Divort. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 37/FM
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în, str. a V-a nr. 96, județul T, împotriva deciziei civile nr. 182 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în T, str. -, -. A,. 19, județul T și autoritatea tutelarăCONSILIUL LOCAL, cu sediul în, județul T șiCONSILIUL LOCAL, cu sediul în T, județul T, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 12006-206 din 10.02.2009, depusă la dosar, intimata pârâtă, personal, lipsind autoritatea tutelară Consiliul Local și Consiliul Local
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei, conform chitanței nr. - din 16.02.2009, depusă la dosar și timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata pârâtă învederează că din motive de sănătate, în prezent, nu mai are loc de muncă, întrucât a suferit o intervenție chirurgicală, fiind diagnosticată cu sinuzită într-o stare mai gravă, astfel că nu este în măsură să depună copia contractului individual de muncă.
Apărătorul recurentului reclamant solicită ca intimata pârâtă să precizeze dacă este de acord ca în această perioadă minora să locuiască împreună cu tatăl ei, la domiciliul acesteia.
Intimata învederează că nu a ajuns la o înțelegere cu privire la domiciliul minorei. Totodată, arată că în prezent locuiește în T, la domiciliul părinților săi.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 42 Codul familiei. De asemenea, învederează că instanța de apel nu a valorificat niciuna din probele administrate deși în virtutea caracterului devolutiv și a dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, avea obligația de a arăta care sunt mijloacele de probă care susțin soluția instanței dar și de ce trebuie înlăturate apărările apelantului, din această perspectivă hotărârea din apel este omisivă și nu a analizat toate motivele de apel astfel cum acestea au fost redactate. Având în vedere probele administrate în cauză, solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să constate în ce măsură interesul copilului minor, încălcat prin hotărârea din apel, este satisfăcut.
Învederează că intimata pârâtă, deși stătea acasă, pleca des de la domiciliul comun iar minora era lăsată în grija tatălui. Intimata de apel nu face niciun fel de referire la împrejurarea că intimata, părăsind domiciliul, timp de 7 luni familia acesteia nu a știut unde se află. Ulterior, recurentul a aflat că intimata este în străinătate și, în această perioadă, minora a fost lăsată în grija tatălui iar intimata nu a contribuit cu nimic la întreținerea copilului său și nici nu a luat legătura cu tatăl pentru a se interesa de situația fiicei sale. Nici după revenirea în țară intimata nu a făcut demersuri să-și recapete copilul, nu a încercat să o vadă pe minoră și nu a contribuit cu nimic la creșterea copilului. Mai arată că instanța nu a analizat perspectiva oferită de mamă în cazul încredințării minorei și anume cine se va ocupa de creșterea copilului în condițiile în care intimata a declarat cu ocazia efectuării anchetei sociale că intenționează să plece în străinătate pentru a-și câștiga existența. Apreciază că nu este corect și nici drept ca minora să fie luată de la tată și încredințată mamei, care nu s-a ocupat deloc de creșterea ei și care a abandonat-o la un moment dat. Cu privire la posibilitățile materiale pe care le poate oferi intimata solicită ca instanța să aibă în vedere împrejurarea că aceasta nu are în prezent serviciu și nu realizează venituri, că în perioada cât a stat în Spania nu se cunoaște cu ce s-a ocupat intimata și că la dosar sunt depuse acte medicale care atestă faptul că intimata are probleme de sănătate care, probabil, o vor împiedica pe aceasta să lucreze. În schimb, recurentul deține un spațiu de locuit, lucrează și realizează venituri din muncă.
