
S-a desfăcut căsătoria părților, încheiată la data de 7 mai 2000 și înregistrată sub nr. 28/07.05.2000 în Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local de, din culpa comună.
S-a dispus ca reclamanta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
S-a încredințat reclamantului - pârât reconvențional spre creștere și educare, pe minorul născut la data de 28.02.2004.
Pârâta-reclamanta reconvențională a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 135 Ron lunar, începând de la data introducerii cererii principale (18.08.2008) și până la majoratul copilului.
S-a luat act de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de pârâta-reclamanta reconvențională privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți a intervenit căsătoria la data de 7 mai 2000, înregistrată sub nr.28/07.05.2000 în Registrul Stării Civile al Primăriei orașului de din relațiile de căsătorie rezultând minorul (născut la 28.02.2004).
Relațiile dintre părți au fost bune imediat după încheierea căsătoriei, însă ulterior au fost caracterizate prin certuri permanente, deseori nejustificate și datorate faptului că soți nu locuiau singuri ci împreună cu părinții acestora, demonstrând nepotriviri de caracter, care făceau imposibilă viața în cuplu.
În anul 2004 reclamantul a plecat în Anglia pentru a munci, la scurt timp la însoțit și pârâta, însă aceasta s-a întors în România întrucât părțile nu s-au mai înțeles.
S-a reținut faptul că neînțelegerile dintre părți au devenit din ce în ce mai dese, reclamantul promovând acțiune de divorț la care ulterior a renunțat în reluării conviețuirii.
Cu toate eforturile făcute, părțile nu au mai reușit să reia viața de familie, raporturile dintre ei deteriorându-se constant și pe fondul nepotrivirilor de caracter, ceea ce făcut ca practic relațiile de familie să fie atât de grav vătămate încât căsătoria să nu mai poată continua.
Această situație de fapt s-a reținut în baza susținerilor părților din acțiune și reconvențională, precum și din declarațiile martorilor ascultați în cauză, tatăl reclamantului, prieten comun al părților, sora pârâtei-reclamanta reconvențională și, care au arătat că părțile nu se mai înțeleg și datorită firilor lor diferite.
Potrivit art. 38.fam. instanța poate dispune desfacerea căsătoriei când există motive temeinice din cauza cărora relațiile dintre soți sunt grav si iremediabil vătămate și este imposibilă continuarea căsătoriei în fapt.
Reținând că prin motive temeinice, în sensul art.38 fam. legiuitorul nu a înțeles să legitimeze desfacerea căsătoriei numai pentru motive foarte grave, și că relațiile dintre soți se pot deteriora și în timp prin atitudini permanente de șicană și prin certuri repetate, instanța a apreciat că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei fiind imposibilă în fapt, motiv pentru care conform precizărilor făcute în cursul judecății a admis acțiunea și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comuna a părților.
În aceste condiții, instanța a apreciat că responsabilitatea pentru destrămarea căsniciei revine ambelor părți, dat fiind că acestea ar fi putut găsi o soluție care să le înlesnească viața de familie, a constatat că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei, motiv pentru care, a admis cererea principală și în parte cererea reconvențională, iar în baza art. 38 alin. 1 și art. 37 alin. 2 din Codul familiei, a dispus desfacerea căsătoriei părților, încheiată la data de 07.05.2000 și înregistrată sub nr. 28/07.05.2000 în Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local al orașului de, din culpa comună a părților.
Potrivit art. 40 din Codul familiei, la desfacerea căsătoriei prin divorț soții se pot învoi ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei. Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie.
Întrucât ambele părți au solicitat ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, instanța a dispus, în temeiul art. 40 alin. 3 din Codul familiei, ca pârâta-reclamanta reconvențională să reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
În ceea ce privește încredințarea minorului născut la data de 28.02.2004 instanța a apreciat, că este în interesul acestuia să fie încredințat reclamantului, respectiv tatălui, acesta putând să îi asigure minorului condiții optime materiale și morale pentru o bună dezvoltare fizică și intelectuală, așa cum rezultă și din ancheta socială efectuată la locul unde minorul domiciliază în prezent, bunicii paterni.
Pentru a aprecia astfel, instanța a reținut din declarațiile martorilor audiați că de creșterea și educarea minorului s-au ocupat ambii părinți precum și bunicii materni până în momentul în care părțile au plecat împreună în Anglia pentru a munci, moment în care a fost lăsat de comun acord de către soți la bunicii paterni. La luarea acestei măsuri instanța a avut în vedere exclusiv interesul superior al minorului, din declarațiile martorilor audiați rezultând faptul că minorul nu este atașat de mama sa, iar tatăl acestuia cu toate că este plecat în Anglia, ia legătura telefonică cu acesta zilnic, trimițând totodată bani și pachete pentru întreținerea acestuia.
