Divort. Decizia 740/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 740
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 01 iunie 2009 privind judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 54 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 01 iunie 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01 iunie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 25.02.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei, reluarea numelui avut anterior căsătoriei de către reclamantă () și evacuarea pârâtului din locuința proprietatea reclamantei.
În motivare, s-a arătat că părțile s-au căsătorit la 26.10.1978, din căsătorie nu au rezultat copii, iar soții au locuit în imobilul proprietatea reclamantei situat în C,-, jud. D, dobândit anterior căsătoriei, conform sentinței civile nr.10423/19.10.1976.
Prin sentința civilă nr. 12418/12 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiovas -a admis acțiunea, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, căsătorie încheiată la 26.10.1978 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei C sub nr. 1866/26.10.1978.
S-a dispus reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de reclamanta acela de "".
S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea C,-, județul D, proprietatea reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a că prin sentința civilă nr. 10423/19.10.1976 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2527/17.12.1976 pronunțată de Tribunalul Dolj, având ca obiect partaj succesoral, i s-a atribuit reclamantei (care la vremea respectivă se numea ) un imobil compus din teren loc de casă în suprafață de 2184,4 mp, situat în C,-, jud. D, și o casă situată pe acest teren compusă din 2 camere și dependințe.
După aproximativ 2 ani de la dobândirea acestui imobil, reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul, în data de 26.10.1978.
Între soți s-au ivit neînțelegeri datorate faptului că, în ultimul timp, pârâtul a început să consume băuturi alcoolice și să-i adreseze cuvinte jignitoare soției, aceasta fiind amenințată cu moartea, că pârâtul este nemulțumit pentru că reclamanta și-a exprimat dorința de a-i face acte de proprietate pentru casă unui nepot.
Din adresa nr. 985/ 11.03.2008 emisă de Primăria rezultă că la rândul său, pârâtul deține un imobil casă de locuit în coproprietate cu sora sa, imobil care a fost construit în anul 1918 (fila 101 din registrul agricol al satului Urechesti din 1959) care a fost avariat de inundațiile din perioada 2005-2007, nefiind locuibil.
Față de situația de fapt probată, instanța a apreciat că de destrămarea relațiilor de familie se fac vinovate ambele părți, acestea nemaiputând ajunge la o conviețuire comodă și bună înțelegere, ceea ce înseamnă că menținerea căsătoriei ar fi pur formală, împrejurări în care instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 38 al. 1 fam pentru desfacerea căsătoriei.
Referitor la capătul de cerere accesoriu privind evacuarea pârâtului, s-a reținut că reclamanta este proprietara locuinței și că este imposibil ca foștii soți să continue conviețuirea.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la capătul de cerere privind evacuarea.
În motivarea apelului, s-a arătat că timp de circa 30 de ani, imobilul situat în C,-, deși aparținând intimatei ca bun propriu, dobândit anterior căsătoriei cu apelantul, a constituit domiciliul comun al părților și consideră că, din probele administrate în cauză, nu au rezultat motive care să conducă la concluzia imposibilității conviețuirii în continuare a părților în acest imobil, în condițiile în care apelantul este în etate de 77 ani, fiind o persoană singură, cu o stare precară de sănătate și cu mijloace modice de existență.
Mai mult decât atât, deși a făcut dovada, prin act emis de Primăria com. jud. D, că deține un imobil pe raza acestei comune, nu are deplină proprietate asupra acestuia, fiind in indiviziune cu sora sa, iar imobilul este nelocuibil, fiind grav avariat de recentele inundații care au afectat comuna, apelantul neavând nici posibilități materiale și nici capacitatea fizică de a realiza reparații acestuia.
Un alt aspect, pe care l-a învederat și instanței de fond este legat de faptul că, în timpul îndelungatei căsnicii cu intimata, apelantul a efectuat importante lucrări de reparații și de sporire a confortului locuinței acesteia, a căror contravaloare a fost suportată integral de apelant întrucât intimata nu dispunea de suficiente resurse financiare. Această contribuție a sa la sporirea valorii imobilului a fost făcută exclusiv în scopul ca această locuință să le servească de adăpost la bătrânețe, fiind doi oameni singuri, vârstnici si bolnavi. Se mai arată că a formulat acțiune de partaj bunuri comune în contradictoriu cu intimata, al cărei obiect îl constituie și dreptul său de creanță asupra acestor lucrări, care îi conferă un drept de retenție asupra imobilului, potrivit legii civile.
