Divort. Decizia 1683/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1651/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1683.
Ședința publică de la 07 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul pârât reclamant, împotriva deciziei civile nr.94 A din 27.05.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă () și autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI.
are ca obiect - divorț cu copii.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 23.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat succesiv pronunțarea la 30.11.2009 și 07.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călărași, la data de 16.09.2008 și înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, la data de 27 februarie 1998, să i se încuviințeze să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de; să i se încredințeze spre creștere și educare, minorii, născut la 10.06.1998 și, născut la 08.10.2002, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în raport de veniturile acestuia și să fie obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 27.02.1998, iar din relațiile de familie, au rezultat minorii născut la 10.06.1998 și născut la 08.10.2002.
A mai menționat că relațiile de familie la început au decurs normal, însă după o perioadă de timp, au apărut neînțelegeri datorită pârâtului care obișnuia să consume exagerat și frecvent băuturi alcoolice, și pe acest fond provoca certuri și scandaluri care culminau cu lovirea acesteia; că era nevoită să plece la părinți împreună cu cei doi copii.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu martori și înscrisuri, depunând în acest sens, la dosarul cauzei: certificatul de căsătorie seria - nr.-, din care reiese că părțile s-au căsătorit la data de 27.02.1998, certificatul de naștere seria - nr.- din care rezultă că minorul s-a născut la data de 8 octombrie 2002 și seria - nr.-, din care reiese că minorul - s-a născut la data de 10 iunie 1998 și au ca părinți, părțile.
În termen legal, pârâtul-reclamant a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând admiterea în parte a acțiunii reclamantei, în sensul de a se dispune desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți și să-i fie încredințați lui, spre creștere și educare, cei doi minori rezultați din căsătorie.
În motivarea cererii, pârâtul reclamant a arătat că și reclamanta se face vinovată de destrămarea relațiilor de căsătorie, deoarece încă din timpul conviețuirii, a întreținut relații extraconjugale notorii cu un alt.
În ceea ce privește încredințarea copiilor, a arătat că de la părăsirea domiciliului comun, reclamanta-pârâtă nu s-a preocupat în nici un fel de creșterea, îngrijirea și educarea minorilor, aceste obligații fiind în sarcina sa exclusivă. Solicită ca minorii să rămână în continuare în grija lui, deoarece le oferă acestora condiții materiale și morale foarte bune, îi sunt atașați și este în interesul lor să locuiască în casa în care au crescut, să meargă la aceeași școală, respectiv grădiniță, unde au prieteni.
Prin întâmpinare, pârâtul reclamant a invocat și excepția necompetenței teritoriale a instanței.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.115-119 Cod de procedură civilă și art.42 Codul familiei, precum și art.274 Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.2729/09.10.2008, Judecătoria Călărașia admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Oltenița.
Acțiunea a fost înregistrată la această instanță, sub nr-.
În temeiul art.132 Cod de procedură civilă, reclamanta-pârâtă a formulat cerere completatoare prin care a solicitat ca, în situația în care nu îi va fi admisă cererea privind încredințarea minorilor spre creștere și educare, să fie obligat pârâtul-reclamant să-i permită a avea legături personale cu aceștia, în sensul de i se permite vizitarea acestora, la fiecare sfârșit de săptămână, de vineri orele 16,00 până duminică orele 18,00, în vacanța de vară o lună de zile și o săptămână în vacanța de Paști și
În dovedirea cererii principale și a cererii completatoare, reclamanta-pârâtă a solicitat probele cu înscrisuri, anchete sociale la domiciliile separate ale soților și doi martori.
Pârâtul-reclamant, în dovedirea cererii reconvenționale și în combaterea cererii principale, a solicitat probele cu înscrisuri, anchete sociale și doi martori.
Au fost audiați martorii și propuși de reclamanta-pârâtă și și propuși de pârâtul-reclamant, din ale căror declarații, a rezultat că relațiile de familie sunt grav și iremediabil vătămate, conviețuirea nemaifiind posibilă.
Referitor la capătul de cerere privind divorțul, hotărârea nu s-a mai motivat întrucât în temeiul art.617 al.2 Cod de procedură civilă, ambele părți au solicitat instanței aceasta.
Pe cale de consecință, instanța a admis cererea principală și în parte cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina ambilor soți, conform art.37 al.2 și art.38 al.1 fam. rap.la art.617 al.1 Cod de procedură civilă.
A dispus ca după desfacerea căsătoriei, reclamanta-pârâtă să revină la numele purtat anterior, acela de "".
În ceea ce îi privește pe minorii rezultați din căsătoria părților, având în vedere declarațiile martorilor și referatele de anchetă socială cu privire la posibilitățile materiale ale părinților, comportamentul acestora față de copii înainte și după despărțirea în fapt, legăturile de afecțiune stabilite între aceștia și părinții lor, instanța a apreciat că este în interesul acestora, să locuiască împreuna cu mama lor.
