Divort. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 187
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.1153 din data de 27 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns contestatorul, personal și asistat de avocat și intimata, personal și asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat nedepunerea originalului chitanței prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care:
Avocat, pentru contestator, a depus originalul taxei judiciare de timbru și cerere - la care se află atașat certificatul nr.123/VII/1/2010 emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S - prin care solicită suspendarea cauzei în baza art.244, pct.2, motivată de faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatei pentru infracțiunea prevăzută de art.292 cod penal.
Avocat pentru intimată, consideră că nu se impune suspendarea cauzei, contestația în anulare fiind cale extraordinară de atac.
Instanța considerând neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei în temeiul art.244 proc.civ, având în vedere că nu are legătură cu cauza de față.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat pentru contestator, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului.
Avocat pentru intimată, a solicitat respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S la data de 23.04.2008 reclamantul pârât a chemat în judecata pe pârâta reclamantă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei.
motivat că s-au căsătorit la data de 4 august 2001, iar din căsătorie nu au rezultat copii. La circa un an după încheierea căsătoriei au intervenit discuții cu privire la copiii pârâtei reclamante rezultați dintr-o căsătorie anterioară, acestea degenerând în conflicte ce au determinat grav relațiile de familie. Locuința actuală este atribuită din fondul social al Primăriei Dr.Tr.S deoarece a locuit împreună cu părinții săi în-, fiind chiriași și astfel li s-a atribuit locuința actuală.
Ulterior reclamantul pârât a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat să-i fie atribuit beneficiul contractului de închiriere pentru apartamentul situat în Dr.Tr.S, b- - nr.3, -O4,.1,.17.
A motivat că apartamentul are regim de locuință specială, făcând parte din fondul de locuințe sociale administrat de Consiliul Local al municipiului Dr.Tr.
A susținut că locuința i-a fost repartizată ca urmare a faptului că a locuit împreună cu părinții într-o casă naționalizată ce a fost restituită fostului proprietar, casă situată în- și pentru care exista contractul de închiriere nr.1709/17.09.1980. Contractul de închiriere pentru apartamentul din litigiu a fost încheiat tocmai în baza contractului de mai sus, iar regimul juridic al contractului de închiriere pentru o locuință socială este reglementat de dispozițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și de disp. Lg. 114/1996 republicată și ale Lg. 10/2001.
În aceste acte normative este prevăzută procedura prelungirii contractelor de închiriere de către proprietarii care au redobândit case naționalizate grevate de contracte de închiriere. De asemenea, aceleași acte normative prevăd si dreptul chiriașilor din aceste case naționalizate, restituite foștilor proprietari de a beneficia de locuințe sociale administrate de Consilie Locale.
A mai arătat că întrucât proprietarii imobilului naționalizat nu au mai fost de acord să înnoiască contractul de închiriere încheiat in baza OUG 40/1999 și Lg.10/2001, s-a adresat primăriei Dr.Tr.S solicitând repartizarea unei locuințe la data de 24.03.2001.
La 19.12.2003, în temeiul Lg. 114/1996 a fost încheiat contractul de închiriere pentru apartamentul din litigiu și pentru tot ceea ce a precizat mai sus consideră că este singurul îndreptățit la atribuirea beneficiului contractului de închiriere.
Prin aceeași precizare reclamantul pârât a arătat că pârâta reclamantă a avut un apartament proprietate personală, atribuit în urma partajului cu fostul soț pe care l-a înstrăinat după 1990 astfel că nu mai poate dobândi o locuință socială și în plus, fiul pârâtei reclamante este student la T, locuind efectiv acolo.
Pârâta reclamantă a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare a arătat că reclamantul pârât, în mod eronat susține că neînțelegerile au intervenit din cauza copiilor săi pentru că aceștia sunt majori și s-au înțeles bine cu reclamantul pârât. Motivul destrămării relațiilor dintre ei l-a constituit faptul că acesta avea un comportament violent, îi adresa diverse injurii și insulte, întreținea relații extraconjugale.
a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului pârât și atribuirea beneficiului contractului de închiriere. A motivat că relațiile de familie s-au înrăutățit din vina reclamantului pârât care a intrat in diverse relații extraconjugale și deși a încercat să mențină familia nu a reușit, reclamantul pârât fiind și o fire foarte geloasă și având în permanență o stare de nemulțumire.
Referitor la capătul de cerere privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere, a precizat că fostul proprietar din respectiva casa naționalizată le-a încheiat contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, perioadă care a expirat și apoi au fost obligați sa facă demersuri la primărie în vederea obținerii unei locuințe.
Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința civilă nr.5137 din 11.XI.2008 a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul pârât și a admis cererea reconvențională, formulată de pârâta reclamantă; a desfăcut căsătoria încheiată la data de 4 august 2001 și trecută în registrul stării civile al Primăriei D Tr.S, la nr. 390, din vina ambilor soți; s-a dispus ca pârâta reclamantă să poarte pe viitor numele; s-a atribuit pârâtei reclamante beneficiul contractului de închiriere nr.133 din 19.12.2003 și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță reținut că părțile s-au căsătorit la 4.08.2001 și din căsătorie nu au rezultat minori, iar neînțelegerile dintre soți care au culminat cu despărțirea în fapt au fost generate de acuzațiile reciproce de infidelitate, apreciindu-se că relațiile dintre ei sunt grav și iremediabil vătămate din vina ambelor părți.
Referitor la atribuirea beneficiului contractului de închiriere s-a reținut că locuința a fost repartizată din fondul social al Consiliului Local, însă în interesul ocrotirii familiei, în acest caz al pârâtei reclamantă reconvențional și al fiului său dintr-o căsătorie anterioară, care are dreptul să i se asigure un spațiu în care să locuiască alături de mama sa, aceasta este îndreptățită la atribuirea contractului de închiriere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză și a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a admis petitul cererii pârâtei reclamantă reconvențional cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere; că în realitate fiul acesteia are 28 de ani și locuiește în T unde are o locuință proprie, iar susținerile sale în sensul că este îndreptățit la atribuirea beneficiului contractului de închiriere deoarece a avut calitatea de chiriaș în această casă naționalizată, în care a locuit împreună cu părinții săi, nu a avut niciodată o locuință în proprietate, pe când pârâta reclamantă a înstrăinat un apartament proprietate personală după anul 1990 și nu a avut calitate de chiriaș într-un imobil naționalizat, nu au fost analizate de instanța de fond.
A depus la dosar nr.5996/1997, contract de închiriere, act adițional la contractul de închiriere.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului susținând că, instanța de fond a interpretat corect probele administrate, că la obținerea punctajului în vederea atribuirii locuinței sociale s-a avut în vedere numărul membrilor de familie, aceasta și fiul său au contribuit la obținerea punctajului necesar, iar susținerea apelantului că fiul său are o locuință în T și că este căsătorit nu este reală, ci acesta se află în continuarea studiilor.
Prin decizia civilă nr. 111/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedințis -a admis apelul civil declarat de apelantul reclamant, fiind schimbată parțial sentința, în sensul că s-a admis în totalitate acțiunea precizată de reclamantul pârât și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.
S-a respins petitul cererii reconvențională formulată de pârâta reclamantă privind atribuirea beneficiarului contractului de închiriere; s-a atribuit reclamantului pârât beneficiul contractului de închiriere pentru apartamentul situat în Tr.S, str. B- - nr.3, -O4,.1,.4,.17, județ M
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost obligată intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către apelantul.
Pentru a se pronunța astfel, s-au avut în vedere probele administrate, reținându-se că apelantul reclamant a avut calitatea de chiriaș într-un imobil naționalizat în care a locuit împreună cu părinții din anul 1980 și nu a deținut în proprietate o altă locuință spre deosebire de pârâtă care a avut în proprietate un apartament obținut în urma partajului bunurilor comune cu fostul soț, pe care l-a înstrăinat în anul 1998.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că în mod nejustificat instanța de apel nu a avut în vedere faptul că părinții reclamantului au părăsit casa naționalizată în litigiu înainte ca fostul proprietar să-și redobândească dreptul de proprietate asupra casei, la data când proprietarul locuinței casă naționalizată și-a redobândit dreptul de proprietate, respectiv în anul 2001, în acea casă locuia efectiv pârâta, fiul său și intimatul reclamant, contractul de închiriere cu fosta proprietară fiind încheiat pe numele pârâtei, avut înainte de căsătorie.
S-a invocat reținerea greșită de către instanța de apel a calității de chiriaș a părinților intimatului, care nu mai locuiau în imobil, încă din anul 2000, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 114 /1996, în raport de persoanele care ocupau efectiv locuința la data retrocedării imobilului către foștii proprietari erau părțile și fiul recurentei.
În privința reținerii de către instanță a împrejurărilor referitoare la înstrăinarea unui apartament bun comun de către pârâtă, s-a susținut că această înstrăinare s-a datorat imposibilității de a achita sulta către soțul său, banii obținuți din această vânzare fiind folosiți împreună cu intimatul reclamant, întrucât locuiau și se gospodăreau împreună.