Interesul superior al copilului, în accepțiunea art.2 din Legea nr.272/2004 și care se regăsește în egală măsură și în Codul familiei, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciind, raportat la declarațiile martorilor audiați, că, prin încredințarea spre creștere și educare a minorului tatălui, reclamantului, aceste condiții se îndeplinesc întocmai.
Vârsta fragedă a copilului (4 ani) este de natură să creeze o prezumție simplă a unei legături afective puternice dintre mamă și copil, prezumție care prin probele administrate a fost răsturnată.
Instanța a apreciat că măsura dispusă asigură bunăstarea materială și spirituală a copilului, prin îngrijirea acestuia și prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost crescut.
În consecință, în temeiul art. 42 alin. 1 din Codul familiei, instanța a încredințat pe minorul spre creștere și educare reclamantului, această măsură fiind subordonată exclusiv interesului superior al minorului.
În ceea ce privește stabilirea obligației de plată a pensiei de întreținere instanța, în temeiul art. 42 alin. 3 coroborat cu art. 86, art.94 alin.1 și 3, art. 101.. a dispus ca pârâta-reclamanta reconvențională să plătească o pensie de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 135 Ron lunar, începând de la data introducerii cererii principale (18.08.2008) și până la majoratul acestuia, respectiv cuantumul legal raportat la venitul minim pe economia națională, respectiv, 540 Ron, astfel cum este acesta prevăzut de HG.nr. 1507/12.12.2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În temeiul art.274 pr.civ. s-a luat act de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În baza acelorași dispoziții legale, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de pârâta-reclamanta reconvențională privind acordarea de cheltuieli de judecată întrucât acestea nu au fost cuantificate și nu au fost dovedite cu acte doveditoare, astfel nefiind îndeplinită una din cele trei condiții de admisibilitate a unor astfel de cereri, dovada că astfel de cheltuieli au fost cu adevărat suportate.
Prin decizia civilă nr.81 din 26.03.2009 a Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta-reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prima instanță, în urma unei judicioase interpretări a probelor administrate în cauză, a apreciat în mod corect că, în speță, interesul minorului va fi mai degrabă satisfăcut prin încredințarea acestuia către tată.
Din declarația martorei, audiată la solicitarea pârâtei, reiese că minorul s-a aflat până la vârsta de 3 ani în grija bunicilor materni, după care de copil s-au ocupat bunicii paterni.
Din probatoriul administrat nu rezultă că minorul manifesta atașament față de mamă. Cum de aproximativ un an și J copilul se află în grija bunicilor paterni, care, potrivit anchetelor sociale efectuate în cauză, pot oferi condiții corespunzătoare de creștere și educare, a-l desprinde din mediul cu care este obișnuit și care-i conferă sentimentul de securitate pentru a-l încredința mamei, ar presupune o experiență dureroasă pentru minor. Această măsură ar putea fi luată în timp, în urma realizării unei apropieri semnificative între mamă și copil.
Constatând așadar că soluția primei instanțe, sub aspectul încredințării minorului către tată, care se bucură de sprijinul părinților săi în creșterea și educarea minorului, corespunde respectării principiului prevalenței interesului superior al copilului, garantate de prevederile Legii nr. 272/2004, instanța a respins apelul pârâtei-reclamante.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul desfacerii căsătoriei din vina reclamantului, încredințării minorului rezultat din căsătorie în favoarea pârâtei, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii alimentare de 1.000 lei lunar și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună deși din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie fiind influențat de comportamentul necorespunzător al părinților acestuia.
În mod nejustificat minorul a fost încredințat reclamantului care în prezent lucrează în Anglia abandonând copilul care se află la bunicii paterni care nu îi permit pârâtei vizitarea minorului.
Pe de altă parte, nu s-a ținut cont de concluziile anchetei sociale întocmite de Primăria orașului de, care a recomandat ca minorul să fie încredințat pârâtei. Nu este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat reclamantului deoarece tatăl copilului vine de 2 ori pe an acasă să-l vadă și îl determină la înstrăinarea de pârâtă și de bunicii materni. Reclamantul realizează în medie aproximativ 500 lire pe săptămână în Anglia, însă veniturile lui nu au fost solicitate de instanțele de fond.
Reclamantul intimat reprezentat în instanță prin av., a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.