Din declarațiile martorilor audiați la propunerea părților, a rezultat că, până la ultima despărțire în fapt, în luna iunie 2008, reclamanta-pârâtă a fost cea care s-a ocupat de creșterea, îngrijirea și educarea celor doi copii, aceștia fiind atașați de mama lor. Aceeași martori au mai declarat că în perioada conviețuirii părțile au mai fost despărțite în fapt, reclamanta fiind cea care pleca la părinții săi, urmare a violențelor exercitate asupra ei de pârât, și de fiecare dată îi lua și pe copii. După câteva zile, la insistențele soțului său și în că acesta își va schimba comportamentul, reclamanta accepta să reia conviețuirea și revenea împreună cu minorii în domiciliul comun. Atitudinea pârâtului însă era aceeași, în sensul că o jignea, îi făcea reproșuri neîntemeiate, acuzând-o că ar întreține relații extraconjugale, cu toate că aceasta nu avea serviciu și se ocupa numai de treburile gospodărești și o lovea chiar de față cu copiii. Acest comportament îl avea atunci când era sub influența băuturilor alcoolice, dar și atunci când nu bea.
Din declarații a mai rezultat că la ultima despărțire în fapt, reclamanta-pârâtă a plecat la părinții săi împreună cu cei doi copii, numai că pârâtul a venit din nou să o convingă să reia conviețuirea și întrucât aceasta l-a refuzat, i-a luat pe minori la domiciliul său, în că astfel o va determina pe soția lui să se întoarcă acasă.
Martorii audiați la propunerea reclamantei-pârâte au declarat că, după despărțire, aceasta și-a vizitat o perioadă copiii, le-a cumpărat îmbrăcăminte și cele necesare pentru școală, ulterior însă, pârâtul nu i-a mai permis să-i viziteze și nici să primească lucrurile pe care le cumpăra pentru aceștia. Motivația lui era aceea că din moment ce a plecat de acasă, nu mai are ce să discute cu copiii.
Martorii pârâtului-reclamant au declarat că după despărțirea în fapt, acesta s-a ocupat de copii, dar nu au știut dacă reclamanta a venit să-i viziteze sau dacă au contribuit la cheltuielile de întreținere a acestora, băiatul mai mare fiind la școală, iar cel mic la grădiniță.
Martorul, fratele pârâtului, a declarat că în perioada sărbătorilor de iarnă, reclamanta pârâtă a venit să-și viziteze copiii, nu i-a găsit acasă, a venit la locul de muncă al pârâtului în că îi va găsi acolo, numai că acesta a dat-o afară, spunându-i că minorii nu sunt cu el.
Tot din declarațiile martorilor, a rezultat că atunci când pârâtul-reclamant este la serviciu, având un program de lucru de 24 ore cu 48 de ore, în sensul că lucrează 24 de ore și este liber 48 de ore, copiii rămân singuri acasă sau merg la un unchi al tatălui lor.
Din referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile separate ale soților, rezultă că ambii părinți au locuri de muncă stabile, pot oferi copiilor condiții materiale si morale optime și sunt atașați de aceștia.
Soluționând cauza prin sentința civilă nr.147/2009, Judecătoria Oltenițaa admis acțiunea reclamantei-pârâte, împotriva pârâtului - reclamant .
A admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant.
A respins capătul de cerere prin care pârâtul-reclamant solicita să-i fie încredințați spre creștere și educare, minorii, născut la data de 10.06.1998 și născut la data de 08.10.2002.
A respins cererea completatoare formulată de reclamanta-pârâtă.
A dispus desfacerea căsătoriei părților încheiată la data de 27 februarie 1998, înregistrată la Primăria comunei Mînăstirea, jud.C, de căsătorie nr.2 din 27.02.1998, certificat de căsătorie seria - nr.-, din vina ambilor soți.
După desfacerea căsătoriei, reclamanta-pârâtă va reveni la numele purtat anterior, acela de "".
A încredințat mamei reclamante-pârâte, spre creștere și educare, pe minorii născut la data de 10.06.1998 și născut la data de 08.10.2002.
A stabilit în sarcina pârâtului-reclamant, obligația de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum de câte 109 lei lunar pentru fiecare ( total 218 lei lunar), cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la majoratul acestora.
A luat act că părțile nu solicită motivarea hotărârii pe capătul de cerere privind divorțul.
A obligat pe reclamanta-pârâtă la 284,5 lei cheltuieli de judecată către pârâtul-reclamant.
În cauză a declarat apel, pârâtul care nu a invocat o încălcare a dispozițiilor legale în materie, însă a solicitat ca instanța de control judiciar să ia act că prima instanță a înțeles greșit că a fost de acord cu desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți și a cerut să se constate culpa exclusivă a reclamantei. De asemenea, a criticat sentința prin faptul că s-a dispus ca cei doi minori să fie încredințați reclamantei.
