Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 717/R-MF
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul G, domiciliat în B, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.34/A/ din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât G, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.187/8.04.2009, emisă de Cabinetul individual- Baroul Vâlcea și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.18/3.04.2009, emisă de Cabinetul individual- Baroul Vâlcea, pentru intimata-reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 0,30 lei-timbru judiciar și cu 39,00 lei-timbru judiciar, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac în raport de valoarea obiectului cu care a fost investită instanța.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-pârât G, consideră recursul ca fiind admisibil, în raport de valoarea stabilită prin expertiza efectuată în cauză și nu de cea indicată de părți la investirea instanței, întrucât acestea nu au putut evalua corect terenul la acea dată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, susține că recursul este inadmisibil în raport de valoarea de terenului de sub un miliard indicată la investire și solicită respingerea lui, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În subsidiar, consideră recursul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, pentru motivele invocate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08 martie 2006, reclamanta (fostă ) a chemat în judecată pe pârâtul G, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1997 și până în ianuarie 2006, când s-a dispus desfacerea căsătoriei prin sentința civilă nr.37/25 ianuarie 2006 Judecătoriei Brezoi.
Reclamanta a arătat că pe parcursul căsătoriei a dobândit împreună cu pârâtul o serie de bunuri imobile, respectiv o casă cu parter și etaj, o bucătărie din scândură, un grajd cu 4 încăperi, o construcție din lemn, acoperită cu șiță, compusă din parter și etaj, o cabană din lemn, un grajd cu două încăperi, un teren de 4200. situat în punctul,Podul cu ", mai multe obiecte de mobilier, electrocasnice și de uz casnic, două autocamioane, o basculantă, un tractor, un autoturism, mai multe animale.
Reclamanta a solicitat partajarea bunurilor în cote egale și atribuirea în natură a unei locuințe cu anexe, având în vedere posibilitatea redusă de a mai dobândi o altă locuință și ținând seama de faptul că îi are în întreținere pe cei doi minori rezultați din căsătorie.
Prin cererea reconvențională pârâtul a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor, recunoscând existența în parte față de cele pretinse de reclamantă și solicitând o contribuție de 70% la dobândirea lor, având în vedere veniturile realizate comparativ cu cele ale pârâtei.
Judecătoria Brezoi, prin încheierea de admitere în principiu nr.506 din 22 noiembrie 2006, a admis în parte, în principiu, acțiunea, precum și cererea reconvențională și a constatat contribuția egală a părților la dobândirea bunurilor stabilind compunerea masei partajabile.
În cauză s-au efectuat expertize care au identificat bunurile, le-au evaluat și au întocmit propuneri de lotizare, omologându-se varianta I, ce corespunde prevederilor art.6735alin.2 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.46 din 23 ianuarie 2008, Judecătoria Brezoia admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, dispunând ieșirea părților din indiviziune, în varianta I din completarea raportului de expertiză, cu obligarea pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1259,5 lei.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței a declarat apel pârâtul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ulterior, apelantul, personal și asistat de avocat, a renunțat la judecata motivelor de apel ce vizau încheierea de admitere în principiu, respectiv cota, fiind de acord cu contribuția egală și componența masei partajabile, înțelegând să solicite doar o nouă lotizare, în care să-i revină în lot o cameră din casă și în lotul intimatei a grajdului cu 2 încăperi, a bunurilor mobile și a animalelor de pe lângă casă.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.34/A/ din 06 februarie 2009, a admis apelul formulat de pârât, a schimbat în parte sentința și a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, cu modificările din varianta a II- Prin aceeași decizie au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și s-a luat act că în cauză nu se solicită cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că varianta a II-a de lotizare în care apelantului îi revine în lot terenul de 4214,47. cabana cu 2 încăperi din lemn și construcția cu destinația de magazin, alături de alte bunuri, îi asigură acestuia posibilități de locuit, așa cum solicită, nefiind în interesul părților să obțină o cameră din casă, dat fiind relațiile conflictuale ce au dus de altfel la divorț.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul G, susținând că nu este de acord să primească în lot bunurile mobile pe care intimata le folosește în mod exclusiv încă din anul 2005 de la despărțirea părților. Mai arată recurentul că în lotul său au fost incluse aparate casnice și electronice care la această dată nici nu mai funcționează, datorită uzurii și folosirii acestora de către intimată. În acest sens s-ar mai fi scăzut sulta ce i-a fost stabilită de instanța de apel.
Mai arată recurentul că a solicitat în motivele de apel ca instanța să-i atribuie o parte din imobilul casă de locuit întrucât nu are altă locuință, locuind într-o magazie pe terenul aflat la un kilometru de sat, fără apă curentă și alte condiții de locuit normale.
Susține recurentul, că fiind compusă din parter și etaj, casa putea fi ușor împărțită între părți, mai ales că terenul pe care se află acest imobil îi aparține. În aceste condiții putea să-și folosească terenul care nu face parte din masa partajabilă.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul motivelor formulate.
Potrivit prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității și legalității recursului, față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță, se constată că, valoarea bunurilor ce constituie obiectul partajului dintre părți este 176 498 lei vechi, o valoare totală de sub un miliard, (100 000 RON), in raport de care calea de atac este potrivit art. 282/1 cod procedură civilă și statuările ICCJ, recursul, așa cum corect s-a reținut de instanța de fond.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei,(RON) inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 RON și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Având în vedere prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, care permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de munca îndeplinită și soluția adoptată de această instanță, Curtea va micșora onorariile avocatului ales de intimată la 500 lei, obligând recurentul la plata sumei de 500 lei în total, cu titlu de cheltuieli de judecată, după reducerea onorariului.
Curtea a considerat că suma de 2500 lei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă și a apreciat rezonabil să acorde doar 500 lei pentru realizarea unui raport de proporționalitate între munca depusă de avocat, valoarea onorariului și soluția adoptată de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul G, domiciliat în B, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.34/A/ din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Obligă pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată, după reducere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./22.04.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Divort. Decizia 1730/2009. Curtea de Apel Oradea | Plasament. Decizia 893/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