S-a criticat decizia și în privința omisiunii instanței de a analiza cine este în nevoie și cine se încadrează în condițiile prevăzute pentru a beneficia de o locuință socială față de situația și veniturile părților, arătând că veniturile sale sunt la limita existenței, iar fiul acesteia se află în continuarea studiilor, intimatul având venituri mari, precum și posibilitatea de a locui în alt imobil.
La data de 16 iunie 2009 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că instanța de apel a interpretat corect probele administrate, pronunțând soluția în conformitate cu legislația care reglementează drepturile chiriașilor din casele naționalizate retrocedate foștilor proprietari.
În ședința publică din data de 16 iunie 2009 instanța din oficiu a pus în discuția părților utilitatea efectuării unei adrese către Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. S în vederea înaintării dosarului cu documentația ce a stat la baza contractului de închiriere nr. 133/19.12.2003 încheiat între Consiliul Local al mun. Dr.Tr. S și, fiind depuse aceste înscrisuri la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr.1153 din data de 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiovaa admis recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 111/A din data de 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat de apelantul reclamant, menținând sentința civilă nr. 5137/11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S în dosarul nr-.
Intimatul reclamant a fost obligat la 2120 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei pârâte.
Pronunțându-se astfel, Curtea a reținut că din examinarea deciziei atacate, în funcție de motivele de recurs, hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii.
La data de 19.12.2003 s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr. 133/2003 în baza căruia Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. S în calitate de proprietar a închiriat familiei reclamantului compusă din pârâta în calitate de soție și fiul acesteia locuința situată în localitatea Dr. Tr. S. - nr. 3 - Sc.1 4. 17 jud.
Criteriile care au stat la baza atribuirii locuinței sociale ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 133 /19.12.2003 sunt cuprinse în fișa individuală realizată de Comisia de repartizare a locuințelor sociale, cele 24 de puncte totalizate în baza cererii înregistrată la nr. 10763/24.09.2001 fiind obținute astfel: 6 puncte pe criteriul datei la care solicitantul și-a stabilit domiciliul în Dr. Tr. S, 6 puncte pe criteriul numărului de persoane, 6 puncte pentru evacuarea din casele revendicate de foștii proprietari, 2 puncte pentru numărul de membri ai familiei, 2 puncte pentru venitul realizat și 2 puncte pentru vechimea cererii depuse.
Actele depuse în recurs evidențiază că reclamantul și părinții săi au locuit într-o casă naționalizată în baza contractului de închiriere nr. 1709/17.09.1980 în care titularul contractului de închiriere era tatăl reclamantului, respectiv, (filele 53, 54, dosar recurs), iar după data la care fostul proprietar, respectiv a redobândit proprietatea spațiului de locuit situat în Dr. Tr. S-,(anul 1998) calitatea de chiriași ai acestui spațiu o aveau reclamantul, pârâta () și fiul acesteia, astfel cum rezultă din contractul de închiriere înregistrat sub nr. 20352/14.09.2001 încheiat între proprietara și reclamantul împreună cu membri familiei sale compusă din persoanele menționate.
Durata închirierii acestui spațiu a fost până la data de 1.09.2003 (fila 56 dosar recurs).
Cererile formulate de reclamant la data de 24.09.2001 adresate Primarului Municipiului Dr. Tr. evidențiază că în imobilul din- locuiau părțile și fiul pârâtei care au fost anunțați că reclamanta a redobândit proprietatea imobilului prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin cereri solicitându-se repartizarea unei locuințe sociale sau din fondul locativ de stat (filele 61 - 63).
S-a constatat că la data formulării cererii privind atribuirea unei locuințe sociale calitatea de chiriași asupra imobilului casă naționalizată o aveau reclamantul, pârâta și fiul acesteia, fiind astfel nefondate reținerile instanței de apel privind lipsa calității de chiriaș în imobilul naționalizat, pentru pârâtă.
Așadar, atât reclamantul cât și pârâta și fiul acesteia, aveau calitatea de chiriași la data retrocedării imobilului naționalizat, neputându-se reține această calitate în favoarea părinților reclamantului care nu se mai aflau în locuință încă din anul 2000.
La realizarea punctajului total avut în vedere pentru atribuirea locuinței sociale s-a ținut seama atât de numărul membrilor familiei, de serviciul avut de fiecare, de faptul că fiul pârâtei era în continuarea studiilor, precum și de faptul că toți trei aveau calitatea de chiriași într-o casă naționalizată.
Împrejurarea că pârâta a deținut anterior în proprietate un apartament ce a făcut obiectul partajului de bunuri comune în urma divorțului intervenit între pârâtă și primul soț al acesteia, nu este de natură a înlătura întrunirea cumulativă a condițiilor avute în vedere la atribuirea locuinței sociale ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 133 /19.12.2003.