În motivarea apelului, a arătat că nu este adevărat că obișnuiește să consume alcool în exces, ci în mod normal la ocazii, sărbători. Din cauza reclamantei, s-a ajuns la această situație, pentru că la scurt timp după ce s-au căsătorit, a început să întrețină relații extraconjugale cu diverși indivizi din comunele învecinate. Sub pretextul că mergea să achite diverse facturi ori la cumpărături, pleca de acasă, lăsând copiii în grija străzii și revenea cu puțin timp înainte de sosirea pârâtului-apelant.
A precizat că dorește desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, care nu a părăsit familia nu din cauza traiului insuportabil, ci din dorința de a duce o viață ușoară, lipsită de responsabilitățile familiei.
A solicitat ca pârâta să fie obligată la plata pensiei de creștere și educare a minorilor, iar copiii să-i fie încredințați pârâtului-apelant.
În susținerea apelului, a depus declarația unui vecin, două diplome ale minorului, de participare la concursuri școlare și factura de achiziționare a unui calculator prin programul școlar.
Deși legal citată, reclamanta-intimată nu a depus întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.94/A/27.05.2009, Tribunalul Călărașia respins apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței instanței de fond și l-a obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că apelul nu este fondat și l-a respins pentru considerentele următoare:
Instanța de fond a apreciat corect relațiile dintre părți și a încredințat pe cei doi minori în grija mamei, deoarece trebuie avut în vedere interesul superior al copiilor, care nu poate evolua normal în condiții de stres cauzat de excese bahice ale tatălui. Chiar dacă ar fi fost reale acuzele de imoralitate la adresa reclamantei, nu s-a produs nici o probă că aceasta ar acționa în defavoarea minorilor.
La vârstele actuale, cei doi copii au nevoie de stabilitate și afecțiune, fiind în perioada de acumulare de cunoștințe și formare a caracterului, deziderate ce nu pot fi realizate decât prin lăsarea copiilor alături de mamă. de violență la care este predispus pârâtul, pot avea o influență negativă în dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Nefiind ridicate obiecțiuni cu privire la cuantumul pensiei la care a fost obligat pârâtul prin respingerea cererii de încredințare, urmează a se respinge și cererea de obligare la prestația periodică a reclamantei.
Nu poate fi admisă nici cererea ca divorțul să se facă din vina reclamantei, întrucât la instanța de fond, părțile au convenit că această căsătorie să fie desfăcută din vina ambilor soți și nu au solicitat motivarea de către instanță, a acestei dispoziții.
În atare condiții, apelul a fost respins, iar apelantul-intimat a fost obligat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de intimata-reclamantă.
Împotriva acestei decizii, la data de 24 iunie 2009, declarat recurs pârâtul reclamant, solicitând să fie admis, să fie casate cele două hotărâri și să se trimită cauza spre rejudecare în fond, să se respingă acțiunea formulata împotriva sa, să se admită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, să-i fie admisă încredințarea celor doi minori, să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreținere a celor doi minori, fără cheltuieli de judecată.
În motivele recursului, s-a învederat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7,9,10 Cod de procedură, astfel:
Art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vizează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii, cel de al 9-lea motiv de recurs privind esențialmente nelegalitatea hotărârii atacate și conținânând două ipoteze distincte: pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal; pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă are în vedere situația în care instanța a ignorat un mijloc de apărare sau o dovadă administrată hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurentul a considerat că motivarea deciziei pronunțate de tribunal, se reduce la o singura frază, preluată și ea din sentință, fără a se răspunde la motivele de apel prezentate de parte, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 Cod de procedură civilă potrivit cărora hotărârea judecătoreasca trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea având în astfel de situații, un caracter formal.
Neîndeplinirea cerinței legale a motivării, constituie motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, iar pentru că această situație echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, dosarul se trimite spre rejudecare, în baza art. 312 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Recurentul a considerat de o deosebită importanță, proba depusă în dosarul de recurs, respectiv diploma prin care minorul a absolvit anul școlar 2008 - 2009, cu media 950, obținând premiul I, dovedind prin aceasta, faptul că alături de tatăl și fratele mai mic, duce o viață absolut normală, nu este stresat și demonstrând prin meritele școlare, că dezvoltarea fizică și psihică nu este împiedicată de "manifestările de violență pe care tatăl le are asupra minorilor, excese cauzate de către acesta", potrivit completului de judecata din apel.
Instanța a reținut din proba testimonială, că pârâta a plecat de acasă din cauza traiului insuportabil alături de fostul soț - lucru prezumat de aceasta, pârâta nedovedind în nici un fel, faptul că a fost lovită.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare din conținutul declarațiilor martorilor, faptul că pârâta când a părăsit domiciliul conjugal, nu a luat și copiii cu ea, un alt fapt apreciat lipsit de importanță de către instanță. Mai mult, s-a ignorat în considerentele deciziei, opinia minorului exprimată în camera de consiliu, acesta exprimându-și ferm dorința de a rămâne alături de tatăl său. Intimata nu are o locuință proprie, neputând oferi un domiciliu stabil, minorilor.
