Răpire internațională de copii. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (302/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.373
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare promovată de contestatoarea -, împotriva deciziei civile nr.1779/04.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (2616/2008), în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI și autoritatea tutelară PRIMĂRIA.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 16.02.2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată la 9.02.2009 a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1779/4.12. 2008 pronunțată de Curtea de Apel București secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. 13126/2008, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI și PRIMĂRIA
În motivarea contestației s-a arătat că la 4.01.2008 Ministerul Justiției a fost sesizat de către Autoritatea Centrală a în materia răpirii de copii cu soluționarea cererii numitului, cetățean argentinian cu domiciliul în, privind înapoierea copilului, de cetățenie română și argentiniană.
Petenta a susținut că decizia pronunțată, obiect al contestației în anulare întrucât nu a răspuns motivelor de drept invocate, menținând aceleași considerente din motivarea sentinței, necercetând astfel motivele de recurs.
S-a mai arătat că decizia nu a ținut cont de actele invocate în apărare, respectiv autorizația nr. -/26.09.2006, hotărârea de divorț nr. 457/2008 definitivă și irevocabilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 318 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că cererea petentei se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. 1 teza finală, instanța omițând să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin decizia civilă nr. 1779/4.12.2008 a Curtea de Apel București secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1268/8.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, sentință prin care s-a admis cererea formulată de Ministerul Justiției în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980.
În considerentele sentinței civile menționate s-a reținut că temeinicia cererii de chemare în judecată, instanța de fond arătând că, părinții minorului sunt cetățeanul argentinian și, cu cetățenie română și argentiniană. Minorul s-a născut Ia 11.08.2005 în Cipru,.
În luna septembrie 2006, acesta a fost selecționat pentru a îndeplini o misiune a Națiunilor Unite în Republica Cipru () pe o perioadă de un an, în calitate de observator militar și ofițer de legătură. Drept urmare, dI. și d-na, Ia data de 26.09.2007, au semnat o autorizație de călătorie prin act privat, pentru a putea călători și ieși din împreună cu minorul, în mod alternativ și în egală măsură, timp de doi ani. Acest document a fost semnat de tatăl minorului pentru a da posibilitatea d-nei și minorului să călătorească în Cipru, pentru a-l însoți în cadrul misiunii din cadrul.
În Cipru, familia a locuit aproximativ șapte luni. În timpul concediu lui din anul 2007, familia a călătorit în Europa Spania, Elveția. Pe data de 20.07.2007 concediul d-lui se încheia și mai rămâneau două luni până Ia finalizarea serviciului în Cipru. D-na și-a exprimat dorința de a merge în România împreună cu copilul pentru a-și vizita familia. Dl. a fost de acord cu această călătorie, atenționând-o pe soția sa că trebuie să se întoarcă cu minorul în înainte de expirarea pașaportului oficial (15.10.2007).
La data de 4.10.2007, dl. s-a întors în, a depus bani în contul pe care îl deține la Banca, pentru ca d-na să poată folosi cardul de debit aflat în posesia ei, și a trimis prin suma pe 1.600 de dolari pentru a fi achitate biletele de avion pentru întoarcerea în a minorului și a mamei sale.
Doamna a invocat diverse motive (a se vedea cererea de înapoiere) pentru a justifica neîntoarcerea în, solicitând în plus soțului său să dea o declarație Ia Consulatul Român din pentru aoa utoriza să schimbe naționalitatea copilului, cerere cu care dl. nu a fost de acord.
Ca urmare a refuzului pârâtei de a se întoarce în împreună cu fiul acestora, dI. la data de 16.11.2007, a revocat orice autorizație dată anterior d-nei privind de pe minorul.
S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 457/16.04.2008, pronunțată de Judecătoria Hușis -a dispus desfacerea căsătoriei între - și -, din culpa exclusivă a pârâtului și s-a disjuns cererea cu privire la încredințarea minorului.
În prezent pârâta, împreună cu copilul domiciliază în H, la mama pârâtei.
La soluționarea cererii de față, instanța a avut în vedere dispozițiile Convenției d l Haga din 15 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, Legea nr. 369/2005 instituind totodată unele reguli în aplicarea Convenției menționate.
Potrivit art. 3 alin.1 din Convenție, neînapoierea unui copil se consideră ilicită când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale și dacă, la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Pentru a stabili existența unei neînapoieri ilicite în accepțiunea art. 3, instanța poate ține seama în mod direct de legea sau hotărârile judiciare ori administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reședința obișnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoașterea hotărârilor străine care ar fi altfel aplicabile.
