Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 11/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11/2010
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 347/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar cu nr. de mai sus, având ca obiect - evacuare, atribuire locuință.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât personal și asistat de avocat, precum și intimata reclamantă, personal și asistată de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar o serie de înscrisuri, precum și caracterizare a recurentului de la locul de muncă. un exemplar și cu partea adversă.
Avocat, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri și are cunoștință de actele depuse la data prezentei.
Avocat solicită instanței, învederează raportat și la înscrisurile depuse la data prezentei, suspendarea prezentei cauze având în vedere că s-a formulat acțiune având ca obiect reîncredințarea minorei cu înrâurire asupra pricinii de față, sens în care solicită suspendarea prezentei în baza art. 244 alin 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu. Mai susține că acțiunea deschisă pe rolul instanței de fond are legătură directă cu motivele recursului de față, în concluzie, față de aceste aspecte, solicită admiterea cererii de suspendare formulată.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de suspendare formulată de către recurentul pârât.
Avocat, având cuvântul asupra cererii de suspendare, învederează că obiectul litigiului de față, cauză care este pe rol din 2008, îl constituie în principal situația de fapt creată în urma divorțului părinților cu privire la titlul și calitatea părților cu privire la coproprietatea în devălmășie, și nu faptul că mama nu poate să-și exercite acest rol față de copil, existând în acest sens sentință definitivă prin care se stabilește și situația minorei.
La întrebarea instanței, mandatarii părților, având pe rând cuvântul, învederează că nu există pe rol proces vizând partajul cu privire la bunuri.
Instanța, în deliberare asupra cererii de suspendare a cauzei conform art. 244 alin 1 Cod procedură civilă, apreciază că nu sunt întrunite condițiile limitativ prevăzute de acest text legal, în sensul că dezlegarea prezentei pricini nu atârnă, în tot sau în parte, de soluția ce se va da în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu.
Avocat, având cuvântul, mai susține că există o lipsă de procedură cu intervenienta, care nu a fost citată, deși are calitate procesuală și a formulat cerere de intervenție la instanța de fond, sens în care solicită să fie citată.
Instanța acordă cuvântul asupra situației învederate.
Avocat, având cuvântul, susține faptul că această cerere de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă, minora nu a fost parte în dosar, fiind citată doar pentru un singur termen, cel când s-a dezbătut cauza și cererea sa de intervenție. Cererile de față apreciază că sunt doar o încercare de tergiversare.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată că la termenul din 19.10.2009 a fost apreciază cererea de intervenție a minorei ca fiind inadmisibilă, sens în care față de prezenta fază procesuală - recurs, procedura este legal îndeplinită cu toate părțile.
Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și apel, respingerea acțiunii introductive de instanță întrucât sistarea stării de codevălmășie dintre soți și evacuarea nefiind admisibile în condițiile art. 480 cod civil invocate de către reclamantă, în speță dreptul comun, fiind posibilă doar o atribuire provizorie ce se poate lua pe parcursul unui proces de partaj în condițiile art. 613/2 Cod procedură civilă. Mai susține că instanța, în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, toate temeiurile reținute fiind afirmații, nedovedite, în fapt reclamant poate oricând să-și exercite calitatea de mamă și nu a fost împiedicată niciodată, mai ales că locuiește vis a vis de imobilul în care locuiește recurent. Susține motivele de recurs așa cum au fost formulate și în scris, solicitând admiterea acestuia. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului de față ca nefondat, menținerea sentinței Judecătoriei Sibiu, învederând că motivele în drept ale acțiunii reclamantei sunt cele vizate de art. 480 Cod civil, coroborate cu cele ale art. 42 Cod fam. în condițiile în care dreptul de proprietate al reclamantei nu e unul exclusiv și nu s-a promovat o acțiune de sistare a stării de codevălmășie. În fapt, mai învederează faptul că, deși minora a fost încredințată mamei, aceasta este împiedicată să-și exercite calitatea sa de părinte, un copil fiind ușor influențabil când e la o vârstă dificilă, iar hotărârea a fost atacată doar pentru faptul că foștii soți nu mai pot locui efectiv împreună, în același imobil. În concluzie, față de cele învederate, precum și cele consemnate în scris în întâmpinare, solicită respingerea recursului de față ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1882 din 17.03.2009 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă în evacuare promovată sub nr. 9117 din 8.12.2008 de reclamanta - în contradictoriu cu intimatul -, dispunându-se atribuirea provizorie a folosinței locuinței comune din 52 reclamantei, cu evacuarea intimatului, până la sistarea stării de devălmășie dintre părți, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că dovedită fiind agresivitatea intimatului, reținând interesul minorei, rezultată din căsnicie, în lipsa unei reglementări specifice, s-a apreciat potrivită atribuirea folosinței imobilului părților către reclamantă.
Împotriva soluției a declarat apel intimatul, arătând că nu poate fi luată de către instanță o asemenea măsură, în timpul procesului de divorț, cât timp există posibilitatea sistării coproprietății și cât timp imobilul este bun comun al părților.
A fost depusă cerere de intervenție în interesul apelantului de către fiica minoră în vârstă de 15 ani a părților -, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă, căci litigiul vizează titlul și calitatea de proprietar în devălmășie a părților, calitate cu care minora nu are nicio legătură.
Prin decizia civilă nr. 347/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă a fost respins apelul declarat de pârâtul, s-a constatat ca inadmisibilă cererea de intervenție promovată de minora - iar apelantul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut că apelul nu este fondat și, întemeiat pe prevederile art. 296 și urm. pr.civ. a fost respins pentru următoarele considerente:
Dreptul de proprietate, în termenii art. 480.civ. este absolut, dar în cazul coproprietății, el nu este exclusiv, ci concurent. Aceasta înseamnă că ambii co-proprietari au drepturi comune asupra acelorași bunuri, în condițiile în care esența proprietății este exclusivitatea și nu stăpânirea în comun.
