Divort. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2707/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 216
Ședința publică de la 03.02.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 88 A din 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu Autoritățile tutelare de pe lângă PRIMĂRIA F și PRIMĂRIA ȚĂNDĂREI.
are ca obiect - divorț cu copii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul I, în calitate de reprezentant al recurentei pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 07.01.2009, eliberată de Baroul București (fila 11 dosar), lipsind intimatul reclamant și reprezentanții Autorităților tutelare de pe lângă Primăria F și Primăria Țăndărei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei pârâte, față de dispozițiile instanței de la termenul anterior, depune la dosar o cerere formulată de, în nume propriu, prin care aceasta declară că își însușește recursul formulat și motivat în termen legal de doamna avocat (fostă ), care i-a reprezentat interesele la judecata în primă instanță, cât și în faza procesuală a apelului.
Curtea pune în discuție excepția invocată de către intimatul reclamant, prin întâmpinarea depusă la dosar și intitulată de acesta "excepția lipsei de calitate a persoanei semnatare", pe care instanța o califică ca fiind vorba de excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de recurs, respectiv a doamnei avocat.
Avocatul recurentei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea excepției lipsei calității de reprezentat ca neîntemeiată, deoarece la fila 7 din dosarul Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, există depusă împuternicirea avocațială a doamnei avocat, care este semnată de recurenta, iar în mandatul pe care partea l-a dat avocatului se specifică că acesta are dreptul să redacteze și să semneze motivele de recurs. Mai mult, prin cererea astăzi depusă la dosar, recurenta declară că își însușește recursul formulat și motivat în termen legal de doamna avocat (fostă ).
Mai arată că, cererea de apel a fost, de asemenea, formulată și motivată doamna avocat, care i-a reprezentat pârâtei interesele atât la judecata în primă instanță, cât și în faza procesuală a apelului, moment la care nu s-a invocat această excepție.
Curtea, după deliberare, constată că sunt incidente dispozițiile art.67 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și art. 68 alin.1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că prin împuternicirea avocațială depusă la fila 7 în dosarul instanței de recurs, recurenta a împuternicit-o pe doamna avocat pentru redactarea cererii de recurs, pentru motivarea acesteia, precum și pentru semnarea cererii, prin urmare s-a făcut dovada calității de reprezentant.
Avocatul recurentei pârâte arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, în afara celor aflate la dosar.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat și nu se solicită administrarea altor probe, în afara celor aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului și pune în vedere recurentei, prin avocat, să încadreze criticile în ipotezele prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, respectiv să indice motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.
Avocatul recurentei pârâte arată că o primă critică de nelegalitate este aceea prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă și care atrage casarea atât a deciziei pronunțate de Tribunalul Ialomița, cât și a hotărârii instanței de fond, în sensul că, în cele două cicluri procesuale, nu a fost citată Autoritatea tutelară a orașului Țăndărei, motivat de faptul că minorii se aflau în grija recurentei, care avea domiciliul în Țăndărei. Fiind o lipsă de procedură cu această autoritate tutelară, consideră că acest motiv de recurs se încadrează în textul de lege menționat.
Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, în sensul că prin soluția adoptată de cele două instanțe, de fond, au fost interpretate greșit dispozițiile legale privind desfacerea căsătoriei. Astfel, în măsura în care nu este dovedită culpa pârâtei, acțiunea de divorț nu poate fi admisă de instanță.
Apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre nemotivată. Deși reține și culpa pârâtei în destrămarea relației dintre soți, nu indică în concret în ce constă această culpă și nici nu se preocupă să analizeze cauzele care au determinat existența unor relații mai încordate între cei doi soți.
Susține că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de apel nu a analizat probatoriul administrat în cauză; solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate iar pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată întrucât din probatoriile administrate în cauză, nu rezultă culpa pârâtei în destrămarea relațiilor dintre soți, iar prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a recursului, intimatul recunoaște că el este cel care a părăsit domiciliul conjugal în anul 2003, perioadă în care a mai existat o acțiune de divorț și care a fost soluționată prin respingerea acțiunii, tocmai pentru că s-a considerat că este culpa exclusivă a intimatului reclamant în destrămarea relațiilor de familie. Ulterior, de la data promovării primei acțiuni de divorț și până astăzi, nu au mai intervenit alte motive care să conducă instanța la pronunțarea unei hotărâri de divorț.
Solicită obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, potrivit chitanței nr. 110 din 07.01.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Fetești, sub nr. 2596/339/03.12.2007, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta, din culpă comună, încredințarea celor doi copii minori la mamă, spre creștere și educare, cu obligarea sa la plata pensiei de întreținere, în folosul minorilor, fără cheltuieli de judecată.
Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr. 490/24.03.2008, a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu; a dispus desfacerea căsătoriei părților, încheiată la data de 09.05.1987, din culpă comună, act înregistrat la starea civilă a Primăriei comunei, județul G, sub nr.13/1987; a dispus ca pârâta să rămână cu numele de familie d e,", avut și anterior căsătoriei, a încredințat pârâtei, spre creștere, îngrijire și educare, pe minorul, născut la 10.11.1991 și pe minora, născută la 14.03.1994; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a unei pensii de întreținere de 550 lei lunar, în folosul celor doi minori (câte 275 lei de copil), începând cu data introducerii cererii, 03.12.2007, până la majoratul copiilor.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, din culpa ambilor soți, care sunt despărțiți în fapt din anul 2003, fără a mai relua conviețuirea, reclamantul intrând în relație de concubinaj cu o altă femeie, relație din care a rezultat un copil.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal și motivat, pârâta.
Prin decizia civilă nr. 88/9 octombrie 2008, Tribunalul Ialomițaa respins, ca nefondat apelul exercitat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 490/24.03.2008 a Judecătoriei Fetești.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Temeinicia motivelor de divorț implică o anumită gravitate și durată a neînțelegerilor dintre soți.
În speță, perioada lungă de despărțire a soților, lipsa oricărei încercări de a relua conviețuirea, din partea oricăruia dintre soți, a dus la concluzia că raporturile dintre soți sunt iremediabil vătămate și căsătoria nu se mai poate relua. În condițiile în care reclamantul are o relație extraconjugală cu o altă femeie, relație de durată și din care a rezultat un copil, menținerea căsătoriei ar fi pur formală.
Cât privește necitarea autorității tutelare de la domiciliul apelantei, tribunalul a observat că anchetele sociale s-au efectuat la domiciliile ambelor părți și interesele minorilor nu au fost prejudiciate.
Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și sentinței atacate, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu consecința menținerii căsătoriei încheiate între părți, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 și urm. din Cod procedură civilă, art. 1 din Codul familiei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond și de apel au apreciat probatoriile administrate în cauză și au interpretat și aplicat greșit normele juridice incidente în materia desfacerii căsătoriei, fapt care a condus la pronunțarea unei soluții eronate pe fondul cauzei.
Astfel, din probatoriile administrate (înscrisuri, declarații de martori, anchete sociale), a rezultat că singurul vinovat de deteriorarea relațiilor dintre soți este reclamantul, care întreține o relație extraconjugală.
Recurenta apreciază că instanța a pronunțat o soluție nemotivată sau evaziv motivată, întrucât, deși reține și culpa pârâtei în destrămarea relației dintre soți, nu a indicat, în concret, în ce constă această culpă și nici nu a analizat cauzele care au determinat existența unor relații încordate între soți și nici dacă, la baza acestora, stătea sau nu comportamentul provocator al intimatului.
Totodată, recurenta a arătat că, din declarațiile martorilor reclamantului, reiese că aceștia nu au fost niciodată în locuința părților și nu cunosc decât ceea ce pârâtul probabil le-a sugerat să declare, astfel martora - concubina reclamantului - a arătat că nu a fost niciodată în domiciliul părților, iar pe pârâtă nu a văzut-o decât o singură dată, când aceasta i-a vorbit și civilizat.
În considerente, instanța de fond a reținut greșit situația de fapt, arătând că părțile s-au separat în 2004, prin plecarea reclamantului în F, unde a intrat într-o relație de concubinaj, în realitate, reclamantul întreținea relația extraconjugală încă din 2003, iar, la insistențele concubinei, care rămăsese și însărcinată, reclamantul a părăsit domiciliul conjugal.
Recurenta a mai susținut că, ulterior, reclamantul a revenit în domiciliul conjugal, a participat la aniversările copiilor, a petrecut sărbătorile, a reluat legătura cu familia și cei 4 copii, că acesta vine aproape săptămânal în domiciliul conjugal, având cheie de la apartament, soții având încredere unul în celălalt, acesta având acasă absolut toate lucrurile (inclusiv hainele), această atitudine relevând faptul că, între soți, relația nu este vătămată, ceea ce se întâmplă fiind o "rătăcire" de moment a reclamantului, care se reîntoarce în familie d e câte ori poate.
Prin urmare, recurenta a arătat că o asemenea situație de fapt nu poate conduce la ideea că această căsătorie e pur formală și nici la concluzia că aceasta invocă interesul copiilor pentru a menține această căsătorie, iar, în cauză, fiind administrate probe concludente, din care a rezultat vina exclusivă a intimatului-reclamant, instanța trebuia să respingă cererea și să facă aplicarea unui principiu de bază din materia dreptului privat, consacrat în adagiul"nemo propriam turpitudinem allegans".