Prin decizia civilă nr. 54 24 februarie 2009 Tribunalului Doljs -a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a respins cererea pentru evacuarea pârâtului, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Tribunalul a reținut că nu s-a făcut o dovada imposibilității conviețuirii, deoarece, deși reclamanta invocă că pârâtul este agresiv verbal și o amenință cu moartea, nu se poate spune că aceste amenințări au fost de natură să o alarmeze pe reclamantă, de vreme ce, aceste amenințări au început să-i fie adresate din urmă cu aproximativ 2 ani și cu toate acestea cei doi soți locuiesc și chiar dorm împreună în același pat.
S-a arătat că pârâtul nu este coproprietar al casei ce a constituit domiciliu comun, însă aceasta poate, în cadrul acțiunii de partaj, care se află pe rolul Judecătoriei Craiova, să obțină un drept de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor pe care le-a realizat la acest imobil, îmbunătățiri de care a făcut vorbire martorul.
Tribunalul a apreciat că potrivit art. 41 alin. 2. fam. soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, iar potrivit art. 93. fam. obligația de întreținere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani.
Din interpretarea acestor texte de lege, dar și din literatura de specialitate, reiese că întreținerea nu presupune numai acordarea unei anumite sume de bani, ci tot ceea ce este necesar traiului: alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, etc.
Ori, în cazul de față, în care pârâtul a locuit în casa reclamantei timp de 30 de ani, instanța a considerat că acesta nu poate fi evacuat cu ocazia divorțului având în vedere că în prezent are vârsta de 78 de ani și deci se află în incapacitate de muncă și în stare de nevoie, nu mai poate depune efort fizic sau psihic pentru procurarea unei alte locuințe și este îndreptățit să primească întreținere de la reclamantă sub forma permiterii de a locui în continuare în fostul domiciliu comun.
S-a apreciat că pârâtul nu se poate muta în locuința primită ca moștenire de la părinții săi întrucât, pe de o parte, așa cum reiese din adeverința nr. 983/11.03.2008 emisă de Primăria comunei, aceasta nu este locuibilă, fiind avariată de inundațiile din anii 2005-2007 iar, pe de altă parte, această casă nu este proprietate exclusivă a pârâtului, acesta deținând-o în coproprietate cu sora sa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, motivând că instanța de apel a reținut greșit că nu s-a făcut dovada imposibilității conviețuirii, cât timp martorii au declarat că pârâtul are o atitudine violentă, o amenință pe reclamantă, pe fondul consumului exagerat de alcool, aceste probe fiind cele care au stat ala baza pronunțării divorțului.
S- susținut faptul că pârâtul nu are nici un drept de a locui în imobil, nici chiar în ipoteza unui drept de retenție și s-a criticat modul de aplicare a dispoz. art. 41 alin 2 și art. 93 din codul fam, că s-a făcut referire la acordarea unei întrețineri, deși pârâtul nu a solicitat.
Recurenta arătat că pârâtul are un copil căsătorie, că sora acestuia locuiește în Pitești și nu are pretenții asupra imobilului din loc..
Recursul este fondat, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9, întrucât hotărârea atacată este rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor legale.
Odată cu acțiunea de divorț, reclamanta a solicitat și evacuarea pârâtului din locuința ce constituie proprietatea ei, argumentul de fond, determinant, al unei astfel de cereri fiind încetarea titlului locativ al pârâtului, după desfacerea căsătoriei.
Pârâtul a avut calitatea de tolerat în locuință, fiindu-i permis de către titularul dreptului de proprietate să folosească imobilul, în virtutea relațiilor de căsătorie dintre părți, însă în prezent acesta nu justifică nici un drept asupra locuinței și nu mai are permisiunea proprietarului pentru a continua să locuiască.
Tribunalul a făcut o aplicare greșită aplicare a dispoz. art. 41 fam, privind acordarea dreptului la întreținere, în primul rând pentru că un astfel de drept nu a fost solicitat de pârât, iar în absența unei cereri, instanța nu poate dispune pentru că ar încălca principiul disponibilității și dispoz. art. 129
În al doilea rând, aceste dispoziții, care stabilesc dreptul soțului divorțat de a primi întreținere de la celălalt soț dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite în timpul căsătoriei, este necesar să fie aplicate prin coroborare cu dispozițiile art. 94 fam, potrivit cărora întreținerea se datorează potrivit cu nevoile celui ce o pretinde și cu posibilitățile celui ce urmează aop resta.