Tribunalul a constatat că, în raport cu situația de fapt expusă, sunt întrunite cerințele impuse de Convenția Haga 1980, fiind vorba de o deplasare ilicită a copilului de către mama sa, care, deși a fost efectuată cu acordul tatălui copilului, mama refuză să se mai întoarcă, din diverse motive.
La momentul deplasării, reședința obișnuită a copilului se afla pe teritoriul statului argentinian, unde locuia împreună cu părinții săi, ambii părinți exercitând deopotrivă, potrivit legii statului în care locuiau, atât dreptul de a hotărî asupra locului reședinței minorului, cât și dreptul de a acorda îngrijirile cuvenite acestuia.
În sensul art. 3 alin. ultim din Convenție, dreptul privind încredințarea, expus anterior, este relevat de prevederile referitoare la autoritatea părintească cuprinse în legislația argentiniană în materie, potrivit cărora autoritatea părintească este ansamblul îndatoriri lor și drepturilor ce revin părinților privind persoana și bunurile copiilor, pentru protejarea lor și formarea integrală, de la conceperea acestora și cât timp sunt minori și nu s-au emancipat. Exercitarea acesteia revine: în cazul copiilor rezultați din căsătorie, tatălui și mamei împreună, cât timp nu sunt separați sau divorțați sau căsătoria lor a fost anulată, în cazul separării în fapt, a separării personale, a divorțului sau a anulării căsătoriei, tatălui sau mamei care exercită în mod legal deținerea copilului, fără a se aduce atingere dreptului celuilalt de a avea o comunicare adecvată cu copilul și de a supraveghea educația acestuia.
Așadar, conform legii argentiniene, părinții au custodie comună asupra copilului minor, ceea ce înseamnă că pârâta nu are dreptul de a decide singură cu privire la reședința minorului, astfel că reținerea copilului pe teritoriul României fără acordul tatălui este ilicită, conform art. 3 din Convenția d l Haga.
Nesocotind aceste dispoziții legale, care reflectă o atribuire de plin drept a autorității parentale ambilor părinți, atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească nu s-a hotărât asupra custodiei, pârâta a săvârșit o deplasare ilicită a copilului, hotărând în mod unilateral, fără consimțământul celuilalt părinte, schimbarea reședinței obișnuite a minorului.
Prin urmare, instanța de judecată a reținut aplicabilitatea Convenției Haga 1980, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 100/1992 și Legea nr. 369/2004 privitoare la aplicarea dispozițiilor convenției, observând totodată că cererea de înapoiere a copilului a fost formulată în condițiile art. 12 alin. 1 din Convenție, adică înainte expirarea termenului de un an de la data deplasării.
Prin apărările sale, pârâta a încercat să reliefeze faptul că tatăl copilului nu este și nu a fost interesat de soarta acestuia, că dezvoltarea minorului fizică și psihică ar putea fi puse în pericol în cazul înapoierii, întrucât tatăl copilului are un anumit comportament sexual, care ar fi dăunător acestuia.
Se reține însă că în cauză nu s-a făcut dovada că ar exista motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică intelectuală sau morală a copilului, fotografiile depuse la dosar nereflectând vreun comportament neadecvat al tatălui copilului față de acesta, iar prin concluziile examenului psihologic depuse la dosar se arată că din relatările mamei și ale bunicii materne rezultă faptul că prezența tatălui în creșterea și educarea copilului prezintă risc major pentru dezvoltarea lui fizică, psihică, emoțională și afectivă, aspecte, care însă nu au fost sesizate direct de către medicul care a examinat copilul.
Așadar susținerile pârâtei, cu privire la atitudinea necorespunzătoare a tatălui minorului, nu justifică pronunțarea unei decizii de neînapoiere pentru motivul prevăzut la art. 13 alin. 1 lit. b din Convenție, având în vedere, pe de-o parte, că nu sunt dovedite, iar pe de altă parte, că nu sunt relevante din perspectiva litigiului de față, întrucât nu se referă la comportament neadecvat asupra copilului, de natură a-i pricinui traume severe așa încât înapoierea sa la reședința obișnuită că constituie un risc grav, ci pot releva o eventuală atitudine neconformă a reclamantului față de fosta sa soție, pârâta în cauza de față.