În cazul devălmășiei, soții sau foștii soți sunt în situație să inițieze litigiul de sistare a stării de coproprietate. Este posibil ca, din cauze diverse, soții sau foștii soți, să nu fie capabili să conlocuiască împreună până la efectuarea partajului, iar in situația în care există un minor, acesta să riște să nu aibă unde locui, sau să nu poată locui cu părintele căruia i-a fost încredințat spre creștere și îngrijire( situația de față), ceea ce nu se poate - art.42.
În cauză, s-a reținut pe de o parte violența manifestată de apelant sub influența alcoolului, pe de alta, faptul că minora a fost încredințată spre creștere și educare intimatei, aceasta fiind exclusă din imobil, din cauze ce țin de problema personală a părților. Așa fiind apare evident faptul că acțiunea la fond a fost corect admisă, căci minora și intimata-reclamantă trebuie să aibă o locuință, cel puțin până la partajul de bunuri - art.100.
În ce privește admisibilitatea acțiunii, Tribunalul a reținut că aceasta este admisibilă, în termenii art. 38 alin.4. căci dispune o măsură provizorie, legat de o latură a dreptului de proprietate, și anume folosința, deoarece imobilul nu poate fi folosit în mod pașnic de ambele părți și că este necesară măsura în interesul minorei. Măsura este provizorie, căci urmează ca litigiul asupra co-proprietății să tranșeze definitiv drepturile părților, până atunci existând o asigurare a unor condiții decente de trai pentru copil și intimată.
A în culpă procesuală, în termenii art. 274.pr.civ. apelantul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen pârâtul solicitând ca în baza art. 312, art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond și, rejudecând cauza, ase dispune respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre și provizorie fără ca în speță să existe dovada existenței pe rolul instanței a unei acțiuni de împărțire a bunurilor comune dobândite pe timpul căsătoriei. Conform art. 613/2 civ.Cod Penal folosința exclusivă a locuinței bun comun poate fi luată de instanță numai în timpul procesului de divorț. Dreptul de proprietate este absolut, dar în cazul coproprietății el nu este exclusiv ci concurent. Ambii coproprietari au drepturi comune asupra proprietății.
Pe de altă parte, minora locuiește împreună cu el, este întreținută de el iar reclamanta intimată nu este preocupată de creșterea și educarea minorei.
Prin întâmpinarea depusă intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel.
Curtea de Apel examinând recursul pârâtului prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
Prin acțiunea civilă formulată reclamanta intimată a solicitat atribuirea dreptului de folosință provizorie a imobilului bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu pârâtul recurent, până la sistarea stării de devălmășie asupra bunurilor comune.
Se constată că prin sentința civilă nr. 5336/2008 a Judecătoriei Sibiu părțile au divorțat, prin acțiunea de divorț reclamanta intimată nesolicitând, în baza art. 38.fam. și dreptul de folosire a locuinței.
Imobilul este bun comun al părților iar în cauză nu a fost promovată de niciuna din părți o acțiune de împărțire a bunurilor comune.
În condițiile în care reclamanta intimată nu a solicitat ca o cerere accesorie în divorț atribuirea folosinței imobilului bun comun, în prezenta cauză nu sunt aplicabile disp. art. 38.fam. și 480.civ.Cod Penal - text de lege abrogat prin OUG 138/2000. În cauză nu sunt aplicabile nici disp. art. 613/2 civ.Cod Penal deoarece procesul de divorț s-a încheiat.
Întrucât niciuna dintre părți nu a promovat o acțiune de împărțire a bunurilor comune, în cauză nu sunt aplicabile nici disp. art. 673/10 civ.Cod Penal referitoare la atribuirea provizorie către o parte a bunului imobil.
Se remarcă că imobilul aflat în litigiu și de unde se solicită evacuarea recurentului pârât este bun comun al foștilor soți, ambii având aceleași drepturi cu privire la proprietatea lor. Fiind bun comun, niciuna din părți nu poate fi lipsită de dreptul său de proprietate sau de o latură a acestui drept, decât în cazurile anume stabilite de lege. Ori în speța de față, atâta timp cât nu s-a solicitat partajarea bunurilor comune, nu există posibilitatea legală ca una dintre părți să nu se poată bucura de dreptul său de proprietate, astfel că instanțele de fond și de apel în mod greșit au admis acțiunea reclamantei intimate.
În mod corect instanța de apel a constatat ca inadmisibilă a cererea de intervenție promovată de minora deoarece cauza vizează dreptul de proprietate a reclamantei și pârâtului.
Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal recursul pârâtului va fi admis iar în baza art. 274.civ.Cod Penal intimata reclamantă va fi obligată la plata sumei de 1646,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele în favoarea pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul împotriva Deciziei civile nr. 347/A din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă și în consecință:
Modifică în parte decizia civilă atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1882 din 17.03.2009 a Judecătoriei Sibiu.
Schimbă în tot sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta împotriva pârâtului, având ca obiect evacuare.
Înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fond și apel stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei.
Menține dispozițiile deciziei atacate privind constatarea ca inadmisibilă a cererii de intervenție promovată de minora.
Obligă pe intimata reclamantă la plata sumei de 1646,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele în favoarea pârâtului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. DG/4 ex/26.02.2010
Jud. fond: Jud. apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Repunere în drepturile părintești. Decizia 13/2009. Curtea... | Divort. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