Actele depuse în recurs evidențiază că în anul 2009 cheltuielile de întreținere și pentru chirie au fost achitate de către pârâtă, conform chitanțelor atașate la dosar(filele 83-85), aceasta neavând un alt spațiu de locuit spre deosebire de reclamant care are posibilitatea să locuiască în locuința părinților săi, având și venituri mai mari, instanța apreciind ca fiind justificată atribuirea beneficiului locuinței sociale în favoarea pârâtei, astfel cum a reținut și instanța de fond.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct. 9 Cod pr.civ. situație în care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. s-a admis recursul, modificându-se decizia atacată, în sensul respingerii apelului, fiind menținută sentința de fond și în baza art. 274 Cod pr.civ. reclamantul a fost obligat la 2120 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă.
Prin cererea formulată la data de 26 noiembrie 2009 contestatorul a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs, invocând incidența art.318 teza I cod proc. civilă, susținând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, reținându-se greșit de instanță că intimata este cea care a plătit cheltuielile de întreținere și pentru chirie, când în realitate acesta este cel care a făcut plățile.
Se mai susține de contestator eroarea instanței în reținerea că intimata n-ar avea un alt spațiu de locuit, spre deosebire de contestator care care are posibilitatea să locuiască în casa părinților săi.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
Astfel, contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre.
Așadar, nefiind o cale de cenzură judiciară, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres menționate de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor motive care au fost soluționate de instanță.
În acest sens, contestația în anulare poate fi promovată doar pentru patru motive prevăzute de art.317 și 318 cod proc. civilă, respectiv: soluționarea recursului fără ca partea să fie legal citată, soluționarea recursului cu încălcarea normelor imperative privitoare la competență, nepronunțarea asupra unui motiv de recurs și săvârșirea unei greșeli materiale la judecarea în recurs.
În speță, se constată că motivele de contestație invocate de contestator, circumscrise prevederilor art.318 teza I cod proc. civilă, sunt lipsite de temei legal, deoarece argumentele aduse nu duc la concluzia că dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Instanța care este investită cu o cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma în instanță de control judiciar care să repună în discuție raportul juridic inițial dedus judecății, deoarece aceasta poate afecta principiul securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Conform acestui principiu, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care se prezumă că exprimă adevărul și se bucură de validitate, nu mai poate fi repusă în discuție decât pentru motive excepționale, limitativ prevăzute de lege.
În sensul art.318 cod proc. civilă, greșelile materiale nu sunt greșeli de judecată a fondului pricinii, ci erori care țin de investirea instanței, de formularea cererilor în termen, de procedură, greșeala materială trebuind să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale ale soluționării recursului, în sensul respingerii ca tardiv ori anulării ca netimbrat.
Nu poate fi însă supusă analizei în calea de atac de față situația de fapt ori modul în care instanța de recurs a stabilit cadrul procesual, modalitatea în care instanța de recurs a rezolvat pricina dedusă judecății, întrucât toate așa zisele motive de contestație în anulare sunt critici asupra fondului cauzei.
Mai mult, se constată că este susținerea contestatorului în sensul că la dosarul cauzei n-ar exista nici o dovadă din care să reiasă că intimata este cea care a plătit cheltuielile de întreținere și pentru chirie, la filele din dosarul de apel la care chiar petentul face referire (83-85), aflându-se atașate chitanțele din care rezultă intimata este cea care a făcut plățile.
Referitor la celelalte susțineri ale contestatorului se constată că reprezintă critici asupra fondului cauzei, erorile ce se susține că s-ar fi comis vizând de fapt modul în care s-a interpretat materialul probator administrat în cauză, în raport de care s-a pronunțat soluția.
Ca atare, instanța constată că ipoteza prevăzută de art.318 teza I cod proc. civilă invocată de contestator nu este incidentă, acesta tinzând la modificarea deciziei din recurs pentru motive de fond, inadmisibile în contestația în anulare și urmărind rejudecarea recursului printr-un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, în condițiile art. 299 și urm. cod proc. civilă.
Așa fiind, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare de față.
Întrucât prin promovarea prezentei contestații în anulare contestatorul se află în culpă procesuală, urmează ca potrivit art.274 cod proc. civilă să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată, reprezentând c/v onorariului de avocat în sumă de 500 lei, potrivit chitanței anexate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1153 din data de 27 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Obligă pe contestator la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.: jud. -
2 ex./17.02.2009
Jud. recurs:
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa
| ← Divort. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 674/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