În probațiune, pârâta recurentă a depus la dosar adresa nr.-/10.04.2008 emisă de Poliția orașului de; copie de pe adeverința medicală eliberată la 30.03.2009 de Secția Clinică de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean C; un înscris sub semnătură privată privind adresele de la locurile de muncă ale reclamantului din Anglia; copie de pe contractul individual de muncă înregistrat la ITM M sub nr.53059 din 18.09.2009 încheiat de pârâtă cu angajatorul SC" & "SRL din care rezultă că pârâta este angajată în meseria de muncitor necalificat; copie de pe adeverința nr.1657 din 17.07.2009 eliberată de Primăria de, din care rezultă starea materială a tatălui pârâtei (4-6; 19-22)
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În ședința publică din 30.10.2009 reprezentanta pârâtei recurente av. și pârâta recurentă au arătat că nu mai înțeleg să susțină motivele de recurs referitoare la desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului și programul de vizitare al minorului considerent pentru care în conformitate cu principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Curtea va analiza doar motivele de recurs care vizează încredințarea minorului și stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acestuia raportat a prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, conform art.42 alin.1 și alin.3 fam. instanța judecătorească va hotărî odată cu pronunțarea divorțului căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. Totodată, instanța judecătorească va stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Dispozițiile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului.
Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt: vârsta copilului; conduita fiecărui părinte față de copil înainte de divorț; posibilitățile materiale ale părinților; posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinți; legăturile de afecțiune stabilite între copil și părinți; sexul copilului; starea sănătății lui; posibilitățile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa efectiv de copil.
Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele sunt lăsate la aprecierea instanței, pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective, morale și materiale, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului, ținându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
În speță, s-a dovedit pe deplin, din probele testimoniale administrate că de creșterea și educarea minorului, născut la 8.02.2004, s-au ocupat ambii părinți până la momentul când cei doi soți au plecat împreună în Anglia pentru a munci, moment în care minorul a fost lăsat de comun acord la bunicii paterni. În anul 2007, când pârâta s-a întors în țară a locuit împreună cu minorul la părinții reclamantului însă ulterior între pârâtă și aceștia din urmă a izbucnit un conflict care a creat o situație tensionată. Singurul martor care a afirmat că minorul nu este atașat de mama lui este tatăl reclamantului însă ținând seama de relația tensionată dintre pârâtă și părinții reclamantului această afirmație trebuie înlăturată ca fiind subiectivă și părtinitoare.
Anchetele sociale efectuate la domiciliile părților, respectiv la domiciliile părinților reclamantului și a părinților pârâtei au relevat faptul că ambele familii prezintă condiții materiale și locative care să asigure creșterea, educarea și întreținerea minorului.
Împrejurarea că reclamantul, deși în prezent se află în Anglia unde desfășoară o activitate lucrativă, ia legătura telefonică cu copilul și trimite bunicilor paterni bani și pachete pentru întreținerea acestuia nu este suficientă prin ea însăși pentru a decide încredințarea minorului la reclamant în lipsa posibilității lui concrete de a se ocupa în mod efectiv de creșterea și educarea minorului.
În consecință, Curtea reține că, în prezent, este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare la pârâtă ținând seama de vârsta fragedă a copilului (5 ani), vârsta la care există în mod o puternică legătură afectivă între mamă și copil, de conduita mamei față de copil înainte de divorțul părților, sexul copilului, de posibilitățile materiale ale mamei care îi poate oferi condiții bune pentru asigurarea dezvoltării fizice, morale și intelectuale ale copilului, precum și de posibilitățile concrete de a se ocupa în mod efectiv de copil.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul pârâtei, va modifica hotărârea atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâta în contra sentinței civile nr.1153/15.12.2008 a Judecătoriei Dragomirești, pe care o va schimba în parte în sensul că în temeiul art.43 alin.1 fam. va încredința pârâtei, spre creștere și educare, pe minorul, născut la data de 28.02.2004.
În privința stabilirii obligației de plată a pensiei de întreținere Curtea în temeiul art.42 alin.3 coroborat cu art.86, art.94 alin.1, alin.3 și art.107 fam va obliga reclamantul să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere lunară în sumă de 1000 lei, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, 30.10.2009 și până la majoratul minorului sau până la noi dispozițiuni având în vedere că reprezentanta reclamantului nu a contestat veniturile indicate de pârâtă ca fiind realizate lunar de reclamant.
În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.274 alin. 1.pr.civ. Curtea va obliga intimatul, aflat în culpă procesuală, să plătească recurentei suma de 2975 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța anexată la fila 23 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 81/A din 26 martie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că, admite apelul declarat de pârâta în contra sentinței civile nr. 1153/15.12.2008 a Judecătoriei Dragomirești, pronunțată în dosar civil nr-, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:
Încredințează pârâtei, pentru creștere și educare, pe minorul, născut la data de 28.02.2004.
Obligă reclamantul să plătească, în favoarea minorului, o pensie de întreținere lunară în cuantum de 1.000 lei, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, 30.10.2009, și până la majoratul minorului sau până la noi dispozițiuni.
Înlătură din sentință dispozițiile referitoare la: încredințarea minorului la reclamant și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimatul să plătească recurentei suma de 2975 lei cheltuieli de judecată în recurs
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
-- - - -- - - - - -
GREFIER
RED./MB/10.11.09/5 ex.
jud.fond:
jud.apel: /
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
| ← Divort. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Cluj | Supraveghere specializată. Decizia 373/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
