Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/FM
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-pârât - domiciliat în,- județ C - împotriva încheierii de ședință din 12.03.2009 pronunțată de tribunalul Constanța,în contradictoriu cu intimata-reclamantă, -domiciliată în,- județ C, respectiv,- judet C la. AV., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata-reclamantă avocat conform împuternicriii avocațiale nr.59/2009 depusă la dosar,lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus prin serviciul registratură o cerere formulată de recurentul-pârât care solicită judecata în lipsă și depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 19 lei conform chitanței seria /- - - PJ și timbru judiciar de 0,3lei.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei,în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca inadmisibil raportat la prevederile dispozițiilor art.299-283 Cod pr.civilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr -,reclamanta a chemat in judecata pe paratul,solicitand instanței sa partajeze bunurile comune dobandite in timpul casatoriei,in cote parti egale,cu cheltuieli de judecata.
In sustinere,a aratat ca partile au dobandit in timpul casatoriei un teren in suprafata de 1000 mp situat in,str -,nr 120,jud Constanta,o locuinta compusa din doua corpuri de casa situata in,str -,nr 120,jud Constanta,un teren in suprafata de 500 mp situat in,str -,nr 13,jud Constanta si o constructie compusa din 2 camere situata in,str -,nr 13,jud Constanta.A solicitat atribuirea imobilului din str - câtre reclamanta si a imobilului din str - câtre reclamanta si parata,prin formarea a doua loturi de cate 250 mp si un corp de casa.
In dovedire,a solicitat proba cu inscrisuri,interogatoriu,martori si expertiza tehnica.
Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala,prin care a considerat ca poate solicita o cota majoritara,fara sa indice daca solicita efectiv si care este aceea si a solicitat ca reclamantei sa i se atribuie doar imobilul din str -,iar paratului-reclamant sa i se atribuie imobilul din str -,care este nefinalizat.
In contraproba a solicitat proba cu inscrisuri,interogatoriu si martori.
Paratul a precizat la fila 25 dosar ca nu solicita cota majoritara.Prin urmare,instanta a calificat cererea reconventionala ca fiind o simpla aparare,avand in vedere ca paratul nu a solicitat cota majoritara si nu a solicitat introducerea in masa a altor bunuri sau constatarea calitatii de bun propriu pentru anumite bunuri.
Soluționând pe fond cauza, Judecătoria Constanțaa pronunțat sentința civilă nr.16.949 din 3 octombrie 2008,prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de 50% fiecare următoarele bunuri imobile:
- imobilul situat în comuna,-, județul C, compus din teren în suprafață de 1000 mp și două corpuri de casă în valoare de 56.450 lei;
-imobilul situat în comuna,-, județul C, compus din teren în suprafață de 500mp în valoare de 19.910 lei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților.
A fost atribuit reclamantei imobilul situat în comuna,-, judetul C, iar imobilul din comuna,- judetul C,pârâtului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 18.270 lei cu titlu de sultă.
În termen legal,împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat apel reclamanta, ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin încheierea din 12 martie 2009, instanța de apel a calificat calea de atac ca fiind apelul.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul.
Motivează recursul arătând că instanța de apel în mod greșit a stabilit calea de atac ca fiind apelul și nu recursul,întrucât valoarea masei de împărțit nu depășește suma de 100.000 lei, aceasta fiind de 76.360 lei.În funcție de valoarea masei de împărțit calea de atac este recursul.
Pentru cele menționate mai sus, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Analizând încheierea recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele:
Potrivit art.299 Cod pr.civilă cu referire la art.282 al.2 Cod pr.civilă și art.316 Cod pr.civilă,încheierile premergătoare nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs decât numai odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Codul d e procedură prin art.255 face distincție între hotărârile judecătorești și încheierile de ședință.
Apoi în art.268 Cod pr.civilă, codul distinge între încheierile care leagă instanța de măsurile ordonate și încheierile care permit instanței să revină, dacă este cazul asupra a ceea ce a hotărât. juridică și practica juridică numesc prima categorie a încheierii - încheieri interlocutorii, iar pe dea de-a doua, încheierii preparatorii.
În practică, distincția între încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii nu prezintă importanță decât sub aspectul că unele leagă instanța de măsurile luate (cele preparatori), pe când altfel (cele interlocutorii) leagă instanța prin măsurile luate, nemaiputând reveni asupra lor. Sub aspectul posibilității de recurare indiferent de felul lor, încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul, în afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
În cauză,încheierea recurată este premergătoare iar potrivit disp.art.299 Cod pr.civilă cu ref.la art.282 al.3 Cod pr.civilă și art.316 Cod pr.civilă,nu pot fi recurate decât odată cu fondul.
Așa fiind se constată că excepția este fondată, recursul fiind inadmisibil în condițiile dispozițiilor legale sus citate.
Pârâtul are posibilitatea ca potrivit acelorași dispoziții legale să atace cu recurs încheierea premergătoare odată cu recursul împotriva deciziei ce se va da în judecată pe fond a apelului.
În consecință, în baza art.282 al.2 Cod pr.civilă cu ref.la art.299 Cod pr.civilă și art.316 Cod pr.civilă va fi admisă excepția și respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul civil declarat de recurentul-pârât - domiciliat în,- județ C - împotriva încheierii de ședință din 12.03.2009 pronunțată de tribunalul Constanța,în contradictoriu cu intimata-reclamantă, -domiciliată în,- județ C, respectiv,- judet C la. AV..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 22.06.2009.
Pentru președinte de complet Judecători
Jud.- aflată în - -
Se semn.conf.art.261 al.2 cpc
PREȘEDINTE INSTANȚĂ - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Red.dec.jud./07.07.2009
Tehnored.gref./07.07.2009
2 ex.
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Jelena Zalman
← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1/2009. Curtea... | Divort. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Craiova → |
---|