Recurentul a solicitat să se țină seama de ancheta socială de la domiciliul tatălui celor doi minori, unde aceștia se găsesc și să se constate ancheta efectuată la așa zisul domiciliu al mamei, nefăcându-se în nici un fel dovada că intimata locuiește la acea adresă cu forme legale. CopiiI nu cunosc domiciliul la care mama dorește să-i ducă.
Prin decizia recurată, instanța a menționat că instanța de fond a apreciat corect relațiile dintre părți și a încredințat pe cei doi minori, mamei, considerând că trebuie avut în vedere interesul superior al copiilor, care nu se pot dezvolta normal în condițiile de stres cauzate de "excesele bahice" ale tatălui. Această concluzie este apreciată de recurent, ca superficială, deoarece nu există probe în dosarul în cauză, din care să reiasă faptul că suferă de un viciu "atât de grav", în schimb în aceeași decizie nici nu s-a amintit de către instanță, faptul că minorul a fost ascultat în camera de consiliu și acesta și-a exprimat clar și fără echivoc, dorința de a rămâne alături de tatăl și fratele mai mic.
Instanța nu a luat în considerare un lucru foarte important și anume că dacă mama dorea într-adevăr să își vadă copii, nu îi căuta acasă în timpul când ei frecventau cursurile școlare ori ale grădiniței și nici nu aveau ce căuta la serviciul tatălui; putea merge să îi viziteze la școală și la grădiniță, dar nu a dorit acest lucru.
În motivele de recurs, se face referire la faptul că pârâta când vine în sat, când vine în vizită la sora ei, aceasta având locuința foarte aproape de a sa, dă petreceri în curte împreună cu diferite persoane și pentru a nu fi văzută de copii, camuflează gardul proprietății, iar după ce petrecerile se încheie, trece pe la fostul domiciliu spre a discuta cu recurentul despre ce demersuri mai face către instanță și ocazional, întreabă și de copii.
Recurentul și-a întemeiat recursul, pe dispozițiile art. 299, 300, 301, 302, 303, 304 pct. 7, 9 și 10, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315 și 316 Cod de procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata-reclamantă () a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că probele administrate cauzei au reliefat că încredințarea către mamă, corespunde cel mai bine interesului superior al copiilor. Motivele invocate de recurent nu reprezintă motive temeinice pentru încredințarea către tată, acesta nerealizând dovada că le poate oferi condiții mai bune de creștere. Recurentul a avut un comportament cu totul necorespunzător. Deși a încercat să îi vadă pe copii, s-a lovit sistematic, de refuzul recurentului, deși era în interesul copiilor să se poată înțelege. A precizat că are un loc de muncă, realizază venituri permanente și beneficiază de condiții pentru a își crește copiii.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă, art. 40-42 Codul Familiei.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, de către recurent: declarații extrajudiciare ale unchiului recurentului, și a unui vecin, diplome ale elevului, referat actualizat de anchetă socială la domiciliul tatălui, caracterizare a preotului din sat.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii",Curtea constată următoarele:
După cum s-a arătat deja în doctrina și practica judiciară, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv, echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă, incidența art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii, să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat următoarele: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].-
În speță, este de observat că hotărârea instanței de apel cuprinde în considerente, argumentele pentru care tribunalul a apreciat că se impune ca minorii să fie încredințați mamei, raportându-se la consumul de alcool al recurentului, la vârstele copilului, la împrejurarea că mama nu a avut reacții nepotrivite față de copii. Nu mai puțin, tribunalul a arătat de ce apreciază că și criticile referitoare la capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, este neîntemeiat, fundamentându-și soluția pe înțelegerea părților de la judecătorie, ca divorțul să fie pronunțat din culpa comună a soților.
Ca atare, în nici un caz nu se poate susține că decizia recurată nu ar fi motivată sau că ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nefiind fondat, așadar, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Sub un al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea constată că potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Instanța de recurs apreciază că pot fi subsumate acestui motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticile recurentului privind greșita încredințare a minorilor către mamă, cu ignorarea cerinței privind protejarea interesului superior al copiilor, principiu consacrat pe plan intern, de art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiu care se degajă din toate criticile recurentului orientate către finalitatea încredințării copiilor, către dumnealui.
Potrivit art. 42 Codul Familiei,"instanța de judecată va hotărî o dată cu divorțul, cărui părinte îi vor fi încredințați minorii".
Potrivit art. 43 Codul Familiei, "părintele căruia nu i s- încredințat copilul, are dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura lui profesională".
Potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.
Interesul superior al copilului poate fi definit ca nevoia copilului de, interesul și preocuparea din partea părinților, disciplina corespunzătoare și continuitatea și consistența în continuitatea interesului pentru copil. Stabilitatea economică e importantă, dar nu esențială. Educația proprie a părinților nu e esențială, dar o educație mai bună a unuia dintre părinți, poate fi o garanție pentru creșterea copiilor.
Sunt esențiale: modul în care copilul interacționează cu părinții, modalitățile în care părinții interacționează cu copii, inclusiv modalitățile în care comunică cu aceștia, ceea ce include și împărtășirea emoțiilor.
