Divort. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1426
Ședința publică de la 02 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 135 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 208 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât, personal și asistat de avocat și intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus la dosar adeverințele medicale nr. 11041/12.11.2009, nr. 317/05.02.2009, adeverințele nr. 606/17.11.2009 și nr. 14/17.02.2009, eliberate de Școala cu clasele I - VIII, trei declarații extrajudiciare și copie de pe diploma eliberată minorului.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a precizat că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de apărătorul recurentului pârât.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, în sensul de a-i fi încredințat recurentului pârât, spre creștere și educare, minorul, acesta fiind atașat de recurent și bunica paternă, iar condițiile de creștere și educare sunt mult mai bune decât ale intimatei reclamante. De asemenea, cele două instanțe au omis faptul că minorul a locuit în tot acest timp cu recurentul, iar mama sa nu s-a interesat de minor; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat că minorii au o vârstă fragedă și nu pot fi despărțiți, fiind în interesul superior al acestora să fie încredințați mamei spre creștere și educare; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 20.06.2008, sub nr- pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între parți și înregistrată sub nr. 1464/7.10.2000 la Primăria Municipiului C, încredințarea către reclamantă spre creștere și educare a minorilor a, născută la data de 31 martie 2001 și, născut la data de 29 mai 2004, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor, conform venitului minim pe economia națională precum și reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei acela de.
În motivarea acțiunii, s-a arătat ca soții s-au căsătorit la data de 7.10.2000, din relațiile lor au rezultat minorii sus-menționați, și la data de 9.06.2008 aceștia s-au despărțit în fapt datorită comportamentului necorespunzător al pârâtului, care a părăsit în mod nejustificat domiciliul conjugal, refuzând să continue conviețuirea în comun cu reclamanta.
S-a mai precizat că în timpul căsătoriei pârâtul consuma în mod excesiv băuturi alcoolice, era violent fizic și verbal față de reclamantă, mai ales în ultimii 2 ani, refuza să se încadreze în câmpul muncii și să contribuie la întreținerea minorilor, având un comportament neadecvat și față de ei
La data de 15.10.2008, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat în ipoteza admiterii acțiunii de divorț, încredințarea minorului rezultat din căsătoria părților către acesta, încredințarea celeilalte minore către mama reclamantă, compensarea obligațiilor de întreținere ale soților pentru fiecare din cei doi minori, iar în subsidiar, în cazul în care minorii s-ar încredința acesteia, să i se încuviințeze dreptul de a avea legături personale cu ei în următoarea modalitate: n prima și a treia duminică a fiecărei luni calendaristice, în domiciliul reclamantei și al pârâtului, alternativ, între orele 11,00-17,00.
În motivarea cererii s-a arătat că sunt nereale afirmațiile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul ar consuma excesiv alcool, de asemenea el a renunțat la serviciu pentru a pleca în străinătate să lucreze, deoarece în țară salariul era prea mic; la 9.06.2008 reclamanta l-a izgonit din domiciliul comun în mod nejustificat, iar minorul care a rămas în grija lui este foarte atașat de acesta și de bunicii paterni.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 119-120 Cod proc.civilă.
În ședința publică de la 12.03.2008, la solicitarea părților, instanța a încuviințat în scop probatoriu administrarea probei testimonial, pentru dovedirea acțiunii și a cererii reconvenționale, fiind audiați la termenul din 19.11.2008 martorii, propusă de reclamantă și, propusa de pârât, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosar.
Tot în scop probatoriu, s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părților, conform art. 42 alin. 1.fam. fiind depus la dosar referatele de ancheta sociala nr. 3968/5.11.2008 și nr. -/17.12.2008 întocmite de Primăria Comunei - Colectivul de Anchetă socială și Primăria Municipiului C - Serviciul Autoritate Tutelară.
Prin sentința civilă nr. 208/14.01.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost dmisă în parte acțiunea civilă de divorț formulată de reclamanta, împotriva pârâtului și a fost dmisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 7 octombrie 2000 și trecută în Registrul Stării Civile al Primăriei Mun. C la nr. 1464/7.10.2000, din culpa comună a soților.
Reclamanta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de,".
A fost dispusă încredințarea către mama reclamantă, spre creștere și educare, a minorilor a, născută la data de 31 martie 2001 și, născut la data de 29 mai 2004, urmând ca pârâtul să fie obligat către aceasta, în favoarea minorilor, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei lunar (câte 100 lei lunar pentru fiecare minor), începând cu data promovării acțiunii (20.06.2008) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
A încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minorii în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână lunii, duminica, în intervalul orar 11,00-17,00, în domiciliul reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat faptul că soții s-au căsătorit la data de 7 octombrie 2000, din relațiile lor au rezultat minorii a, născută la data de 31 martie 2001 și, născut la data de 29 mai 2004 și, după cum rezultă din depoziția martorei, propusă de reclamantă, în calitate de mamă a acesteia, care vizita deseori soții acasă la ei, aceștia s-au despărțit în fapt în luna iunie 2008, în urma părăsirii de către pârât a domiciliului conjugal, acesta mutându-se ntr-o altă locuință și refuzând să se mai întoarcă vreodată acasă, în ciuda demersurilor repetate ale reclamantei în acest sens.
