Divort. Decizia 1739/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1729/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1739
Ședința publică din 15.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă reclamantă (-), împotriva deciziei civile nr. 557 din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru divorț.
La apelul nominal se prezintă avocații în calitate de reprezentant al recurentei pârâte reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/11.05.2009, eliberată de Baroul București, respectiv în calitate de reprezentant al intimatului reclamant pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr. 9/29.09.2009, eliberată de Baroul București.
Se face referatul cauzei, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurenta a depus la dosar, prin registratura instanței, o sentință penală în limba italiană și în traducere legalizată.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri de formulat, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, urmând ca apărătorul recurentei să dezvolte criticile care vizează nelegalitatea hotărârii atacate.
Avocatul recurentei pârâte reclamante solicită a se observa că nici prima instanță, nici tribunalul, nu au ținut cont de actele existente la dosar.
Susține că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Arată că recurenta a făcut dovezi privind pregătirea sa profesională, dar și agresivitatea intimatului față de ea.
Solicită, în concluzie, admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri pronunțate anterior, în sensul ca desfacerea căsătoriei să se pronunțe reținându-se culpa exclusivă a intimatului, în raport de probele administrate.
Solicită și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.600 lei, pentru dovedirea cărora depune la dosar două chitanțe reprezentând onorarii de avocat.
Avocatul intimatului reclamant pârât solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că motivele de recurs care vizează netemeinicia, și anume cele referitoare la situația de fapt, nu pot fi analizate de instanță, întrucât nu se încadrează în cazurile strict prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă.
Arată că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, pentru dovedirea cărora depune la dosar chitanța în sumă de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3086 din 3.05.2007 pronunțată de către Judecătoria Bacău în dosarul nr- s-a admis excepția de necompentență teritorială a acestei instanțe în soluționarea cererii de divorț intentată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B la data de 06.06.2007, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.7540 din data de 03.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, s-a admis acțiunea principală formulată de către reclamantul, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta, s-a dispus desfacerea căsătoriei, înregistrată sub nr.1375 din 15.11.1999 în Registrul Stării Civile al Primăriei B, din culpa comună a soților, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei - acela de -, cu cheltuieli de judecată,
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, și pârâta, s-au căsătorit la data de 13.11.1999 în România, iar potrivit susținerilor părților, din căsătoria lor nu au rezultat copii.
Totodată, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat pe cale principală desfacerea căsătoriei din culpa ambelor părți, iar cu ocazia dezbaterilor pe fond, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei. Pârâta a solicitat pe cale incidentală desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului.
Articolul 38 alin.1 din Codul Familiei, prevede posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Potrivit susținerilor părților, confirmate de declarațiile martorilor și -, în prezent soții sunt despărțiți în fapt. Potrivit susținerilor pârâtei din cuprinsul cererii adresate instanței din Italia, din luna ianuarie 2008, reclamantul are o relație extraconjugală cu numita și locuiește chiar, împreună cu această persoană.
Separarea în fapt a soților datează, astfel cum rezultă din declarația martorului, din anul 2006, când pârâta a părăsit domiciliul comun pentru a se muta într-o locuință închiriată. De atunci soții nu au mai reluat traiul în comun. Pârâta a susținut în cererea adresată instanței italiene în luna ianuarie 2008 că a deschis două procese penale în Italia împotriva soțului său și a concubinei acestuia.
Separarea în fapt a părților produsă din culpa pârâtei, care a părăsit domiciliul conjugal în 2006, fost agravată de reclamant care s-a angajat într-o altă relație intimă și s-a mutat împreună cu noua sa parteneră. Tensiunile dintre soți au fost și mai mult agravate de pârâtă prin declanșarea celor două proceduri penale în Italia împotriva reclamantului.
Instanța de fond a constat astfel că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, reținându-se drept motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei neînțelegerile grave dintre soți, precum și despărțirea în fapt a acestora, ce au determinat destrămarea relațiilor de familie.
În raport de aceste motive, care conturează culpa comună a soților, instanța a admis în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională și a dispus în baza art.38 alin.1 Codul Familiei, desfacerea căsătoriei, din vina ambilor soți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, sub nr-, la data de 20.03,2008.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta a arătat că instanța de judecata nu a manifestat un rol activ in soluționarea cererii de divorț pronunțându-se numai pe baza declarațiilor celor doi martori ai reclamantului-pârât fără să ofere posibilitatea și pârâtei-reclamante să-și probeze susținerile din cererea reconvențională și că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă propuse de pârâta-reclamantă, neadministrând nici un fel de proba, motivându-și sentința numai pe declarațiile fratelui reclamantului care are și mandat, declarație plină de neadevăruri și falsuri motiv pentru care i s-a făcut plângere penală pentru art.260 Codul penal: a solicitat să se admită apelul, să se schimbe în tot sentința dată în primă instanță în sensul de a se desface căsătoria din culpa exclusivă a soțului reclamant-pârât.