Astfel că respectivele argumente faptice, care nu au fost dovedite, nu conferă pârâtei dreptul de a lua în mod unilateral și intempestiv decizii cât privește relocarea fiului său, nefiind unicul deținător al drepturilor părintești asupra acestuia, excluzându-l astfel pe tatăl copilului de la procesul decizional ce se impunea în situația în care părțile ajungeau la concluzia că nu mai este posibilă conviețuirea iar relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate.
Reținând toate cele ce preced, tribunalul a admis cererea de înapoiere a copilului la reședința sa obișnuită din, urmând ca, în temeiul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 369/2004, să fixeze termen pentru executarea obligației de înapoiere 2 săptămâni de la data pronunțării prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei amenzi civile de 1.500 lei în sarcina pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata.
În motivele de recurs, formulate potrivit art. 3041Cod procedură civilă, s-a susținut după nașterea copilului în Cipru și terminarea misiunii tatălui copilului, copilul a mers cu părinții săi în pentru câteva luni, deoarece ulterior tatăl copilului a trebuit să se întoarcă în Cipru.
Înainte de a doua terminare a misiunii în Cipru, pe data de 23.09.2006, cei doi soți au semnat o împuternicire prin care minorul putea să părăsească teritoriul, în orice țară din lume, însoțit alternativ sau în egală măsură exclusiv de părinții săi, folosind orice mijloc de transport sau de deplasare și să rămână în exteriorul țării, timp de 2 ani începând de la data semnării împuternicirii.
Față de această situație de fapt, s-a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare aceea împuternicire, nu s-a pronunțat asupra acestei dovezi și a dat astfel o hotărâre prin care a admis cererea de înapoiere a minorului, la reședința din a tatălui.
S-a mai invocat și nelegala aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 3 din Convenția d l Haga în raport de înscrisul menționat, înscris față de care aceste dispoziții nu sunt încălcate.
De asemenea, s-a mai invocat și faptul că prin sentința civilă nr. 457/16.04.2008 a Judecătoriei Huși, județul V s-a pronunțat divorțul soților, motiv pentru care consideră recurenta că drepturile parentale nu intră sub incidența legii argentiniene.
Un alt argument invocat prin motivele de recurs este și acela că înapoierea minorului ar prezenta un risc grav și ar expune minorul unui pericol fizic și psihic, având în vedere comportamentul tatălui.
S-a menționat și împrejurarea că minorul nu a locuit la reședința menționată de intimat, fiind mai mult în Cipru sau în România unde este habitatul său obișnuit.
Recurenta a mai învederat că soții au căzut de acord cu privire la divorț și chiar să i se încredințeze mamei copilul întrucât profesia tatălui, aceea de militar, impune ca acesta să fie în deplasare tot timpul și nu îi permite să se ocupe de creșterea și educația copilului.
O altă critică menționată prin motivele de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 2 Cod procedură civilă, hotărârea fiind pronunțată de alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea în fond a cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1779/ 4.12.2008 a Curtea de Apel București secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins recursul ca nefondat.
Analizând considerentele acestei decizii se constată că motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea recursului sunt aceleași cu cele ale instanței de fond.
În acest fel, cerințele art. 318 alin. 1 teza finală sunt întrunite, instanța de recurs omițând a răspunde în concret criticilor formulate prin această cale de atac, chiar dacă aceste critici au fost asemănătoare cu apărările din fondul cauzei.
În acest fel au fost încălcate și prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, nefiind arătate motivele pentru care criticile formulate în recurs au fost înlăturate.
Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a izvorăște din obligația instanței de recurs de a examina toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin recurs.
Din această perspectivă, se constată că instanța de recurs nu a examinat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea a fost dată de alt judecător decât cel care a pronunțat fondul.
Față de aceste considerente, Curtea va admite contestația în anulare și având în vedere prevederile art. 320 Cod procedură civilă, se va anula decizia contestată și se va acorda termen la 30.03.2009 pentru rejudecarea recursului, termen pentru care se va dispune și citarea părților în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 1779 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (în format vechi 2616/2008), în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI și autoritatea tutelară PRIMĂRIA
Anulează decizia contestată și acord termen la 30 martie 2009 pentru când se vor cita părțile, în vederea rejudecării recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
./
2ex./10.03.2009
-3.-;;
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
| ← Divort. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 1277/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
