Divort. Decizia 1476/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (1498/2009)

Completul 3

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A III A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVIL NR.1476

Ședința public de la 03.11.2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Mirela Vișan

JUDECTOR - - - -

JUDECTOR - - -

GREFIER - I

Pe rol se afl soluționarea recursului formulat de recurenta pârât, împotriva deciziei civile nr.560 A din 29.04.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III-a Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și autoritatea tutelar PRIMRIA SECTORULUI 1

are ca obiect - divorț cu copii.

La apelul nominal fcut în ședința public, se prezint recurenta - pârât personal și intimatul - reclamant prin avocat, care depune la dosar delegație de substituire, lipsind autoritatea tutelar Primria Sectorului 1

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recurenta - pârât nu a fcut dovada achitrii taxei judiciare de timbru stabilit de instanț.

Curtea procedeaz la legitimarea recurentei - pârâte cu CI seria - nr.- CNP - eliberat de SPCEP S 1 biroul nr.2 la 26.03.2008.

Recurenta - pârât depune la dosar dovada achitrii taxei judiciare de timbru în cuantum de 20,00 lei - chitanța seria - nr.- (88) din 23.10.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei.

Aprtorul intimatului - reclamant, la interpelarea instanței, învedereaz c numele su este menționat pe împuternicire avocațial aflat deja la dosar, dar, în cazul în care nu se menționeaz numele su în împuternicire, solicit lsarea cauzei la a doua strigare, pentru a putea lua legtur cu aprtorul ales al intimatului - reclamant, în vederea depunerii unei împuterniciri avocațiale sau pentru prezența avocatului ales.

Curtea având în vedere cele menționate de aprtorul intimatului - reclamant, avocat, dispune lsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei la apelul nominal fcut în ședința public, se prezint recurenta - pârât personal și intimatul - reclamant prin avocat, cu împuternicire avocațial nr.99244/2009 emis de Baroul Bucure ști la dosar (fila 5), lipsind autoritatea tutelar Primria Sectorului 1

Recurenta - pârât depune la dosar, în susținerea probei cu înscrisuri, pe care o solicit a fi administrat, extrasul de pe dispozitivul sentinței penale nr.407 F/7.10.2009, precizând c intimatul a fost condamnat la pedepse cu închisoarea în mai multe cauze penale, motiv pentru care acesta nu se mai afl în țar, fiind dat în urmrire, sentința civil nr.10657/5.10.2009 pronunțat în dosarul nr- de Judectoria sectorului 1

Aprtorul intimatului - reclamant învedereaz c înscrisurile depuse de ctre recurenta - pârât nu au nicio relevanț în cauza prezent.

Curtea, deliberând, în baza art.305 cod procedur civil, încuviințeaz pentru recurenta - pârât proba cu înscrisuri, apreciind-o drept util, concludent și pertinent pentru soluționarea cauzei; având în vedere c nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurenta - pârât solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, anularea deciziei pronunțate de tribunal și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond. Arat c cererea depus în fond reprezint o cerere reconvențional, deși a fost intitulat "întâmpinare" faț de împrejurarea c prin aceasta a fost de acord cu divorțul. Precizeaz c de mult vreme intimatul nu mai contribuie la creșterea și educarea minorului, nu se intereseaz de copil. Depune note scrise.

Aprtorul intimatului - reclamant solicit respingerea recursului, ca nefondat. Precizeaz c cererea formulat de ctre recurenta - pârât la judecarea fondului este o întâmpinare, nu o cerere reconvențional. Nu solicit acordarea cheltuielilor de judecat.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de recurs de faț, constat urmtoarele:

Prin cererea de chemare în judecat înregistrat pe rolul Judectoriei Sectorului 1 B sub nr- la data de 02.12.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta desfacerea cstoriei încheiate între prți la data de 01.03.2008 înregistrat în Registrul Strii Civile al Primriei Sectorului 1 B la nr.158/01.03.2008, din culp comun, încredințarea spre creștere și educare a minorului, nscut la data de 12.07.2008, pârâtei și obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, fr cheltuieli de judecat.