Apelul a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.1251 A din 15.10.2008.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâta reclamantă, criticând-o în temeiul art.304 pct.5 Cod de procedură civilă pentru nelegalitate, în sensul că procedura de citare cu această parte - apelantă a fost viciată pentru termenul de soluționare din 15 octombrie 2008, întrucât domiciliul ales în apel (apelanta lucrând în Italia) a fost la Cabinetul avocatului și împuternicitului cu procură juridică -, în apel solicitându-se în mod expres citarea la domiciliul ales, or instanța de apel a îndeplinit în mod nelegal procedura, citând-o pe apelantă la fostul domiciliu din
În acest fel, la termenul fixat necunoscut de către apelantă, aceasta a lipsit și nu a timbrat apelul din motive neimputabile acestei părți, cu consecința anulării apelului ca netimbrat.
Prin decizia civilă nr.56 din 12.01.2009 pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a fost admis recursul și s-a dispus casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București. Instanța de recurs a constat că, cuprinsul celor trei înscrisuri invocate - apelul declarat și motivat, procura judiciară și împuternicirea avocațială - rezultă că domiciliul a fost ales pentru soluționarea apelului la procuratorul - avocat -; instanța de apel, cu neobservarea alegerii de domiciliu din apel, potrivit art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, a citat-o nelegal pe apelanta - pârâtă la fostul domiciliu din B, menționându-i-se și achitarea taxelor judiciare de timbru. La termenul fixat la 15 octombrie 2008, constatând doar lipsa dovezii de achitare a taxei de timbru, în mod greșit, apelul a fost anulat ca netimbrat.
Cu prilejul rejudecării apelului declarat de apelanta - pârâtă - reclamantă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-.
Prin decizia civilă nr.557 A din 29.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de apelantă cu privire la absența rolului activ al instanței de fond, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, instanța de fond administrând întreg probatoriul în deplină legalitate și egalitate de tratament între cele două părți, iar concluzia relativă la culpa comună a celor doi soți în destrămarea relațiilor maritale fiind temeinic motivată pe ansamblul materialului probator administrat la fond. Mai mult, declarațiile martorului audiat în apel, martor indirect, astfel cum rezultă din depoziția acestuia care are cunoștință de aspectele relatate din relatărilor soților deoarece martora audiată locuiește în România și doar ocazional se întâlnește cu părțile care locuiesc în Italia, nu sunt de natură a contura o altă concluzie decât cea de la fond cu privire la culpa comună.
În ceea ce privește afirmațiile apelantei că depozițiile martorilor de la fond pe care instanța și-ar fi întemeiat sentința că ar fi mincinoase și că ar fi formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, acest aspect nu a fost pobat.
Având în vedere că nu s-a răsturnat prin probele administrate în apel concluzia instanței de fond relativă la declanșarea neînțelegerilor dintre soți de către apelanta pârâtă prin părăsirea domiciliului conjugal, agravate ulterior de începerea unei relații extraconjugale de către intimat, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.619 Cod procedură civilă, recurenta - pârâtă - reclamantă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.557 A din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței apelate, iar pe fond desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului - pârât.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta - pârâtă - reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală și netemeinică întrucât reține în mod greșit situația de fapt existentă în cauză și a interpretat în mod greșit probatoriul administrat în cauză.
A susținut recurenta - pârâtă - reclamantă că la 08.01.2007, în timp ce locuia împreună cu reclamantul - pârât în Italia - nr.4, intimatul a depus la Judecătoria Bacăuo cerere de desfacere a căsătoriei din culpă comună în care a indicat adresa pârâtei în Municipiul B,-, iar la de 02.03.2007 pe când locuia în str.- 69 acesta a depus la Regiunea de si D un denunț de furt, în sensul că soția sa în perioada 8 și 9 ianuarie 2007, care locuia în- Italia i-a sustras certificatul de înmatriculare și un certificat de proprietate; prin cererea de denunț a mai precizat că a divorțat de soția sa în R România precum că este despărțit de ea din anul 2006.
S-a mai arătat că de fapt, a locuit cu soția sa până la data de 01.02.2007 când părăsind căminul conjugal împreună cu o rezidentă de origine română, a încheiat un contract de închiriere pentru o locuință cu două camere în str.- 69 până în anul 2011. Contractul a fost depus la fila 47-54 în limba italiană și 55-56 în limba română în dosarul Judecătoriei sectorului 1 B; din declarația de ospitalitate depusă la fila 64 cu traducere în limba română fila 65 rezultă că locuiește în - nr. 4 din 23.11.2001.
A susținut recurenta că instanța de fond nu a reținut agresivitatea intimatului față de aceasta în sensul că în data de 18.01.2007 a agresat-o, acesta a căzut,în cădere s-a lovit la cap și a ajuns la spital și că în mod greșit Judecătoria Sectorului 1 Bar eținut din declarația lui că separarea s-a făcut în decembrie 2006 întrucât din actele depuse la cele două dosare rezultă că părăsirea conjugal de către la 01.02.2007, iar nu în anul 2006.
S-a arătat că față de declarațiile făcute în instanță sub jurământ de către, la Judecătoria sectorului 1 B, precum și declarația ofițerului stării civile din Italia depuse la filele 20 și 21 din dosarul de la Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, din care rezultă că nu a locuit niciodată în - 4, față de extrasul de cont din 31.12.2006 de la filele 24, din care rezultă că locuia la sfârșitul anului 2006 tot în - 4, iar comunicarea extrasului s-a făcut în ianuarie 2007, recurenta a formulat plângere penală întrucât declarațiile sale au dus la modificarea soluției instanței de fond și de apel.
