Divort. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1403
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 241/A din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.936 din 24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, Autorități tutelare fiind Primăria Dr.Tr.S și Primăria, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât, asistat de avocat G și intimata reclamantă, asistată de avocat, lipsind Autoritățile tutelare Primăria Dr.Tr.S și Primăria.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G, pentru recurentul pârât, a depus împuternicire avocațială nr.387 din 24.11.2009, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat G, pentru recurentul pârât, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru rejudecare, în vederea administrării unor probe noi. A considerat că cele 2 hotărâri, pronunțate în cauză, sunt nelegale, date cu aplicarea greșită a prevederilor art.38 și 42 din Codul Familiei și art.304 pct.9 coroborat cu art.312 alin.3 Cod procedură civilă. A depus concluzii scrise.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 936/24.02.2009, pronunțată în Dosar -, Judecătoria Drobeta Turnu Sa admis acțiunea formulată de reclamant Ceina și a fost desfăcută căsătoria încheiată la data de 18 iunie 2005 și trecută în registrul stării civile al Primăriei Dr.Tr.S la nr. 308, din culpa exclusivă a pârâtului.
A fost încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul născut la data de 9 august 2006, fiind obligat pârâtul să plătească în favoarea minorului pensie de întreținere de 150 lei lunar, de la data de 8.05.2008 până la majoratul acestuia.
S-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior "" și a fost obligat pârâtul să- plătească 1039,3o lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că între soți au intervenit neînțelegeri generate de comportamentul violent al pârâtului care consuma excesiv alcool, provoca scandaluri și a alungat-o pe reclamantă din domiciliul comun când aceasta era însărcinată.
Cu privire la încredințarea minorului rezultat din căsătorie s-a reținut că față de vârsta fragedă și problemele de sănătate ale copilului, având în vedere și atașamentul lui față de mamă care s-a ocupat în permanență de îngrijirea lui fiind ajutată și de bunicii materni, este în interesul exclusiv al copilului să fie încredințat spre creștere și educare reclamantei.
In termen legal, pârâtul a declarat apel criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că prima instanță a interpretat unilateral probele administrate în cauză pentru se forța desfacerea căsătoriei, ignorându-se probele propuse de pârât și că sunt neadevărate susținerile martorilor și, părinții reclamantei,infirmate de martorii și. Singurul incident real este cel din seara zilei de 6 mai 2008, care nu poate fi reținut ca motiv pentru desfacerea căsătoriei, instanța neținând seama și de faptul că din căsătorie rezultat un copil și că în calitatea sa de soț nu s-a opus la realizarea profesională reclamantei.
A mai susținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 38 alin. 1 fam. neexistând motive temeinice care să demonstreze că raporturile dintre cei doi soți sunt grav vătămate și că nu mai poate continua căsătoria.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât probele administrate în cauză au fost corect interpretate de instanța de fond,dovedind că fost alungată din apartament de către pârât,mutându-se la părinții săi din comuna,iar pe parcursul căsătoriei avut nenumărate neînțelegeri cu pârâtul și scandaluri provocate de acesta din cauza viciului beției, de care este dominat, conviețuirea cu el punându-i în pericol integritatea corporală.
2. Prin decizia civilă nr. 241/A/19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de pârâtul, domiciliat în DTS,--.1,.6, jud. M, împotriva sentinței civile nr.936 pronunțată la 24.02.2009 de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosar nr-, intimata reclamantă fiind, domiciliată în comuna, Calea nr.170 B,jud.
A obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei către intimată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Părțile s-au căsătorit la data de 18 iunie 2005, din căsătoria acestora rezultând minorul, fiind despărțiți în fapt din luna mai 2008.
Dovada culpei exclusive pârâtului a fost făcută cu depozițiile martorilor și, părinții reclamantei la care cei doi soți au locuit aproximativ doi ani după nașterea copilului, perioadă în care pârâtul pe fondul consumului excesiv de alcool a manifestat un comportament violent, lovind-o de mai multe ori pe reclamantă și provocând scandal. Susținerile apelantului potrivit cărora împrejurările relatate de către părinții reclamantei sunt contrare realității și că nu fac dovada culpei sale în desfacerea căsătoriei sunt nefondate, având în vedere faptul că așa cum în mod corect reținut prima instanță, pârâtul a locuit cu aceștia, fiind perceput în mod direct de către martori comportamentul său violent, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Potrivit art. 38 alin. 1 fam. instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile între soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Față de probele administrate în cauză din care a rezultat cu certitudine că destrămarea relațiilor dintre cei doi soți s-a datorat culpei exclusive a pârâtului, dispozițiile textului de lege susmenționat au fost corect interpretate de prima instanță, continuarea căsătoriei fiind imposibilă întrucât între părți nu mai există afecțiune și respect reciproc, astfel că nici criticile apelantului sub acest aspect nu au fost reținute.