În raport de probele administrate în cauză, apreciază că hotărârea din apel este nelegală, la pronunțarea hotărârii instanța de apel neavând în vedere interesul superior al copilului. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, doar cu privire la capătul de cerere ce privește încredințarea minorei cu toate consecințele ce decurg din acest fapt. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă, având cuvântul asupra recursului, învederează că timp de un an de zile s-a ocupat singură de creșterea și îngrijirea minorei, fiind ajutată și de bunicii paterni, la care stătea împreună cu minora. Recurentul nu și-a vizitat copilul și abia de la vârsta de 1 an și 8 luni a minorei recurentul s-a ocupat de creșterea acesteia. Nu sunt reale susținerile recurentului în sensul că și-ar fi abandonat copilul. Minora a fost lăsată în grija bunicii paterne în baza unei procuri și, întrucât bunica paternă a suferit o intervenție chirurgicală și nu se mai putea ocupa de creșterea copilului, acesta i-a fost dat tatălui. În aceste condiții minora a ajuns la tată. Mai arată că de la revenirea în țară a încercat să ia de mai multe ori legătura cu minora însă concubina recurentului nu i-a permis acest lucru. De asemenea, arată că nu a încercat să aibă legături cu minora la domiciliul acesteia având în vedere că minora locuiește în iar în această localitate ea nu are nicio rudă sau cunoștință la care să poată sta.
Întrucât poate să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea introdusă la data de 19 octombrie 2007 și înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, să-i fie încredințată minora -, născută la data de 4 decembrie 2005, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei spre a se numi C, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând instanței desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, să revină la numele avut anterior căsătoriei și să-i fie încredințată spre creștere și educare minora -, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 386 din 15 febr.2008 a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul, și cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă.
A desfăcut căsătoria înregistrată sub nr. 276 la data de 9 iulie 2005 în registrul stării civile al Primăriei mun. T, din vina ambilor soți.
A dispus ca pârâta-reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "C".
A încredințat pe minora -, născută la data de 4 decembrie 2005, mamei pârâte - reclamante.
A obligat reclamantul-pârât să-i plătească minorei suma de 125 lei lunar, pensie de întreținere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv, 15 februarie 2008 și până la majoratul minorei.
A obligat reclamantul-pârât să-i plătească pârâtei-reclamante suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 9 iulie 2007 căsătorie din care a rezultat minora -, născută la data de 4 decembrie 2005.
Relațiile de familie ale părților s-au alterat la scurt timp după încheierea căsătoriei, când reclamantul-pârât a părăsit domiciliul conjugal, intrând în relații de concubinaj cu o altă femeie cu care conviețuiește și în prezent și cu care, așa cum acesta a arătat în cererea de chemare în judecată, dorește " să înceapă o nouă viață". Nici atitudinea soției pârâte nu a fost corespunzătoare vieții de familie, aceasta motivând că merge să-și viziteze o prietenă în B, a plecat în realitate în Spania, revenind în țară după câteva luni.
Așadar, se poate concluziona că în cauză, probele administrate, dovedesc, fără putință de tăgadă, că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei lor fiind practic imposibilă din motive imputabile ambilor soți.
Întrucât între părți nu a existat o înțelegere cu privire la păstrarea de către pârâta-reclamantă a numelui dobândit în urma căsătoriei aceasta a revenit la numele de "C".
În ceea ce o privește pe minora -, născută la data de 4 decembrie 2005 instanța, având în vedere dispozițiile art. 42 Codul familiei, a apreciat că măsura încredințării acesteia spre creștere și educare mamei-pârâte corespunde interesului superior al copilului.
Pentru a concluziona în acest sens instanța a avut în vedere faptul că minora are 2 ani și 3 luni, vârstă care reclamă îngrijirea din partea mamei și referatul de anchetă socială din care rezultă că aceasta dispune de condiții materiale bune pentru creșterea și educarea minorei.
Susținerile reclamantului-pârât în sensul că pârâta-reclamantă nu s-a îngrijit de minoră sunt infirmate de depozițiile martorei (audiată la cererea acestuia) care a relatat că pârâta-reclamantă s-a ocupat corespunzător de copil și că este foarte atașată de aceasta.
Fără îndoială, ambii părinți sunt atașați în egală măsură de copil însă, atâta vreme cât probele administrate în cauză nu duc la concluzia că mama minorei ar avea o conduită imorală și că nu i-ar putea acorda o educație corespunzătoare, dat fiind vârsta fragedă, sexul copilului și nu în ultimul rând concluziile referatului de anchetă socială, instanța a apreciat că este în interesul acestuia să-i fie încredințat, spre creștere și educare, mamei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul, criticând sentința doar cu privire la încredințarea minorei -.