C mai important factor este maturitatea părintelui și abilitatea acestuia de a arăta cât de mult își iubește copilul.
Copiii vor fi încredințați părintelui care este mai matern, ceea ce nu înseamnă că vor fi încredințați neapărat mamei.
Raportat la împrejurarea că minorii locuiesc de la naștere, la locuința tatălui, o locuință corespunzătoare, formată din patru camere, fiind îngrijită de acesta; raportat la împrejurarea că minorii, în vârstă, în prezent, de circa 12 ani, respectiv 7 ani, au dezvoltat relații de afecțiune în acest mediu stabil; având în vedere și dezvoltarea optimă a copiilor, în mediul amintit, potrivit raportului de anchetă socială efectuat la locuința copiilor (fila 32 dosar fond, fila 31 dosar recurs), unde s-a constatat că tatăl se ocupă foarte bine de copii, între aceștia și recurent, stabilindu-se o strânsă comunicare și potrivit și diplomelor școlare, inclusiv cele depuse în recurs, din care reies rezultate deosebite școlare, inclusiv prin participarea la concursuri disciplinare, minorul obținând chiar premiul întâi la școală, în anul școlar 2008-2009, cu media 9,50, propunându-se de către reprezentanții Autorității Tutelare de la locuința copiilor, ca aceștia să fie încredințați tatălui, din adeverințele depuse rezultând totodată, că minorii sunt sănătoși, Curtea apreciază că la acest moment, este în interesul copiilor, să fie încredințați tatălui. Acest fapt este de natură să garanteze menținerea mediului stabil în care copiii s-au născut și au dezvoltat relații afective, unde s-au dezvoltat corespunzător, garantându-se și o educație echilibrată, corespunzătoare minorilor, conform rezultatelor școlare atestate.
Nu mai puțin, Curtea are în vedere și opinia exprimată a copilului, în vârstă în prezent, de circa 12 ani, opinie afirmată atât în fața instanței de judecată, dar și în fața autorităților administrative competente, conform referatului de anchetă socială (fila 31 dosar recurs), în sensul de a fi încredințat tatălui, alături de care îi este bine, împreună cu fratele său.
Dreptul copilului de a își exprima liber opinia, asupra oricărei probleme care îl privește, reprezintă un element central al Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, introdus prin art. 12 din acest act normativ internațional. Acest drept a fost inserat în legislația română, prin art. 24 din Legea nr. 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, lege care transpune Convenția, pe plan intern.
Copilul este participant activ și subiectul principal al procedurilor privind
încredințarea sa, în situația în care are discernământul format și poate să aprecieze asupra măsurii care răspunde cel mai bine interesului său superior.
Raportat la vârsta sa, la performanțele școlare obținute, Curtea consideră că minorul a putut să evalueze în mod rezonabil, mediul care i-ar fi mai propice la ora actuală, pentru dezvoltarea optimă a sa și a fratelui său, astfel încât prezenta instanță de recurs va atribui importanță și opiniei exprimate a copilului, alături de celelalte elemente deja expuse.
Pe de altă parte, în baza probelor nou administrate în recurs, Curtea constată că, deși depozițiile martorelor propuse de intimată denotă faptul că recurentul ar fi violent și ar consuma alcool în mod exagerat, aceste depoziții ale mamei și sorei intimatei, nu se coroborează cu celelalte probe administrate cauzei, inclusiv cele noi, respectiv depozițiile celorlalți martori, caracterizarea recurentului, realizată de preotul localității sau mențiunile din referatul de anchetă socială, unde se precizează în mod expres, împrejurarea că recurentul este cel care se ocupă de îngrijirea celor doi minori, cumpărându-le cele necesare, fiind perfect conștient de responsabilitățile care îi revin în calitate de părinte. Nu mai puțin, din declarațiile celor două rude apropiate ale intimatei, rezultă că violențele ar fi fost exercitate în mod predilect, către aceasta din urmă, tribunalul nereținând nici el că minorii ar fi fost loviți de către tată, ci doar influența negativă a exceselor bahice ale acestuia, față de necesitatea de a evolua în mod normal.
Este adevărat și aspectul că programul de lucru al tatălui, determină un interval de câteva ore în care copiii nu s-ar afla sub supravegherea acestuia, însă Curtea constată că martorii audiați de către magistratul fondului, au arătat că un unchi de-al tatălui îi supraveghează în acest răstimp, copiii dormind uneori la acesta, când tatăl este la serviciu. Nu mai puțin, Curtea constată că aceiași problemă s-ar ridica și în situația în care copiii ar fi fost încredințați mamei, deoarece și dumneaei lucrează, astfel încât și la locuința acesteia, copiii nu s-ar afla un interval, sub supravegherea directă a acesteia.
Curtea constată totodată, că mama locuiește în prezent, în B, într-o casă proprietatea unei alte persoane, nerealizându-se dovada titlului său locativ și nici măcar, existența reședinței sale la respectiva adresă, pentru a se putea concluziona în sensul posibilității acesteia de a oferi un cămin stabil, copiilor.