3. Impotriva acestei hotărâri judecătorești, apelantul pârât a declarat recurs în termen, motivat și timbrat.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 129-130 Cod procedură civilă, fiindu-i limitat apelantului fără nici un temei dreptul la administrarea probelor. De asemenea, hotărârea este pronunțată cu încălcarea art. 6 CEDO, în sensul că nu i s-a oferit apelantului dreptul la un proces echitabil. Subliniază faptul că ambele instanțe și-au format convingerea numai pe baza declarațiilor a doi martori - părinții reclamantei, care pot fi suspectați de subiectivism. În condițiile în care anchetele sociale sunt favorabile ambilor soți, cele două instanțe trebuiau să manifeste rol activ pentru aflarea adevărului și să administreze toate probele necesare în acest scop. În ceea ce privește încredințarea minorului, arată că interesul acestuia este să fie crescut de ambii părinți, sau de unul dintre aceștia, iar nu de bunici și că reclamanta, care lucrează în program prelungit, nu se poate ocupa de creșterea și educarea copilului. Solicită proba cu înscrisuri, pe care le va depune în timp util, pentru a dovedi culpa intimatei reclamante în desfacerea căsătoriei, precum și numeroasele deficiențe ale acesteia cu privire la creșterea și educarea minorului.
Solicita admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecarea procesului de divorț.
In drept, recursul nu a fost motivat.
Dar, din modul de redactare si din dezvoltarea argumentelor prezentate, recursul poate fi incadrat in cazul de casare și modificare prev. de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedura civila, in sensul ca instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă și solutia recurata s-a pronuntat cu interpretarea si aplicarea gresita a legii.
S-au depus: taxă timbru, împuternicire avocațială, concluzii scrise, c 3475/2009 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S în Dosar -, certificat medico-legal 672/2009 și verbal p. nr. 280/E/2009 de punere în executare a sentinței menționate anterior.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
În cauză s-a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiați patru martori, câte doi propuși pentru fiecare parte. Într-adevăr, reclamanta a propus audierea părinților săi (rude de gradul întâi), dar potrivit disp. art. 190 Cod procedură civilă, în pricinile privitoare la divorț, se pot asculta rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, în afară de descendenți. Rațiunea pentru care prin disp. art. 190 se instituie o excepție de la regula prev. de art. 189, este justificată prin natura și obiectul procesului de divorț, în care se invocă și urmează să se dovedească existența unor motive care au condus la destrămarea vieții de familie, aspecte care sunt cunoscute mai îndeaproape de membrii familiei respective, respectându-se astfel principiul aflării adevărului.
De asemenea, potrivit art. 193 Cod procedură civilă, înainte de a fi ascultat, orice martor depune un jurământ, chiar și cel fără confesiune, și înainte de a declara ceea ce cunoaște, judecătorul atrage atenția martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Prin cererea de apel, existentă la filele 1-3 dosar tribunal, pârâtul a solicitat inițial doar reaprecierea probelor administrate în cauză și respingerea acțiunii de divorț și nu a solicitat refacerea sau completarea probei testimoniale, potrivit art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivele de apel.
Dar, prin cererea de probatorii formulată în termen, în raport cu disp. art. 287 alin. 1 pct. 4, alin. 2 Cod procedură civilă, deci până la prima zi de înfățișare, apelantul pârât a solicitat completarea probei testimoniale și proba cu înscrisuri, pe care a susținut-o oral prin avocat la termenul din 19 iunie 2009 - fila 30 dosar apel.
În orice caz, în conformitate cu disp. art. 287 alin. 3 Cod procedură civilă, când dovezile propuse sunt martori, se aplică în mod corespunzător disp. art. 112 pct. 5 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora, se va arăta numele și locuința acestora.
Or, prin formularea cererii de probatorii, apelantul pârât nu a satisfăcut cerințele legale arătate, care sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii, conform art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă. Totuși, dincolo de această împrejurare, instanța de apel nu a aplicat sancțiunea decăderii întrucât încă la acel termen - 19 iunie 2009, era posibilă suplinirea acestei neregularități a cererii, admițând nominalizarea orală a acestora, chiar și fără adrese și a încuviințat completarea probei testimoniale cu un singur martor, respingând proba cu înscrisuri (adresă la locul de muncă al reclamantei).
