Divort. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 185/R-MF
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul - prin mandatar, împotriva deciziei civile nr.249 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, potrivit chitanțelor de achitare a taxei judiciare de timbru, aflate la filele 129, 130 și 131 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că la dosar s-au depus, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise, formulate de către recurentul-reclamant. De asemenea, învederează instanței că susținerile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2009, încheierea de la această dată fiind consemnate susținerile părților, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând constată următoarele:
La data de 13.09.2007, sub nr.3297 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamantul, prin mandatar, împotriva pârâtei, solicitând desfacerea căsătoriei încheiate la 15 01.1994 și înregistrată în Registrul de stare civilă al Primăriei D la nr.4 din 15.01.1994, din vina exclusivă a pârâtei; încredințarea minorei, în vârstă de 11 ani, spre creștere și educare mamei; stabilirea unui program de legătură cu minora, astfel: din două în două săptămâni, în ziua de sâmbătă de la ora 10 și până duminica la ora 18, la domiciliul reclamantului sau în oraș, iar pe perioada vacanțelor școlare, J din vacanța de primăvară și de sărbători și o lună în vacanța de vară, la domiciliul reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că ultimul domiciliu comun a fost în D, iar din căsătoria părților a rezultat minora, născută la 8.10.1995.
Neînțelegerile dintre soți au intervenit la câțiva ani după încheierea căsătoriei, pârâta manifestând gelozie, fapt care genera o permanentă stare conflictuală, tensiune și certuri.
În plus, în anul 2000, pârâta a început să întrețină relații extraconjugale recunoscute de aceasta, însă reclamantul a trecut peste acest aspect, iar în perioada 2001 -2006, cei doi soți s-au mutat temporar în Italia, la reședința reclamantului, unde acesta prestează ocazional curse interne, ca șofer de ocazie, neavând un loc de muncă stabil, însă pârâta manifesta același dezinteres față de reclamant și de familie.
Reclamantul solicită ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de.
Prin întâmpinarea de la filele 12-14 dosar, pârâta arată că este de acord cu pronunțarea divorțului din vina ambilor soți, cu nemotivarea hotărârii, iar în situația în care reclamantul nu este de acord, aceasta va demonstra că relația de familie s-a deteriorat, în cea mai mare parte, din cauza soțului care a intrat într-o relație extraconjugală cu o româncă aflată în Italia, locuind împreună cu aceasta și având un comportament insultător față de pârâtă și fiica rezultată din căsătoria părților.
Menționează că reclamantul mai are o fiică, dintr-o căsătorie anterioară, pe care acesta nici nu o cunoaște, neinteresându-se de soarta acesteia.
Se precizează că minora rezultată din căsătoria părților se află de peste 6 luni în îngrijirea exclusivă a pârâtei și este de acord ca minora să-i fie încredințată spre creștere și educare, menționând că are un loc de muncă și condiții bune de locuit.
Referitor la pensia de întreținere, pârâta arată că reclamantul este șofer în Italia cu carte de muncă, solicitând suma de 500 Euro pe lună cu titlu de pensie de întreținere.
Cât privește programul de vizită, pârâta este de acord ca tatăl să păstreze o legătură firească cu minora și să o viziteze la 2 săptămâni, însă nu la domiciliul actual al reclamantului, deoarece minora nu dorește acest lucru, iar pe de altă parte aceasta nu poate să locuiască peste noapte la reclamant, alături de concubina acestuia.
De asemenea, pârâta arată că este de acord ca în vacanțele de iarnă și de primăvară, minora să stea câte o săptămână și o lună în vacanța de vară, însă numai cu acordul acesteia.
Prin reconvenționala de la filele 14-15 dosar, pârâta solicită încredințarea minorei spre creștere și educare în favoarea acesteia, cu stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorei, cu mențiunea că reclamantul mai are de achitat o pensie de 500 Ron unei minore din prima căsătorie.
De asemenea se solicită obligarea reclamantului de a-și da acordul scris, iar în caz de refuz suplinirea acordului prin încuviințarea de către instanță ca minora să poată intra și ieși nestingherită din țară alături de pârâta reconvențională, în virtutea dreptului constituțional referitor la libera circulație.
Prin sentința civilă nr. 3506 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășania fost admisă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - și cererea reconvențională formulată de aceasta.
Prin sentința menționată s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, revenirea acestora la numele purtat anterior căsătoriei, încredințarea minorei rezultate din căsătorie spre creștere și educare mamei pârâte, obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare în favoarea acesteia, stabilindu-se ca reclamantul să aibă legături personale cu minora în prima și a treia duminică din lună între orele 10-18 și în perioada vacanțelor, câte o săptămână, respectiv o lună însoțită de mamă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Ambele părți au solicitat ca hotărârea să nu fie motivată față de prevederile art.617 alin.2 Cod procedură civilă, încât instanța a admis capătul principal de cerere și a admis desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, iar în privința numelui de familie s-au aplicat dispozițiile art.40 alin.3 Codul familiei, pârâta revenind la numele de.