Din probele administrate a mai rezultat că de la data despărțirii în fapt a soților, minorii rezultați din căsătoria lor au rămas în îngrijirea fiecăruia dintre cei doi soți (minora la mamă și minorul la tată), fiecare oferindu-le condiții bune de creștere și educare, fiecare dintre soți contribuind la întreținerea celuilalt minor, fiind ajutați și de către părinții lor.
de cele reținute și constatate, instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, nemaiputând fi reluate, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din codul familiei, urmează a se admite în parte acțiunea reclamantei și a se admite în parte cererea reconvențională, dispunându-se desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților.
În temeiul dispozițiilor art. 40 alin.3 din codul familiei, reclamanta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
În ceea ce îi privește pe minorii rezultați din căsătoria părților, din probele administrate, rezultă că de la data despărțirii în fapt a soților, fiecare dintre ei a rămas în îngrijirea fiecăruia dintre soți, fiind atașați de ambii părinți.
Însă, având în vedere rezultatele anchetei sociale efectuate în cauză, depozițiile martorilor audiați, opțiunea minorilor și interesul lor superior, raportat la majoritatea condițiilor ce se cer analizate la luarea măsurii încredințării minorilor la divorț, se constată un relativ echilibru între posibilitățile părinților și garanțiile pe care aceștia le oferă unei dezvoltări sănătoase, armonioase și corecte a copiilor, astfel încât instanța apreciază în acest moment, oportuna încredințarea ambilor minori la mama reclamanta, aceasta fiind cea care, la o analiza atenta și strictă a condițiilor pe care le oferă, prezintă avantaje de tatăl pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 6 litera i din Legea nr. 272/2004, n vederea asigurării unei continuități în mediul familial și a unui climat familial stabil, instanța apreciază că se impune ca ambii minori să fie crescuți in continuare de mama, care s-a ocupat foarte bine de creșterea și educarea lor, nefiind indicat ca cei doi minori, care au locuit împreună, sa fie separați pentru viitor, măsura venind in întâmpinarea principiilor stabilite in legislația privind protecția minorilor.
S-au avut în vedere depozițiile martorilor audiați, rezultatele anchetei sociale, opțiunea și interesul minorilor a, născută la data de 31 martie 2001 și, născut la data de 29 mai 2004, in temeiul prevederilor art. 42 si art. 43 alin.l din codul familiei.
În conformitate cu prevederile art. 43 alin. 3 din codul familiei, " Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătură și pregătirea lui profesională".
Dispozițiile art. 43 alin.3 din codul familiei reprezintă mijlocul legal pus la dispoziția părintelui divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul pentru a-și putea îndeplini îndatoririle sale de copilul minor, acest drept urmând a fi însă exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativa asupra dezvoltării copilului, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
În spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, de așa manieră încât fiecare dintre copii să se bucure de prezenta, de afecțiunea, de grija si de creștere din partea ambilor părinți.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004,Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament".
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o sub aspectul neegalității și netemeiniciei.
În motivarea apelului său, a arătat că nu s-a ținut cont de apărarea acestuia prin care a arătat că nu a părăsit nejustificat domiciliul comun, ci a fost alungat de reclamantă, așa cum reiese din declarația martorei propuse de acesta.
O altă critică s-a referit la încredințarea minorilor către mamă, fără să se țină cont de interesul minorilor, de posibilităților părinților și garanțiile pe care le oferă aceștia, ci doar de simple supoziții ale instanței de fond, care a analizat sumar cauza.
Prin decizia civilă nr.135 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 208/14.01.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
S-a luat act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
S-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus desfacerea căsătoriei din vina comună a soților, din probe rezultând că ambii soți se fac vinovați de destrămarea relațiilor de familie iar relațiile dintre aceștia nu mai pot fi reluate.
De asemenea prima instanță în mod corect a atribuit spre creștere și educare pe cei doi minori rezultați din căsătorie, ținând seama de faptul că aceștia au crescut și locuit împreună, situație în care nu se impune separarea acestora pentru viitor, mama fiind cea care s-a ocupat de creșterea și educarea acestora, tatăl pe perioada întregii căsătorii având un comportament violent față de aceasta, fiind și un consumator de alcool.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul arătând că deși avea cerere de amânare instanța a soluționat cauza,dar criticile aduse hotărârii atacată prin recurs privesc doar încredințarea minorilor, cele două instanțe omițând faptul că minorul a locuit în tot acest timp cu recurentul, iar mama sa nu s-a interesat de acesta.
A solicitat să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, acesta fiind atașat de recurent și bunica paternă, iar condițiile de creștere și educare sunt mult mai bune decât ale reclamantei intimate.