În motivarea cererii reclamantul a artat c cei doi soți s-au cstorit din dorința de a întemeia o familie, mai ales c pârâta era însrcinat, iar ulterior au aprut neînțelegeri, care au culminat cu desprțirea în fapt.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.2, 36, 38, 40, 42 Codul familiei, 86, 90 Codul Familiei, art.607 și urmtoarele Cod procedur civil.

La dosar s-a depus certificatul de cstorie în original și copie a certificatului de naștere al minorului.

La data de 15.12.2008, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat desfacerea cstoriei din culpa exclusiv a reclamantului, încredințarea minorului spre creștere și educare, revenirea la numele purtat înainte de cstorie și stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului.

Prin sentința civil nr.16811/17.12.2008, Judectoria Sectorului 1 Baa dmis cererea de chemare în judecat, a dispus desfacerea cstoriei înregistrate în Registrul Strii Civile al Consiliului Local Sector 1 B sub nr.158/01.03.2008, din culp comun, a luat act c prțile nu au solicitat motivarea hotrârii, a dispus revenirea pârâtei la numele "" purtat anterior cstoriei; minorul, nscut la data de 12.07.2008 a fost încredințat spre creștere și educare pârâtei, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acestuia, respectiv contravaloarea în lei la data plții a sumei de 500 USD, începând cu data pronunțrii hotrârii pân la majorat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul prevzut de art.619 alin.1 Cod procedur civil, apelantul - reclamant, solicitând instanței de apel s ia act de renunțarea la cererea de divorț în temeiul dispozițiilor art.618 Cod procedur civil.

Apelantul - reclamant a susținut prin cererea de apel c în speț pot fi aplicate și dispozițiile art.618 alin.2 Cod procedur civil în sensul stingerii acțiunii de divorț prin împcarea prților întrucât prin întâmpinarea depus la prima instanț pârâta a fost de acord cu desfacerea cstoriei iar prțile s-au înțeles cu privire la încredințarea minorului și la cuantumul pensiei de întreținere.

Prin decizia civil nr.560 A/29.04.2009, Tribunalul Bucure ști - Secția a III-a Civil a admis apelul declarat de apelantul - reclamant și a schimbat, în tot, sentința apelat în sensul c a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei, reținând c sunt incidente dispozițiile art.246 Cod procedur civil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevzut de art.619 alin.1 Cod procedur civil recurenta - pârât, solicitând anularea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de Judectoria Sectorului 1

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.2, 36, 38, 40, 42, 86 și 90 din Codul familiei și art.607 și urmtoarele Cod procedur civil, recurenta - pârât a artat c reclamantul a exercitat calea de atac a apelului fr ca aceasta s-și exprime acordul, astfel c prțile nu s-au împcat, dimpotriv relațiile de familie sunt grav vtmate din pricina intimatului - reclamant care dup pronunțarea sentinței civile nr.16811/17.12.2008 a înstrinat apartamentul pe care promisese s îl treac pe numele minorului rezultat din cstorie și nu a achitat pensia de întreținere stabilit în favoarea acestuia.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare, prin care a susținut c recursul este inadmisibil întrucât recurenta - pârât nu a formulat cerere reconvențional prin care s solicite desfacerea cstoriei, astfel c este deczut din dreptul de a mai solicita divorțul pentru motivele proprii care existau la data primei zile de înfțișare în cererea principal, în fața primei instanțe.

A mai susținut intimatul - reclamant c recurenta - pârât nu a invocat niciun motiv de nelegalitate iar decizia instanței de apel este legal și temeinic întrucât acțiunea de divorț se stinge prin împcarea soților în orice faz a procesului, chiar dac intervine în fața instanței de apel, iar apelul sau recursul nu sunt timbrate conform legii.

Prin urmare, dac acțiunea de divorț se stinge prin renunțarea reclamantului la cererea de chemare în judecat, soțul pârât nu își poate exprima nemulțumirea pe calea recursului ci acesta poate promova o cerere de chemare în judecat în care se poate folosi și de faptele vechi.

Cererea de recurs a fost legal timbrat cu tax de timbru în cuantum de 20 lei achitat cu chitanța nr.- (88)/23.10.2009; s-a depus timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.

