Divort. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 163
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Spânu
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul A împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât A, lipsind intimata reclamantă și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de intimata reclamantă, după care;
Instanța, constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul pârât A, a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sun nr- la Judecătoria Tg-J reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul A solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la 15 iunie 2001 și înregistrată în Registrul de stare civilă la Consiliul Local sub nr.24/1991, din vina exclusivă a pârâtului și să-i fie încredințați spre creștere și educare minorii - născută la data de 06.08.1992, - născut la 03.08.1998 și -A- născut la 6 noiembrie 2001, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în raport de veniturile realizate de acesta și nevoile minorilor, revenirea acesteia la numele purtat anterior căsătoriei și atribuirea folosinței locuinței până la partajarea bunurilor comune.
Analizând motivele pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, acordul părților privind desfacerea căsătoriei, instanța a constatat că reluarea traiului în comun nu mai este cu putință și având în vedere acordul acestora cu privire la desfacerea căsătoriei și încredințarea minorilor prin sentința civilă nr.3852/25 mai 2009 admis acțiunea, a desfăcut căsătoria în raport de disp.art.617 alin. 2.pr.civ, a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum, de 490 lei lunar începând cu 11.03.2009 și a atribuit în folosință reclamantei și minorilor parterul locuinței proprietate personală, iar etajul pârâtului, până la partajare, compensând cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea instanței, cu privire la cuantumul pensiei de întreținere și sub aspectul cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens adeverința nr.15286 din28.09.2009 prin care demonstrează să în cuantumul veniturilor pe ultimele 6 luni sunt incluse sume ce privesc primă de vacanță, diferențe de salarii ce le-a încasat precum și tichete de Paști.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 314/29.0ct.2009 a respins apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.3852/25.05.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prima instanță a stabilit corect cuantumul pensiei de întreținere pentru fiecare minor, apelantul având posibilitatea legală să solicite reducerea pensiei de întreținere în cazul în care veniturile sale înregistrează o scădere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că în mod nejustificat instanța nu a avut în vedere faptul că recurentul are un venit net de 3106 lei cu caracter de continuitate, neputând fi luate în considerare primele ocazionale acordate acestuia, cu atât mai mult cu cât minorii beneficiază de confortul întregii case de locuit cu parter și etaj, existând și obligația mamei de a-și aduce contribuția la întreținerea minorilor.
La data de 19 ianuarie 2010 intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii, în privința stabilirii cuantumului pensiei de întreținere pentru fiecare dintre cei 3 minori.
Recursul este nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. 3 Cod fam. instanța judecătorească, odată cu pronunțarea divorțului, va hotărî căruia dintre părinți îi vor fi încredințați copiii minori, stabilind contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Obligația de întreținere există și între părinți și copii, întreținerea fiind datorată în raport de nevoia celui care o cere și de mijloacele celui care urmează aop lăti, instanța judecătorească putând mări sau micșora obligația de întreținere după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește, fiind relevante în acest sens prevederile art. 86, 94 din Codul fam.
Codului familiei instituie dreptul copilului la întreținere, respectiv obligația corelativă ce incumbă părintelui de a presta întreținere, față de copiii minori. Potrivit art.86 alin. 1 coroborat cu art. 107 alin. 2 din Codul familiei, obiectul acestei obligații îl formează mijloacele necesare traiului, respectiv alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, nevoi spirituale, precum și mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copiilor. Obligația de întreținere se execută în natură sau prin plata unei sume de bani, instanța judecătorească fiind cea care stabilește cuantumul și modalitatea de executare, în funcție de împrejurări.
În cazul în care întreținerea este datorată de către părinții care obțin venituri din muncă, art.94 alin. 3 din Codul familiei instituie anumite plafoane maxime până la care se poate stabili pensia de întreținere, ținând seama de numărul de copii ce urmează a beneficia de acest drept.
În speță, pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorată de pârât în favoarea celor 3 minori încredințați mamei spre creștere și educare, instanțele au avut în vedere veniturile pârâtului pe ultimele 6 luni. Împrejurarea că în cadrul acestor venituri se includ și sume reprezentând prima de vacanță, nu justifică reducerea cuantumului pensiei de întreținere cuvenită minorilor, în condițiile în care în cazul reducerii veniturilor pârâtului, există posibilitatea formulării unei noi cereri în instanță, pentru stabilirea unui nou cuantum al pensiei de întreținere.
Sunt nefondate criticile din recurs referitoare la justificarea diminuării pensiei în raport de modul de folosință al casei de locuit de către minori, sau în raport de contribuția proprie a reclamantei la întreținerea minorilor, având în vedere că prin modul de aplicare a dispozițiilor aret. 94 alin. 3 Cod fam. în raport de care pentru 3 sau mai mulți copii pensia de întreținere se stabilește până la J din câștigul sau din munca părintelui căruia nu i s-au încredințat minorii, nu se înlătură contribuția celuilalt părinte căruia i s-au încredințat minorii, la creșterea și educarea acestora, cu atât mai mult cu cât vârsta celor 3 minori impune cheltuieli necesare întreținerii efective a minorilor, dar și pentru educarea și pregătirea profesională a acestora.
Față de considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau de modificare prevăzut de art. 304 cod pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul A împotriva deciziei civile nr. 314 din data de 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
2 ex/18.02.2010
Tehnored.
Jud. fond
Jud. apel Gh.
Președinte:Dan SpânuJudecători:Dan Spânu, Emilian Lupean, Alexandrina Marica
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|