S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, împuternicire avocat, concluzii scrise, delegație de substituire, adeverință medicală din 12.11.2009, adeverința nr.606/17.11.2009, adeverința medicală din 5.02.2009, declarații extrajudiciare, adeverința nr.14 din 17.02.2009, diplomă.
Recursul este nefondat.
Se retine ca la termenul de judecata in apel,aparatorul paratului recurent a fost prezent iar recurentul nu a facut dovada formularii vreunei cereri de amanare la acel termen.
Principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelație cu reglementările cuprinse în Convenția d l New Z. cu privire la drepturile copilului.
Respectarea și garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii: responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului, potrivit art. 6 din același act normativ.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța care analizează cererea având ca obiect încredințarea minorului, este datoare să stabilească în mod obiectiv starea de fapt, să administreze toate probele concludente și apte să furnizeze informații complete și suficiente pentru atingere acestui scop și să analizeze cu deosebită atenție și în egală măsură toate aceste probe propuse de părți, urmând ca în concordanță cu starea de fapt reală să se pronunțe asupra încredințării pe baza criteriilor adecvate și a elementelor de apreciere consacrate, respectând și promovând în final, principiul interesului superior al copilului.
Criteriile de apreciere sunt următoarele: vârsta copilului, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de copil și a copilului față de părinte, profilul socio-moral al părinților, interesul și grija manifestate de ei în timp conviețuirii și după despărțirea în fapt, precum și alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere. Tribunalul a interpretat si aplicat corect dispozițiile legale incidente in cauza respectând principiul interesului superior al copilului consacrat si legislativ,pronunțând o hotărâre legala din acest punct de vedere. De asemenea a făcut o apreciere completa a probelor administrate in cauza, neexistând nici o neregularitate cu privire la încuviințarea si administrarea probelor.
Reclamanta a demonstrat că oferă condiții corespunzătoare în prezent, moral și material, pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, respectiv un mediu familial stabil, având în vedere că siguranța, certitudinea și stabilitatea sunt condiții esențiale în garantarea unei protecții și îngrijiri specifice vârstei și nevoilor minorului.
Este adevărat că ambii părinți au vocație la încredințarea minorului, că anterior despărțirii s-au preocupat de creșterea și îngrijirea acestuia, că s-au dezvoltat relații de atașament firești între fiecare dintre aceștia și copil, că din punct de vedere material condițiile oferite nu diferă substanțial raportat la un standard minim, dar punând în balanță toate aceste elemente, balanța înclină în favoarea mamei și pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Astfel, nu poate fi neglijată vârsta copilului care necesită prezența mamei într-o mai mare măsură decât cea a tatălui.
Celelalte aspecte sunt elemente ale stării de fapt stabilită definitiv de către instanța de apel, stare de fapt ce este avută în vedere ca atare în recurs, fiind exclusă reconfigurare a acesteia ca urmare a unei reaprecieri a probelor, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac care permite controlul judiciar numai prin prisma legalității unei hotărâri judecătorești, iar nu și a temeiniciei, potrivit disp. art. 304 partea introductivă cod procedură civilă.
În aceeași ordine de idei, la dosar nu a fost evidențiat nici un element care să prezinte pentru instanță vreun indiciu în sensul că, locuind împreună cu mama sa, dezvoltarea fizică, morală sau profesională a copilului ar fi periclitată în vreun fel.
Este adevărat că principiul neseparării fraților este instituit și reglementat de disp. art. 60 alin. 3 lit. c din Legea 272/2004, fiind specific protecției speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, dar nimic nu împiedică instanța de judecată în aprecierea interesului superior al copilului, în luarea deciziei întemeiată pe dreptul comun, să decidă că nu este oportună o separare a fraților și că tocmai creșterea acestora împreună, după divorțul părinților și cu atât mai mult după decesul unuia dintre părinți, creează condițiile corespunzătoare unei mai bune dezvoltări a ambilor copii.
În orice caz, tatăl căruia nu i s-a încredințat copilul spre creștere și educare, are pe lângă dreptul de a avea legături personale cu minorul și dreptul de a veghea la modul cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și educarea acestuia, potrivit art. 43 alin. 3 codul familiei.
În această privință, Curtea recomandă mamei să permită copilului să-și exercite efectiv drepturile pe care le are, cu privire la păstrarea unor legături personale cu tatăl său și cu ceilalți membrii ai familiei extinse, sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament.
În orice caz, în cazul schimbării împrejurărilor care au fost avute la luarea măsurii, aceasta poate fi modificată dacă este în interesul minorului, în aceleași condiții, conform art. 44 codul familiei.
Principiul respectării interesului superior al copilului, este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților, în deciziile pe care le iau cu privire la copil, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004.
Văzând și dispoz. art.312 alin.1 teza II Cod pr.civilă, instanța va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 135 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 208 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehn.2 ex/11.12.2009
Șt.
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
| ← Tagada paternitatii. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