A mai arătat recurenta că cele două instanțe, Judecătoria sectorului 1 și Tribunalul București, nu au ținut cont de actele existente la dosar, mai mult Tribunalul Bucureștia reținut în decizia nr.557/A,l a fila 2 alin.8 și 9 că separarea soților s-a produs în decembrie 2006 conform declarației martorului fără a ține cont de actele existente în dosar prin care s-a demonstrat cu acte conform art.1169 cod civil că a părăsit căminul conjugal și și-a închiriat o casă la o altă adresă în 01.02.2007 și cu declarația martorului, care afirmă că știe de la reclamant că nu mai locuiește cu pârâta din prima Jaa nului 2007, se vedea fila 121 dosar de fond, Judecătoria sectorului 1; de asemenea, atât instanța de apel cât și cea de fond nu au observat actele depuse de recurentă referitoare la agresiunea intimatului, cu toate că ele sunt depuse la dosar.
În conformitate cu prevederile art.308 Cod procedură civilă recurenta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv: certificate de istoric de rezidență atât în limba română și limba italiană, prin care dorește să dovedească împrejurarea că a plecat din - nr.4 la 05.06.2007, deci ulterior părăsirii domiciliului conjugal al soțului său în 01.02.2007, conform contractului de închiriere la str. - 69; certificat cu situația familiei în limba italiană și limba română care conține domiciliul celor doi soți; citația de la Procuratura din în limba italiană și limba română, în dosarul 387/08/ formulat de împotriva lui care are termen de judecată la 09 iulie 2009 pentru infracțiunile prevăzute la art.614, 56, 81, 110 Codul penal; adresa dl. av. referitoare la procedurile penale în așteptare în care este parte vătămată, respectiv dosarele nr.387/2008, nr.381/2007 și nr.192 /2007, în limba italiană și traducere în limba română, în original, citația în dosarul nr.387/2008 privitoare la acuzațiile care sunt aduse intimatului de către, în calitate de parte vătămată.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța nr.-/1/06.10.2009 eliberată de CEC Bank SA-; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Intimatul - reclamant - pârât nu a depus întâmpinare la cererea de recurs dar, prin concluziile puse prin reprezentant convențional cu prilejul dezbaterilor în recurs, a solicitat respingerea recursului, în principal ca neîndeplinind condițiile de admisibilitate sub aspectul încadrării criticilor în motivele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, ca nefondat.
În faza procesuală a recursului s-a administrat, în conformitate cu dispozițiile art.305 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate care se circumscriu ipotezelor prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă.
Criticile formulate de recurenta - pârâtă - reclamantă vizează în mod exclusiv interpretarea probelor administrate la instanțele de fond și stabilirea situației de fapt din cauză.
Astfel, recurenta - pârâtă - reclamantă a expus considerații privitoare la domiciliu, respectiv reședința părților, la condițiile în care s-a produs separarea în fapt, la aspectele care au condus la existența unei situații conflictuale ori culpa părților în crearea sau gestionarea acestor situații conflictuale.
De asemenea, recurenta - pârâtă - reclamantă a expus critici referitoare la modalitatea de interpretate a probelor administrate de către instanțele de fond.
De altfel, înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului, menționate în cererea de recurs ca și cele depuse ulterior (extras din sentința Judecătorului de din, certificat de acordare a numărului de înregistrare a cotei TVA-ului și adeverință de înscriere în evidența populației a cetățeanului Uniunii Europene) sunt dovezi administrate tot în dovedirea situației de fapt.
Curtea reține că, urmare a abrogării dispozițiilor art.304 pct.11 Cod procedură civilă prin art.I pct.112 din nr.OUG138/2000, care permiteau cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, criticile ce vizează stabilirea situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai pot fi valorificate pe calea recursului.
Prin urmare, întrucât toate criticile formulate de recurenta - pârâtă - reclamantă vizează stabilirea situației de fapt și interpretarea probelor, aspecte care țin de netemeinicia, iar nu de nelegalitatea deciziei recurate, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art.3021alin.1 lit.c și art.306 alin.1 Cod procedură civilă întrucât dezvoltarea motivelor de recurs expuse de recurentă nu face posibilă încadrarea lor în vreuna din ipotezele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.
De asemenea, Curtea reține că nu s-au evidențiat motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate și de instanță din oficiu, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, art.306 alin.1 și art.3021alin.1 lit.c Cod procedură civilă, va constata nul recursul declarat de recurenta - pârâtă - reclamantă.
În temeiul dispozițiilor art.316, 298 și 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe recurenta - pârâtă - reclamantă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant - pârât, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr.58/05.10.2009 eliberată de Cabinetul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta pârâtă reclamantă )., împotriva deciziei civile nr.557 A din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
Obligă pe recurentă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/28.01.2010
Secția a III-a Civ. -
-
Jud. sector 1. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1601/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