Prin decizia civil nr. 182 din 21 noiembrie 2008 Tribunalul Tulceaa respins ca nefundat apelul reclamantului, reținând, ca și judecătoria că, deși minora are condiții mai bune de creștere și educare la tată, vârsta fragedă a minorei impun creșterea acesteia de către mamă deoarece interesul minorei este acela "de a fi lângă mamă și nu lângă concubina tatălui, chiar dacă aceasta din urmă este de acord să o
îngrijească pe minoră" și pentru că "dragostea de mamă nu poate fi înlocuită de către o altă persoană".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 Codul familiei și nesocotirea interesului superior al copilului.
Arată recurentul că soluția instanței nu se sprijină pe probele administrate și că nu au fost înlăturate motivat susținerile tatălui reclamant.
Susține că în perioada conviețuirii părților, când minora avea o vârstă foarte mică și chiar în perioada alăptării copilului, mama intimată a lăsat-o chiar și câteva zile în grija martorei, fără să se intereseze de soarta copilului. În aceeași perioadă intimata obișnuia să plece din domiciliu, noaptea, cu sau fără copil și orice conflict între părți sfârșea cu abandonarea copilului la părinții recurentului.
Arată că în perioada de 7 luni cât intimata a lucrat în Spania, după ce a părăsit domiciliul comun fără știrea recurentului, minora s-a aflat în grija tatălui, iar mama nu a contribuit cu nimic la întreținerea copilului și nici nu s-a interesat de el.
Susține că după separația în fapt a părților tatăl a luat-o pe minoră la locuința sa și, deși aceasta a intrat într-o relație de concubinaj, acest lucru nu a influențat situația copilului și interesul lui, ci dimpotrivă, a asigurat copilului un cămin, o viață de familie normală și o continuare a educației corespunzătoare.
Mai susține că instanța de apel nu a analizat probele administrate sub aspectul situației în care se va afla copilul după punerea în executare a hotărârii dacă mama, așa cum a afirmat, se va întoarce să lucreze în Spania și apreciază că nu s-a dovedit că între mamă și minoră există o relație afectivă de neînlăturat câtă vreme, după revenirea în țară, mama nu a făcut niciun demers să-și vadă copilul, nu a contribuit cu nimic la întreținerea copilului și nici nu a solicitat instanței luarea unei măsuri provizorii de stabilire a domiciliului copilului.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile formulate de reclamant, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 42 din Codul familiei impun instanței ca, la stabilirea măsurii de încredințare a copiilor minori, să aibă în vedere exclusiv interesul acestora, determinat atât de condițiile materiale pe care le oferă părinții, cât și de comportamentul lor față de copii, de vârsta copiilor și de atașamentul lor față de fiecare dintre părinți. De asemenea, în cazul în care părinții sunt despărțiți în fapt, instanța trebuie să țină seama de comportarea avută față de copii atât înainte de despărțirea în fapt, cât și ulterior acesteia.
Aceste criterii consacrate în practica judiciară cu privire la analiza asupra interesului copiilor nu au fost respectate de către instanțe în cauza de față, preocuparea părinților pentru creșterea minorei după separația în fapt a părților nefiind analizată.
Astfel, se reține că după separația în fapt, în primăvara anului 2006, minora - a rămas în îngrijirea mamei, în domiciliul bunicilor paterni și până la sfârșitul anului 2006 mama copilului i-a acordat îngrijire, ajutată fiind de bunicii
paterni și ulterior de bunicii materni, în domiciliul cărora s-au mutat. Nu există date suficiente pentru a putea concluziona că îngrijirile acordate copilului de mamă nu au fost corespunzătoare în această perioadă, instanța reținând în același timp și că reclamantul contribuia la întreținerea copilului și că se interesa adesea de el.