Așa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, apelantul - nemulțumit de modul de soluționare a cererii de probatorii, a declarat oral că renunță la proba cu martori și a părăsit sala de ședință. O conduită asemănătoare, dar prin pasivitate, a avut și apărătorul acestuia, care a învederat instanței că față de împrejurarea părăsirii sălii de judecată de către apelant, nu poate înțelege din atitudinea acestuia decât că nu mai are mandat de asistență și nu pune astfel, concluzii.
În aceste condiții, instanța de apel a pășit la judecată.
Or, nu există nici un element pentru a susține în mod valabil și argumentat punctul de vedere potrivit căruia instanța de judecată nu ar fi manifestat rol activ, nu ar fi asigurat condițiile necesare pentru desfășurarea procesului în condiții de oralitate, contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare.
Instanța de apel, potrivit art. 295 Cod procedură civilă, verifică în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă se consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Deci, instanța de apel nu este obligată, ci poate să încuviințeze probele solicitate, important fiind să se pronunțe asupra cererii respective, fie prin respingere, fie prin admitere în tot sau în parte, cu respectarea art. 85 Cod procedură civilă.
Cu alte cuvinte, instanța de apel - instanță superioară de fond, apreciază asupra necesității probei, din perspectiva utilității și concludenței în raport cu prev. art. 167 Cod procedură civilă, aplicabile potrivit art. 298 Cod procedură civilă și subsumat motivelor din cererea de apel.
În cauză, tribunalul nu a nesocotit formele legale prescrise de lege în privința regulilor ce guvernează administrarea probei testimoniale în apel și în condițiile în care apelantul, care nici nu precizase adresa martorilor propuși și nominalizați oral și, mai mult a declarat personal că renunță la probă - instanța de apel a pășit în mod legal la soluționarea cauzei.
Se ridică problema de a știi, dacă tribunalul procedând în acest mod, a pronunțat decizia cu neobservarea unor forme legale, fapt ce ar fi pricinuit apelantului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor -în sensul art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Or, așa cum s-a arătat în precedent, instanța de apel făcut pașii procedurali prevăzuți de lege în chestiunea legată de probele solicitate și, pe de altă parte, trebuie subliniată conduita procesuală a apelantului care și-a exprimat nemulțumirea asupra soluției pronunțate privind cererea de probatorii formulate parțial neregulat, prin părăsirea sălii și renunțarea la probă, împrejurare ce atrage incidența disp. art. 108 alin. 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora - nimeni nu poate invoca eventuale neregularități pricinuite prin propriul său fapt.
Prin urmare, apelantul a avut acces efectiv la o instanță, imparțială și independentă, care i-a asigurat în condiții de publicitate, oralitatea și contradictorialitatea procedurii, respectând și principiul egalității de arme în procesul civil - fiind respectate și disp. art. 6 par. 1 CEDO.
În ceea ce privește aprecierea probelor, inclusiv stabilirea gradului de subiectivism, al realității informațiilor transmise, acesta este atributul exclusiv al instanței de fond, care stabilește definitiv coordonatele stării de fapt, nefiind posibilă repunerea în discuție și reaprecierea probelor în fața instanței de recurs, întrucât aceste elemente vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii recurate, fiind imprejurari de fapt.
Potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului d e procedură civilă, Capitolul II "Recursul" al Titlului IV - ordinare de atac, din Cartea a II -a, a devenit Capitolul I - Recursul, al Titlului V - extraordinare de atac - Cartea a II - Recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia peo greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului d e procedură civilă. În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului d e procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă. Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 - 9), numai pentru motive de nelegalitate,spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă.
În consecință, critica din recurs ce vizează modul greșit de stabilire a stării de fapt invocată de recurent ca urmare a aprecierii greșite și/sau unilaterale a probelor, privind culpa în destrămarea relațiilor de căsătorie, nu poate fi examinata in calea de atac extraordinara a recursului.
Într-adevăr, potrivit art. 305 Cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Din această perspectivă legală, în recurs, pârâtul a depus la dosar înscrisuri noi, proba admisibila în condițiile art. 305 Cod procedură civilă, dar acestea nu sunt de natură să conduca la o reconfigurare a starii de fapt si sa demonstreze contrariul celor reținute de instanțele de fond, cu privire la culpa în destrămarea căsătoriei.
În ceea ce privește înscrisurile noi depuse, respectiv sentința judecătorească pronunțată în regim de ordonanță președințială, actul medico-legal și procesul verbal de executare silită, de asemenea, Curtea nu apreciază că sunt de natură a demonstra că integritatea copilului este pusă în pericol în familia mamei, în lipsa unor probe directe care să ateste că într-adevăr, leziunile respective sunt produse prin agresarea copilului punctual de către bunic/bunici, sau facilitate ca urmare a neglijenței în supravegherea acestuia de către mamă sau alt membru al familiei extinse a acesteia.