Recurenta a criticat hotărârea ca fiind nelegală și din perspectiva faptului că nu a fost citată Autoritatea Tutelară competentă din Țăndărei, ci o altă autoritate, cea din F, deși minorii locuiesc cu aceasta în Țăndărei.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile nr. 88/A/09.10.2008 și a sentinței civile nr. 940/24.03.2008, ca fiind legale și temeinice, întrucât, în mod corect, instanța de fond și de apel au constatat că ambele părți sunt vinovate de destrămarea relațiilor de familie, aceștia separându-se în fapt, în luna august a anului 2004, când intimatul a ales să conviețuiască cu o altă femeie, în concubinaj, relație din care a rezultat minorul, născut la data de 03.10.2006.
De asemenea, intimatul a susținut că a promovat divorțul, întrucât a fost nemulțumit de comportamentul recurentei, care era o fire excesiv de geloasă, necomunicativă, provoca în permanență scandal și era nemulțumită de veniturile obținute de acesta, pentru lipsa relațiilor conjugale, conviețuirea dintre aceștia nedecurgând în mod normal, existând certuri care degenerau în scandaluri zilnice, neexistând înțelegere și armonie.
Intimatul consideră hotărârea recurată ca fiind legală, autoritatea tutelară nefiind parte în proces, și neputând îndeplini acte de procedură, care sunt rezervate numai părților, mai mult decât atât, ambele anchete sociale s-au efectuat la domiciliile ambelor părți, interesele minorilor nefiind prejudiciate în nici un mod.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că, în actuala reglementare a recursului, această cale atac nu poate fi exercitată decât pentru motive de nelegalitate, reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă, iar nu și pentru motive de netemeinicie, astfel încât cenzurarea motivelor de recurs, invocate în cauză de către recurenta, se va limita la aspectele de legalitate ale deciziei recurate și nu va putea determina stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanța de fond și însușită, prin respingerea apelului, de către tribunal.
Astfel, din perspectiva legalității, motivele de recurs ce pot fi analizate se limitează la nelegala citare a Autorității Tutelare a Primăriei Țăndărei, la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, precum și la aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind desfacerea căsătoriei la situația de fapt dedusă judecății.
Asupra motivului de recurs privind nelegala citare a Autorității Tutelare a Primăriei Țăndărei, ce s-ar putea încadra în dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca nefondat, întrucât nelegala procedură de citare, fiind o cauză de nulitate relativă, nu poate fi invocată decât de partea ce ar putea fi vătămată prin această neregularitate procesuală. Mai mult, câtă vreme încredințarea copiilor minori s-a făcut ținându-se seama de interesul superior al acestora, tatăl însuși solicitând ca minorii să fie încredințați mamei, spre creștere și educare, iar ancheta socială a fost întocmită de Primăria orașului Țăndărei (fila 33, dosar fond), nu se poate susține, în mod legitim, că este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs, prin care se critică decizia recurată, pentru absența motivării sau motivarea sumară a culpei recurentei în desfacerea căsătoriei, precum și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind desfacerea căsătoriei la situația de fapt, Curtea apreciază că această hotărâre respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă (motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților) și că amploarea unei motivări depinde de circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății, de complexitatea problemelor de drept supuse dezbaterii părților și cenzurii instanței, tribunalul făcând o apreciere corectă a temeiniciei motivelor de divorț, prin raportare la situația de fapt, caracterizată prin gravitatea și durata neînțelegerilor dintre părți, prin perioadă lungă a despărțirii în fapt, prin implicarea intimatului într-o relație de concubinaj și existența unui copil din afara căsătoriei, dând prevalență unei realități obiective, iar nu unei căsnicii ce s-a transformat într-o aparență formală.
Pentru considerentele expuse, Curtea, apreciind că nu este operant niciunul din motivele de recurs invocat de recurentă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 88A/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și AUTORITĂȚILE TUTELARE de pe lângă PRIMĂRIA F și PRIMĂRIA ȚĂNDĂREI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 88A/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și AUTORITĂȚILE TUTELARE de pe lângă PRIMĂRIA F și PRIMĂRIA ȚĂNDĂREI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.:
Dact.: / CS
2 ex./12.03.2009
Tribunalul Ialomița -
-
Jud. F, Jud. I -.
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
| ← Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere... | Răpire internațională de copii. Decizia 373/2009. Curtea de... → |
|---|