În faza recursului recurenta - pârât a depus la dosar în cadrul probei cu înscrisuri, conform dispozițiilor art.305 Cod procedur civil, în fotocopii, sentința civil nr.10657/05.10.2009 pronunțat de Judectoria Sectorului 1 B și un extras de pe dispozitivul sentinței penale nr.407/F/07.10.2009 pronunțat de Tribunalul Ialomița - Secția Penal.

Analizând decizia recurat prin prisma soluției pronunțate de instanța de apel și a dispozițiilor legale incidente în speț, Curtea reține urmtoarele:

Potrivit dispozițiilor art.618 alin.1 Cod procedur civil, "reclamantul poate renunța la cerere în tot cursul judecții înaintea instanțelor de fond, chiar dac pârâtul se împotrivește. Renunțarea reclamantului nu are nicio înrâurire asupra cererii fcute de pârât".

Art.618 alin.2 Cod procedur civil reglementeaz o alt ipotez, respectiv aceea în care prțile se împac, existând acordul ambilor soți pentru stingerea acțiunii de divorț.

Prin cererea de apel, apelantul - reclamant a invocat ambele temeiuri de drept (art.618 alin.1 și 2 Cod procedur civil) în sensul c a solicitat s se ia act de renunțarea sa la acțiune îns a apreciat c pot fi aplicate și dispozițiile art.618 alin.2 Cod procedur civil întrucât la prima instanț, pârâta a fost de acord cu desfacerea cstoriei.

La judecata în apel, intimata - pârât nu a fost prezent și nu și-a manifestat nici în scris poziția cu referire la cererea de apel.

Prin urmare, în mod corect Tribunalul Bucure știa dat eficienț dispozițiilor art.618 alin.1 Cod procedur civil (care are caracter de norm special faț de art.246 Cod procedur civil), a admis apelul și a luat act de renunțarea la judecat.

Deși a fcut referire exclusiv la art.246 Cod procedur civil, soluția Tribunalului Bucure ști este legal pentru c ea s-a întemeiat pe manifestarea exclusiv de voinț a apelantului - reclamant de a renunța la judecat în condițiile reglementate special în materia divorțului de dispozițiile art.618 alin.1 Cod procedur civil.

Prin urmare, criticile aduse de recurenta - pârât în sensul c hotrârea recurat este nelegal întrucât prțile nu s-au împcat sunt nefondate și aceasta deoarece renunțarea la judecat și împcarea prților sunt dou ipoteze distincte iar în speț sunt incidente dispozițiile art.618 alin.1 Cod procedur civil.

Criticile prin care recurenta - pârât a expus situația de fapt ulterioar pronunțrii sentinței de divorț nu reprezint motive distincte de recurs, Curtea analizând recursul conform dispozițiilor art.306 alin.3 și art.304 pct.9 Cod procedur civil cu referire la interpretarea și aplicarea de ctre instanța de apel a dispozițiilor privind renunțarea la judecat în faza procesual a apelului, în procesul de divorț.

Din acest punct de vedere, Curtea reține c recursul nu este nul fiind posibil încadrarea criticilor, astfel cum deja s-a artat, și nici inadmisibil întrucât recurenta - pârât nu a formulat în recurs cerere de desfacere a cstoriei, ci a explicat care sunt considerentele pentru care nu se poate aprecia c soții s-au împcat.

Cu referire la dispozițiile art.618 alin.1 teza final Cod procedur civil, Curtea reține c deși prin întâmpinarea formulat la prima instanț pârâta a solicitat desfacerea cstoriei din culpa exclusiv a reclamantului (în vreme ce acesta solicitase desfacerea cstoriei din culp comun), prima instanț nu a pus în discuție calificarea întâmpinrii și, prin urmare, s-a pronunțat exclusiv asupra cererii reclamantului.

Cum pârâta nu a formulat apel prin care s învedereze dac cererea sa era în fapt o cerere reconvențional care nu a fost soluționat distinct, Curtea nu poate analiza acest aspect omisso medio, astfel c, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedur civil, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârât, împotriva deciziei civile nr.560 A/29.05.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III-a Civil, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelar - PRIMRIA SECTORULUI 1

IREVOCABIL.

Pronunțat în ședinț public, azi 03.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - - -

GREFIER

I

Red.

.

2 ex./12.11.2009

TB-3 -;

Jud.1 -

Președinte:Mirela Vișan
Judecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 1476/2009. Curtea de Apel Bucuresti