Argumentele în sensul că vârsta și sexul copiilor impun încredințarea mamei, nu sunt întemeiate, întrucât sunt întemeiate pe o prejudecată, iar instanța de recurs, ca de altfel și cele de fond, trebuie, la momentul încredințării, să aibă în vedere interesul superior al copilului și aptitudinea parentală a părinților, și nu vreo prejudecată. Vârsta și sexul copiilor nu reprezintă singurii factori determinanți pentru încredințarea minorilor, argumentele anterioare ilustrând tot atâtea elemente de care trebuie să se țină seama.
Dincolo de disputa asupra încredințării, Curtea atrage expres atenția ambilor părinți, cu titlu general, că cei doi minori trebuie feriți de sentimente atât de agresive asupra psihicului unui copil, ca: ura, aversiunea, stresul, culpabilizarea unuia dintre părinți.
Indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale, climat care să le dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, care să le confere speranță și bucurie, lucruri atât de simple, dar atât de mari și de importante pentru succesul unei persoane în viață.
Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, un astfel de copil angoasat, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai mare sau mai mică și indiferent dacă părinții sesizează sau nu aceste schimbări.
Indiferent de relațiile dintre părinți, aceștia trebuie să se comporte între ei, față de copil, de o manieră civilizată și conciliantă, întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil și va fi folosit de acesta, în propriile sale relații sociale.
Impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, lipsirea astfel a copiilor, de afecțiunea unuia dintre părinți, nu va determina decât o frustrare afectivă a minorilor, cu consecințe ireparabile asupra caracterului și persoanei lor.
față de copii, a lipsei de apreciere a unui părinte față de celălalt, va determina dezechilibrul copiilor, psihicul lor, la această vârstă fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper ale copiilor, la această vârstă (părinții și legătura de afecțiune față de aceștia) se pot clătina, iar copiii vor putea dedveni singuri, nesiguri, lipsindu-i un important al securității lor (afecțiunea unuia dintre părinți), indiferent cât de mult și-ar dori celălalt părinte (din compasiune pentru copiii săi sau din răzbunare față de fostul soț) să umple acest gol. Indiferent cât de rău ar fi un soț, el poate fi un părinte bun pentru copil, întrucât e părintele său și trebuie lăsat să aibă contact cât mai des cu copilul, tocmai pentru protejarea copilului, a universului său și pentru menținerea inocenței acestui univers.
Tensiunile dintre soți trebuie stopate așadar, imediat, așa cum am arătat anterior, pentru binele copilului.
mamei de a se îngriji de copii și de a le fi alături sunt laudative și trebuie susținute în mod obligatoriu și de tată, căci acești copii au doi părinți, iar despărțirea soților nu înseamnă și despărțirea copiilor, de un părinte.
În concluzie, analiza coroborativă a probelor administrate cauzei în recurs, dar și anterior, nu reliefează o situație de fapt contrară interesului superior al copiilor, la tată. Ceea ce primează însă, este salvgardarea mediului stabil în care copiii au crescut până la această vârstă, unde s-au dezvoltat armonios, realizând rezultate școlare foarte bune și unde au dezvoltat relații de afectivitate.
Aprecierile asupra interesului superior al copilului, au impus o dezbatere generală, principială asupra situației părinților, cu referire și la situația de fapt, privită prin prisma și a probelor nou administrate în recurs.
Acestea sunt considerentele pentru care se impune modificarea soluției de încredințare a copiilor, în cauză realizându-se o greșită aplicare de către instanțe, a prevederilor art. art.2 din Legea nr.272/2004 și art. 42 din Codul Familiei, devenind incident cel de-al nouălea motiv de recurs prevăzut de art. 304 Cod Procedură Civilă.
Dată fiind soluția de încredințare a copiilor, către tată, se impune pe cale de consecință, obligarea intimatei, la plata unei pensii de întreținere către minori, potrivit art. 38 al. 4 Codul Familiei, art. 86 și art. 94 din Codul Familiei, în cuantum de 1/6 pentru fiecare copil, cuantum stabilit prin raportare la vârsta minorilor, la nevoile lor concrete aferente acestor vârste, la venitul mediu al intimatei. Astfel, intimata va plăti fiecărui minor, o pensie de întreținere de 166 lei până la majoratul fiecăruia dintre cei doi copii, pensie reprezentând 1/6 din salariul net al intimatei, de 1000 lei (adeverință fila 21 dosar fond). Pensia se va plăti începând cu data introducerii cererii principale - 16.09.2008, deoarece copiii se află la tată de la despărțirea în fapt, a părinților și deoarece art. 38 al. 4 Codul Familiei impune ca obligarea să se realizeze din oficiu, deci independent de formularea acestui capăt de cerere principal sau reconvențional.
Tot ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind încredințarea, se imune admiterea capătului de cerere a intimatei, referitoare la stabilirea unui program de vizită a minorilor. În legătură cu această cerere, prezenta instanță de recurs observă următoarele:
1.Sub un prim aspect, Curtea constată că potrivit art. 8 din Convenția Europeană cu privire la Drepturilor Omului și Libertățile sale Fundamentale:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie.2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."
Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, tratează într-un spirit luminat, deosebit de delicat, problematica drepturilor copilului. Interesul superior al copilului, menținerea relațiilor acestuia cu părinții săi, reprezintă concepte de bază în evaluarea respectării drepturilor sale fundamentale.
În lumina acestei concepții moderne, Comisia a stabilit pentru prima oară, în principiu, că relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinți se păstrează după separarea acestora din urmă. Acela dintre foștii soți care nu locuiește cu copilul, trebuie să beneficieze de un drept de vizită adecvat, cu excepția cazului în care interesul copilului se opune.
Așadar, ca principiu, relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinții săi, trebuie păstrate și protejate și după separarea în fapt a acestora din urmă. Legăturile personale cu minorul au ca scop, menținerea sau după caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relațiilor de familie, dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă.
Curtea europeană a remarcat în mod repetat, că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul unei persoane, la respectarea vieții sale familiale. În această direcție, Curtea de la Strasbourg a reamintit deseori, că în cauzele de acest fel, " examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului, este întotdeauna de o importanță fundamentală"(împotriva,hotărârea din 7 august 1996, 1996-III, paragraful 64), " că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești, în interesul superior al copilului"(HotărâreaGnahore împotriva Franțeinr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX, și,anterior citată, paragraful 78).
Tot astfel, conform art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului, convenție ratificată de România, prin Legea 18/1990, "1.Statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. -
3. Statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului".
Așadar, chiar și în situația în care părinții sunt divorțați, iar copiii au fost încredințați unuia dintre aceștia, trebuie asigurată posibilitatea unui contact direct între minori și celălalt părinte.
2.Sub un al doilea aspect, Curtea constată căcriteriile de apreciere a interesului superior al minorului, constând în: vârsta copilului, posibilitățile părinților de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul acestora față de minor și al minorului față de fiecare dintre părinți, grija manifestată de părinți, implicarea personală a părinților în diverse etape de evoluție a minorului, opinia copilului etc. formează un ansamblu compatibil cu principiul egalității între părinți, principiu dedus din întreaga concepție modernă evidențiată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, prin hotărârile sale și regăsit pe plan intern, prin dispozițiile art. 31 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale art. 97 din Codul Familiei: "Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptați. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor" și ale art. 98 al. 1 din Codul Familiei: "Măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți, de comun acord".
În aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enunțate, instanțele urmând a le evalua în ansamblul lor.
3. Sub un al treilea aspect, Curtea reține faptul căprogramul de vizitare al unui copil,nu poate fi circumscris unor tipare rigide, dată fiind complexitatea și dinamica relațiilor de familie, în contextul unei societăți aflate într-o dinamică accentuată. Programul de relații personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, răspunzând interesului superior al copilului, să favorizeze dezvoltarea în continuare, a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți în mod egal.
Or, viața de familie presupune și posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil, unul de prezența celuilalt. pe viitor, de prezența cotidiană a ambilor săi părinți, copilul va avea nevoie acută de a menține un contact constant și des, într-o manieră echilibrată și civilizată, cu părintele la care nu are stabilită reședința sa. Menținerea în mod consistent, în viața copilului, a ambilor părinți, reprezintă o necesitate și o garanție a unei creșteri echilibrate și armonioase, din punct de vedere social-afectiv.
4. Toate aceste considerente anterior enunțate se constituie în argumente prevalente care conduc la concluzia că este în interesul superior al copiilor și, să aibă un program elaborat de vizită, la intimată, în sensul celui solicitat.
Curtea apreciază că programul de vizitare care se impune a fi stabilit, trebuie să fie unul larg, fiind benefic ca minorii să beneficieze de prezența în preajma lor, a părintelui cu care nu locuiesc, în continuare.
Astfel, raportat și la posibilitățile actuale de transport (de exemplu, deplasarea cu microbuzul până la B, nu presupune mai mult de circa o oră), Curtea apreciază că stabilirea unui program de vizită lunar în sensul luării copiilor la sfârșitul a două săptămâni, de vineri ora 1600, până duminică ora 1800, respectând bineînțeles, programul de școală al copiilor, cu luarea minorilor la locuința mamei și cu impunerea obligației de a îi readuce la locuința copiilor, nu este de natură a-i perturba sau obosi pe minori.
Nu mai puțin, considerentele anterioare determină de asemenea, stabilirea perioadei din vacanța de vară, la luna iulie în anii pari, respectiv la luna august, în anii impari.
Programul de vizită adecvat pentru cei doi copii, impune în evocarea acelorași considerații enunțate anterior, ca minorii să poată petrece alături de mamă și sărbătorile religioase anuale, într-o modalitate care să fie echitabilă însă, pentru ambii părinți. Astfel, în vacanța de Paște, copiii vor petrece o săptămână, în anii pari, alături de mamă, ceea ce presupune că în anii impari, această religioasă va fi petrecută alături de tată, iar în vacanța de C, copiii se vor afla o săptămână, în anii impari, cu mama, iar în anii pari, vor rămâne cu, această alternanță fiind adecvată interesului superior al copiilor, precum și rezonabilă, echitabilă, pentru ambii părinți.
