Divort. Decizia 1756/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1756/R/2009

Ședința publică din 30 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

--- -

JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta

- -

-- -

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 259/A din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect divorț.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta reclamantului-intimat -, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta recurentă și reclamantul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată pârâta-recurentă a fost citată cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar aferent în sumă de 0,15 lei, însă până la acest termen de judecată nu a făcut dovada achitării acestora.

Se constată de asemenea că pârâta-recurentă nu a motivat recursul.

Reprezentanta intimatului învederează instanței că nu are cereri sau excepții de invocat.

Față de această situație, Curtea, în temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 invocă excepția netimbrării recursului și având în vedere disp. art. 303 raportat la art. 306 alin. 1 Cod proc.civ. excepția nulității recursului ca nemotivat și pune în dicuția reprezentantei reclamantului-intimat excepții invocate.

Reprezentanta reclamantului-intimat solicită admiterea celor două excepții, arătând că recursul este și nefondat, solicitând cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 6938/22.12.2008 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelara S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 26.05.1990 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei T, înregistrată în registrul stării civile sub nr. 175/26.05.1990, din culpa exclusive a pârâtei, s-a dispus revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "", s-a încredințat reclamantului spre creștere si educare minorul, născut 11.04.1991 și a fost obligată pârâta la plata în favoarea minorului, născut 11.04.1991, a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 80 lei, cu începere de la data de 19.06.2008 și până la majoratul copilului și la plata în favoarea reclamantului a sumei de 639 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că părțile s-au căsătorit la data de 26.05.1990 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei T, înregistrată în registrul stării civile sub nr. 175/26.05.1990.

Din căsătoria părților a rezultat minorul, născut la 11.04.1991.

Potrivit probatoriului administrat, instanța a reținut că neînțelegerile dintre părți au apărut datorită culpei exclusive pârâtei și s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina acesteia.

In baza art. 40 alin. 3.fam. instanța a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de " " și copilul a fost încredințat spre creștere și educare tatălui, deoarece tatăl îi asigură condiții corespunzătoare de creștere și educare și copilul a arătat că dorește să fie încredințat tatălui.

In baza art. 42 alin. 3.fam. cu referire la art. 86 alin. 1, art. 97 alin. 1 art. 101.fam. art. 94 alin. 1 si 3.fam. instanța a dispus obligarea pârâtei la plata in favoarea minorului a unei pensii lunare în cuantum de 80 lei de la data promovării acțiunii.

In baza art. 274 alin. 1.pr.civ. întrucât pârâta are calitatea de parte căzută în pretenții, instanța a dispus obligarea acesteia la plata in favoarea reclamantului a sumei de 639 lei reprezentând cheltuieli de judecata (taxa de timbru si onorariu avocațial).

Prin decizia civilă nr. 108 din 9.04.2009 a Tribunalului Maramureșa fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 6938/2008 din 22.12.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Turda, care fost menținută în totul, iar apelanta obligată să plătească intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că robatoriu p. testimonial administrat în fața instanței de fond a dovedit că relațiile dintre soți sunt grav afectate de comportamentul pârâtei, iar purtarea unui proces în interesul mamei acesteia nu poate fi o scuză pentru comportamentul în familie. Susținerile apelantei s-au dovedit a fi nefondate și a fost respins apelul acesteia.

Împotriva acestei decizii declarat în termenul legal recurs pârâta, arătând că motivele de recurs le va depune până la primul termen de judecată.

A fost fixat primul termen pentru soluționarea recursului pentru data de 30.09.2009 și pârâta recurentă a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Analizând recursul formulat prin prisma excepțiilor invocate, curtea reține următoarele:

Pentru termenul de judecată din 30.09.2009 pârâta recurentă a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (4), însă aceasta nu s- prezentat în instanță și nu depus prin registratură taxa judiciară de timbru datorată.

Potrivit disp.art.1 raportat la art.11 din Legea nr. 147/1996, taxa judiciară de timbru se achită până la primul termen de judecată.

Sancțiunea nedepunerii taxei judiciare de timbru până la termenul stipulat de către instanță este anularea cererii ca netimbrate potrivit art.20 alin.3 din Legea nr. 147/1996.

În cazul de față, recurenta nu și- îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, motiv pentru care în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr. 147/1996, va anula ca netimbrat recursul formulat de aceasta.

Curtea constată că recursul nu este nici motivat, împrejurare care atrage nulitatea recursului ca nemotivat potrivit disp. art. 306 Cod proc.civ. însă excepția nulității recursului ca netimbrat este o excepție de procedură, care face de prisos cercetarea excepției nulității recursului ca nemotivat, potrivit disp. art. 137 alin. 1 Cod proc.civ.

Reprezentanta reclamantului intimat solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei. Curtea constată că reprezentanta reclamantului intimat nu a depus întâmpinare și la întrebarea instanței dacă are de invocat excepții, a arătat că nu are de invocat excepții. -și rolul activ potrivit disp. art. 129 alin. 5 Cod proc.civ. curtea invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului ca nemotivat și a lăsat cauza în pronunțare pe aceste excepții.

Având în vedere împrejurările mai sus arătate, curtea apreciază că onorariul solicitat de reprezentanta reclamantului intimat este nepotrivit de mare raportat la munca îndeplinită în această cauză, motiv pentru care în temeiul art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. va obliga pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând parte din onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 259/A din 22.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 30.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta

- - - - - - -

GREFIER

TARȚA

red. dact. GC

5 ex/08.10.2009

Jud. apel:,

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 1756/2009. Curtea de Apel Cluj