La sfârșitul anului 2006, cu acordul ambilor părinți, plecați în Italia, minora a rămas în grija bunicilor paterni și apoi, după întoarcerea părinților, la sfârșitul lunii noiembrie 2006, minora s-a aflat o scurtă perioadă în grija mamei care, la începutul anului 2007, plecat să lucreze în Spania, lăsând copilul sub îngrijirea bunicilor paterni. Până în vara anului 2007 bunicii paterni și bunicii materni au fost cei care au îngrijit efectiv fetița și Curtea observă că, în această perioadă, numai tatăl a fost cel care a fost preocupat de soarta copilului, trimițând diverse sume de bani părinților săi pentru copil. Apoi, după ce minora a fost dată bunicilor materni spre îngrijire, din cauza internării în spital a bunicii paterne, tatăl a luat-o efectiv pe minoră în locuința din localitatea în care își stabilise domiciliul împreună cu concubina sa, asigurându-i creșterea și educarea. Copilul se află, de atunci, în grija exclusivă a tatălui, fiind dovezi certe că mama nu a contribuit cu nimic la creșterea copilului, nici în perioada cât a lucrat în Spania și nici ulterior, după întoarcerea în țară.
Se constată din prezentarea faptelor că pentru o bună perioadă de timp, aproximativ 2 ani, perioadă importantă pentru un copil de numai 1 an, mama fetiței a lipsit din viața ei și nu există nici o dovadă că aceasta ar fi făcut eforturi pentru a avea legături cu copilul și că ar fi fost împiedicată. Se poate spune că în această perioadă "dragostea de mamă", ca singur criteriu avut în vedere de tribunal, a putut fi asigurată de tată și chiar de o altă femeie, concubina tatălui.
Pe de altă parte, din înscrisurile prezentate din partea institutorului copilului și din declarațiile martorilor audiați la cererea ambelor părți, Curtea constată și că, din punct de vedere emoțional, minora - se află în echilibru în familia tatălui, aspect foarte important pentru o bună dezvoltare a unui copil mic, tatăl ocupându-se în aceeași măsură pentru asigurarea unor bune condiții materiale și educaționale.
Curtea nu poate să nu constate că și mama, în casa părinților săi, îi poate asigura copilului condiții materiale suficiente dar, față de faptele prezentate, constată că măsura încredințării copilului la tată este mai adecvată și este în interesul minorei în condițiile în care tatăl, atât în perioada cât mama a fost plecată din țară cât și după întoarcerea acesteia, a reușit să asigure o stabilitate materială și emoțională copilului lipsit de grija mamei, aflat la o vârstă la care avea nevoie de aceasta și că pârâta nu a produs nici o dovadă care ar fi putut demonstra că poate asigura minorei cel puțin aceleași condiții de stabilitate ca și reclamantul.
De aceea, reținând că soluția privind încredințarea minorelor nu ține seama de interesul superior al copilului prevăzut de art. 42 din Codul familiei, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi admis recursul reclamantului, cu consecința încredințării minorei - către tată și cu obligarea pârâtei intimate, în conformitate cu prevederile art. 94 Cod familie, la plata
unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 125 lei, sumă stabilită prin raportarea procentului de 25% la venitul minim pe economie națională, sumă ce va fi plătită în favoarea minorei de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majoratul copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în, str. a V-a nr. 96, județul T, împotriva deciziei civile nr. 182 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în T, str. -, -. A,. 19, județul T și autoritatea tutelarăCONSILIUL LOCAL, cu sediul în, județul T șiCONSILIUL LOCAL, cu sediul în T, județul
Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul.
Schimbă în parte sentința apelată și încredințează pe minora -, născută la 4 decembrie 2005, tatălui reclamant.
Obligă pârâta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 125 lei lunar, în favoarea minorei, de la 19 octombrie 2007 și până la majoratul minorei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la 1.210 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel - Șt.,
Red./dact. dec. jud. -/18.06.2009
dispozitiv gref. -
4 ex./19.06.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici Mariana Bădulescu
| ← Divort. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