În ceea ce privește dispoziția primei instanțe referitoare la desfacerea căsătoriei, Curtea constată că potrivit cererilor de chemare în judecată principală și reconvențională și concluziilor din dezbateri, părțile au solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, solicitând ca acest capăt de cerere să nu fie motivat. În consecință, Curtea constată că recurentul nu poate reveni asupra propriei sale cereri în acest sens, fără a fi încălcate prevederile art. 132 și 134 Cod de procedură civilă, referitoare la termenul până la care se poate modifica o cerere de chemare în judecată, inclusiv reconvențională, precum și prevederile art. 294 al. 1 Cod de procedură civilă, care interzice formularea unei cereri noi în apel. În consecință, toate criticile formulate sub acest aspect, sunt nefondate.
În ceea ce priveștemotivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilăinvocat, Curtea constată că recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod de procedură civilă. Or, Curtea constată abrogarea expresă prin OUG nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă ("când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii") respectiv de art. 304 pct. 11 ("când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate").
Ca atare, acest motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă nu mai poate fi astfel, invocat.
Având în vedere că recurentul a solicitat cheltuieli de judecată pe parcursul întregului proces, dat fiind faptul că cererea sa reconvențională a fost admisă în tot și că cererea completată a intimatei a fost admisă în parte (nedispunându-se încredințarea către aceasta, a minorilor și nici admiterea întrutotul, a programului de vizită propus), Curtea va dispune obligarea reclamantei-pârâte să plătească pârâtului-reclamant, cheltuieli de judecată, la fond, în sumă de 608,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat ales, conform art. 274 Cod de procedură civilă.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va modifica decizia civilă recurată, în sensul că:
Va admite apelul declarat de apelantul pârât reclamant împotriva sentinței civile nr.147/26.01.2009 a Judecătoriei Oltenița.
Va schimbă în parte, sentința apelată, în sensul că:
Va admite în parte, cererea principală.
Va admite cererea reconvențională.
Va încredința pârâtului reclamant, spre creștere și educare, pe cei doi minori, născut la 10.06.1998 și, născut la 08.10.2002.
Va admite cererea completatoare a cererii principale.
Va stabili un program de vizitare a minorilor, în favoarea reclamantei, astfel:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în fiecare lună, de vineri, ora 16,00, până duminică, ora 18,00, respectându-se programul de școală al copiilor;
- în vacanța de vară, în luna iulie, în anii pari, respectiv august, în anii impari;
- în vacanța de Paști, o săptămână, în anii pari;
- în vacanța de C, o săptămână, în anii impari.
Va obligă pe reclamantă, să achite pensie de întreținere, fiecărui minor, în cuantum de câte 166 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii principale - 16.09.2008, până la majoratul fiecăruia dintre cei doi minori.
Va obliga reclamanta pârâtă să plătească pârâtului reclamant, cheltuieli de judecată în sumă de 608,3 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Dată fiind culpa procesuală a intimatei în declanșarea și desfășurarea prezentei căi de atac, dar și a apelului, Curtea o va obliga pe aceasta la plata de cheltuieli de judecată, către apelant, în cuantum de 19,15 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, respectiv 19,15 lei către recurent, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât reclamant împotriva deciziei civile nr.94/A din 27.05.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă () și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul pârât reclamant împotriva sentinței civile nr.147/26.01.2009 a Judecătoriei Oltenița.
Schimbă în parte, sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte, cererea principală.
Admite cererea reconvențională.
Încredințează pârâtului reclamant, spre creștere și educare, pe cei doi minori, născut la 10.06.1998 și, născut la 08.10.2002.
Admite cererea completatoare a cererii principale.
Stabilește un program de vizitare a minorilor, în favoarea reclamantei, astfel:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în fiecare lună, de vineri, ora 16,00, până duminică, ora 18,00, respectându-se programul de școală al copiilor;
- în vacanța de vară, în luna iulie, în anii pari, respectiv august, în anii impari;
- în vacanța de Paști, o săptămână, în anii pari;
- în vacanța de C, o săptămână, în anii impari.
Obligă pe reclamantă, să achite pensie de întreținere, fiecărui minor, în cuantum de câte 166 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii principale - 16.09.2008, până la majoratul fiecăruia dintre cei doi minori.
Obligă reclamanta pârâtă să plătească pârâtului reclamant, cheltuieli de judecată în sumă de 608,3 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata să plătească cheltuieli de judecată, apelantului, în cuantum de 19,15 lei cheltuieli de judecată în apel, respectiv 19,15 lei recurentului, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. 06.01.2010
Tehnored.
2 ex/ 21.01.2010
Tr.C -
-
Jud.Oltenița - Bodârlău
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
| ← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1224/2009.... | Divort. Decizia 1369/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