În măsura în care tatăl are suspiciuni serioase în această privință, avea posibilitatea să se adreseze organelor abilitate ale statului, cu atribuții specifice potrivit legii. În astfel de situații, în măsura în care sunt reale, întrucât se încadrează în cazul de abuz asupra copilului - prev. de art. 89 alin. 1 din Legea 272/2004, prima prioritate era demersul pentru scoaterea rapidă a copilului din mediul respectiv, iar nu preconstituirea de probe, existând în acest sens instrumente legale, cum ar fi: aplicarea disp. art. 91 din același act normativ de către medicul care a examinat copilul, prin sesizarea DGASPC, formularea unei cereri către instanță, pe timpul procesului de divorț, pentru a se lua prin ordonanță președințială o măsură privind încredințarea copilului - în condițiile art. 613 Cod procedură civilă, sesizarea penală.
În cauză, instanța civilă - pe baza criteriilor consacrate, în procedura comună a divorțului cu minori, a stabilit că este în interesul minorului în vârstă de 3 ani, să fie încredințat mamei spre creștere și educare, nefiind reținută ca stare de fapt, față de cele arătate în precedent, existența unui pericol în ceea ce privește integritatea fizică sau psihică a copilului. Concluziile autorității tutelare și exprimarea unui punct de vedere, potrivit art. 42 alin. 1 Cod familie, sunt obligatorii în procedura divorțului cu minori, dar au valoare de recomandare pentru instanță. Astfel că, deși ambii părinți au vocație, potrivit legii, pentru li se încredința copilul spre creștere și educare, instanța este aceea care stabilește în funcție de interesul superior al copilului, care este părintele cel mai potrivit la momentul luării măsurii, care să asigure o creștere și îngrijire adecvată și corespunzătoare în raport cu vârsta și nevoile acestuia. În cauză, minorul nu a fost încredințat bunicilor materni, ci mamei, iar împrejurarea că aceștia o sprijină în fapt, având în vedere că nu este casnică și/sau are un program de lucru mai încărcat, nu reprezintă un impediment legal la luarea măsurii, de vreme ce aceștia sunt și membrii ai familiei extinse - în sensul disp. art. 4 lit. c din Legea 272/2004.
În orice caz, paratul are în continuare, ca efect al scindării ocrotirii părintești, pe lângă dreptul de a avea legături personale diversificate cu minorul în sensul art. 15 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și dreptul de a veghea la modul cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și educarea copilului, potrivit art. 43 alin. 3 codul familiei și de a cere modificarea măsurii, în condițiile art. 44 din Cod familie, dacă interesul acestuia o reclamă.
De aceea, Curtea recomandă mamei să permită minorului să-și exercite efectiv drepturile pe care le are, cu privire la păstrarea unor legături personale cu tatal său și cu ceilalți membrii ai familiei extinse a acestuia, sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament, în vederea garantării in continuare a unei dezvoltări echilibrate și armonioase a personalității sale, în condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
De asemenea, reamintește ambilor părinți că, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului în deciziile pe care le iau cu privire la copii, potrivit art. 2 alin. 2 din același act normativ și recomandă totodată acestora, ca orice stare conflictuală ce vizează exclusiv relațiile dintre ei ca foști soți, să nu afecteze în viitor relațiile dintre părinți în deciziile pe care le iau cu privire la copil și dintre aceștia și copil. În aceeași ordine de idei, este recomandabil ca orice hotărâre judecătorească care îl privește pe copil, să fie pusă în executare voluntar, iar nu silit. În acest mod, se vor evita efectele negative ale unei executări silite asupra echilibrului emoțional si dezvoltării armonioase a copilului, a cărui fragilitate psihologică nu mai trebuie demonstrată, care nu va înțelege și, cu atât mai puțin, nu va accepta astfel de acțiuni în viața sa.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazul de recurs de casare și modificare prev. de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedura civila si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va respinge ca nefondat.
Avand in vedere solutia pronuntata, culpa procesuala a recurentului si disp. art. 274 Cod procedura civila, va fi obligat recurentul la 2000 lei cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, față de intimată, in limita a ceea ce s-a cerut si dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 241/A din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.936 din 24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, Autorități tutelare fiind Primăria Dr.Tr.S și Primăria.
Obligă pârâtul la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.
2 ex/22.12.09
Tehnored.
Jud.
Jud. apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