Referitor la legătura cu minorul, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.100 Codul familiei, precum și prevederile Legii nr.272/2004, precum și dispozițiile art.107 Codul familiei, încredințând-o pe minoră spre creștere și educare mamei, având în vedere că minora locuiește împreună cu aceasta, frecventând cursurile Școlii de gradul întâi " " din.
Referitor la cuantumul pensiei de întreținere, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.94 Codul familiei, stabilind suma de 300 Euro lunar, având în vedere nevoile minorei raportate la standardul de viață din Italia și faptul că reclamantul mai are o minoră în întreținere.
Cu privire la posibilitatea de deplasare a minorei din străinătate în România, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.15 litera c și art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004, încuviințând deplasarea minorei însoțită de mamă prin suplinirea acordului tatălui.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul - pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la pensia de întreținere la care a fost obligat pentru minoră, în sumă de 300 Euro lunar și la programul fixat de instanță privind legăturile sale personale cu minora.
În motivarea apelului se arată următoarele:
- Hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 107 alin. ultim din Codul familiei, a art. 3 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului.
- La stabilirea pensiei instanța nu a luat în considerare că apelantul nu are posibilități materiale de plată a unei pensii de 300 Euro lunar, neavând serviciu, el are doar reședința în Italia și nu domiciliu stabil, instanța încălcând și dispozițiile art.94 alin. ultim Cod familiei.
- În ceea ce privește programul de a avea legături personale cu minora, instanța a redus fără o motivație timpul său de vizită solicitat prin cerere, deși pârâta nu s-a opus, încălcând dispozițiile art. 16 din Legea 272/2004 și contrar practicii judiciare în materie.
În apel s-au suplimentat probele cu înscrisuri, constând în acte din care rezultă că apelantul are domiciliul în străinătate, cu păstrarea cetățeniei, și intimata-pârâtă fiind rezidentă în Italia, având permis de ședere până în anul 2012.
Prin decizia nr.249/31.10.2008, Tribunalul Vâlceaa respins apelul declarat de reclamant și a fost obligat apelantul la 100 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele
În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, instanța de fond a stabilit corect procentul datorat, întrucât cealaltă fiică a apelantului a devenit majoră în luna februarie 2008 și nu a făcut dovada că și-ar continua studiile.
Înscrisul prin care apelantul încearcă să dovedească faptul că ar lucra de fapt la o firmă din România și ar realiza doar un venit de 600 lei lunar, este contrar celorlalte probe din dosar și adeverința este întocmită în timpul judecării cauzei în apel, fiind pro causa, odată ce din toate actele rezultă că aceasta locuiește efectiv în Italia, având acte de identitate eliberate de această țară.
Mai mult, la dosar s-a depus o declarație autentificată sub nr. 956 din data de 18 august 2008, ulterioară adeverinței de salariat la o societate din România ce datează din iunie 2008, dată de către apelant, în care menționează expres că are reședința în Italia și în localitatea D dar nu domiciliu declarat, nerezultând vreo legătură cu localitatea A unde ar lucra, conform adeverinței depuse la dosar în copie xerox, fără certificare de conformitate cu originalul, de la fila 103 dosar.
Ca urmare, la stabilirea pensiei pentru minoră, instanța de fond s-a raportat în mod legal la venitul minim din Italia, unde locuiește efectiv apelantul, iar în situația în care acesta ar face dovezi certe că a revenit în țară are posibilitatea formulării unei acțiuni de reducere a pensiei.
Analizând motivul de apel referitor la programul de vizită, instanța a constatat că este nefondat.
Acest program este destul de larg și poate realiza o legătură efectivă între tată și fiică, ambii părinți locuind conform actelor depuse la dosar în Italia, fiica la mama ei.
Apelantul nici nu face vreo dovadă a domiciliului stabil pentru a i se putea permite să o ia pe minoră în acest domiciliu ci doar a reședinței din Italia și a unui domiciliu ales în România, pentru comunicarea actelor de procedură.
Față de cele menționate în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea deciziei recurate, iar pe fond stabilirea obligației plății pensiei de întreținere la nivelul prevăzut de art.94 Codul familiei și reglementarea programului de vizită a minorei potrivit cererii introductive, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, existând motive contradictorii și străine de natura pricinii.
În prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs, referitor la pensia de întreținere se susține că, atât la fond cât și în apel nu au fost produse alte probe privind venitul obținut de recurent, iar adeverința de venituri la care face referire instanța trebuia coroborată cu adeverința nr.147/4.06.2008, care confirmă că recurentul este angajat la SC SRL A, ca mecanic, pe perioadă nedeterminată.
Recurentul susține că și-a prezentat demisia de la fostul loc de muncă din Italia la data de 24.10.2007, fiind nevoit să vină în țară.
Pe de altă parte se susține că, instanța confundă noțiunea de rezidență cu cea de domiciliu și loc de muncă, atunci când apreciază cuantumul obligației de întreținere, de 300 Euro, fără a fi depusă o dovadă privind venitul minim din Italia, hotărârea fiind nemotivată din acest punct de vedere.