Aceasta presupune că, stabilind faptul că, din pricina vârstei, pârâtul se află în stare de nevoie, tribunalul a omis să cerceteze dacă reclamanta are posibilitatea reală de a presta întreținere fostului său soț sub forma asigurării unei locuințe.
Reclamanta se află, ca și pârâtul, la o vârstă înaintată, are posibilități financiare modeste iar continuarea conviețuirii cu pârâtul depășește cadrul asigurării unei întrețineri, cât timp locuința este compusă dintr-o cameră, nu se pot forma unități locative distincte, iar relațiile dintre părți sunt proaste, dovadă promovarea acțiunii de divorț.
Faptul că pârâtul are o atitudine violentă fizic și verbal față de reclamantă, ceea ce ar duce la imposibilitatea conviețuirii, nu este esențial în analizarea acțiunii în evacuare, al cărui temei este lipsa de titlu, însă constituie un argument pentru a înlătura motivarea tribunalului privind îndreptățirea pârâtului de a folosi în continuare locuința.
Neînțelegerile dintre părți și violențele exercitate de pârât, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au fost reținute de prima instanță ca motive de divorț, prin urmare nu pot fi ignorate în analiza capătului de acțiune în evacuare și nici nu poate fi modificată această stare de fapt în apel, cât timp criticile părților nu au privit soluționarea cererii de divorț.
Reclamanta, ca titular al dreptului de proprietate, are dreptul să folosească imobilul fără a suporta atingeri aduse acestui drept la care nu a consimțit, iar relațiile sale cu pârâtul sunt de natură a împiedica o folosință utilă, liniștită, o eventuală obligație a sa de a respecta un drept la locuință dobândit de pârât în timpul căsătoriei și de a-i asigura acestuia întreținere fiind mult prea apăsătoare și a aducând atingere însuși dreptului de proprietate al reclamantei.
Este nefondată motivarea tribunalului privind existența unui drept de creanță al pârâtului constând în lucrările și îmbunătățirile efectuate la imobil și, legat de acesta, un drept de retenție asupra imobilului, deoarece astfel de drepturi nu au fost recunoscute. Pretinsul drept de creanță al pârâtului nu a fost constatat, creanța sa nu este certă, lichidă, exigibilă, iar instituirea unui drept de retenție nu dă posibilitatea părții de a folosi bunul asupra căruia dreptul se instituie.
Tribunalul a arătat că pârâtul nu poate locui în imobilul din loc. asupra căruia are un drept de coproprietate deoarece nu a ieșit din indiviziune iar locuința nu este amenajată corespunzător.
Starea funcțională imobilului respectiv este o chestiune de fapt, care nu privește dreptul reclamantei de a pretinde evacuarea pârâtului, cât timp celelalte aspecte care au fost deja analizate duc la concluzia că acțiunea a fost corect admisă de prima instanță. Cum sora pârâtului, care exercită asupra imobilului din mediul rural un drept de coproprietate, locuiește, la rândul său, în altă localitate, ieșirea din indiviziune nu este necesară anterior începerii folosinței locuinței de către pârât, dreptul acestuia conferindu-i și atributul folosinței.
Concluzia care se impune este aceea că tribunalul a stabilit greșit că nu este posibilă evacuarea pârâtului din locuință, ignorând faptul că reclamanta este proprietar exclusiv, că părțile nu pot continua să conviețuiască, fiind în relații proaste, iar atitudinea pârâtului a determinat-o pe reclamantă să promoveze acțiunea de divorț.
Potrivit art. 312 se va admite recursul și, fiind întemeiat motivul de recurs prev de art 304 pct. 9 c, se va modifica decizia și se va respinge apelul, fiind menținută sentința.
Potrivit art. 274 intimatul pârât va fi obligat către recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 54 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Modifică decizia civilă nr. 54 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în sensul că respinge apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr. 12418 din 12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova. Menține sentința civilă nr. 12418 din 12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Obligă intimatul pârât către recurenta reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /tehnored. GI
2ex/10-06-2009
jud.apel, Șt. / Jud. fond
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Sorin Drăguț, Gabriela Ionescu
| ← Divort. Decizia 1476/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