A doua critică circumscrisă primului motiv de recurs, se referă la programul de vizită al minorei, acceptat fără rezerve de către pârâtă și redus de către instanță cu motivarea că recurentul nu face dovada unui domiciliu stabil, pentru a i se putea permite să o ia pe minoră în acest domiciliu.
Se menționează faptul că aceeași instanță de judecată, atunci când a stabilit obligația plății pensiei de întreținere a considerat că s-a făcut dovada că recurentul locuiește în Italia, însă, când s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind dreptul de vizită, a statuat că recurentul nu are domiciliu, ci rezidență.
În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se susține că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs se susține că nu au fost respectate dispozițiile art.94 Codul familiei, referitoare la pensia de întreținere, nereținând salariul de mecanic obținut de recurent la SC SRL, obligându-l la plata unei sume ce depășește cu mult veniturile lunare ale acestuia, respectiv salariul de 461 lei lunar.
Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere că recurentul are în întreținere doi copii, situație în care, cuantumul obligației de întreținere era de 1/3 potrivit dispozițiilor art.94 Codul familiei, cu toate că, între timp, unul dintre copii a devenit major.
A doua critică circumscrisă celui de-al doilea motiv de recurs se referă la programul de vizită și se arată că ambele instanțe au încălcat dreptul fundamental al recurentului de a avea contacte directe și personale cu copilul acestuia, limitând exercitarea acestui drept, în situația în care nici pârâta și nici minora nu au refuzat programul solicitat de reclamant, limitând, fără temei legal, timpul de vizită.
Prin întâmpinarea de la filele 137-139 dosar, pârâta solicită respingerea recursului ca nefondat cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În recurs au fost depuse înscrisurile de la filele 142-144 dosar; practică judiciară (148-153 și 156- 177 dosar) precum și concluzii scrise depuse de către recurent (154-155 dosar).
În ședința publică din 29.01.2009, curtea, din oficiu, a pus în discuția părților competența de soluționare a cauzei, față de împrejurarea că minora rezultată din căsătoria părților nu se află în țară și raportat la actele depuse la acest termen de judecată.
Cu privire la această excepție, pârâta, prin apărător, precizează că despărțirea în fapt a soților s-a produs în Italia, ci nu în România, fapt confirmat de către apărătorul recurentului.
De asemenea, apărătorul pârâtei arată că minora și-a spus punctul de vedere în ceea ce privește încredințarea spre creștere și educare, prin scrisoarea depusă la dosar, nefiind audiată de către instanță și neefectuându-se o anchetă socială.
Curtea, față de actele depuse la dosar, respectiv adeverința de la fila 143, din care rezultă că minora este înscrisă la o școală din Italia și având în vedere susținerile părților în sensul că aceasta nu a fost audiată deși are peste 10 ani și nici nu s-a efectuat o anchetă socială la domiciliile părinților acesteia, pentru a se soluționa capătul de cerere referitor la încredințarea minorei spre creștere și educare, constată că se impune admiterea recursului formulat de către recurent, cu casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceluiași tribunal, pentru a se dispune, prin comisie rogatorie, audierea minorei și efectuarea anchetei sociale amintite anterior, având în vedere dispozițiile art.100 alin.3 Codul familiei, interesul minorului fiind primordial, precum și dispozițiile art.305 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Prin soluționarea acestui capăt de cerere, vizând încredințarea minorei spre creștere și educare, instanța a pronunțat o decizie nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.100 alin.3 Codul familie, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare se impune și pentru a se pune în discuție excepția invocată din oficiu de către curte, cu privire la competența de soluționare a cauzei, față de precizările făcute de către apărătorii părților, în sensul că soții s-au despărțit în fapt în Italia, ci nu în România, iar la ultimul domiciliu comun din România nu mai locuiește nici unul dintre aceștia.
Dispozițiile art.607 Cod procedură civilă, prevăd că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cele din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul.
Se impune administrarea de probe, martori și eventual înscrisuri, care să confirme susținerile părților și pentru a se verifica în care din situațiile prevăzute de dispozițiile art.607 Cod procedură civilă se află cei doi soți, probe care nu pot fi administrate la instanța de recurs, potrivit art.305 Cod procedură civilă.
La verificarea competenței instanței vor fi avute în vedere regulile de imediată aplicare, începând cu 01.01.2007, cuprinse în Regulamentul II, în materia litigiilor materiale și a măsurii încredințării minorilor.
Cu prilejul rejudecării cauzei vor fi avute în vedere și criticile formulate în recurs, în legătură cu cuantumul pensiei de întreținere și programul de vizită solicitat de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul - prin mandatar, împotriva deciziei civile nr.249 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind -, domiciliată în D,-, Județ
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/4 ex./26.02.2009
Jud.apel:;;
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
| ← Pensie întreținere. Decizia 1734/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 4/2009. Curtea... → |
|---|
